Decizia penală nr. 1665/2013. Vătămare corporală din culpă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1665/R/2013
Ședința publică din 9 decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. M., judecător
JUDECĂTORI: M. Ș.
ANA C.
G.: B. M.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRAISTARU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații B. G.
și B. A. C. și asigurătorul S. de A. - R. A. SA București împotriva sentinței penale nr.384 din 29 august 2013 a J. ecătoriei S.
, pronunțată în dosarul nr._, inculpații fiind trimiși în judecată astfel :
inculpatul B. G. L. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art.184 al.2 și 4 C.pen. și
inculpatul B. A. C. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev.de art.184 al.2 și 4 C.pen., cu aplic.art.99 și urm. C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av.Călbăjos Ramona C., în substituirea apărătorului ales al inculpatului B. A. C., av.Negrea V. ia, lipsă fiind inculpatul B. A. C., inculpatul B. G. Ovidiu, partea responsabilă civilmente B. A., partea responsabilă civilmente B. C., partea vătămată B. M. A. și asigurătorul S. de A. R. A. SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților.
Apărătorul inculpatului B. A. C. solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.al art.10 lit.d C.pr.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă
În susținerea recursului arată că în cauză nu sunt probe suficiente pentru a pretinde că inculpatul B. A. C. a provocat accidentul și nu s-a dat o eficiență maximă principiului in dubio pro reo, fiind fără echivoc că acest principiu își găsește în speță aplicabilitatea, acesta fiind consecința faptului că nu s-a putut stabili cu certitudine că inculpatul a provocat accidentul.
În subsidiar, solicită aplicarea unei amenzi administrative în baza art.91 C.pen. rap.la art.18/1 C.pen., întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei
infracțiuni. Susține că prin conținutul ei concret fapta a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală, concluzii reținute prin prisma circumstanțelor personale ale inculpatului și a faptului că acesta nu are antecedente penale. Singurul lucru care i se poate reproșa inculpatului este faptul că nu a purtat vesta reflectorizantă.
Față de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul B. G. L., arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentantul M. ui P. , solicită respingerea recursurilor declarate în cauză și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că hotărârea primei instanțe corespunde tuturor principiilor legate de verificarea probelor și motivarea raționamentului de valoare ce urma a fi dat în cauză.
Apreciază că s-a făcut analiza pertinentă a culpei fiecăruia dintre cei doi conducători de vehicule implicați în accidentul de circulație, instanța a explicat pe larg și considerentele teoretice ale raportului de cauzalitate pe care a înțeles să-l stabilească, a verificat aspectele din apărarea fiecărui inculpat legat de cazul fortuit și celelalte premise ale inexistenței vreunei culpe din perspectiva legii penale și textele de lege în care s-a stabilit culpa pentru fiecare inculpat.
Pe cale de consecință, apreciază că și soluția sub aspectul individualizării sancțiunilor, cu reținerea corespunzătoare a circumstanțelor atenuante este de asemenea corectă.
În ce privește soluționarea laturii civile, apreciază că este corect făcută pe baza elementelor obiective rezultate din dosarul cauzei.
În consecință, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii atacate.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 384 din 29 august 2013 pronunțată în dosarul nr._ a J. ecătoriei S. -M., în temeiul art. 345 alin. 2 din Codul de Procedură Penală a fost condamnat inculpatul B. G. L. fiul T. și A., născut la data de_ în localitatea S. M., județul M., cetățean român, studii liceale, căsătorit, administrator la SC Geliv Com SRL, fără antecedente penale, posesor al CI seria MM nr. 1. eliberată de Poliția S.
M., CNP 1., cu domiciliul în localitatea S. M., str. T. nr. 33/a, județul M., la pedeapsa de patru luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a raportat la art. 76 lit. e din Codul Penal.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 alin.1 lit. a teza II-a și lit. b din Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de șapte luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani și patru luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 359 Cod proc. pen. și s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.191 alin.1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata de cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 550 RON.
În temeiul art. 345 alin. 2 din Codul de Procedură Penală a fost condamnat inculpatul B. A. C. fiul lui A. și C., născut la data de_ în localitatea S. M., județul M., cetățean român, elev, fără antecedente penale, posesor al CI seria MM nr. 4. eliberată de Poliția S. M., CNP
1., cu domiciliul în localitatea S. M., str.T. V. nr. H3/6, județul M., la pedeapsa de două luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 99 și următoarele, art. 74 lit. a raportat la art. 76 lit. e din Codul Penal.
În temeiul Deciziei nr. 51-2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a făcut aplicarea art. 71-64 alin.1 lit. a teza II-a și lit. b din Cod penal, pedepse aplicabile începând cu împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 110 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de un an și două luni.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 359 Cod de procedură penală și s-a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cp cu privire la posibilitatea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 191 alin. 1și alin. 3 Cod proc. pen. A fost obligat inculpatul B.
A. C., în solidar cu părțile responsabil civilmente, B. A. și B. C., cu domiciliul în localitatea S. M., str. T. V., la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 635 lei.
În baza art. 14 alin.3 Cod de procedură penală, art. 17, raportat la art. 346 alin.1 Cod de procedură penală, coroborat cu art. 998-999 Cod civil, s-a admis parte, acțiunea civilă promovată de partea civilă B. M. A. , (prin reprezentanții legali B. A. și B. I. ) cu domiciliul în localitatea S. M.
, str. S. nr. 61, județ M. .
S-a constatat că societatea de asigurare SC Uniqa Asigurări SA București (denumită anterior SC Unita SA, SC Unita Vienna Insurance Group SA), cu sediul în localitatea București, b-dul Dacia nr. 30, sector 1, CUI 1813613, deține calitatea de asigurător de răspundere civilă în temeiul art. 48 alin.1 coroborat cu art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, în baza poliței de asigurare seria X nr. 00371250 privind mopedul, cu număr de identificare 2APC1400009024416, condus de inculpatul B. A. .
S-a constatat că societatea de asigurare SC A. R. A. București-
S. B. M., cu sediul în localitatea B. M., bd. București, bloc 5, ap.4, B.
M., deține calitatea de asigurător de răspundere civilă în temeiul art. 48 alin.1 coroborat cu art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, în baza poliței de asigurare seria RO-02-X1-SP nr. 001211701 emisă la data de_ privind autoturismul cu număr de înmatriculare_, condus de inculpatul B.
G. L. .
În temeiul art. 55 alin. 1 din OUG nr. 136-1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost obligați asigurătorii de răspundere civilă, să plătească părții civile B. M. A., suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale.
S-au respins pretențiile privind acordarea despăgubirilor materiale ca nedovedite.
În baza art. 106 din OUG nr. 150/2002, cu modificările ulterioare și art. 313 din Legea nr. 95/2006, cu modificările ulterioare, art. 1003, art. 1000 alin. 2 cod civil, au fost obligați în solidar inculpații B. G. L. și B. A. C. (în solidar cu părțile responsabil civilmente B. A. și B. C. ) la plata de despăgubiri materiale către Spitalul Municipal S. M. , cu sediul în localitatea S. M., cu sediul în localitatea S. M., str. Avram I. nr. 22, județul M., în cuantum de 1653,47 lei, reprezentând cheltuieli de asistență medicală acordată părții vătămate B. M. A., cu acordarea dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului.
În temeiul art.193 C.proc.pen coroborat cu art. 50 din OUG nr. 136-1995, cu modificările și completările ulterioare, a fost obligați asigurătorii de răspundere civilă, să plătească părții civile B. M. A. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de_, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. 1790/P/2008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților B. G. L. și B. A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 cod penal.
În cuprinsul actul de sesizare al instanței, s-a reținut următoarea stare de
fapt:
Inculpații B. G. L. și B. A. C., în data de_, în jurul orelor
21.40, nerespectând dispozițiile legale vizând circulația pe drumurile public, au produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a minorului parte vătămată B. M. A., care a suferit leziuni corporale vindecabile în timp de 80-90 zile, ceea ce constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 184 alin.2 și 4 cod penal.
Situația de fapt mai sus expusă a fost reținută în baza următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de consemnare a pângerii (fila 7), denunțurile reprezentantului legal al părții vătămate (filele 16-20), procesul verbal de cercetare la fața locului (filele 8,9), schița locului faptei (fila 10), planșa foto (filele 13-15), procesul verbal de audiere a părții vătămate B. M. A. (filele 22, 23), procesul verbal de consemnare a declarației părții vătămate (filele 24-26), raportul de constatare medico-legală nr. 238-2008 (filele 27,28), declarațiile inculpatului B.
G. L. (filele 30,32) și de făptuitor B. A. C. (fila 41), declarațiile martorilor Iurca Dumitru C. (fila 42), Benedek Attila (filele 43,44), procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală nr. 0569591-privind pe inculpatul B. G. L. și nr. 0569591-privind pe inculpatul B. A. C. .
Pe parcursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă: referatul de evaluare nr. 92 din_ privind inculpatul minor
B. A. C. (fila 18), declarația inculpatului B. A. C. (fila 30), declarația inculpatului B. G. L. (fila 31), declarația părții vătămate B. M.
A. (fila 32),declarația martorului Iurca Dumitru C. (fila 169), declarația martorului Benedek Attila (fila 170), declarația martorului Oșan Ștefan (fila 171), adresa nr._ eliberată de Primăria S. M. -S. pentru Administrarea domeniului public (fila 173), raportul de constatare medico legală (fila 223), raport de expertiză medico-legală (fila 377) .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În data de_, incupatul B. G. L., s-a deplasat cu autoturismul marca Volkswagen Passat, cu număr de înmatriculare MM-21-GeL, pe strada B. Vodă din localitatea S. M. iar în momentul în care a ajuns la intersecția din zona cunoscută sub denumirea Revay, a semnalizat și virat stânga spre strada
L. B. .
Efectuarea virajului la stânga de către inculpatul B. G. L. a coincis cu momentul în care, pe traictoria autoturismului, din direcția opusă, a apărut mopedul Piagio, cu număr de înregistrare 0432, condus de inculpatul B. A. C.
, în vârstă de 15 ani în timp ce partea din spate a acestuia era ocupată de minorul parte vătămată B. M. A., în vârstă de 15 ani.
Coliziunea dintre cele două vehicule nu a putut fi evitată și a avut drept consecințe producerea unui traumatism forte al gambei stângi cu fracturi ale tibiei și peroneului stâng, fixată ulterior cu placă și șuruburi, leziuni ce au necesitat pentru vindecarea minorului-parte vătămată B. M. A., un număr de 100- 120 zile de îngrijiri medicale.
Întrucât inculpatul minor B. A. C., la data comiterii faptei, era în vârstă de 15 ani, în mod cert nu poseda atestat care să-i confere dreptul de a
conduce mopedul pe drumurile publice (vocație în acest sens, revenind doar persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani).
De asemenea, este de menționat că, din probele administrate în cauză, a reieșit că inculpatul B. A. C. și minorul parte vătămată B. M. A., nu au purtat vestă reflectorizantă iar mopedul, cu care s-a realizat deplasarea, nu avea puse în funcțiune mijloace de iluminare.
În sfera vinovăției inculpatului B. G. L. se circumscriu, acțiunea de a semnaliza, cu întârziere, schimbarea direcției de deplasare și omisiunea de a adopta o conduită adecvată condițiilor de trafic, în speță, nefiind depuse toate diligențele pentru o asigurare suficientă și eficientă care să împiedice impactul celor două vehicule.
Este de menționat că, fiecare din cei doi inculpați, au contestat calitatea lor de subiect activ al faptei prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 din codul penal, încercând să acrediteze teza înlăturării propriei acțiuni din sfera lanțului cauzal și reținerea culpei exclusive a celuilalt inculpat.
Astfel, dacă inculpatul B. A. C. face referire la omisiunea șoferului autoturismului, cu număr de înmatriculare,_, de a semnaliza intenția de a efectua virajul la stânga, inculpatul B. G. L., în circumstanțierea producerii faptei, s-a subliniat că mopedul nu avea puse în funcțiune mijloacele de iluminare, menționând că niciunul din ocupanții mopedului nu purta vestă reflectorizantă și precizând că în momentul producerii impactului, iluminatul public nu funcționa.
Toate aserțiunile inculpatului B. G. L. sunt sprijinite prin depoziția martorului Iurca Dumitru C. (fila 169), martor care în descrierea mecanismului de generare a evenimentului rutier, nu a omis a menționa că
inculpatul minor nu purta vestă refectorizantă iar mopedul pe care îl conducea nu avea mijloacele de iluminare în funcțiune și a confirma că inculpatul B. G. L., a semnalizat intenția de deplasare spre stânga, susținând ca fiind veridică împrejurarea nefuncționării iluminatului public.
Observații similare au fost formulate și de martorul Benedek Attila (fila 170), a cărui depoziție nu se diferențiază de declarația martorului Iurca Dumitru C.
, dar conține elemente antagonice, puse în lumină prin comparație cu aspectele relatate de martorul Oșan Ștefan. Conform depoziției acestuia din urmă, inculpatul B. G. L. nu a semnalizat prealabil efectuării virajului la stânga, mopedul condus de inculpatul minor, circula cu farul aprins iar la locul producerii accidentului exista vizibilitate.
Prevederile art. 69 cod procedură penală, stipulează că, declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, în timp ce art. 63 alin. 2 dispune că, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În concordanță cu dispozițiile legale mai sus evocate, instanța va înlăturat susținerea inculpatului B. G. L. privitor la nefuncționarea iluminatului public la data producerii accidentului și respectiv afirmațiile martorilor care sprijină această ipoteză, acordând preeminență, sub aspectul forței probante, adeverinței nr._ eliberată de Primăria S. M. -S. pentru Administrarea domeniului public (fila 173), în conformitate cu care, în data de _
, iluminatul public a funcționat normal, nefiind semnalate defecțiuni, pe strada B. Vodă.
Reținerea circumstanței de agravare a faptei comise, prin incidența prevederilor art. 184 alin. 2 și 4 cod penal, se justifică prin concluziile consemnate
în raportul de expertiză medico-legală nr. 954 din 11 ianuarie 2011 (întocmit de S. Medico Legal J. ețean B. M. ), potrivit cărora, leziunile produse părții vătămate
B. M. A., au necesitat un număr de 100-120 zile de îngrijiri medicale și prezintă legătură directă de cauzalitate cu accidentul de circulație.
În cuprinsul raportului de constatare medico-legală nr. 238 din 18 septembrie 2008, s-a reținut că minorul parte vătămată, s-a confruntat cu un traumatism forte al gambei stângi cu fracturi ale tibiei și peroneului stâng iar leziunile astfel produse au necesitat pentru vindecare un număr de 80-90 zile de îngrijiri medicale.
Procedeul comparării concluziilor expuse în cele două lucrări, ilustrează la prima vedere discrepanțe sub aspectul numărului de îngrijiri medicale necesare vindecării și provoacă desprinderea observațiilor mai jos formulate.
Chiar dacă am fi în prezența unor neconcordanțe sub aspectul numărului de zile necesar vindecării, acest aspect nu influențează încadrarea juridică a faptei prezentate în actul de sesizare.
În realitate nu există o contradicție între concluziile actelor medicale, majorarea numărului de îngrijiri medicale la 100-120 zile, justificându-se în contextul mențiunii din raportul de expertiză medico legală nr. 954 din 11 ianuarie 2011, conform căreia, în evoluția medicală a minorului parte vătămată, au survenit complicații. Pe cale de consecință, sporirea numărului de zile de
îngrijiri necesar vindecării este fundamentată pe survenirea unor complicații de ordin medical, ce nu înlătură cauzalitatea cu accidentul de circulație.
În raport de considerațiile precedente și dispozițiile art. 115 alin. 2 cod procedură penală, în analiza elementelor constitutive ale faptei prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 cod penal, cu precădere urmarea produsă ce caracterizează latura obiectivă, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză medico legală nr. 954 din 11 ianuarie 2011.
Efect stenic veridicității stării de fapt expusă în cuprinsul actului de sesizare revine procesului verbal de cercetare la fața locului (filele 8-9 d.u.p), planșei cu fotografii judiciare (fila 12 d.u.p), declarației părții vătămate B. M. A. (filele 18-20, 22 d.u.p).
Referitor la factorii volitivi și intelectivi privind comiterea faptei, raportat la inculpatul B. A. C., raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 46 din 25 februarie 2009 stabilește că, inculpatul are capacitatea psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale,având discernământ atât în prezent cât și la momentul comiterii faptelor.
Afirmației părții vătămate B. M. A. (din cuprinsul declarației din faza de urmărire penală), conform căreia, nu are nicio pretenție de natură civilă sau penală în raport de inculpatul B. A. C., nu îi poate fi atribuită semnificația juridică a unei împăcări, întrucât nu suntem în prezența unui act bilateral.
Nici efectele unei eventuale retrageri ale plângerii prealabile nu sunt antrenate, întrucât, pe de o parte, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, doar pentru faptele prevăzute la alin. 1 și 3, iar pe de altă parte, prevederile art. 131 alin. 4 dispun în mod clar și precis că, fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvârșirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține cu privire numai la unul dintre ei.
Raportat la specificul speței, în concret, instanța a apreciat că, ambilor inculpați le revine culpă în producerea evenimentului rutier din_ .
Astfel, inculpatul minor B. A. C., a nerespectat prevederile art. 44 punctul 3, art. 70 alin. 1 și 3 din OUG nr. 195-2002 și art. 160 alin. 2, art. 161 literele l și r din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195-2002, cu modificările ulterioare, privind obligativitatea vârstei de 16 ani și a atestatului de absolvire a
cursurilor de legislație rutieră pentru conducătorii de mopede, precum și obligativitatea dotării și punerii în funcțiune a sistemului de iluminat și reflectorizare, aferente mopedelor și a purtării de către conducătorul mopedului a îmbrăcămintei fluorescente reflectorizante, de la lăsarea serii și până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.
Cât privește inculpatul B. G. L., acesta a nesocotit prevederile art. 54 din OUG nr. 195-2002, cu modificările ulterioare, art. 116 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a acesteia, care prevăd obligativitatea conducătorului de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers sau de virare spre dreapta ori spre stânga, de a semnaliza din timp (cu cel puțin 50 m în localitate) și de a se asigura că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
În speță, s-a apreciat de către inculpat că lipsesc elementele constitutive ale faptei reținute în sarcina sa, atât pe latura obiectivă cât și pe latură subiectivă, argumentele sprijinindu-se în esență, pentru ambele laturi ale infracțiunii, pe inexistența culpei, afirmându-se că, deși trebuia și a făcut tot ceea ce era posibil, nu a putut să prevadă coliziunea cu mopedul condus de coinculpatul B. A. C.
.
În sprijinul acestei neprevederi, s-au făcut referiri atât la prevederile legale încălcate de inculpatul B. A. C., cât și la împrejurarea nefuncționării iluminatului public în momentul producerii impactului.
Pentru argumentele în precedent expuse, instanța a statuat deja, că în momentul producerii coliziunii, iluminatul public funcționa iar nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice de către inculpatul B.
A. C. nu poate reprezenta un pretext pentru inculpatul B. G. L., de a semnaliza din timp, intenția de efectuare a virajului și de a se asigura că nu pune în pericol siguranța celorlați participanți la trafic.
S-a observat astfel că, inculpatul B. G. L., neagă că a prevăzut rezultatul faptei sale. Chiar dacă s-ar accepta o astfel de ipoteză, nu se poate ignora că, sub aspectul vinovăției, prevederile art. 19 punctul 2 consacră două forme ale culpei, cu prevedere ( vizată de litera a) și fără prevedere (vizată de litera b). Culpa fără prevedere, caracterizată prin neprevederea rezultatului faptei sale, deși trebuia și putea fi prevăzut, nu înlătură vinovăția inculpatului.
Nici teza susținută de inculpatul B. G. L., prin apărător, privind existența unui caz fortuit nu a putut fi primită. Conform art. 47 cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu poate fi prevăzută.
În speță, nu s-a probat întrunirea condițiilor cazului fortuit (rezultatul socialmente periculos al faptei să fie consecința intervenției unei împrejurări străine de voința și conștiința făptuitorului, făptuitorul să fi fost în imposibilitate de a prevedea intervenția împrejurării (forței străine) care a produs rezultatul, etc). În cauza dedusă judecății, nu se poate considera că, în mod general și obiectiv, a existat imposibilitatea prevederii intervenției energiei străine, astfel încât lipsește situația premisă a reținerii existenței unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei.
În acord cu cele statuate, instanța a apreciat că ambilor inculpați, le revine o culpă egală în comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 cod penal.
Pentru a aprecia, în acest sens, instanța nu a eludat, sub aspectul raportului de cauzalitate, curentul ce susține teza pluralistă (ce are în vedere că producerea rezultatului se datorează unui concurs de cauze) și respectiv teoria echivalenței condițiilor, potrivit căreia, sunt considerate cauze ale rezultatului
produs, toate condițiile care l-au precedat și fără de care rezultatul nu s-ar fi produs.
Instanța a reținut că, în speță, acțiunile și inacțiunile ambilor inculpați, reprezintă contribuții esențiale sau cauzal necesare, în lipsa cărora, rezultatul nu s-ar fi produs.
1.În drept, fapta inculpaților B. G. L. și B. A. C., care în data de_, în jurul orelor 21.40, prin nerespectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice a cauzat un accident de circulație în urma căruia partea vătămată B. M. A., a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 100-120 de zile de îngrijiri medicale, în condițiile art. 182 din Codul Penal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
De asemenea, în conformitate cu art. 184 alin. 4 Cod penal, aspectul de calificare este atras de întrunirea circumstanței agravante a săvârșirii faptei prevăzută în alin. 2 ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere din materia circulației pe drumurile publice. Astfel, inculpatul B. A.
C. a încălcat dispozițiile art. 44 punctul 3, art. 70 alin. 1 și 3 din OUG nr. 195-2002 și art. 160 alin. 2, art. 161 literele l și r din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195-2002, cu modificările ulterioare, în timp ce inculpatul B. G. L. a nesocotit prevederile art. 54 din OUG nr. 195-2002, cu modificările ulterioare, art. 116 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a acesteia.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 și alin. 4 Cod penal, s-a realizat prin acțiunea de lovire a părții vătămate B. M. A. . Urmarea imediată constă în atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate, prin producerea unor leziuni. Legătura de cauzalitate dintre faptă și atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate este dovedită prin probatoriul administrat.
Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești cu privire la forma și gradul de vinovăție, instanța a reținut că inculpații au acționat cu vinovăție, faptele fiind săvârșite din culpă, în conformitate cu art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod penal, deoarece inculpații au prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-au acceptat, socotind fără temei că acesta nu se va produce.
Or, având în vedere că producerea accidentului s-a datorat nerespectării unor obligații prevăzute în sarcina conducătorilor auto (și de vehicule) prin dispoziții legale din materia circulației pe drumurile publice, nu se poate reține în sarcina inculpaților nici imposibilitatea de prevedere și nici culpa cu neprevedere, din chiar modalitatea de săvârșire a faptei rezultând că inculpații au prevăzut rezultatul faptelor sale, însă nu l-au acceptat, socotind fără temei că acesta nu se va produce.
Pentru cele ce preced, instanța a reținut culpa egală a ambilor inculpați în producerea accidentului.
Reținând vinovăția inculpaților, instanța a dispus condamnarea acestora pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
În privința inculpatului B. G. L., la aplicarea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal (condițiile răspunderii penale), limitele de pedeapsa fixate, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, modul de săvârșire, circumstanțele personale ale inculpatului.
Din fișa de cazier judiciar, instanța a reținut că inculpatul nu a mai fost condamnat, fiind la primul conflict cu legea penală, și a reținut circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin1 lit.a) din Codul penal.
Față de aceste considerente, prin raportare la dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal, instanța va aplica inculpatului pedeapse sub minimul special prevăzut de legea penală, apreciind că astfel pot fi îndeplinite scopul represiv, dar și cel de prevenție specială, prevăzut de art. 52 Cod penal. În consecință, instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa de patru luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul Penal.
Întrucât în raport de atitudinea inculpatului, instanța a considerat că scopurile educativ, preventiv și represiv ale pedepsei pot fi atinse și fară executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, suspendând condiționat executarea acesteia, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și patru luni, stabilit potrivit art. 82 Cp.
În baza art. 359 Cod proc. pen, i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Sabou și Pîrcălab c. României și Hirst c. Marii Britanii), a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
Instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpatul B. G. L. a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat va fi interzis inculpatului pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c. Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul 1 din Convenție, instanța a apreciat că, în raport de natura infracțiunilor săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.
Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c, d și e Cod penal. Instanța a reținut că deși inculpatul a săvârșit faptele ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale în materia conducerii pe drumurile publice nu se impune interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. c Cod penal, inculpatul nefiind nedemn în exercitarea acestuia.
Întrucât pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, iar instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, în baza art. 71 alin. 5 Cod Penal, instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În conformitate cu dispozițiile art. 482 din Codul de Procedură penală, în cursul cercetării judecătorești s-a întocmit referat de evaluare a inculpatului
minori de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, în cuprinsul căruia s-au evidențiat factorii de natură a stimula comportamentul deviant (imaturitate în plan cognitiv-comportamental, interes limitat pentru activitățile educaționale, insuficienta conștientizare a gravității conduitei infracționale și a consecințelor acesteia, vulnerabilitate la influența negativă a anturajului).
În privința perspectivelor de reintegrare în societate, s-a făcut referire la necesitatea intensificării pârghiilor de supraveghere și control și a responsabilităților formative din partea părinților.
Privitor la inculpatul minor B. A. C., instanța a reținut că acesta este la primul conflict cu legea penală.
Potrivit art. 110 din codul penal, față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii s-a ținut seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a crescut și în care a trăit și orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
Alineatul doi al acestui text legal, stipulează că, pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.
În concordanță cu criteriile vizate de textul legal mai sus enunțat, cu aspectele și concluziile inserate în cuprinsul referatului de evaluare și fișei de cazier judiciar, instanța a apreciat că aplicarea unei măsuri educative este insuficientă și ineficientă pentru îndreptarea minorului, sens în care, în procesul de individualizare, orientarea va fi favorabilă stabilirii unei pedepse.
Având în vedere că inculpatul minor este la primul conflict cu legea penală, instanța a recunoscut beneficiul circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a cod penal.
Față de aceste considerente, prin raportare la prevederile art. 109 (ce dispun în sensul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă) și art. 76 alin. 1 lit. e din Codul Penal, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de legea penală, apreciind că astfel pot fi îndeplinite scopul represiv, dar și cel de prevenție specială, prevăzut de art. 52 Cod penal. În consecință, instanța a condamnat pe inculpatul B. A. C. la pedeapsa închisorii de două luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 cod penal.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 110 din Codul Penal, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a dispus, în raport de inculpatul minor, suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 110 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de un an și două luni.
În baza art. 359 Cod proc. pen, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
Cu privire la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor în cazul condamnării inculpaților minori, prin Decizia nr. 51-2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a pronunțat în sensul că pedeapsa accesorie prevăzută de art.71 raportat la art.64 lit.a și b și art.71 alin.3, este aplicabilă și inculpaților minori, pedeapsă a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani, atunci când minorul urmează să devină major în cursul procesului penal sau în timpul executării pedepsei.
Procedând în spiritul acestei decizii, în baza art. 71 Cod penal, art. 3 Protocol 1 CEDO au fost interzise inculpatului minor exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal pe durata pedepsei.
Instanța nu a interzis inculpatului minor dreptul de a alege prevăzut de art.
64 alin.1 lit a teza I, deoarece nu se impune interzicerea drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptelor sau de gravitatea deosebită a acestora, iar faptele inculpatului nu au conotație electorală și nici gravitate deosebită, astfel încât instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Totodată, instanța nu a interzis inculpatului, nici exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.d) și e) Cod penal, întrucât săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare nu relevă un comportament nedemn care să vatăme interesul copiilor și care să determine interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator ( cauza Sabou și Pârcălab contra României) iar pe de altă parte, raportat la vârsta pe care inculpatul o are, acesta nici nu deține calitatea de părinte.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, stabilit de către instanță în baza art. 82 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că Spitalul Municipal S.M. , cu sediul în localitatea S. M., cu sediul în localitatea S. M.
, str. Avram I. nr. 22, județul M., a emis pretenții în cuantum de 1653,47 lei, reprezentând cheltuieli de asistență medicală acordată părții vătămate B.
M. A., cu acordarea dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului
De asemenea, partea vătămată B. M. A., s-a constituit parte civilă, solicitând acordarea sumelor de 3.000 euro reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de îngrijirile medicale necesare vindecării și respectiv de
20.000 euro cu titlu de daune morale.
Câteva considerații se impun privind cererea de constituire de parte civilă formulată de B. M. A. .
Raportat la data comiterii faptei, instanța a apreciat că soluționarea acțiunii civile nu reclamă o analiză din perspectiva noului cod civil.
Potrivit dispozițiilor art.998 din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
De asemenea, potrivit art.999 din Codul civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Prevederile art. 1000 alin. 2 cod civil stipulează că, tatăl și mama sunt responsabili de prejudicial cauzat de copiii minori ce locuiesc cu dânșii, în timp ce dispozițiile art. 1003 cod civil prevăd că, în situația în care, delictul sau cvasi delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire.
În raport de solididaritatea legală instituită prin prevederile anterior redate și dispozițiile art. 17 alin. 3 cod procedură penală, instanța nu a acordat efecte juridice afirmației părții vătămate din cuprinsul declarației din faza de urmărire penală, conform căreia nu are pretenții de natură civilă față de inculpatul minor
B. A. C. .
Din prevederile legale menționate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiții și anume: existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciu.
În lipsa coroborării cu alte probe, instanța a apreciat că declarațiile părților civile, prin ele însele, nu sunt suficiente în vederea dovedirii laturii civile, astfel încât a respins ca nedovedite pretențiile vizând acordarea despăgubirilor materiale, în speță fiind eludate prevederile art. 1169 cod civil.
În analiza temeiniciei și justeței solicitării vizând acordarea despăgubirilor morale, instanța a luat drept punct de reper concluziile expuse în cuprinsul exertizei medico legale.
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 954 din 11 ianuarie 2011 (întocmit de S. Medico Legal J. ețean B. M. ), s-a statuat că, leziunile produse părții vătămate B. M. A., au necesitat un număr de 100-120 zile de îngrijiri medicale și prezintă legătură directă de cauzalitate cu accidentul de circulație.
Înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al faptei ilicite și culpabile prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană, respectiv sentimentele de dragoste și afecțiune.
Sub aspectul daunelor morale, sunt relevante și Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra, care subliniază printre altele, că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei ce a suferit prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice și psihice suferite, sechelele post traumatice, care afectează negativ participarea părții vătămate la viața socială, profesională și de familie, comparativ cu situația anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.
S-a apreciat că daunele morale se stabilesc în raport de gravitatea vătămărilor produse și cu intensitatea suferințelor cauzate, pentru ca suma a fost acordată cu acest titlu să reprezinte o justă satisfacție acordată victimei pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, fără însă a constitui pentru aceasta o sursă de îmbogățire fără justă cauză.
Raportat la concluziile de ordin medical prezentate în cauză și leziunile psihice și morale în concret produse, instanța a apreciat că acordarea de către inculpați a sumei de 15.000 lei în favoarea părții vătămate B. M. A. este de natură să ofere o justă satisfacție victimei.
In raport de aspectele precizate, instanța a acordat părții civile suma de
15.000 lei cu titlu de despăgubiri morale.
Referitor la cererea de constituire de parte civilă formulate de Spitalul Municipal S. M., instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată și pe cale de consecință urmează a fi admisă.
Instanța a constatat că societatea de asigurare SC Uniqa Asigurări SA București (denumită anterior SC Unita SA, SC Unita Vienna Insurance Group SA), cu sediul în localitatea București, b-dul Dacia nr. 30, sector 1, CUI 1813613, deține calitatea de asigurător de răspundere civilă în temeiul art. 48 alin.1 coroborat cu art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, în baza poliței de asigurare seria X nr. 00371250 privind mopedul, cu număr de identificare 2APC1400009024416, condus de inculpatul B. A. iar societatea de asigurare SC A. R. A. București- S. B. M., cu sediul în localitatea B. M., bd. București, bloc 5, ap.4, B. M., deține calitatea de asigurător de răspundere civilă, în baza poliței de asigurare seria RO-02-X1-SP nr. 001211701 emisă la data de_ privind autoturismul cu număr de înmatriculare_, condus de inculpatul B. G. L. .
Câteva precizări privind limitele și modalitatea răspunderii asigurătorului de răspundere civilă sunt necesare.
Astfel, prin Decizia nr. 1-2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dată în interesul legii, s-a apreciat că răspunderea civilă derivată din contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136- 1995, cu modificările ulterioare, este limitată și total diferită de răspunderea pentru fapta altuia instituită prin dispozițiile art. 1000 alin. 1 din Codul civil ori de răspunderea comitenților pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor, la care se referă alineatul 3 al aceluiași articol.
În absența unei dispoziții care să permită să i atribuie calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, societatea de asigurare-parte contractantă participă la procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, având drepturi și obligații proprii supuse regimului dispozițiilor art. 969 cod civil.
Ulterior pronunțării Deciziei nr. 1-2005, a fost formulat un nou recurs în interesul legii cu privire la interpretarea dispozițiilor legale referitoare la limitele răspunderii civile ce revine asigurătorului de răspudere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule, recurs respins prin Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de_ pe considerentul rezolvării anterioare a acestor chestiuni de drept.
În opinia instanței, răspunderea societății este susceptibilă a fi antrenată direct în temeiul obligației asumată expres prin contractul de asigurare din moment ce rațiunea încheierii poliței de asigurare constă tocmai în necesitatea înlăturării riscului insolvabilității celui ce a produs accidentul de circulație.
Pe de altă parte, pronunțându-se asupra recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 251 din legea nr. 31-2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 Cod procedură penală, prin Decizia nr. 3- 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că Fondul de protecție a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur și nu în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.
Principiul ubi eadem ratio eadem solutio (pentru aceeași rațiune se impune aceeași soluție), precum și prevederile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136-1995, cu modificările ulterioare (ce stipulează că despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, renunțându-se la condiția existentă sub imperiul reglementării anterioare privind nedespăgubirea de către asigurat a persoanelor fizice sau juridice prejudiciate) converg către teza răspunderii directe a asiguratorului de răspundere civilă.
În lumina considerentelor ce preced, asigurătorii de răspundere civilă, au fost obligați direct la plata către partea vătămată B. M. A. a sumelor ce i se cuvin cu titlu de despăgubiri morale.
Este relevant a menționa că în practica judiciară privind răspunderea asigurătorilor de răspundere civilă se manifestă tendința recunoașterii unei răspunderi directe, cu titlu exemplificativ putând fi amintită Decizia penală nr. 3405 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de_ .
În temeiul art. 106 din OUG nr. 150-2002, persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată, astfel încât, având în vedere modul de soluționare a laturii penale a cauzei, instanța va obliga inculpații, în solidar la plata sumei de 1653,47 lei în favoarea Spitalului Municipal S. M. reprezentând cheltuieli de asistență medicală acordate numitului B. M. A. .
Având în vedere, pe de o parte, faptul că potrivit art. 49 din Legea nr. 136- 1995, cu modificările ulterioare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane
păgubite prin accidente, precum și pentru cheltuielile suportate de asigurați în procesul civil și, pe de altă parte, că în baza art. 106 din OUG nr. 150-2002 (aplicabil speței în raport de momentul comiterii faptei), persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât nici unitatea spitalicească nu se încadrează la prima categorie menționată și nici asiguratorul la cea de-a doua, instanța a apreciat că nu poate obliga asiguratorul, nici măcar în subsidiar la plata cheltuielilor de spitalizare.
Instanța a reținut că prevederile art. 50 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, stipulează în sensul că, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces precum și avarierea ori distrugerea de bunuri.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal inculpații B. G.
L., B. A. C. și S. de A. -R. A. SA București.
Inculpatul B. G. L. a solicitat, prin memoriul depus la f.37, admiterea recursului și achitarea în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală, întrucât faptei de vătămare corporală din culpă îi lipsește atât latura subiectivă, cât și latura obiectivă.
Susține inculpatul că nu putea să prevadă că va avea loc un accident de circulație, deoarece nu a văzut mopedul condus de coiculpatul B. A. din trei motive: lipsa iluminatului public, nefuncționarea sistemului de lumini la moped și nepurtarea vestei reflectorizante de către ocupanții mopedului.
Consideră recurentul B. că a respectat regulile de circulație privind semnalizarea și încetinirea la efectuarea virajului la stânga, deoarece dacă nu reducea viteza nu se putea încadra într-un viraj la un unghi de 90 de grade.
De asemenea apreciază recurentul inculpat B. că greșit s-a stabilit culpa comună în procent egal, deoarece coinculpatul B. a încălcat mai multe reguli de circulație.
Inculpatul B. A. C. a solicitat admiterea recursului și achitarea în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală sau în subsidiar achitarea în temeiul art.10 lit.b/1 Cod procedură penală.
Recunoaște acest inculpat că nu poseda la vârsta de 15 ani atestat pentru conducerea mopedului, că nu purta vestă reflectorizantă nici el nici partea vătămată Bohotioci, dar susține că avea puse în funcțiune mijloacele de iluminare a mopedului și că nu se poate stabili cu certitudine că a provocat accidentul.
Iluminatul public a funcționat normal la data accidentului, inculpatul B. circula regulamentar, singurul lucru care îi poate fi imputat fiind acela că nu purta vestă reflectorizantă, dar acesta nu putea fi motiv ca inculpatul B. să nu semnalizeze din timp intenția de a efectua virajul și să nu se asigure corespunzător, astfel că îi revine acestuia culpa exclusivă în producerea accidentului.
Pentru solicitarea subsidiară s-a arătat că inculpatul B. se află la prima abatere de acest gen, singurul lucru care i se poate reproșa fiind acela că nu purta vestă reflectorizantă, astfel ă i se poate aplica o amendă administrativă.
Prin înscrisul depus la f.40 asiguratorul S. de A. -R. A. SA București a învederat că își retrage recursul formulat.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, Curtea de Apel C. constată că recursurile inculpaților sunt nefondate, urmând a fi respinse, respectiv urmând a se lua act de retragerea recursului asiguratorului, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză.
A rezultat din ansamblul probator că la data de_, în jurul orelor 21.40, inculpații B. G. L. și B. A. C., prin nerespectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, au cauzat un accident de circulație în urma căruia partea vătămată B. M. A. a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 100-120 de zile de îngrijiri medicale, în condițiile art. 182 Cod penal.
Vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă a fost dovedită prin: proces-verbal de cercetare la fața locului (f.8,9 dosar u.p.) schița locului accidentului (f.10 dosar u.p.) planșa foto (f.13-15 dosar u.p.) raport de constatare medico-legală (f.27-28 dosar u.p.) raport de expertiză medico-legală (f.223-225 fond) declarațiile inculpaților B. (f.30-32 dosar u.p.,
f.31 fond) și B. (f.41 dosar u.p., f.30 fond) declarațiile părții vătămate B. A. (f.22-26 dosar u.p.) declarațiile martorilor Iurca Dumitru C. (f.42 dosar u.p., f.169 fond) și Benedek Attila (f.43,44 dosar u.p., f.170 fond) Oșan Ștefan (f.171 fond) referat de evaluare B. A. (f.18-22 fond).
În mod corect a reținut instanța de fond că inculpatul B. A. C. a încălcat dispozițiile art. 44 punctul 3, art. 70 alin. 1 și 3 din OUG nr. 195-2002 și art. 160 alin. 2, art. 161 literele l și r din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195- 2002, cu modificările ulterioare, în timp ce inculpatul B. G. L. a nesocotit prevederile art. 54 din OUG nr. 195-2002, cu modificările ulterioare, art. 116 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a acesteia.
De asemenea în mod corect prima instanță a reținut culpa egală a inculpaților în producerea accidentului, chiar dacă inculpatul B. a încălcat mai multe reguli de circulație, deoarece nerespectarea prevederilor legale mai sus menționate de către inculpatul B. G. L. a avut rol determinant în producerea accidentului.
Inculpatul B. G. L. susține că nu a văzut mopedul condus de coiculpatul B. A. din trei motive: lipsa iluminatului public, nefuncționarea sistemului de lumini la moped și nepurtarea vestei reflectorizante de către ocupanții mopedului.
Chiar dacă ar fi reale aceste susțineri, inculpatul B. avea obligația de a circula cu o viteză care să îi permită efectuarea manevrei de oprire în siguranță sau de ocolire a vreunui obstacol, în limitele câmpului de iluminare a farurilor propriei mașini.
Potrivit art. 35 alin. 1 din OUG 195/2002 participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporala a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.
O condiție de bază a bunei desfășurări a traficului rutier este ca acesta să se desfășoare la limita spațiului frontal de vizibilitate. Conducătorul auto trebuie să circule în așa fel încât, raportat la condițiile de drum, să poată efectua orice manevra în condiții de siguranță.
Potrivit art. 47 C.Pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
Imposibilitatea de prevedere a ivirii împrejurării are caracter obiectiv, în sensul că nicio altă persoană, în aceleași condiții, nu ar fi putut prevedea ivirea acelei împrejurări.
Ori, în cazul circulației pe timp de noapte pe o stradă dintr-un oraș este cât se poate de previzibil că în trafic pot exista persoane sau conducători de vehicule care nu respectă în totalitate regulile de circulație.
Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpaților recurenți în comiterea acesteia, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepselor aplicate, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare.
Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepselor, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptei comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52 Cod penal, la individualizarea judiciară a pedepselor care au fost aplicate inculpaților fiind respectate criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, respectiv limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei, modul concret de săvârșire, persoana inculpaților, conduita acestora.
Nu poate fi primită solicitarea subsidiară a inculpatului B. A. de achitarea în temeiul art.10 lit.b/1 Cod procedură penală, deoarece conducerea de către acesta pe drumurile publice a unui moped, fără a deține atestatul corespunzător, fără a avea vârsta legală pentru obținerea atestatului, fără a purta vestă reflectorizantă, nici el nici partea vătămată Bohotioci, și fără a avea puse în funcțiune mijloacele de iluminare, a avut drept consecință cauzarea de leziuni părții vătămate B. M. A. care au necesitat pentru vindecare 100-120 de zile de îngrijiri medicale, nefiind o faptă care să fi adus o atingere minimă valorii ocrotite de legea penală - integritatea corporală și sănătatea persoanei, astfel încât să fie în mod vădit lipsită de importanță
Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Curtea de Apel C. va respinge în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondate recursurile declarate de către inculpații B.
G. L., domiciliat în S. M., strada T., nr.33 A, județul M., și
B. A. C., domiciliat în S. M., strada T. V., bl.H3, ap.6, județul M., împotriva sentinței penale nr. 384 din 29 august 2013 a J. ecătoriei S. M. .
În baza art.385/4 Cod procedură penală se va lua act de retragerea recursului declarat de asiguratorul S. de A. -R. A. SA București
împotriva aceleiași sentințe, raportat la manifestarea acestuia de voință, conform înscrisului de la f.40.
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului B., av. Benea L. M., sumă ce se va plăti din fondul M. ui Justiției.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală vor fi obligați inculpații recurenți și asiguratorul să plătească sumele de câte 400 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpații B. G. L., domiciliat în S. M., strada T., nr.33 A, județul M., și B. A. C., domiciliat în S.
M., strada T. V., bl.H3, ap.6, județul M., împotriva sentinței penale nr. 384 din 29 august 2013 a J. ecătoriei S. M. .
Ia act de retragerea recursului declarat de asiguratorul S. de A. -
R. A. SA București împotriva aceleiași sentințe.
În baza art.189 Cod procedură penală stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului B., av. Benea L. M., sumă ce se va plăti din fondul M. ui Justiției.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe inculpații recurenți și pe asigurator să plătească sumele de câte 400 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
L. M. | M. | Ș. | ANA C. |
G.
M. B.
Red. L.M./M.N.
2 ex./_
J. .fond: P. M. R.
| ← Decizia penală nr. 1473/2013. Vătămare corporală din culpă | Sentința penală nr. 152/2013. Vătămare corporală din culpă → |
|---|
