Decizia penală nr. 172/2013. Omor
Comentarii |
|
ROMA. A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.172/A/2013
Ședința publică din 11 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. P., judecător JUDECĂTOR: S. S.
GREFIER: D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror:
D. SUCIU
S-a luat spre examinare apelul declarat de revizuentul L. K. împotriva sentinței penale nr.76 din 8 august 2013 a Tribunalului Cluj, având ca obiect cerere de revizuire.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.C. Cuibus, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care condamnatul arată că-și menține apelul promovat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și judecând, să se admită cererea de revizuire formulată de condamnat, dacă se apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.394 C.pr.pen. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de condamnat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de revizuire și, pe cale de consecință, să se dispună rejudecarea dosarului, deoarece dorește să participe și să recunoască fapta pentru a beneficia de disp.art.320/1 C.pr.pen.
C U R T E A :
Asupra apelului de față,
Prin sentința penală nr. 76 din 8 august 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Cluj, în temeiul art.403 al.1 și 3 C.p.pen. s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 405/_ a Tribunalului Cluj, formulată de revizuientul L. K., fiul lui natural și V., născut la data de_, în prezent aflat în stare de deținere în Penitenciarul Gherla.
În temeiul art.192 al. 2 C.p.pen. a fost obligat revizuientul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată de revizuientul L. K. și înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj la data de_, acesta a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 405/2011 a Tribunalului Cluj, arătând că înțelege să recunoască în totalitate participarea sa
la comiterea infracțiunii pentru care a fost judecat și condamnat, sens în care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C.p.pen.
Cererea a fost înaintată Tribunalului Cluj la data de_, împreună cu concluziile de respingere ale cererii, formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
Analizând cererea formulată de condamnat, în raport cu actele dosarului și cu dispozițiile legale în materie, instanța a reținut următoarele :
Prin sentința penală nr. 405/_ Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul L. K. pentru comiterea infracțiunii prev. de 174, 175 al. 1 lit. i C.p., cu aplicarea art.75 al.1 lit.a C.p. și art. 37 lit.a C.p., ( respingând cererile de schimbare a încadrării juridice formulate inclusiv de apărătorul inculpatului) la pedeapsa de 15 ani închisoare. în temeiul art. 83 C.p. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 1051/2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, inculpatul urmând a executa alăturat, în regim de detenție, pedeapsa totală de 17 ani închisoare.
S-au aplicat pedepse accesorii și complementare; s-a dedus timpul reținerii și arestului preventiv și s-a menținut starea de arest preventiv; inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile și la cheltuieli judiciare către stat.
Prin decizia penală nr. 221/A/_, Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de inculpatul L. K. ca nefondat.
De asemenea, prin decizia nr.699/R/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, recursul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
În sarcina acestuia, s-a reținut sub aspectul stării de fapt. aceea că în data de_, după ce a consumat băuturi alcoolice într-un bar de pe strada Câmpina din municipiul Cluj-Napoca, a agresat-o fizic pe partea vătămată A. G.
, împreună cu inculpații L. Călin G. și Coloji S. N. i, provocându-i acesteia leziuni corporale care în final s-au soldat cu decesul victimei, intervenit la data de_ .
Pe parcursul procesului penal, inculpații L. Călin G. și Coloji S.
N. i au recunoscut comiterea infracțiunii de omor și au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C.p.pen, în schimb inculpatul L. K. a negat în mod constant vinovăția sa.
Față de motivele de revizuire invocate de către revizuient prin scriptul depus la dosar, respectiv solicitarea de reaudiere a sa în vederea recunoașterii (în totalitate) a participării sale la săvârșirea infracțiunii de omor, instanța a apreciat că cererea sa depășește cadrul legal stabilit de Codul de procedură penală, în ceea ce privește revizuirea ca și cale extraordinara de atac, memoriul acestuia neputând fi încadrat în niciunul din cazurile de revizuire expres prevăzute în art. 394 C.p.pen.
Revizuirea este o cale de atac care urmărește înlăturarea unor erori
judiciare și poate fi promovată exclusiv în situațiile în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a fost declarat fals, când un judecătorul, procurorul sau organul de cercetare penala a comis o infracțiune în cauza a cărei revizuire se cere și când doua sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.
Solicitarea revizuientului care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii pe parcursul procesului penal și în această fază și-a modificat poziția, afirmând că recunoaște în totalitate fapta comisă, nu a putut fi încadrată în cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ în art. 394 C.p.pen., soluția de condamnare a inculpatului L. K. neputând fi modificată, esențial, ca urmare a recunoașterii, tardive, a faptei pentru care a fost cercetat și condamnat.
2
Promovarea acestei căi de atac are la bază, dorința revizuientului de a beneficia de reducerea pedepsei aplicate prin reținerea art. 3201C.p.pen, dar această solicitare, formulată la acest moment, este în afara oricăror prevederi legale.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel revizuientul L.
K. solicitând admiterea acestuia, desființarea soluției tribunalului și judecând pe fond cauza revizuirea sentinței penale pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, apreciind că se poate face aplicarea art 3201Cod procedură penală, vizând recunoașterea vinovăției.
Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivului invocat ajunge la următoarele constatări :
Din verificarea dosarului de fond, rezultă că revizuientul L. K. este nemulțumit de modul în care au fost interpretate de către instanțe probele administrate în cauză, de încadrarea juridică dată faptelor comise de el, de cuantumul pedepsei rezultante. În prezent, motivul revizuirii este aplicarea art. 320 1Cod procedură penală.
Raportând motivele revizuientului la condițiile înscrise în art.394 lit. a-e C.pr.pen., care permit revizuirea hotărârilor judecătorești rămase definitive, curtea constată că nici unul dintre acestea nu se circumscrie celor din textul de lege învederat mai sus, nemulțumirea revizuientului reprezentând motive de apel sau de recurs care puteau fi invocate și soluționate în căile ordinare de atac, respectiv de către Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, verificând dosarele de fond apel și recurs atașate cererii de revizuire rezultă, fără echivoc, că împotriva soluției de condamnare pronunțată de Tribunalul Cluj a declarat apel inculpatul L. K., iar prin decizia penală nr. 221 din 8 decembrie 2011 Curtea de Apel Cluj a respins apelul acestuia, soluție menținută de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală 699 din 13 martie 2012, prin care s-a respins recursul condamnatului.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, care poate fi formulată doar in cazurile prevăzute expres si limitativ de art. 394 Cod proc.penală, având ca finalitate înlăturarea unei erori judiciare, in cazul în care aceasta s-ar fi produs cu ocazia soluționării definitive a unei cauze. Astfel, revizuirea permite reluarea judecării cauzei doar dacă in fata instanței este adus un probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut acesteia, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei.
Or, in cazul de față, revizuentul L. K. nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ci a solicitat reluarea judecății si aplicarea art. 320 1Cod procedură penală, pe cale de consecință, reducerea pedepsei finale cu 1/3.
Această procedură putea fi aplicată doar în fața primei instanțe, la debutul cercetării judecătorești, nicidecum negăsindu-și utilitatea și aplicabilitatea într-o cale extraordinară de atac, nefiind prevăzută în art 394 Cod procedură penală.
Cererea acestuia este nefondată, deoarece după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare prin respingerea căilor de atac ordinare, aceasta a intrat in puterea lucrului judecat.
Curtea învederează că în calea extraordinară de atac, a revizuirii nu este posibilă, luarea în discuție a unor solicitări care constituie, de fapt, motive de apel și recurs, care de altfel au fost formulate de către condamnat în căile ordinare de atac.
Pe calea revizuirii, așa cum se arată în practica constantă a instanței supreme nu se poate ajunge la o prelungire a probațiunii administrate în cauză și
3
nici la reducerea pedepsei definitiv stabilite și intrată în autoritatea de lucru judecat.
Pentru motivele ce preced se va respinge ca nefondat apelul declarat de condamnat în baza art.379 pct 1 lit b Cod procedură penală
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Cuibus C., conform art 189 Cod procedură penală
Va fi obligat inculpatul L. K. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial, conform art 192 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul L. K.
împotriva sentintei penale nr. 76 din 8 august 2013 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Cuibus C. .
Obligă pe apelantul L. K. să plătească în favoarea statului suma de
400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 septembrie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | ||
D. P. , | S. | S. | , |
GREFIER
D. S.
Red. D.P./MN. 4 ex./_
Jud.fond.- A. Ț.
4
← Sentința penală nr. 184/2013. Omor | Sentința penală nr. 186/2013. Omor → |
---|