Decizia penală nr. 182/2013. Cerere de liberare conditionata

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 182/2013

Ședința publică de la 08 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. -L. I.

Judecător I. N. B. Judecător I. -M. L. Grefier L. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul recurent L.

P. împotriva sentinței penale nr.439 din_ a Judecătoriei G., având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.)

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul recurent L. P.

, aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av.Mititelu M. l, delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. Prunean.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, condamnatul recurent arată că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Atât reprezentanta Parchetului cât și apărătorul condamnatului recurent arată că nu au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul condamnatului recurent susține recursul declarat în cauză, solicită admiterea acestuia, casarea sentinței penale atacate, cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată, apreciind că cererea îndeplinește condițiile legale, chiar dacă prima instanță a reținut în defavoarea condamnatului împrejurarea că nu a prestat activități lucrative. Solicită a se avea în vedere situația familială a condamnatului, tatăl lui este nevăzător și are nevoie de sprijinul său. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat de către condamnatul L. P., ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, în mod corect a constatat că nu sunt îndeplinite ele trei condiții prevăzute de lege pentru acordarea liberării condiționate; cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Condamnatul recurent L. P., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că prin sentința penală nr. 439/_ a Judecătoriei G., în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. a fost respinsă cererea condamnatului L. P. , privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 2 ani 3 luni aplicată prin sentința penală nr. 1203/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

În baza art. 450 alin. 2 C. pen. s-a fixat termen la_, dată după care cererea va putea fi reexaminată.

În temeiul articolului 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Bârla N., în sumă de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ petiționarul L. P. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 2 ani 3 luni aplicată prin sentința penală nr. 1203/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca. Din actele dosarului, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile speciale prevăzute de art.59 C.penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, solicitând a se dispune punerea sa în libertate ca urmare a admiterii cererii formulate, apreciind că el întrunește cerințele textului de lege ce reglementează liberarea condiționată.

Analizând recursul declarat în cauză, tribunalul apreciază că este nefondat și în temeiul art.385/15 pc.1 lit.b C.pr.pen., îl va respinge. Aceasta deoarece prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică sub toate aspectele. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 59, aliniatul 1 din Codul penal pentru a fi liberată condiționată, persoana condamnată trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții: în primul rând să execute fracția de pedeapsă prevăzută de lege, în al doilea rând să fie stăruitor în muncă și în al treilea rând să fie disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare. De asemenea, la soluționarea cererii, instanța trebuie să aibă în vedere și antecedentele penale ale persoanei condamnate.

Din procesul-verbal aflat la filele 4-7 a rezultat că petiționarul L. P. se află în Penitenciarul Gherla, în executarea unei pedepse de 2 ani 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1203/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca. În speță, pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 546 zile. Până la data de_ a executat 740 zile închisoare din care 730 zile arest preventiv și 10 zile executate efectiv. Prin urmare, instanța de fond a constatat că această primă condiție este îndeplinită, condamnatul având executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv stăruința în muncă, condamnatul nu a participat la activități lucrative. Prin urmare, instanța de fond a

2

constatat că deținutul nu îndeplinește cea de-a doua condiție necesară pentru a putea beneficia de liberare condiționată.

Totodată, condamnatul nu îndeplinește nici cea de-a treia condiție necesară pentru liberarea sa condiționată, respectiv disciplina și dovezile temeinice de îndreptare. Din caracterizarea comportamentului său a rezultat că datorită faptului că în perioada dedusă în actuala pedeapsă dintr-o pedeapsă anterioară a fost sancționat disciplinar de 9 ori. În plus, starea de recidivă în care a săvârșit fapta pentru care i-a fost aplicată pedeapsa în executarea căreia se află și celelalte condamnări ulterioare reprezintă dovezi temeinice în sensul că petiționarul nu și- a îndreptat conduita.

În consecință, instanța de fond a reținut că petiționarul nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberat condiționat, motiv pentru care, în temeiul articolului 450, aliniatul 2 din Codul de procedură penală, a respins cererea de liberare condiționată.

Având în vedere abaterile disciplinare săvârșite și antecedentele penale ale petiționarului instanța de fond a apreciat că termenul de amânare de 3 luni stabilit de către Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul

P. ului G. este justificată astfel încât a menținut termenul de_ după care condamnatul va putea reînnoi cererea de liberare condiționată și până la care va putea face dovada reeducării sale prin comportamentul corespunzător pe care-l va adopta.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 38515pc.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul L.

P. împotriva sentinței penale nr.439 din_ a Judecătoriei G. .

În baza art. 189 Cod procedură penală, onorariul avocațial din oficiu în sumă de 100 lei, cuvenit av. Mititelu M., se va suporta de la F.M.J.

În temeiul art. 192 al. 2 Cod procedură penală, condamnat va fi obligat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 38515pc.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul L. P. , (f. lui I. și D., n. la_, deținut în Penitenciarul Gherla), împotriva sentinței penale nr.439 din_ a Judecătoriei G. .

În baza art. 189 Cod procedură penală, onorariul avocațial din oficiu în sumă de 100 lei, cuvenit av. Mititelu M., se suportă de la F.M.J.

În temeiul art. 192 al. 2 Cod procedură penală, obligă pe condamnat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

3

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

A.

-L. I.

I.

N. B.

I.

M. L.

GREFIER

L. B.

Red. 3 ex./A.L.I./D.M.

_

Jud.fond: Gîlcă M. I.

4

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 182/2013. Cerere de liberare conditionata