Decizia penală nr. 392/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA PENALĂ NR. 392/R/2013
Ședința publică din data de 23 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte M. L. Judecător S. T. Judecător L. C. Grefier A. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul N. V. împotriva sentinței penale nr. 1306 din data de_ a Judecătoriei G. prin care s-a respins cererea condamnatului privind liberarea condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul N. V. aflat în stare de deținere în Penitenciarul Gherla, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Feier A., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. P. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
La întrebarea instanței, condamnatul N. V. arată că își menține recursul formulat.
Instanța procedează la identificarea condamnatului N. V. și aduce la cunoștința acestuia dreptul de a fi asistat de un apărător ales, fiindu-i desemnat un apărător din oficiu.
Condamnatul N. V., arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța întreabă participanții dacă sunt cereri de formulat sau excepții de invocat.
Atât reprezentanta Ministerului Public cât și apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat arată că nu au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată că recursul este în stare de judecată și acordă cuvântul participanților în susținerea acestuia.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul N. V., solicită instanței admiterea recursului declarat împotriva sentinței penale pronunțate de Judecătoria Gherla, și, rejudecând, să dispună, reducerea termenului de amânare de 6 luni fixat de Comisia de propuneri pentru liberări condiționate din cadrul penitenciarului G. . Arată că sunt îndeplinite condițiile legale referitoare la fracția de pedeapsă prevăzută de lege. Cu privire la cea de a doua condiție, arată că, condamnatul a muncit, iar în ceea ce privește cea de a treia condiție, solicită instanței să aibă în vedere că, condamnatul a săvârșit 2 abateri disciplinare de-a lungul celor
19 ani de detenție. Mai mult, arată că, condamnatul a participat la activități educaționale, iar mama acestuia este bolnavă.
Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Reprezentanta Ministerului Public, solicită instanței respingerea recursului declarat în cauză ca nefundat, cu consecința menținerii sentinței penale nr. 1306 din data de_ pronunțată de Judecătoria Gherla, pe care o apreciază legală și temeinică.
Consideră că, în mod corect, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 59 C.pen. Solicită obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în recurs.
Condamnatul N. V., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, apreciind că termenul de amânare este mult prea mare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința penală nr. 1306/_ a Judecătoriei G., în temeiul art. 450 alin. 2 C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de petentul N. V., deținut în Penitenciarul Gherla, privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 23 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 65/1996 a T. ului Maramureș;
în temeiul art. 450 alin. 2 C. proc. pen. s-a stabilit termenul de reînnoire a cererii de liberare condiționată la data de_ ;
în temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M. I. ;
în temeiul art. 192 alin. 2 C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că din procesul- verbal nr. 371 din_ emis de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de liberate din cadrul P. ului G. rezultă că deținutul N. V. se află în Penitenciarul Gherla, în executarea unei pedepse de 23 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 65/1996 a T. ului Maremureș.
În speță, condamnatul a exe4cutat fracțiunea de 3/4 din pedeapsă, ceea ce corespunde unui număr de 6300 zile. Până la data de_ a executat 6303 zile închisoare din care 31 de zile fiindu-i considerate executate ca urmare a muncii prestate. Instanța de fond a constatat că această primă condiție este îndeplinită, condamnatul având executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv stăruința în muncă, condamnatului i se consideră executat ca urmare a muncii prestate un număr de 31 de zile, iar din caracterizarea comportamentului deținutului din timpul perioadei de deținere rezultă că acesta a fost folosit la muncă la locul de detenție precum și la munci cu plata. Prin urmare, instanța de fond a constatat că deținutul îndeplinește și cea de-a doua condiție necesară pentru a putea beneficia de liberare condiționată.
Însă, condamnatul nu îndeplinește cea de-a treia condiție necesară pentru liberarea sa condiționată. Condamnatul are antecedente penale. Nici în cursul executării pedepsei condamnatul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, acesta având un număr de 2 sancțiuni pentru abateri disciplinare grave. Având în vedere
fapta deosebit de gravă pe care a săvârșit-o, condamnatul trebuia să aibă o conduită exemplară pentru a putea benefica de liberare condiționată.
Prin urmare, condamnatul nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberat condiționat, motiv pentru care, în temeiul articolului 450, aliniatul 2 din Codul de procedură penală, instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată.
Având în vedere abaterile disciplinare săvârșite și antecedentele penale ale petentului instanța de fond a apreciat că termenul de amânare de 6 luni stabilit de către Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul P. ului G. este justificată astfel încât a menținut termenul de amânare de 6 luni după care condamnatul va putea reînnoi cererea de liberare condiționată.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs condamnatul N. V. ,
declarația fiind înregistrată la Judecătoria Gherla la data de_ .
În motivarea recursului condamnatul a arătat că îndeplinește toate condițiile necesare pentru a fi8 liberat condiționat, având în vedere că în 19 ani de detenție a comis numai două abateri disciplinare.
T. ul constată că recursul a fost promovat în termenul de 3 zile prev. de art. 450 al. 4 Cod Procedură Penală, termen ce a curs pentru recurentul aflat în stare de detenție și care nu a fost prezent la pronunțarea soluției, de la data comunicării copiei de pe minuta sentinței recurate, potrivit art. 3853al. 2 rap. la art. 363 al. 3 Cod Procedură Penală, comunicare ce s-a realizat la data de_ .
Verificându-se hotărârea atacată, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin prisma temeiurilor de recurs, se apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică. Astfel, apreciem că instanța de fond a constatat în mod corect că nu sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru liberarea condiționată a petentului, în contextul în care acesta a fost sancționat disciplinar, chiar dacă numai de două ori, și are antecedente penale. Așa cum a subliniat în mod just instanța de fond, față de gravitatea deosebită a faptei, petentul trebuia să dovedească un comportament exemplar pentru a putea beneficia de liberare condiționată.
Considerăm că și durata pentru care s-a dispus amânarea discutării de către comisie este adecvat față de numărul abaterilor disciplinare și cel al antecedentelor penale.
Sintetizând toate argumentele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 38515al. 1 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul N. V. împotriva sentinței penale nr. 1306/_ a Judecătoriei G.
.
În temeiul art. 189 Cod Procedură Penală va stabili onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 100 lei care se va avansa din Fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului Cluj - av. Feier A. I. ela.
În baza art. 192 al. 2 Cod Procedură Penală va obliga condamnatul recurent să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 150 lei, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 38515al. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală, respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul N. V., fiul lui V. și R., născut la data de_, în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 1306/_ a Judecătoriei G. .
În temeiul art. 189 Cod Procedură Penală stabilește onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 100 lei care se avansează din Fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului Cluj - av. Feier A. I. ela.
În baza art. 192 al. 2 Cod Procedură Penală obligă condamnatul recurent să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în recurs în sumă de 150 lei, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
LS T. L. C.
GREFIER
B.
Red. 3 ex./L.C./D.M.
_
Jud.fond: Gîlcă M. -I.
← Decizia penală nr. 62/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 85/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|