Decizia penală nr. 190/2013. Violare de domiciliu

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR.190/R/2013

Ședința publică din 12 februarie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE

: I.

M. ,judecător

JUDECĂTORI

: V.

V. A.

: L.

H.

GREFIER

: L.

C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -

SEBASTIAN DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul inculpatul Ș. M. S., împotriva sentinței penale nr.417/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei

Z., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de_ din dosar nr.2452/P/2010, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal și lovire sau alte violențe prevăzute și pedepsite de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av.C. T. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av.A. M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind partea civilă S. J. de U.

  1. .

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat.

    Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

    Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit.c C.pr.pen. Arată că singurele probe care au fost administrate în cursul urmării penale și în fața instanței, au fost declarațiile martorilor care, raportat la gradul de rudenie dintre aceștia și părțile vătămate, au fost declarații subiective și incomplete. Nu trebuie omise pozițiile inculpatului care a arătat în concret care a fost persoana care a încălcat proprietatea părților vătămate. Inculpatul a declarat că nu a comis infracțiunile reținute. Se pune întrebarea de ce părțile vătămate nu s-au constituit părți civile. În subsidiar, solicită aplicarea unei sancțiuni cu pedeapsa închisorii însă ca modalitate de executare, sunt aplicabile disp.art.81 C.penal sau 86/1 C.penal. Într-adevăr inculpatul are antecedente penale însă toate condamnările anterioare sunt în perioada minorității. Cu onorar din FMJ.

    Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Apreciază că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză astfel că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

    Inculpatul Ș. M. S., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

    C U R T E A

    Prin sentința penală nr. 417 din 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei Z., pronunțată în dosarul nr._, în baza art.192 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. I. zis

    "Bursuc";, fiul lui V. și Ana, născut la data de_, în localitatea Jibou, jud.

    S., cetățean român, studii - 4 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în sat C.

    , nr.82, comuna Românași, jud.S., CNP 1., în prezent deținut în Penitenciarul Satu Mare, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu în dauna părții vătămate L.

    G. .

    În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

    În baza art.61 alin.1 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate privind pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2377/2006 a Judecătoriei Satu Mare și contopește restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1.000 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare.

    În baza art.192 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. I. zis "Bursuc"; la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu în dauna părții vătămate L. M. .

    În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

    În baza art.61 alin.1 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate privind pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2377/2006 a Judecătoriei Satu Mare și contopește restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1.000 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare.

    În baza art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a), art.75 lit.a) și art.78 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul L. I. zis "Bursuc"; la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe în dauna părții vătămate L. M. .

    În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

    În baza art.61 alin.1 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate privind pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2377/2006 a Judecătoriei Satu Mare și contopește restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1.000 zile închisoare cu pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1.000 zile închisoare.

    S-a constatat că inculpatul L. I. zis Bursuc se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.331/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de_ prin decizia penală

    nr.322/R/_ a Curții de Apel C., pedeapsă a cărei executare a început la data de_ .

    S-a constatat că infracțiunile care fac obiectul prezentului dosar și cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu privare de libertate prin sentința penală nr.331/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de_, sunt concurente.

    În baza art.36 alin.1, art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, s-au contopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.331/_ a Judecătoriei Z. cu pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare, 3 ani și 6 luni închisoare și 1.000 zile închisoare aplicate prin prezenta hotărâre, rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final 4 ani și 6 luni închisoare, cu privare de libertate.

    În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

    În baza art.36 alin.3 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de_ la zi.

    S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.485/2011 din_ emis de Judecătoria Zalău pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.331/_ și s-a dispus emiterea unor forme noi de executare.

    1. În baza art.192 alin.1 și 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul L.

      M. -C. zis "Bobi";, fiul lui natural și Ana, născut la data de_, în

      localitatea Z., jud.S., cetățean român, studii - 3 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în sat C., nr.87, comuna Românași, jud.S., CNP 1. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu în dauna părții vătămate L. G. .

      În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

      În baza art.192 alin.1 și 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul L.

      M. -C. zis "Bobi";, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu în dauna părții vătămate L. M.

      .

      În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

      În baza art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a) și art.78 alin.1 Cod penal, a fost condamnă pe inculpatul L. M. -C. zis "Bobi";, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe în dauna părții vătămate L. M. .

      În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

      În baza art.33 lit.a) Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, s- au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, iar pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare o sporește cu 3 luni, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare, cu privare de libertate.

      În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

    2. În baza art.192 alin.1 și 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul Ș.

M. -S. zis "Mutu";, fiul lui S. și M., născut la data de_, în localitatea Z., jud.S., cetățean român, studii - 4 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în municipiul Z., str.Spicului, nr.11, jud.S., CNP 1., în

prezent deținut în Penitenciarul Oradea la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare

pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu în dauna părții vătămate L.

G. .

În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.192 alin.1 și 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul Ș.

M. -S. zis "Mutu";, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu în dauna părții vătămate L. M. .

În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a) și art.78 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul Ș. M. -S. zis "Mutu";, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe în dauna părții vătămate L. M. .

În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul Ș. M. S. zis Mutu se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.331/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de_ prin decizia penală nr.322/R/_ a Curții de Apel C., pedeapsă a cărei executare a început la data de_ .

S-a constatat că infracțiunile care fac obiectul prezentului dosar și cele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu privare de libertate prin sentința penală nr.331/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de_ și la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare prin sentința penală nr.304/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de_ prin nerecurarea deciziei penale nr.21/_ a T. ui S., sunt concurente.

S-au descontopit pedeapsa rezultantă din sentința penală nr.304/_ a Judecătoriei Z., și s-au repus pedepsele componente în individualitatea lor, de 3 ani închisoare (aplicată pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice), 3 ani închisoare (aplicată pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice), 1 an închisoare (aplicată pentru comiterea infracțiunii de distrugere), 1 an închisoare (aplicată pentru comiterea infracțiunii de distrugere),

6 luni (aplicată pentru comiterea infracțiunii de amenințare), 1 an închisoare (aplicată pentru comiterea infracțiunii de port ilegal de cuțit) și 65 zile (rest rămas neexecutat) și, în baza art.36 alin.1, art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, contopește pedepsele repuse în individualitatea lor cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.331/_ a Judecătoriei Z. și cu pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare și 4 luni închisoare aplicate prin prezenta hotărâre, rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare, pe care o sporește cu 1 an, urmând ca inculpatul să execute în final 5 ani închisoare, cu privare de libertate.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.36 alin.3 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de_ la zi.

S-au anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.486/2011 din_ emis de Judecătoria Zalău pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.331/_ și nr.446/2011 din_ emis de Judecătoria Zalău pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.304/_ și s-a dispus emiterea unor forme noi de executare.

S-a luat act că părțile vătămate L. G. și L. M., ambele domiciliate în sat C., nr.115, comuna Românași, jud.S. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.313 din Legea nr.95/2006 coroborat cu art.998-999 și art.1003 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de S. J. de U. Z. și au fost obligați inculpații L. I. zis Bursuc, L. M. -C. zis Bobi și Ș.

M. -S. zis Mutu, în solidar, la plata de despăgubiri materiale către S. J. de U. Z., în cuantum de 163,87 lei, actualizată cu dobânda oficială a B.N.R. până la data plății integrale, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată L. M. .

În baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum total de 2.700 lei, cheltuieli care vor fi suportate astfel:

- L.

I.

zis Bursuc - 1.000 lei;

- L.

M.

C. zis Bobi - 700 lei;

- Ș.

M.

S. zis Mutu - 1.000 lei.

În baza art.189 alin.1 Cod procedură penală, suma de 1.500 lei a fost avansată din fondul M. ui Justiției către Baroul de Avocați S. pentru apărătorii din oficiu, av. S. (Gozman) M. (600 lei - 300 lei pentru asistența juridică acordată inculpatului L. I. zis Bursuc în faza de urmărire penală și 300 lei pentru asistența juridică acordată aceluiași inculpat în faza de judecată), av. Hîrza R. Călin (600 lei - 300 lei pentru asistența juridică acordată inculpatului Ș. M. S. zis Mutu în faza de urmărire penală și 300 lei pentru asistența juridică acordată aceluiași inculpat în faza de judecată) și av. Jeler Alexandru (300 lei pentru asistența juridică acordată inculpatului L. M.

C. zis Bobi în faza de judecată).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de_ din Dosar nr.2452/P/2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpaților L. I., zis "Bursuc";, Ș.

M. S., zis "Mutu"; și a inculpatului L. M. C., zis "Boby";, în stare de libertate, pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu (2 fapte), prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal și lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal și cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, pentru inculpatul L. I. .

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr._

.

În fapt, în actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpații

L. I., zis "Boby";, L. M. -C. zis "Boby"; și Ș. M. -S., zis

"Mutu"; în data de_, pe timp de noapte, împreună și după o prealabilă înțelegere au pătruns fără drept în curtea locuințelor părților vătămate L. G. și L. M., care sunt locuri împrejmuite, precum și în locuința acesteia din

urmă și a aplicat lovituri părții vătămate L. M., cauzându-i astfel leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.

În susținerea stării de fapt reținută în sarcina inculpaților, s-au indicat următoarele mijloace de probă: procese verbale de consemnare a plângerii, formulată de partea vătămată L. G. (f.5), declarațiile învinuitului L. I. (f.6-7,13,66-67), declarațiile învinuitului L. M. -C. (f.14,17,64-65), declarațiile învinuitului Ș. M. -S. (f.18,24,69-70), declarațiile părții vătămate L. G. (f.25-27,62-63), declarațiile părții vătămate L. M. (f.29- 31,60-61), declarațiile martorei L. R. (f.35,36), declarațiile martorei L. Argentina -Doina (f.37,38), declarația martorului L. I. (f.57), declarația martorului L. M. -E. (f.58), declarația martorei L. M. (f.59), proces

verbal de recunoaștere după fotografie încheiat cu martora L. M. (f.51), proces verbal de recunoaștere după fotografie încheiat cu martora L. R. (f.52), proces verbal de recunoaștere după fotografie încheiat cu partea vătămată

  1. M. (f.53), fotografia învinuitului Ș. M. -S. (f.54), fotografia lui Ș. Călin (f.55), fotografia lui Ș. S. (f.56), certificatul medico-legal nr. 1077/I/a/306 din_, emis de S. J. de Medicină Legală Z. (f.33),

    fișe cazier învinuiți (f.11-12,16,23).

    Prin declarațiile din cursul procesului penal, părțile vătămate Linguran G. și L. M. au arătat că nu se constituie părți civile în cauză.

    În cauză s-a constituit parte civilă S. J. de U. Zașău cu suma de 163,87 lei, reprezentând cheltuieli legate de administrarea tratamentului părții vătămate L. M. .

    Pe parcursul cercetării judecătorești, după citirea actului de sesizare, conform art.322 Cod procedură penală, în baza art.323 raportat la art.70 Cod procedură penală, la termenul de judecată din data de_, instanța a procedat la audierea inculpaților L. I. (f.127), Ș. M. S. (f.128) și L.

  2. C. (f.129) care au arătat că au înțeles învinuirile ce li se aduc și își mențin în integralitate declarațiile date în faza de urmărire penală la care nu mai au nimic de adăugat.

La termenul de judecată din data de_, a fost audiat martorul L. I.

, la termenul de judecată din data de_ martorii L. R., L. M. E. și L. M., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei la filele 139, 160,161și 162.

La dosar au fost depuse la filele 99-102 fișele de cazier judiciar actualizate ale inculpaților.

Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

În data de_, în jurul orelor 0430, la solicitarea inculpatului L. I., inculpații L. M. -C. și Ș. M. -S., s-au deplasat împreună cu un taxi, de la un local public din municipiul Z., unde au consumat în cursul nopții băuturi alcoolice, în localitatea C., comuna Românași, la locuința părții vătămate L. G., cu scopul de a-i cere martorei L. Reghina să-l însoțească pentru a-i deveni concubină, după un obicei specific etniei țiganilor. Așa fiind, după ce taxiul s-a oprit pe stradă, în fața unei locuințe, inculpații au coborât, după care toți trei au pătruns pe poarta neasigurată în curtea locuinței părții vătămate L. G. și au început să bată cu pumnii în ușa de acces a

locuinței și să o strige pe martora L. Reghina, cerându-i insistent să iasă afară și să meargă cu aceștia. Partea vătămată L. M., care locuiește în

imediata vecinătate, s-a trezit din somn și a ieșit afară, moment în care văzându-i pe inculpați, nemulțumit fiind de atitudinea acestora și intuind că sunt puși pe scandal, le-a cerut să înceteze, motivând că L. Reghina nu se află la locuință, deoarece este plecată de mai multe zile la concubinul acesteia cu care are trei copii, motiv pentru care, în replică, cei trei i-au cerut să nu se amestece, iar acesta le-a replicat la rându-i, spunându-le că nu are treabă cu aceștia însă nu dorește scandal, cerându-le astfel din nou să plece. Inculpații s-au arătat extrem de iritați de curajul părții vătămate de a le cere să plece, motiv pentru care au pătruns, fără drept, pe poarta neasigurată în curtea acestuia, unde când au ajuns, L. I. i-a aplicat o lovitură cu pumnul părții vătămate în zona feței, proiectând-o la pământ, moment în care toți cei trei au tăbărât peste aceasta și i- au aplicat lovituri cu picioarele în diverse zone ale corpului, aducând-o în stare de inconștiență, după care au abandonat-o. Inculpații au revenit în curtea locuinței părții vătămate L. G. și au forțat ușa de acces în locuință, unde au pătruns, după care unul dintre ei a spart becul care asigura iluminatul în

locuință pentru a nu fi recunoscuți, și cu ajutorul luminii produse de lanterna unei brichete au scotocit prin casă căutând-o pe martora L. Reghina, timp în care le-a cerut amenințător părții vătămate L. G. și martorei L. R. să le spună unde se află fiica acestora. Constatând că aceasta nu se află în locuință, au părăsit locul faptei cu ajutorul taxiului cu care s-au deplasat în acel loc.

La scurt timp, treziți din somn de larma creată de cei trei, la locul faptei și- au făcut apariția martorii L. I., L. M. și L. M. E., ce locuiesc în vecinătate, care au apucat să-i vadă pe aceștia în timp ce ieșeau din curte și se

îndreptau spre taxi, constatând totodată că partea vătămată este căzută la pământ în stare de inconștiență și sângerează, motiv pentru care au solicitat ambulanța cu care aceasta a fost transportată la S. J. de U. Z., unde în urma examinării a fost diagnosticat cu "Traumatism cranio cerebral fără semne neurologice de focar, traumatism hemitorace stâng și antebraț stâng și i s- au acordat îngrijiri medicale. Partea vătămată s-a prezentat la medicul legist care a constatat că aceasta prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, ce necesită pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale, confirmând totodată că aceasta a fost victima unei agresiuni, aspect ce rezultă din certificatul medico-legal nr. 1077/I/a/306 din_, emis de S. J. de Medicină Legală Z. (f.33).

Pe parcursul urmăririi penale, inculpații L. I. și L. M. -C. au recunoscut că s-au deplasat doar ei doi la locuințele părților vătămate, însă nu au recunoscut că au pătruns în locuințele acestora și nici faptul că i-ar fi aplicat lovituri în mod activ părții vătămate L. M., aceștia apărându-se afirmând că ar fi aplicat lovituri, însă pentru a se apăra de părțile vătămate și martorii prezenți în timp ce îi urmăreau peste vale și aruncau cu pietre spre aceștia.

Declarațiile inculpaților în sensul arătat anterior vor fi înlăturate ca nesincere, întrucât pe de o parte ele nu se coroborează cu celelalte probe administrate, fiind contrazise de declarațiile părților vătămate și ale martorilor audiați în cauză, iar pe de altă aprte, ele nu sunt nici măcar credibile, fiind greu de crezut, raportat și la vârsta persoanelor vătămate și la disproporția vădită de forțe între acestea și inculpați, că părțile vătămate ar fi avut cum să-i atace pe inculpați, și, mai mult, să ăi pună pe fugă. Mai mult, chiar dacă ar fi reală o astfel de apărare, acțiunea părților vătămate ar fi fost perfect legitimă, în condițiile în care în toiul nopții, fără drept, au tăbărât peste părțile vătămate, acțiune ce poate fi considerată legitimă apărare în condițiile art. 44 alin.21Cod penal.

Inculpatul Ș. M. -S. a negat săvârșirea faptelor pe tot parcursul procesului penal, afirmând că nu a fost la locuințele părților vătămate, acesta aflându-se la locuința părinților săi, situată în localitatea Z., str.Spicului, apărare ce va fi înlăturată deoarece din declarațiile concordante ale părților vătămate și ale martorilor audiați, dar și ale celorlalți doi inculpați rezultă fără echivoc că i-a însoțit pe ceilalți doi în dimineața când au fost săvârșite faptele.

În contextul celor arătate, probele administrate în cauză se coroborează între ele și dovedesc vinovăția inculpaților în legătură cu faptele pentru care s-a început urmărirea penală.

În drept, faptele inculpaților L. I., zis "Bursuc";, L. M. -C. zis "Boby"; și Ș. M. -S., zis "Mutu"; de a pătrunde, fără drept în curtea locuințelor părților vătămate L. G. și L. M., care sunt locuri împrejmuite, precum și în locuința acesteia din urmă și a aplicat lovituri părții vătămate L. M., cauzându-i astfel leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale, au întrunit elementele constitutive ale două infracțiuni de violare de domiciliu, prevăzute și pedepsite de art.192 alin.1 și 2

Cod penal și ale unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunilor de violare de domiciliu constă în acțiunea de pătrundere fără drept în curțile locuințele părților vătămate. Momentul consumării infracțiunii este marcat de pătrunderea fără drept a inculpaților în curțile locuințelor părților vătămate, fără consimțământul acestora, urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin încălcarea libertății părților vătămate privind locuințele acestora, iar legătura de cauzalitate dintre acțiunea ilegală de pătrundere și urmarea imediată rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Faptele săvârșite de inculpați sunt violări de domiciliu în condițiile art.192 alin.2 Cod penal. Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită în timpul nopții.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prevăzute de art.180 alin.2 Cod penal, s-a realizat prin acțiunea de lovire a părții vătămate

L. M. . Urmarea imediată constă în atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate, prin producerea unor leziuni pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, fapt atestat de raportul de constatare medico-legală aflat la dosar. Legătura de cauzalitate dintre fapte și atingerile aduse integrității corporale a părții vătămate este dovedită prin probatoriul administrat.

Inculpații au săvârșit infracțiunile de lovire sau alte violențe în forma agravată prevăzută și sancționată de art.180 alin.2 Cod penal, respectiv fapta a avut drept consecință pricinuirea unei vătămări ce a necesitat pentru vindecare cel mult 20 de zile de îngrijiri medicale.

Sub aspectul laturii subiective, inculpații au săvârșit toate cele trei infracțiuni cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpații au avut reprezentarea faptelor lor, a consecințelor acestora, au prevăzut rezultatul și au urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că au pătruns în curțile locuințelor părților vătămate, fără consimțământul acestora și că prin loviturile aplicate îi produc părții vătămate L. M. leziuni traumatice.

De asemenea, întrucât faptele au fost săvârșite de toți cei trei inculpați împreună, în speță devin incidente prevederile art.75 alin.1 lit.a) Cod penal, referitoare la circumstanța agravantă a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Din analiza fișelor de cazier judiciar ale inculpaților rezultă că aceștia au mai fost anterior condamnați, nefiind la prima confruntare cu legea penală. Astfel,

  1. I., zis "Bursuc, a fost condamnat până în prezent la 5 pedepse cu închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat, pe care le-a executat în parte după contopire, fiind arestat ultima oară în data de_ și

    liberat condiționat din pedeapsa rezultantă de 7 ani la data de_, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 1000 de zile. Instanța constată că, întrucât inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune intenționată la data de_, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 1 an închisoare după liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 7 ani închisoare și înainte ca această pedeapsă să poată fi considerată ca fiind executată și nefiind incidente dispozițiile art.38 Cod penal, în cauză sunt întrunite condițiile de existență ale pluralității infracționale sub forma recidivei postcondamnatorii, prevăzute de art.37 lit.a) Cod penal. L.

  2. -C. zis "Boby"; a fost condamnat în timpul minorității la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, pe care a

executat-o parțial în regim de detenție și, totodată i-au mai fost aplicate două sancțiuni administrative pentru infracțiuni de furt calificat, iar Ș. M. -S. zis

"Mutu"; a fost condamnat până în prezent la 5 pedepse cu închisoarea, toate în timpul minorității pentru furt calificat (3 condamnări) și tâlhărie (2 condamnări), pe care le-a executat "după contopire";, fiind liberat condiționat în data de_ cu un rest de pedeapsă de 65 zile, astfel că în cazul său, condamnările anterioare fiind comise în timpul minorității, iar faptele prezente săvârșite după împlinirea termenului liberării condiționate, devin incidente prevederile art.38 Cod penal, neputându-se reține starea de recidivă a inculpatului. Totodată, acestuia i-au mai fost aplicate 4 sancțiuni administrative pentru comiterea unor infracțiuni de lovire sau alte violențe, furt, amenințare și port fără drept al unui cuțit.

Reținând vinovăția inculpaților, instanța a dispus condamnarea acestora pentru săvârșirea a trei infracțiuni în concurs real, două de violare de domiciliu, prevăzute de art.192 alin.1 și 2 Cod penal, și una de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal și a art.37 lit.a) în cazul inculpatului L. I. zis "Bursuc";.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal. În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-au comis faptele, urmările produse, precum și persoana și conduita inculpatului.

Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că faptele inculpaților prezintă un pericol social mediu, motivat prin faptul că au fost comise pe timp de noapte și acționând împreună, împrejurare de natură atât să le sporească încrederea în reușita acțiunii lor, cât și să sporească temerea creată asupra părților vătămate.

Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoanele și conduita inculpaților.

Inculpatul L. I. zis "Bursuc"; este născut la data de 23 aprilie 1984, este în vârstă de 28 de ani, are studii primare, nu are ocupație și loc de muncă și este necăsătorit. De asemenea, s-a avut în vedere la stabilirea pedepsei starea de recidivă postcondamnatorie în care au fost comise faptele și, în acest context, lipsa vreunui semn de reeducare a inculpatului în urma condamnărilor anterioare, acesta săvârșind faptele la aproximativ 4 luni de la liberarea sa condiționată, precum și atitudinea procesuală a inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea faptelor, deși probele dosarului îl incriminează.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, având în vedere și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, închisoarea de la 3 la 10 ani în cazul infracțiunii de violare de domiciliu și, respectiv de la 3 luni la 2 ani sau amenda în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe, instanța a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea de câte 3 ani și 6 luni închisoare pentru fiecare din cele două infracțiuni de violare de domiciliu și, respectiv de 9 luni închisoare pentru infracțiunea de lovire a fost de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

Ca urmare a împrejurării că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat prin prezenta hotărâre au fost comise după liberarea condiționată a acestuia și înainte ca pedeapsa să poată fi considerată ca

executată, în baza art.61 alin.1 Cod penal, instanța a dispus revocarea

beneficiului liberării condiționate privind pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2377/2006 a Judecătoriei Satu Mare și a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1.000 de zile închisoare cu fiecare din pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, rezultând două

pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare și o pedeapsă de 1.000 de zile închisoare.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului L. I. zis "Bursuc"; drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal, cu excepția dreptului de a vota în cadrul alegerilor și lit.b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta pentru fiecare dintre condmanările dispuse.

Instanța a apreciat că, față de prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată pe marginea acestui articol (de exemplu, cauza Hirst contra Marii Britanii), o instituire a unei interdicții pentru inculpat de a vota în cadrul alegerilor parlamentare ar constitui o măsură disproporționată, față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, "deținuții continuă să se bucure de toate drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenție, cu excepția dreptului la libertate (…). Orice alt fel de restricție la alte drepturi trebuie să fie justificată";. Curtea acceptă că o societate democratică are posibilitatea de a lua măsuri pentru a se proteja împotriva activităților care urmăresc distrugerea drepturilor și libertăților enunțate de Convenție, o situație în care instituirea unor restricții în privința drepturilor electorale este apreciată ca justificată fiind aceea în care un individ a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice, sau a avut un comportament prin care a pus în pericol starea de drept sau bazele democrației. Instanța apreciază că prin săvârșirea infracțiunii care face obiectul prezentei cauze, dar și prin datele personale, inculpatul nu a pus în pericol grav ordinea de drept și, cu atât mai puțin, bazele democrației.

Instanța a apreciat că întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea prezentei infracțiuni de o funcție pe care o ocupa, de o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfășura la momentul respectiv, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit.c) Cod penal este lipsită de obiect.

De asemenea, instanța a reținut că fapta inculpatului care face obiectul prezentei cauze nu probează incapacitatea acestuia de a exercita în mod corespunzător drepturile părintești sau dreptul de a fi tutore sau curator, motiv pentru care nu a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.d) și e) Cod penal.

De asemenea, din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.331/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de_ prin decizia penală nr.322/R/_ a Curții de Apel

C., pedeapsă a cărei executare a început la data de_ . Raportat la data comiterii faptelor, rezultă că infracțiunile care fac obiectul prezentului dosar și cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu privare de libertate prin sentința penală nr.331/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de_, sunt concurente, astfel că în baza art.36 alin.1, art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, s-au contopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.331/_ a Judecătoriei Z. cu pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare, 3 ani și 6 luni închisoare și 1.000 zile închisoare aplicate prin prezenta hotărâre, rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare, pe care o

sporește cu 6 luni, ca urmare a incidenței în cauză a mai multor cauze de agravare a pedepsei, respectiv concursul de infracțiuni și recidiva postcondamnatorie, precum și persistența inculpatului în comiterea de infracțiuni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, cu privare de libertate. Și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.36 alin.3 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de_ la zi și, totodată, s- a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.485/2011 din_ emis de Judecătoria Zalău pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.331/_ și s-a dispud emiterea unor forme noi de executare.

În privința inculpatului L. M. -C. zis "Bobi";, instanța a avut în vedere că acesta este în vârstă de 22 de ani, fără ocupație și loc de muncă, cu studii primare și necăsătorit, cunoscut cu antecedente penale care însă nu sunt de natură să atragă incidența stării de recidivă, fiind comise în perioada minorității, iar pe parcursul procesului penal nu a recunoscut săvârșirea faptelor.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, având în vedere și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, închisoarea de la 3 la 10 ani în cazul infracțiunii de violare de domiciliu și, respectiv de la 3 luni la 2 ani sau amenda în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe, instanța a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special, de câte 3 ani închisoare pentru fiecare din cele două infracțiuni de violare de domiciliu și, respectiv de 4 luni închisoare pentru infracțiunea de lovire a fost de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

Întrucât faptele au fost comise înainte de a se pronunța o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt incidente regulile concursului de infracțiuni, astfel că, potrivit prevederilor art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului, iar pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare a sporit-o cu 3 luni, ca urmare a existenței atât a unei cauze facultative de agravare a pedepsei - concursul de infracțiuni8, cât și a unei circumstanțe agravante legale, astfel că inculpatul urmează a executa în final o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare, cu privare de libertate, această modalitate de executare fiind singura posibilă atât raportat la cuantumul pedepsei rezultante, cât și singura apreciată ca aptă de a realiza scopurile pedepsei.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului L. M. C. zis "Bobi"; drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal, cu excepția dreptului de a vota în cadrul alegerilor și lit.b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta pentru fiecare dintre condmanările dispuse.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere considerentele menționate anterior, astfel că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, apreciază că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal, fiind justificată îndepărtarea sa de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității. Instanța a apreciat că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege și având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești,

instanța apreciază că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza I, c), d) și e) Cod penal.

Referitor la inculpatul Ș. M. S., instanța a avut în vedere vârsta acestuia, de 21 de ani, lipsa unei ocupații și a unui loc de muncă, dar și numeroasele sale antecedente penale, chiar dacă acestea nu sunt de natură să atragă starea de recidivă, fiind pentru fapte comise în timpul minorității și atitudinea sa de nerecunoaștere a faptelor de pe parcursul procesului penal.

Raportat la aceste aspecte și la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, instanța a aplicat inculpatului pedepse orientate spre minimul special, de câte de 3 ani închisoare pentru cele două infracțiuni de violare de domiciliu și de 4 luni închisoare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezentul dosar sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința Penală nr.331/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de_ și prin sentința penală nr.304/_ a Judecătoriei Z., definitivă la data de_, astfel că a descontopit pedeapsa rezultantă din sentința penală nr.304/_ a Judecătoriei Z., a repus pedepsele componente în individualitatea lor, de 3 ani închisoare (aplicată pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice), 3 ani închisoare (aplicată pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice), 1 an închisoare (aplicată pentru comiterea infracțiunii de distrugere), 1 an închisoare (aplicată pentru comiterea infracțiunii de distrugere), 6 luni (aplicată pentru comiterea

infracțiunii de amenințare), 1 an închisoare (aplicată pentru comiterea infracțiunii de port ilegal de cuțit) și 65 zile (rest rămas neexecutat) și, în baza art.36 alin.1, art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, a contopit pedepsele repuse în individualitatea lor cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.331/_ a Judecătoriei Z. și cu pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare și 4 luni închisoare aplicate prin prezenta hotărâre, rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, ca urmare a concursului de infracțiuni, urmând ca inculpatul să execute în final 5 ani închisoare, cu privare de libertate.

Pentru a complini rolul sancționator, educativ și preventiv al pedepsei cu

închisoare aplicate inculpatului și având în vedere atât dispozițiile art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, împrejurarea că infracțiunile săvârșite de inculpat sunt independente de aspecte privind modul de exercitare a drepturilor și de îndeplinire a obligațiilor părintești, cât și dispozițiile art.3 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a făcut aplicarea art.71 alin.1 și 3 Cod penal și a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a și de art.64 alin.1 lit.b) Cod penal.

Întrucât inculpatul se află în prezent în executarea pedepsei privative de libertate de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.331/_ a Judecătoriei Z., ca urmare a contopirii efectuate, s-a dedus în baza art.36 alin.3 Cod penal, din durata pedepsei aplicate partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de_ la zi și s-au anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.486/2011 din_ emis de Judecătoria Zalău pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.331/_ și nr.446/2011 din_ emis de Judecătoria Zalău pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.304/_ și s-a dispus emiterea unor forme noi de executare.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că părțile vătămate L. G. și L. M. nu au formulat pretenții civile în cauză, împrejurare față de care s- a luat act de poziția exprimată de ele.

De asemenea, tot sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că în cauză s-a constituit parte civilă S. J. de U. Z. cu suma reprezentând cheltuieli legate de administrarea tratamentului și îngrijirile medicale acordate părții vătămate L. M. . Instanța a constatat că în conformitate cu prevederile art.313 din Legea nr.95/2006, S. J. de U. Z. are calitatea de parte civilă în cauză, iar din înscrisurile depuse la dosar de aceasta, a apreciat că pretențiile sale civile sunt întemeiate, făcând dovada cheltuielilor ocazionate de spitalizarea și administrarea tratamentului medical părții vătămate. Prin urmare, față de prevederile art.313 din Legea nr.95/2006, instanța a obligat inculpații, în solidar la plata de despăgubiri materiale către S. J. de U. Z., în cuantum de 163,87 lei, reprezentând cheltuieli cu îngrijirile medicale acordate părții vătămate L. M., urmând ca această sumă să fie actualizată cu dobânda oficială a B.N.R. până la data plății integrale.

În baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpații la plata sumei totale de 2.700 lei cheltuieli judiciare către stat, potrivit proporției în care fiecare dintre inculpați au determinat efectuarea acestor cheltuieli, respectiv L. I. și Ș. M. S. câte 1.000 lei, iar L. M.

C. 700 lei, cheltuieli care au fost determinate de îndeplinirea actelor de procedură, administrarea mijloacelor de probă și asigurarea asistenței juridice obligatorii a inculpaților.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul Ș. M. -S. , solicitând prin apărătorul său casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit.c C.pr.pen.,arătând în motivare că singurele probe care au fost administrate în cursul urmării penale și în fața instanței, au fost declarațiile martorilor care, raportat la gradul de rudenie dintre aceștia și părțile vătămate, au fost declarații subiective și incomplete. Nu trebuie omise declarațiile inculpatului care a arătat în concret care a fost persoana care a încălcat proprietatea părților vătămate ,de altfel acestea neconstituindu-se părți civile în cauză. În subsidiar, solicită aplicarea unei sancțiuni cu pedeapsa închisorii însă ca modalitate de executare, sunt aplicabile disp.art.81 C.penal sau 86/1 C.penal. Într-adevăr inculpatul are antecedente penale însă toate condamnările anterioare sunt din perioada minorității.

Analizând sentința atacată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea va constata că aceasta este legală și temeinică,în mod corect prima instanță stabilind că inculpatul recurent se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal și lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal,vinovăția acestuia rezultând din declarațiile părților vătămate L. G. și

  1. M. ,care se coroborează cu declarațile martorilor L. R. (f.35,36), L. Argentina -Doina (f.37,38), L. I. (f.57), L. M. -E. (f.58) și L. M. (f.59),procesul-verbal de recunoaștere după fotografie încheiat cu martora L.

  2. (f.51), procesul-verbal de recunoaștere după fotografie încheiat cu martora

L. R. (f.52), procesul- verbal de recunoaștere după fotografie încheiat cu partea vătămată L. M. (f.53) și certificatul medico-legal nr. 1077/I/a/306 din_, emis de S. J. de Medicină Legală Z. (f.33).

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului,prima instanță a individualizat judicios această pedeapsă ,raportat la toate criteriile generale prev. de art.72 C.pen. pe care instanța le-a avut în vedere,respectiv gradul de pericol

social al infracțiunilor comise ,precum și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. Se poate constata din fișa de cazier a inculpatului că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu alte infracțiuni comise de inculpat pentru care i s-au aplicat deja pedepse cu închisoarea,mai mult în prezent aflându-se în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare,situație în care evident nu i se poate aplica suspendarea executării pedepsei închisorii,de altfel,nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.81 lit.c sau 86/1 lit.c C.pen.

Prin urmare,sentința fiind legală și temeinică,Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 10 septembrie 2010 și până în prezent.

Va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Va obliga recurentul să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ș. M. -S. împotriva sentintei penale nr. 417 din 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei Z. .

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 10 septembrie 2010 și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. M. V. V. A. L. H.

GREFIER,

L. C.

Dact.I.M./Dact.S.M 4 ex./_

Jud.fond. M. C. Ș.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 190/2013. Violare de domiciliu