Decizia penală nr. 242/2013. Contestatie la executarea pedepsei
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 242/R/2013
Ședința publică din 12 Iunie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: S. T.
JUDECĂTOR: A. Ț. JUDECĂTOR: M. L.
Grefier: Dan-P. O.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul recurent L.
M. L. împotriva sentinței penale nr.608 din_ pronunțată de Judecătoria Gherla, având ca obiect contestație la executare (art.461 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul recurent L.
M. L. asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. Ianoliu M., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. MĂCIUCĂ PRODAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, condamnatul arată că își menține recursul formulat și că dorește să i se reducă perioada executată în 2007
- 2008, respectiv din 12 februarie 2007 până la 10 ianuarie 2008 și din_ până la_ . Solicită deducerea celor două perioade.
Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat, ori excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul condamnatului solicită a se face aplicarea prev. art. 461 C.pr.penală, iar pe cale de consecință admiterea recursului formulat și a contestației formulate.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii date de instanța de fond, apreciind că aceasta este legală și temeinică, având în vedere că petentul a solicitat aplicarea prev. art. 320 ind.1 C.pr.penală Judecătoriei G. .
Condamnatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepselor așa cum a arătat.
T. UL
Prin sentința penală nr.608 din_ pronunțată de Judecătoria Gherla, în temeiul articolului 458 din Codul de procedură penală, a fost respinsă cererea formulată de petiționarul L. M. -L., născut la data de_, codul numeric personal 1., cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca, strada General Eremia Grigorescu, nr. 37, județul Cluj, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, având ca obiect reducerea pedepsei.
A fost obligat petiționarul să achite 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorar pentru apărătorul din oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, domnului avocat Hodiș M. .
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :
Petiționarul L. M. -L. se află în Penitenciarul Gherla, unde execută pedeapsa de 8 ani 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală numărul 1509/2010 a Judecătoriei G. (fila 14).
Referitor la încadrarea juridică a cererii petiționarului sub aspectul normelor de procedură, se reține că, de principiu, aceasta s-ar încadra în dispozițiile articolului 461 alineatul 1 litera d) din Codul de procedură penală.
Conform articolului 461 alineatul 1 litera d) din Codul de procedură penală, contestația contra executării hotărârii penale se poate face … când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în timpul executării. Instanța apreciază că dispozițiile articolului 461 alineatul 1 litera d) din Codul de procedură penală reprezintă regulile comune în materie de contestație la executare penală dar în speță sunt aplicabile norme specifice, respectiv articolul 458 din Codul de procedură penală, care în alineatul 1 prevede: (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 din Codul penal. Din punct de vedere al normelor de drept material, cererea petiționarului se încadrează în dispozițiile articolului 15 din Codul penal.
Din punct de vedere al competenței instanței, se reține că potrivit articolului 458 alineatul 2 din Codul de procedură penală (2) Aplicarea dispozițiilor din alineatul precedent se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, de către instanța de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau unitatea unde condamnatul execută pedeapsa la locul de muncă.
Din cele arătate reiese că, atunci când condamnatul se află în executarea pedepsei, competența revine instanței corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție se află locul de deținere. Prin urmare, Judecătoria Gherla este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, instanța reține că, este de principiu că o lege penală se aplică în mod normal infracțiunilor comise din momentul intrării ei în vigoare și până la data ieșirii din vigoare (F. Streteanu, Tratat de drept penal, Partea generală, volumul I, Editura C. H. Beck, 2008, pagina 248) Această regulă este stabilită de articolul 10 din Codul penal. Excepția de la acest principiu este stabilită de articolul 15 alineatul 2 din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.
În aceeași lucrare, la pagina 263 se arată că trebuie subliniat însă că excepția cuprinsă în dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție privește numai legile penale de drept material, nu și cele de procedură. Deși textul nu face această precizare, trebuie avut în vedere că excepția a fost introdusă tocmai pentru a nu bloca retroactivitatea legii substanțiale mai favorabile. Legea de procedură penală, potrivit unui principiu general acceptat, este supusă regulii aplicării imediate a legii noi, neintrând sub incidența excepției înscrise în art. 15 alin. 2. Ultima idee a fost subliniată și de un alt autor (A. Paicu, Cu privire la conflictul în timp de legi penale și de procedură penală, în revista ,,Dreptul’’, numărul 4/1999, paginile 82-84), care arată că legea de procedură penală nu retroactivează și nici nu ultraactivează. Prin urmare, în domeniul procesual penal nu se aplică principiul legii mai favorabile. Cele două idei (neretroactivitatea legii de procedură și neaplicarea legii mai favorabile în cadrul procedurii penale) au fost subliniate și în literatura procesual penală (Gheorghiță
Mateuț, Tratat de procedură penală: Partea generală, volumul I, Editura C. H. Beck, București, 2007, pagina 96).
În sens larg, legea penală mai favorabilă semnifică orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete intervenită ulterior comiterii faptei și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor (în acest sens se pot exemplifica, pe lângă situațiile favorabile stricto sensu, și legile de dezincriminare precum și legile de amnistie și grațiere). În sens restrâns, prin lege mai favorabilă se înțelege instituția reglementată de dispozițiile articolelor 13-15 din Codul penal.
Potrivit articolului 3201 alineatul 2 din Codul de procedură penală, Până la
începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar conform alineatului 7 din același articol, în cazul când sunt îndeplinite condițiile menționate, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Din punct de vedere al conținutului, articolul 3201 din Codul de procedură
penală are un caracter complex, deoarece cuprinde atât norme de procedură penală (majoritatea alineatelor) cât și norme de drept penal substanțial adică alineatul 7, deoarece acesta prevede o cauză de reducere a pedepselor cu 1/3, în cazul închisorii și cu ¼, în cazul amenzii.
În analizarea incidenței articolului 3201 alineatul 7 din Codul de procedură
penală în cauză, nu se poate face abstracție de faptul că această normă nu este una care să acționeze pur și simplu, fără nicio condiție, ci este o normă a cărei incidență este condiționată de efectuarea unui act procesual de către inculpat; anume este condiționată de recunoașterea faptelor de către inculpat și solicitarea de către acesta, până la începerea cercetării judecătorești, ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Or, în cauza supusă discuției, în care s-a trecut la cercetarea judecătorească (și s-a pronunțat o hotărâre) înainte de intrarea în vigoare
a noului articol 3201 din Codul de procedură penală, nu este și nu mai poate fi îndeplinită această din urmă condiție. Dacă instanțele ar face doar aplicarea articolului
3201alineatul 7 din Codul de procedură penală, fără să țină cont de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile alineatelor 1-6 ale aceluiași articol, s-ar ajunge la o combinare a
dispozițiilor din legea nouă cu dispozițiile legii vechi, creându-se pe cale de interpretare o a treia lege (lex tertia), lucru ce nu poate fi admis.
În legislația noastră există mai multe situații în care aplicarea unei cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei este condiționată de o manifestare de voință a făptuitorului, înainte de un anumit moment procesual. Cauze similare pot fi identificate în articolul 22 din Codul penal, articolul 30 din Codul penal, articolul 260 alineatele 2 și 3 din Codul penal, articolul 16 din Legea nr. 143/2000. În toate aceste cazuri, depășirea momentului procesual până la care poate interveni manifestarea de voință a făptuitorului atrage inaplicabilitatea acelei cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei, iar eventualele schimbări de poziție ale inculpatului, intervenite ulterior acestui moment, rămân fără efect.
Normele din articolul 3201alineatul 7 din Codul de procedură penală au un caracter indivizibil, iar aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, prevăzută de alineatul
7 al acestui articol este condiționată de aplicarea procedurii distincte de recunoaștere a vinovăției, reglementată de alineatele 1-6 ale acestui articol. Deci, alineatul 7 este accesorium sequitur principalem față de alineatul 1. Este evidentă intenția legiuitorului
de a acorda doar inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor și a facilitat o desfășurare mai eficace a procesului penal prin solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, o "compensație"; constând în reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Acest lucru reiese și din faptul că simpla recunoaștere a vinovăției, fără ca judecata să se facă în baza actelor de la urmărirea penală (din diferite motive, inclusiv respingerea cererii de către instanță, potrivit articolului 3201 alineatul 8 din Codul de procedură penală), nu duce la reducerea cuantumului pedepsei aplicabile inculpatului.
Ideile de mai sus au fost expuse și în altă lucrare de specialitate, de apariție recentă (D. Atasiei, H. Țiț, Mica Reformă în Justiție: Legea nr. 202/2010 comentată, Editura Hamangiu, București, 2010, paginile 304-312), unde se arată că:
,,Declanșarea acestei proceduri simplificate poate avea loc doar în fața instanței de fond și până la începerea cercetării judecătorești …’’ (pagina 306). De asemenea se arată: «Cu privire la reducerea limitelor de pedeapsă ce poate opera prin aplicarea acestei proceduri instituite de art. 3201C. proc. pen., subliniem faptul că intervenirea Legii nr. 202/2010 nu poate fi invocată ca fiind, sub acest aspect, o ,,lege mai favorabilă’’ în înțelesul art. 13 C. pen., inculpații aflați în curs de judecată la data de 25 noiembrie 2010, în măsura în care cauza a intrat în cercetarea judecătorească ori
chiar a depășit faza judecății în fond, neaflându-ne în situația unei legi penale mai favorabile, iar în privința legii procesual penale, aceasta este de imediată aplicare, necunoscând un principiu similar celui instituit de art. 13 C. pen.» (paginile 311-312). În opinia instanței, a fortiori, se impune neaplicarea dispozițiilor articolului 3201din Codul de procedură penală, atunci când cauza a fost soluționată iar hotărârea a rămas definitivă înainte de_ .
În decizia Curții Constituționale numărul 1.470/_, se arată următoarele: Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3201din Codul de procedură penală referitor la judecata în cadrul recunoașterii vinovăției nu are legătură cu soluționarea cauzelor în care a fost invocată, deoarece, așa cum rezultă din denumirea sa marginală, textul are în vedere o judecată, aparținând, cu excepția situațiilor tranzitorii, numai fondului și care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Prin urmare nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivității legii penale mai favorabile. Totodată, nu ar
putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept. Din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr.515D/2011 (în contestație la executare), Dosarul nr.597D/2011 (în contestație la executare) și Dosarul nr.1.013D/2011 (în contestație la executare) este inadmisibilă …
Având în vedere cele arătate, s-a respins ca inadmisibilă cererea petiționarului.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs petentul condamnat L.
M. L. care însă solicită altceva decât în contestația la executare inițială, respectiv deducerea din pedeapsa aplicată a perioadelor executate în detenție_ -_ și_ -_ .
Modificarea cererii introductive la instanță nu poate avea loc însă direct în recurs pentru că acest lucru echivalează cu examinarea direct în recurs a unei noi contestații la executare, cu alt temei decât cel invocat la fond. Dacă instanța de recurs ar da curs cererii condamnatului și ar examina posibilitatea deducerii celor două perioade menționate din pedeapsa în executarea căreia se află condamnatul, în
condițiile în care nici un moment petentul nu a cerut această deducere la fond, s-ar sări peste un grad de jurisdicție ceea ce nu este permis. Așadar, urmează ca petentul să formuleze o nouă contestație la executare la Judecătoria Gherla în cadrul cărei să
solicite deducerea perioadelor executate menționate sau să formuleze cerere de contopire a pedepselor de 8 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1509/2010 a Judecătoriei G. cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1306/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca în cadrul căreia să solicite această deducere.
Cât despre sentința penală nr. 608/_ a Judecătoriei G., aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele, în mod corect reținând instanța de fond că dispozițiile art. 3201C.pr.pen. se referă la o judecată pe fondul cauzei, aflată pe rolul instanțelor. Ori petentul este definitiv condamnat în acest moment la pedeapsa de 8 ani și 2 luni închisoare în executarea căreia se află, dispozițiile art. 3201C.pr.pen. nemaifiindu-i aplicabile.
Prin urmare, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul condamnat L. M. L., deținut în Penitenciarul
Gherla, împotriva sentinței penale nr. 608/_ a Judecătoriei G. .
În baza art. 189 din Codul de procedură penală se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. Ianoliu M. ) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală va fi obligat petentul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de petentul condamnat L. M. L., fiul lui natural și A., născut la data de _
, deținut în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr. 608/_ a Judecătoriei G. .
În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. Ianoliu M.
) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă petentul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | ||
S. | T. A. | Ț. | M. L. |
GREFIER DAN-P. O.
Red.S.T./C.B./2 ex. Jud. fond: G. I.
| ← Sentința penală nr. 35/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 451/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
|---|
