Sentința penală nr. 104/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ NR.104/2013

Ședința publică din data de 26 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. L.

Grefier: M. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul M. G. -

Z., cauza având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul M. G.

-Z., aflat în stare de deținere, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av.

M. u Tamara-M. cu delegație la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror G. PRUNEAN.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că, la data de _

, a fost depusă la dosar o copie de pe mandatul de executare a pedepsei privind pe condamnat, astfel cum s-a solicitat la termenul anterior P. ui G. .

De asemenea, se constată că a fost acvirat dosarul penal nr._ al T. ului Cluj.

Reprezentanta Ministerului Public și apărătorul condamnatului arată că nu mai au cereri de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea contestației la executare.

Apărătorul condamnatului arată că prin prezenta contestație la executare condamnatul a solicitat deducerea perioadei executate în Spania, respectiv perioada_ și până la_ . Consideră că sunt îndeplinite dispozițiile legale prev. de art. 461 alin. 1lit. d C.pr.pen., de micșorare a pedepsei, pentru clarificarea situației juridice a condamnatului. Pentru aceste motive, solicită admiterea contestației la executare și să se aibă în vedere perioadele executate de condamnat și care nu au fost deduse, dispunând micșorarea pedepsei. De asemenea, solicită acordarea onorariului avocațial din oficiu și depune la dosar referat în acest sens.

Reprezentanta Ministerului Public, având în vedere motivele invocate de condamnat în cererea sa, care se regăsesc și în dosarul nr._ al T. ului Cluj, în care s-a tranșat această problemă, în sensul respingerii contestației la executare, prin sentința penală nr.310/_, definitivă prin decizia penală nr.1339/_ a Curții de Apel Cluj, având în vedere și decizia nr.39/2006 a Î.C.C.J. prin care s-a arătat că cererile repetate de contestație la executare sunt

inadmisibile, dacă există identitate de temei legal, de motive și de apărări invocate în soluționarea acestora, solicită respingerea contestației la executare ca inadmisibilă.

Condamnatul M. G. -Z., având ultimul cuvânt, solicită a avea în vedere faptul că nu i s-a dedus pedeapsa de aproximativ 4 ani și 3 luni, executată în Spania în perioada_ -_ . Precizează că i s-a aplicat o pedeapsă de 15 ani și 36 de zile, din care a executat 11 ani. Mai arată că, neavând cunoștință de soluția instanței asupra contopirii pedepselor formulată anterior, nu a știut că poate face recurs. Depune la dosar un memoriu, cu solicitarea de a fi avut în vedere la soluționarea cererii de contestație la executare.

I N S T A N Ț A

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la Judecătoria Gherla, condamnatul M. G. -Z., deținut în Penitenciarul Gherla, a formulat o contestație la executarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată de Tribunalul Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, arătând în motivare că este nemulțumit de pedeapsa ce i-a fost aplicată, considerând-o prea mare.

Prin sentința penală nr.1556/_ a Judecătoriei G. s-a dispus, în baza art.39, 42 C.pr.pen. rap. la art.460 alin.1 și 6 C.pr.pen. cu referire la art.461 alin.1 lit.d și alin.2 C.pr.pen., declinarea competenței de soluționare a contestației la executare formulate de condamnat, în favoarea T. ului Cluj.

Analizând contestația la executare formulată, în raport cu actele dosarului și cu dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele :

Condamnatul M. G. -Z. se află în Penitenciarul Gherla unde execută o pedeapsă de 4120 zile închisoare, aplicată prin sentința penală nr.223/D/_ a T. ului Cluj, rămasă definitivă prin nerecurare la data de_, fiind emis mandatul de executare a pedepsei nr.357/2012. În fapt, prin sentința penală sus-menționată a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de către condamnatul M. G. -Z. și s-a constatat că prin sentința penală nr.150/_ a Curții de apel București, definitivă la data de_, a fost recunoscută sentința penală nr.137/_ a T. ului Provincial din Rioja - Regatul Spaniei, definitivă la data de_, prin care condamnatului M. G. -Z. i s-a aplicat pedeapsa de 15 ani și 36 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de asasinat și furt de uz de vehicul, prev. de art.139.1 din Codul penal spaniol și art.244-1 și 2 din același cod, și s-a dispus punerea în executare a acestei pedepse cu transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării acesteia.

Prin această din urmă hotărâre s-a constatat și faptul că prin sentința penală nr.215/_ a Curții de Apel București, definitivă la data de_, a fost recunoscută sentința penală nr.139/_ a Judecătoriei Penale nr.3 din Granada - Regatul Spaniei, definitivă la data de_ prin care condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 6 luni închisoare, cu pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a condamnării,

prev. de art. 468.1 al.1 din Codul penal spaniol și s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestei pedepse, în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare spaniole.

În baza art.37 lit.a C.pen. s-a constatat că infracțiunea care a făcut obiectul sentinței penale nr. 139/_ a Judecătoriei Penale nr.3 din Granada - Regatul Spaniei, a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa de 15 ani și 36 de zile de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 137/_ a T. ului Provincial din Rioja - Regatul Spaniei, definitivă la data de_ .

În baza art. 269 alin.3 C.pen. s-a dispus executarea pedepsei de 6 luni închisoare, alături de restul de pedeapsă de 3937 de zile rămas de executat din pedeapsa de 15 ani și 36 de zile de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 137/_ a T. ului Provincial din Rioja - Regatul Spaniei, definitivă la data de_, condamnatul urmând să execute în final pedeapsa de 4120 de zile de închisoare, cu executare în regim de detenție, cu pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales. Prin aceeași sentință mai sus amintită s-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul executat din data de_ la zi.

Condamnatul M. G. -Z. a precizat, atât la termenul de judecată din data de 26 februarie 2013, cât și la termenul de judecată din data de 26 martie 2013, că motivul pentru care a formulat prezenta contestație la executare este acela că nu i s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 4120 zile închisoare durata din pedeapsă executată în Spania, de aproximativ 4 ani și 3 luni, în perioada _

-_ (f.33 și 39).

Instanța constată, totodată, că prin sentința penală nr.310/D/_ a T. ului Cluj, definitivă prin decizia penală nr.1339/R/_ a Curții de Apel Cluj a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul M.

G. -Z., întemeiată pe același motiv ca și în prezentul dosar, și anume nededucerea duratei din pedeapsă executată în Spania, înainte de evadare, în perioada_ -_ (f.11-12 din dosarul nr._ al T. ului Cluj, acvirat la prezentul dosar).

Potrivit dispozițiilor art.462 alin.3 C.pr.pen. cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.

Astfel, după cum lesne se poate constata, contestația la executare care face obiectul prezentului dosar, este formulată de aceeași persoană - condamnatul M.

G. -Z., în baza aceluiași temei legal (respectiv, art.461 alin.1 lit.d C.pr.pen.) și pentru aceleași motive și apărări invocate în precedenta contestație la executare (respectiv, nededucerea perioadei din pedeapsă executată în Spania, de aproximativ 4 ani și 3 luni închisoare).

Față de cele menționate mai sus, în baza art.462 alin.3 C.pr.pen. instanța urmează să respingă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul M. G. -Z. .

Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. M. u Tamara-

M. ), care va fi avansată din F.M.J.L.C.

Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. condamnatul va fi obligat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul M. G. Z., fiul lui L. și L., născut la data de_ în Huedin, jud. Cluj, CNP 1., deținut în prezent în Penitenciarul Gherla.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. M. u Tamara-M. ), care se avansează din F.M.J.L.C.

Obligă condamnatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. M. S.

Red. M.L./B.C.

2 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 104/2013. Contestatie la executarea pedepsei