Decizia penală nr. 282/2013. Furt calificat

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR. 282/R/2013

Ședința publică din 28 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: M.

R.

, judecător

JUDECĂTORI

: A.

D.

L.

: M.

B.

GREFIER

: L.

A.

S.

Ministerul Public reprezentat prin A. SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul G. M. A. împotriva sentinței penale nr. 502 din data de 21 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr._, privind pe inculpatul G. M. A. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, dat în dosar nr. 556/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă pentru inculpatul G. M. A., apărător desemnat din oficiu, avocat Mișin N.

, din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar (f. 11 ).

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului G. M. A. solicită admiterea recursului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 502 din 21 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Turda și reducerea pedepsei de 3 ani închisoare pe care o consideră ca fiind prea aspră. De asemenea, solicită reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului și raportat la circumstanțele concrete și la valoarea prejudiciului apreciază cuantumul pedepsei ridicat și nejustificat.

În concluzie, solicită admiterea recursului. Cu onorariu FMJ.

Reprezentanta M. ui P. susține că în cauză a fost reținută starea de recidivă a inculpatului ca urmare a comiterii aceluiași gen de infracțiuni, motiv pentru care apreciază că nu se impune reducerea pedepsei. Solicită menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 502 din data de 21 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr._ în baza art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. g, i C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C. penal, a fost condamnat inculpatul G.

M. A., fiul lui V. Petrică și C. Juliana, născut la_ în T., jud. Cluj, cetățean român, studii 7 clase. fără ocupație, necăsătorit, domicilia! în T. ,

str. F., nr. 25, jud. Cluj, CNP: 1., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

In baza art. 71 C.pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a tz II C.pen. de la data ramanerii definitive a prezentei si pana la finalizarea executarii pedepsei.

S-a constatat că nu s-au formulat pretenții civile.

În baza art. 118 lit. e rap. la alin.4 C. penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 3000 lei.

In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata in favoarea statului a sumei de 450 lei reprezentand cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei onorariu av. oficiu Moldvai Bela se va avansa din FMJ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitorul nr.556/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost trimis în judecată inculpatul G. M. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.1 lit. g, i C. penal, art. 37 lit. b C. penal.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat martorul Luca V. . Analizand actele si lucrarile dosarului, instanța a reținut următoarea stare

de fapt:

In dimineața zilei de_, Groza I., director la S. "A. I. " din T. ,

a fost anunțat de paznicul de serviciu-martorul Luca V. - cu privire la faptul că în acea noapte a fost spart secretariatul școlii.

Deplasându-se la fața locului, a constatat că geamul de la secretariat era spart și deschis, iar după intrarea în birou a constatat că lipseau telefonul, faxul și calculatorul împreună cu monitorul.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a efectuat o cercetare amănunțită a locului faptei, fiind descoperite și ridicate urme papilare de pe suprafața unui capac din carton de cutie descoperit lângă geamul forțat și de pe suprafața caloriferului amplasat sub geamul forțat.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 5400 din_ rezultă că urmele papilare prezentate în planșa fotografică cu aspect și cu urme la foto 18-23 descoperite și ridicate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei efectuată în cauza privind furtul comis la data de 12/_ din secretariatul Școlii "A. lancu" au fost create de către inculpatul G. M. - A.

.

Inculpatul a declarat că nu a comis fapta și nu are o explicație cu privire la faptul că urmele sale papilare au fost identificate la locul comiterii.

Coroborând procesul verbal de cercetare la fața locului cu declarația martorului, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică și chiar declarațiile inculpatului care nu prezintă o explicație plauzibilă cu privire la prezența urmelor sale papilare la locul respectiv, instanța a concluzionat că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză.

În drept, fapta inculpatului G. M. A. care la data de 12/_ a luat în scopul însușirii pe nedrept din Ș. "A. I. " din T., în care a intrat prin efracție, un telefon, faxul și un calculator împreună cu monitorul, cauzând o pagubă de 3.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (I), art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen.

Potrivit fișei de cazier a inculpatului, acesta figurează cu antecedente penale, fiind liberat condiționat la_, cu un rest de 829 zile inchisoare, din executarea pedepsei de 6 ani si 2 luni inchisoare stabilită prin SP39/2007 a Judecătoriei Gherla. Întrucât fapta din prezenta cauză a fost comisă după

considerarea ca executată a pedepsei menționate, s-a reținut incidența art. 37 lit. b C. penal privitoare la recidiva mare postexecutorie.

Ținând cont de caracterul faptelor comise, vazand si imprejurarea ca inculpatul a avut o atitudine nesincera in fata organelor judiciare, valoarea prejudiciului, modul în care a acționat, instanța a aplicat acestuia pentru infracțiunea prev. de art 208 alin. 1, 209 alin.1 lit.g, i, art. 37 lit. b. C.pen, pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt.

In baza art. 71 C.pen. i-a interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza II C.pen. de la data ramanerii definitive a prezentei si pana la finalizarea executarii pedepsei.

A constatat că nu s-au formulat pretenții civile, partea vătămată indicând doar valoarea prejudiciului suferit, neformulând acțiune civilă (f. 17 dosar u.p.).

În baza art. 118 lit. e rap. la alin.4 C. penal, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 3000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase

In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata in favoarea statului a sumei de 450 lei reprezentand cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei onorariu av. oficiu Moldvai Bela se va avansa din FMJ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G. M. A. solicitând achitarea sa pe motiv că nu el este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul, deși legal citat, nu s-a prezentat la judecarea recursului. Recursul declarat în cauză este nefondat.

Prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și readministrate în parte în cursul judecății, din acestea reieșind fără dubiu vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii ce face obiectul prezentului dosar.

Inculpatul nu s-a prezentat deloc nici la judecata în primă instanță, însă în cursul urmăririi penale nu a reușit să ofere nicio explicație plauzibilă pentru prezența la locul faptei a urmelor sale papilare și nici nu a invocat vreun alibi din care să reiasă că la data comiterii furtului s-ar fi aflat în altă parte.

În plus, Curtea apreciază că și pedeapsa a fost corect individualizată, raportat la împrejurarea că inculpatul este multirecidivist, toate condamnările anterioare fiind aplicate tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, ultima condamnare fiind de 6 ani și 2 luni închisoare, pedeapsă rezultată în urma unor operațiuni de contopire. În aceste condiții și raportat la conduita procesuală a inculpatului în prezenta cauză nu se justifică sub nicio formă reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia.

Pe cale de consecință, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. M. A. împotriva sentintei penale nr. 502 din 21 noiembrie 2012 a Judecătoriei T. .

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Mișin N. .

În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. recurentul G. M. A. va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. M. A. împotriva sentinței penale nr. 502 din 21 noiembrie 2012 a Judecătoriei T. .

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Mișin N. .

Obligă pe recurentul G. M. A. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 februarie 2013 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

M. R.

A. D.

L.

M. B.

GREFIER,

L. A. S.

Red.A.D.L./dact.L.C.C.

3 ex./_

Jud.fond: V. -M. B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 282/2013. Furt calificat