Decizia penală nr. 286/2013. Furt calificat

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR. 286/R/2013

Ședința publică din 28 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: M.

R., judecător

JUDECĂTORI

: A.

D. L.

: M.

B.

G.: L.

A.

S.

Ministerul Public reprezentat prin A. SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. N. D. împotriva sentinței penale nr. 427 din data de 03 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr._, privind pe inculpatul B.

N. D., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, dat în dosar nr. 1554/P/2012, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 20 alin. 1 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă pentru inculpatul B. N. D., apărător desemnat din oficiu, avocat Linca A.

C., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar (f. 16 ). Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătoarea din oficiu a inculpatului B. N. D., solicită admiterea recursului formulat de către inculpat împotriva sentinței penale nr. 427 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, casarea integrală a acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru următoarele motive:

Susține că instanța se contrazice în mod hotărâtor din punct de vedere al pedepsei pronunțate cu privire la aplicarea sau nu a disp. art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală. Astfel, la pagina nr. 2 a sentinței se reține de către instanță faptul că nu se poate face aplicarea articolului și că nu sunt îndeplinite condițiile art. 3201alin. 7 Cod procedură penală, iar la pagina nr. 3, tot în cuprinsul considerentelor, se menționează de către instanță că, făcând aplicarea acestui temei, condamnă inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Mai arată că și în dispozitivul hotărârii se reține aplicarea art. 3201Cod procedură penală, cu precizarea că prin încheierea de ședință din data de 21 noiembrie 2012 instanța a respins cererea inculpatului de aplicare a art. 3201Cod procedură penală.

Pentru motivele evidențiate și respectiv neclarificarea aplicării sau nu a dispozițiilor art. 3201Cod procedură penală, consideră că nici instanța de recurs nu poate aprecia dacă s-a făcut aplicarea în mod corect sau dacă pedeapsa a fost pronunțată conform textului aplicat.

Cu privire la aplicarea sau nu a articolului consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre în mod nelegal, că inculpatul era în termenul de formulare a reținerii disp. art. 3201Cod procedură penală și că instanța, în mod nelegal, a respins cererea acestuia.

Reprezentanta M. ui P. apreciază că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare și arată că la fila nr. 23 din dosarul instanței se află declarația de recunoaștere a inculpatului. În consecință, precizează că instanța a aplicat, raportat la poziția inculpatului, disp. art. 3201din Codul de procedură penală, pedeapsa fiind coborâtă și stabilită la cuantumul de 2 ani închisoare, în limite legale și solicită respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, înregistrat la instanță sub dosar nr.2823/307/_ , a fost trimis în judecată inculpatul B. N. D. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat prev. de art.20, al.1 din C.pen., raportat la art.208, al.1, art.209, al.1, lit.";g"; și "i"; din C.pen.

Se reține în conținutul actului de sesizare a instanței că în seara zilei de_, inculpatul și-a pregătit un rucsac în care avea șurubelnițe, chei potrivit și foarfece pentru fier beton și s-a deplasat cu bicicleta din satul T. unde locuiește în concubinaj cu A. D. N., până la gardul aparținând SA S.R.LS u Marmației și a pătruns în interior printr-o placă de beton a gardului care era dislocată. După aceasta la orele 23,00-23,30, inculpatul a intrat în depozitul împrejmuit cu un gard de sârmă, printr-o breșă din gard, unde erau depozitate utilaje aflate în conservare și a tăiat mai multe cabluri și fire de cupru de la un utilaj, dar a stat ascuns până a doua zi_, ora 03,00 deoarece erau muncitori în apropiere. Când a încercat să plece cu firele și cablurile tăiate a fost surprins de agenții de pază și imobilizat. Valoarea bunurilor pregătite pentru a fi sustrase a fost de 4000 lei.

Prin rechizitoriu s-a solicitat a se dispune confiscarea bunurilor ce au fost folosite la săvârșirea infracțiunii.

În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă.

Partea vătămată SA S.R.LS u Marmației, s-a constituit parte civilă cu suma de 1752,00 lei.

Prin sentința penală nr. 427/_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr._ , a fost condamnat inculpatul B. N. A., fiul lui N. și V., născut la data de_ în localitatea A. jud. Maramureș, cetățenia română, studii -11 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, cu un copil minor în întreținere, recidivist, posesor al

C.I.P. seria PA nr. 0., CNP-1. domiciliat în comuna A., nr.92, jud. Maramureș, cu reședința în localitatea T., nr. 61, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 20, al.1 din c.pen., raportat la art. 208, al.1, art.209, al.1, lit.";g și i"; din C.pen. cu aplicarea art.37, lit.";a"; din pen. și aplicarea art.320 indice 1, al.7 din C.proc.pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art.61 din C.pen., a fost revocată liberarea condiționată a restului de pedeapsă neexecutată de 123 de zile, din pedeapsa de un an închisoare ce a fost aplicată prin sentința penală nr. 400/_ a Judecătoriei S. u Marmației, care se contopește cu pedeapsa aplicată de 2 ani închisoare, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 i s-au interzis drepturile prevăzute de art.64, lit.";a"; teza a II-a din c.pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 118, al.1, lit.";b"; din c.pen., s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri folosite la săvârșirea infracțiunii: clește de buloane mărimea 4,5, clește metalic, cheie fixă de 10/8, cheie fixă de 18/9, șurubelniță în cruce cu mâner galben cu albastru, șurubelniță dreaptă mărime mare cu mâner portocaliu cu negru, șurubelniță dreaptă mărime mică cu mâner negru, șurubelniță dreaptă mărime mică cu mâner de culoare transparentă, o brichetă albă, un electrod de sudură, o cheie motofierestrău, o cheie mărimea 8 tubulară, un prelungitor cheie, un rucsac culoare gri cu maro, o bucată geantă de voiaj culoarea neagră cu inscripția "jimbaoma";, ridicate conform procesului verbal seria BC nr. 0031707/_ a Poliției Municipiului S. u Marmației și trecute la poziția nr.6/2012 de corpuri delicte

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile SA S.R.LS u Marmației, suma de 1752,00 lei cu titlu de despăgubiri.

A fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare, în sumă de 550 lei, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu pentru cabinet de avocat Bledea D. E., suportat din fondurile M. ui Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:

Inculpatul a solicitat ca judecata să se facă în procedura simplificată prevăzută de textul art.320 indice 1, al.1 C.proc.pen., dar instanța a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text, care prevede că până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței.

La data la care a fost citat inculpatul cu mandat de aducere și acesta s-a prezentat în instanță și a fost audiat, respectiv în ședința publică din data de _

, era declanșată cercetarea judecătorească și au fost administrate probele testimoniale, astfel judecata în formă simplificată nu putea avea loc.

Starea de fapt reținută în conținutul actului de sesizare a instanței, este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de intervenție a organelor de poliție, procesul verbal de consemnare a plângerii părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului cu planșă fotografică, planșă fotografică privind examinarea corpurilor delicte, procesul verbal de conducere în teren cu planșă fotografică, declarația părții vătămate prin reprezentant, dovada de ridicare a corpurilor delicte, cererea de constituire ca parte civilă, dovezi privind evaluarea pagubei, declarațiile martorilor Godja I. și Rednic Petru, declarațiile inculpatului și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

În instanță au fost audiați martorii Godja I. și Rednic Petru, agenții de pază care au efectuat rondul de noapte în data de 24/_ și la ora 03,00 l-au surprins pe inculpat in interiorul depozitului și era ascuns în interiorul unui transformator, iar cablurile electrice și bobinele din cupru pe care le-a demontat, se aflau lângă transformator. Inculpatul a recunoscut că și-a pregătit rucsacul cu sculele necesare în scopul de a sustrage cabluri de cupru, astfel că s-a deplasat cu bicicleta din satul T. unde locuiește cu concubinaj și un copil, în spatele gardului părții civile și a pătruns în timpul nopții și prin efracție prin spărtura din gard și a intrat în depozitul de utilaje și a dislocat cablurile și bobinele de cupru. Mobilul săvârșirii faptei, așa cum a declarat inculpatul, pentru a asigura cele necesare copilului la aniversarea zilei de naștere.

Vinovăția inculpatului este dovedită cu declarațiile martorilor susmenționați, procesul verbal de cercetare la fața locului cu planșă fotografică,

procesul verbal de ridicare a corpurilor delicte cu planșă fotografică și dovada de ridicare a acestora. Prin urmare instanța consideră că inculpatul a realizat acțiunea specifică a laturii obiective a infracțiunii de furt calificat, dar executarea a fost întreruptă și inculpatul nu a reușit să sustragă cablurile și bobinele pe care le-a dislocat și pregătit pentru a le pune în rucsac, fiind surprins de agenții de pază când a ieșit din ascunzătoare.

Având în vedere cele prezentate instanța a considerat că inculpatul de face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă prev. de art.20 al.1 C.pen., la infracțiunea de furt calificat prev. de art.208, al.1, art.209, al.1, lit.";g"; și "i"; din c.pen, astfel că va dispune în temeiul art.345, al.2 C.pen., condamnarea inculpatului, cu reținerea art.320 indice 1, al.7 C.proc.pen., privind recunoașterea vinovăției la individualizarea pedepsei prin reducerea limitelor pedepsei cu o treime, astfel că pedeapsa ce se va aplica este de 2 ani închisoare.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea după ce a fost liberat condiționat astfel că avea o pedeapsă neexecutată de 123 de zile, liberare care nu a avut nici un efect de reeducare asupra inculpatului dacă acesta a continuat activitatea infracțională deși a executat mai multe pedepse în regim de detenție. Prin urmare, instanța a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 123 de zile aplicată ca urmare a sentinței penale nr. 400/_ a Judecătoriei

S. u Marmației, iar în temeiul art. 61 C.pen., aceasta a fost contopită cu pedeapsa aplicată de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mei grea de 2 ani închisoare.

Potrivit art.71 C.pen., condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de textul art.64 din c.pen. astfel că instanța i-a interzis drepturile prevăzute de acest text, de la lit.";a"; teza a II-a, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective de conducere, ca pedeapsă accesorie.

Cu procesul verbal seria BC nr. 0031707/_ a Poliției Municipiului S. u Marmației, au fost ridicate următoarele bunuri ce au fost folosite la săvârșirea infracțiunii de către inculpat: clește de buloane mărimea 4,5, clește metalic, cheie fixă de 10/8, cheie fixă de 18/9, șurubelniță în cruce cu mâner galben cu albastru șurubelniță dreaptă mărime mare cu mâner portocaliu cu negru, șurubelniță dreaptă mărime mică cu mâner negru, șurubelniță dreaptă mărime mică cu mâner de culoare transparentă, o brichetă albă, un electrod de sudură, o cheie motofierestrău, o cheie mărimea 8 tubulară, un prelungitor cheie, un rucsac culoare gri cu maro, o bucată geantă de voiaj culoare neagră cu inscripția ";jimbaoma";.

Aceste obiecte au fost trecute la poziția nr.6/2012 în registrul de corpuri delicte, al instanței iar în temeiul art.118, al.1, lit.";b"; C.pen., s-a dispus confiscarea specială a acestora.

În temeiul art.346, al.1 raportat la art. 14, al.3, lit.";b"; C.proc.pen., instanța a admis acțiunea civilă alăturată celei penale, formulată de partea civilă SA

S.R.LS u Marmației și a dispus obligarea inculpatului la plata de despăgubiri în sumă de 1752,00 lei, ce reprezintă reparațiile bunurilor degradate prin acțiunea de sustragere a inculpatului dovedite cu nota de evaluare de la filele 31- 35 din dosarul de urmărire penală, despăgubiri ce au fost însușite de inculpat.

În temeiul art.191, al.1 C.pr.pen., inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 550 lei din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu pentru cabinet de avocat Bledea D. E. din cadrul Baroului Maramureș, suportate în fondurile M. ui Justiției.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul B. N. D., prin apărătorul său, solicitând admiterea recursului formulat, casarea integrală a acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivând recursul, s-a arătat că instanța se contrazice în mod hotărâtor din punct de vedere al pedepsei pronunțate cu privire la aplicarea sau nu a disp. art. 3201alin. 7 Cod procedură penală.

Astfel, la pagina nr. 2 a sentinței se reține de către instanță faptul că nu se poate face aplicarea articolului și că nu sunt îndeplinite condițiile art. 3201alin. 7 Cod procedură penală, iar la pagina nr. 3, tot în cuprinsul considerentelor, se menționează de către instanță că, făcând aplicarea acestui temei, condamnă inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Mai arată că și în dispozitivul hotărârii se reține aplicarea art. 3201Cod procedură penală, cu precizarea că prin încheierea de ședință din data de 21 noiembrie 2012 instanța a respins cererea inculpatului de aplicare a art. 3201Cod procedură penală.

Pentru motivele evidențiate și neclarificarea aplicării sau nu a dispozițiilor art. 3201Cod procedură penală, consideră că nici instanța de recurs nu poate aprecia dacă s-a făcut aplicarea în mod corect sau dacă pedeapsa a fost pronunțată conform textului aplicat.

Recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației din_, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. N. D. pentru comiterea tentativei la furt calificat prevăzută de art. 20 C.pen., rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g, i C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen., reținându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 24/_ a pătruns prin efracție în incinta

SA S.R.LS u Marmației, de unde a încercat să sustragă bunuri în valoare de 4.000 lei.

Prin sentința penală nr. 427/_, reținând vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanța de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 2 ani închisoare, reținând și aplicabilitatea dispozițiilor art. 3201alin. 7 C.pr.pen.

Solicitarea formulată de inculpat, prin apărătorul său, de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond întrucât există contradicții cu privire la reținerea dispozițiilor art. 3201C.pr.pen., este nefondată.

Astfel, instanța de fond a reținut că deși inculpatul a solicitat ca judecata să se facă conform procedurii prevăzute de art. 3201C.pr.pen., nu sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text întrucât inculpatul s-a prezentat în instanță ulterior citirii actului de sesizare și începerii cercetării judecătorești, astfel că era deja declanșată cercetarea judecătorească și judecata în procedură simplificată nu putea avea loc.

Cu toate acestea, instanța de fond, pronunțând o hotărâre de condamnare a inculpatului și având în vedere și declarația acestuia formulată în ședința publică din_, a reținut în mod corect că în cauză sunt incidente prevederile art. 3201C.pr.pen.

În consecință, în mod corect instanța a reținut vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 20 C.pen. rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 lit. g, i C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen., reținând și aplicarea dispozițiilor art. 3201alin. 7 C.pr.pen.

Având în vedere și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat și urmează a fi respins.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. N. D. împotriva sentinței penale nr. 427 din 3 decembrie 2012 a Judecătoriei S. u Marmației.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Linca A. .

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 februarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M. R.

A.

D.

L.

M.

B.

G.

L. A. S.

Red.MB/dact.MS 3 ex./_

J. .fond: I.N. P.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 286/2013. Furt calificat