Decizia penală nr. 30/2013. Infractiuni la legea privind energia electrica

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.30/R/2013

Ședința publică din 14 ianuarie 2013

Instanța compusă din: PREȘEDINTE: L. M., judecător JUDECĂTORI: M. Ș.

ANA C.

GREFIER: M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin procuror: VIOLETA TRĂISTARU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla împotriva sentinței penale nr.1402 din 9 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Gherla, privind pe inculpatul C. A. C. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea prev.de art.85 al.4 din Legea nr.13/2007; furt de energie electrică prev.de art.208 al.1 și 2 C.pen. rap.la art.85 al.1 din Legea nr.13/2007, cu aplic.art.33 lit.a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficu pentru inculpatul C. A. C., av.Luca M. S., din cadrul Baroului

C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul C. A. C. și partea civilă SC F. DE D. A E. E. E. D. T. N. S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Reprezentantul M. ui P. , susține recursul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, pentru motivele invocate în memoriul depus la dosar, solicitând a se face aplicarea dispozițiilor legale referitoare la intervenția unei modificări legislative, cu precizarea că solicită efectuarea modificărilor în ce privește cuantumul pedepselor deși limitele speciale au fost modificate pentru unele din infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, întrucât din dosarul cauzei rezultă că, cuantumul aplicat de prima instanță se situează și în limitele rezultate în urma modificărilor legiuitorului.

Pe de altă parte, solicită schimbarea modalității de executare a sancțiunii aplicate de prima instanță într-un cuantum de 2 ani închisoare din dispozițiile art.81 C.pen., în dispozițiile art.71 C.pen., respectiv prin executarea privativă de libertate, pentru considerente rezultate din circumstanțele reale dovedite în cauză și din circumstanțe legate de persoana inculpatului.

Astfel, are în vedere faptul că infracțiunile comise au avut un caracter complex și au un rezultat infracțional semnificativ cu șanse mici de recuperare, în parte și datorită conduitei de necooperare judiciară a inculpatului. De altfel, solicită a se reține că inculpatul nu se află la prima confruntare cu legea penală iar în perioada derulării procesului penal a comis fapte penale pentru care este de asemenea cercetat.

În consecință, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C. A. C. , în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen., solicită respingerea recursului formulat de către parchet și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

În susținerea poziției procesuale arată că în cauză nu se impune executarea pedepsei în regim de detenție, aspectele invocate de către parchet în sensul că inculpatul ar fi cercetat penal într-o altă cauză, neputând fi luate în considerare, pe de o parte pentru că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare iar, pe de altă parte, în situația în care în urma cercetărilor se va ajunge la concluzia că se face vinovat de săvârșirea acelei fapte, va primi o pedeapsă.

Prin urmare, faptul că inculpatul este cercetat penal într-o altă cauză nu poate fi reținută ca o împrejurare care să agraveze răspunderea penală a inculpatului pentru fapta ce face obiectul prezentului dosar sau ca un motiv pentru ca instanța să schimbe modalitatea de executare a pedepsei.

Referitor la al doilea aspect invocat în motivele de recurs, respectiv că inculpatul se află în prezent plecat în străinătate tocmai pentru a crea dificultăți cercetărilor penale, apreciază că nici acesta nu poate fi reținut întrucât nu se cunoaște motivul pentru care inculpatul este plecat din țară, existând posibilitatea să fie plecat la muncă.

În al doilea rând, nu se poate susține că a creat dificultăți prin plecarea în străinătate, în condițiile în care în faza de urmărire penală a fost audiat (f.20-21).

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, consideră că în mod corect instanța a reținut prev.art.81 C.pen., referitoare la suspendarea condiționată, în condițiile în care pentru condamnările anterioare a intervenit reabilitarea de drept iar raportat la persoana inculpatului care așa cum rezultă din dosar este cunoscut ca o persoană cu un comportament bun, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.1402 din 09 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Gherla:

  1. A fost condamnat inculpatul C. A. -C. , fiul lui A. și Ana, născut la data de 10 aprilie 1966, în Jucu, județul C., de cetățenie română, studii: 9 clase, agricultor, cu antecedente penale ce nu atrag starea de recidivă, domiciliat în comuna Jucu, satul Jucu de Sus, nr. 162, județul C., locuind fără forme legale în comuna D., satul L. de Jos, nr. 309, județul C., având codul numeric personal 1., la pedepsele de:

    1. 1 an 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică, prevăzută de articolul 208 alineatul 1 și alineatul 2 din Codul penal raportat la articolul 85 alineatul 1 din Legea numărul 13/2007;

    2. 1 an 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de executare su folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea, prevăzută de articolul 85 alineatul 4 din Legea numărul 13/2007.

  2. S-au contopit pedepsele de la punctul 1 în pedeapsa mai grea de 1 an 10 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni închisoare; în final 2 ani închisoare.

  3. S-a suspendat condiționat executarea pedepsei precizate la punctul 2, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

  4. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

  5. S-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, dreptul prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal.

    Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendă și executarea pedepsei accesorii precizate.

  6. A fost obligat inculpatul să achite părții civile S.C. F. DE D. A E.

    E. E. D. T. N., SA Sucursala C. -N., despăgubiri civile în sumă de 4.001,88 lei.

  7. A fost obligat inculpatul să achite 700 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezentând onorar pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondurile M. ui Justiției, doamnei avocate Baciu L. -M. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul numărul 1728/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. A. -

C., pentru săvârșirea infracțiunii de executare su folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea, prevăzută de articolul 85 alineatul 4 din Legea numărul 13/2007 precum și pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică, prevăzută de articolul 208 alineatul 1 și alineatul 2 din Codul penal raportat laa articolul 85 alineatul 1 din Legea numărul 13/2007, cu aplicarea articolului 33 litera a) din Codul penal.

Inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale, că recunoaște faptele reținute în sarcina sa (filele 20 și 21).

Analizând probele aflate la dosar precum și normele juridice în vigoare, instanța a reținut următoarele:

Inculpatul C. A. -C. are domiciliul legal în comuna Jucu, satul Jucu de Sus, numărul 162, dar locuiește în mod efectiv în imobilul situat în comuna D., satul L. de Jos, numărul 309 (filele 20-21).

Ca urmare a neplății facturilor de energie electrică, imobilul din localitatea

L. de Jos a fost debranșat de la rețea, dar în vara anului 2011 inculpatul a instalat în mod clandestin o priză în podul locuinței pe care a conectat-o cu conductori, direct la consola de pe acoperiș. De la instalația clandestină care permitea consumul de energie electrică necontorizată, inculpatul a alimentat mai mulți receptori casnici, precum și un fierăstrău circular (filele 7-11 și 20-21).

Manoperele frauduloase au fost descoperite de către cititorul de contoare, care a sesizat structurile de control ale furnizorului de energie electrică. La data de 4 noiembrie 2011, reprezentanții S.C. F. DE D. A E. E. E. D.

  1. N. ", Sucursala C. -N., au încheiat nota de constatare nr. 9 în care s- a consemnat, că "energia electrică consumată nu este înregistrată de contor, fapt constatat prin proba de funționare a receptorului electric Tv.Mega Vision alimentat cu energie electrică din instalația consumatorului. Instalația de alimentare cu energie electrică a consumatorului prezintă modificări/intervenții neautorizate ce constau în alimentarea unei prize monofazice din pod, de pe branșament, înainte de contor. (filele 9-11)

    În conformitate cu metodologia stabilită prin Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1007/2004 s-a calculat paguba cauzată de inculpat prin activitatea infracțională, stabilindu-se că acesta a prejudiciat patrimoniul părții vătămate cu suma de 4.001,88 lei.(filele 7-8 și 17-18)

    Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: plângerea părții vătămate (filele 7-8); nota de constatare nr. 9 din 4 noiembrie 2011 (filele 9-11); procesul-verbal de analiză/reanaliză (filele 12-13); fișa de evaluare a energiei electrice consumate și neînregistrate (fila 14); nota de calcul pentru energia electrică consumată și neînregistrată (filele 15-16); procesul verbal de stabilire a prejudiciului (filele 17- 18); declarațiile inculpatului (filele 20-21); declarațiile martorei Orban D. -C. (fila 26) și procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele

    28-29). De asemenea, în cursul judecății s-a audiat o martoră (fila 21). Din coroborarea acestor probe a reieșit că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

    În drept, fapta inculpatului C. A. -C., care în vara anului 2011 a executat și a folosit o instalație clandestină prin care s-a racordat la rețeaua de furnizare a energiei electrice, la imobilul pe care îl deține în localitatea L. de Jos, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "executare sa^folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea", prev. de art.85 alin. 4 din Legea nr. 13/2007

    Fapta inculpatului C. A. -C., care în cursul anului 2011 a însușit pe nedrept energie electrică, prin intermediul unei instalații clandestine, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "furt de energie electrică", prev. de art. 208 alin.l și 2 din Codul penal, raportat la art.85 alin.l din Legea nr. 13/2007.

    Întrucât, inculpatul a săvârșit două infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt aplicabile și prevederile art.33 lit."a" din Codul penal.

    Nu sunt aplicabile prevederile art. 37 din Codul penal privind recidiva, întrucât termenul de reabilitare s-a împlinit pentru toate condamnările suferite anterior de către inculpatul C. A. -C. .

    La individualizarea pedepsei ce s-a stabilit inculpatului pentru fiecare infracțiune, instanța a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de articolul 72 din Codul penal:

    1. gradul de pericol social al faptelor, care este relativ ridicat raportat la valoarea prejudiciului și la faptul că acesta nu a fost recuperat;

    2. persoana inculpatului, care a mai fost condamnat la 3 pedepse cu închisoare pentru fapte similare (fila 22 din dosarul de urmărire penală) dar este reabilitat și are o comportare bună în familie și societate (fila 24 din dosarul de urmărire penală),

    3. limitele speciale ale pedepsei pentru fiecare infracțiune.

În baza acestor elemente, instanța a stabilit inculpatului o pedeapsă de 1 an 10 luni închisoare pentru infracțiunea de furt și o pedeapsă de 1 an 5 luni închisoare pentru infracțiunea de executare de instalații clandestine.

În temeiul articolului 33 litera a) și articolului 34 litera b) din Codul penal, s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa mai grea de 1 an 10 luni închisoare, care a fost sporită cu 2 luni închisoare; în final 2 ani închisoare.

Deoarece inculpatul nu a mai fost condamnat, pedeapsa aplicată nu este mai mare de 2 ani închisoare iar inculpatul a avut o comportare sinceră în cursul procesului penal, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel că, în temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

În temeiul articolului 359 alineatul 1 din Codul de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul articolului 71 din Codul penal, văzând și hotărârea din 28 septembrie 2004 emisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și Pârcălab împotriva României precum și decizia numărul 74/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii, instanța a apreciat în baza criteriilor prevăzute de articolul 71 alineatul 3 din Codul penal, că se justifică numai interzicerea dreptului prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii

definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, astfel că a procedat în consecință.

În temeiul articolului 71 alineatul 5 din Codul de procedură penală, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de articolul 64 din Codul penal.

Persoana vătămată S.C. F. DE D. A E. E. E. D. T.

N. ", SA Sucursala C. -N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.001,88 lei (fila 7 din dosarul de urmărire penală). În cursul urmăririi penale, inculpatul a achiesat la pretențiile părții civile și s-a obligat să achite în cel mai scurt timp prejudiciul produs (fila 21). Prejudiciul nu a fost recuperat, astfel că în temeiul articolului 14 alineatul 3 litera b) din Codul de procedură penală și al articolului 998 din Codul civil de la 1864, raportat la articolele 3, 5 alineatul 1 și 220 din Legea numărul 71/2011, inculpatul a fost obligat să achite părții civile, despăgubirile civile precizate mai sus.

Văzând și dispozițiile articolului 189 și ale articolului 191 alineatul 1 din Codul de procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA GHERLA solicitând admiterea recursului, reținerea unei încadrări juridice corecte și aplicarea unei pedepse rezultante cu închisoarea, care să fie executată în regim de detenție.

S-a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare intervenirea unei legi penale noi, respectiv Legea nr.123/2012, în vigoare din_, astfel că

încadrarea juridică judicioasă a faptelor trebuia să fie cea prev.de art.208 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal și art.92 alin.2 din Legea nr.123/2012, cu aplicarea art.13 Cod penal.

Pentru ultima infracțiune prin legea nouă limitele de pedeapsă sunt închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, legea nouă fiind astfel mai favorabilă, întrucât în legea veche infracțiunea era sancționată cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Se consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică deoarece nu s-a ținut seama de faptul că inculpatul a mai fost condamnat anterior, chiar dacă pentru acele condamnări a intervenit reabilitarea și că acesta este cercetat în dosarul nr.1215/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla pentru comiterea infracțiunii de furt calificat la data de_, după trimiterea sa în judecată în prezenta cauză, dând astfel dovadă de perseverență infracțională.

Totodată inculpatul a plecat în străinătate după ce a fost respinsă propunerea de arestare preventivă formulată împotriva sa, cu intenția de a crea dificultăți în finalizarea cercetărilor și tragerea sa la răspundere penală.

Consideră Parchetul că aceste aspecte impun executarea în regim de detenție a pedepsei.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este fondat sub aspectul nereținerii dispozițiilor art.13 Cod penal, a încadrării juridice a infracțiunii de furt de energie și a cuantumului pedepsei rezultante și îl va admite, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, susținută de probele administrate, însă a omis aplicarea prevederilor Legii nr.123/2012, care este o lege mai favorabilă.

A rezultat din ansamblul probator că inculpatului C. A. -C. în vara anului 2011 a executat și a folosit o instalație clandestină prin care s-a racordat la rețeaua de furnizare a energiei electrice, la imobilul pe care îl deține în

localitatea L. de Jos și în modalitatea descrisă și-a însușit pe nedrept energie electrică.

Art.92 alin.2 din Legea nr.123/2012 incriminează în prezent executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Legea nr.13/2007 sancționa aceeași faptă, prin art.85 alin.4, cu închisoare de la 1 la 5 ani, astfel că legea nouă este mai favorabilă inculpatului.

Totodată legea nouă nu face trimitere la sancționarea furtului de energie, acesta urmând a fi sancționat potrivit dreptului comun - art.208 alin.1 și 2 Cod penal.

În consecință urmează a se înlătura raportarea la art.85 alin.1 din Legea nr.13/2007 a art.208 alin.1 și 2 Cod penal, menținându-se pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

Având în vedere că sancțiunea prevăzută de noua lege în art.92 alin.2 este mai ușoară, curtea apreciază că se impune redozarea pedepsei aplicate inculpatului pentru această infracțiune în noile limite de pedeapsă, urmând ca în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal să aplice inculpatului C. A.

C. pedeapsa de 9 luni închisoare.

Curtea apreciază că în raport de prevederile legii mai favorabile nu se impune aplicarea vreunui spor de contopire, inculpatul urmând ca în baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal, să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 10 luni închisoare.

În ce privește modalitatea de executare, curtea consideră că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și fiind întrunite cerințele art.81 Cod penal va menține suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare de 3 ani și 10 luni.

Nu poate fi primită susținerea Parchetului că inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională deoarece este cercetat într-un alt dosar, întrucât până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare acesta se bucură de prezumția de nevinovăție.

De asemenea nu s-a dovedit că inculpatul a plecat în străinătate pentru a se sustrage de la cercetări, putând fi plecat în căutarea unui loc de muncă.

Pentru considerentele prezentate, în baza art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, curtea va admite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla împotriva sentinței penale nr.1402 din_ a Judecătoriei Gherla, pe care o va casa în parte, sub aspectul nereținerii dispozițiilor art.13 Cod penal, a încadrării juridice a infracțiunii de furt de energie și a cuantumului pedepsei rezultante și rejudecând în aceste limite va înlătura raportarea la art.85 alin.1 din Legea nr.13/2007 a art.208 alin.1 și 2 Cod penal, menținând pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

Urmează a-l condamna pe inculpatul C. A. C., fiul lui A. și Ana, născut la_ în Jucu, CNP 1., domiciliat în sat Jucu de Sus nr.162 comuna Jucu, județul C., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev.de art.92 alin.2 din Legea nr.123/2012, cu aplicarea art.13 Cod penal.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal se vor contopi pedepsele de 1 an și 10 luni închisoare și 9 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 10 luni închisoare.

Se va menține suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 10 luni, stabilit conform prev.art.82 Cod penal.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

În baza art. 189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul

M. ui Justiției în favoarea av.Luca M. S. .

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla împotriva sentinței penale nr. 1402 din_ a Judecătoriei Gherla, pe care o casează în parte, sub aspectul nereținerii dispozițiilor art.13 Cod penal, a încadrării juridice a infracțiunii de furt de energie și a cuantumului pedepsei rezultante și rejudecând în aceste limite:

Înlătură raportarea la art.85 alin.1 din Legea nr.13/2007 a art.208 alin.1 și 2 Cod penal, menținând pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul C. A. C., fiul lui A. și Ana, născut la_ în Jucu, CNP 1., domiciliat în sat Jucu de Sus nr.162 comuna Jucu, județul C., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev.de art.92 alin.2 din Legea nr.123/2012, cu aplicarea art.13 Cod penal.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal contopește pedepsele de 1 an și 10 luni închisoare și 9 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 10 luni închisoare.

Menține suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 10 luni, stabilit conform prev.art.82 Cod penal.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

În baza art. 189 Cod procedură penală stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul

M. ui Justiției în favoarea av.Luca M. S. .

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

L. M.

M.

Ș. ANA C.

GREFIER,

M. B.

Red.L.M./dact.L.C.C.

2 ex./_ Jud.fond: G. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 30/2013. Infractiuni la legea privind energia electrica