Decizia penală nr. 366/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ /a2

DECIZIA PENALĂ Nr. 366/R/2013

Ședința publică de la 23 Decembrie 2013-12-24 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: L. M. V.

JUDECĂTOR: P. L. E., Președinte tribunal JUDECĂTOR: P. A. D., Președinte Secția penală

GREFIER: N. L.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin

P. IONELIA, procuror

Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurenții M. N. ,

U. I., U. P., U. E. și L. V., împotriva Încheierii penale din data de 19 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, având ca obiect liberare provizorie sub control judiciar.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă recurenții M. N. ,

  1. I., aflați în stare de arest preventiv, asist. de av. Chiorean Septimiu, apărător ales și recurenții U. P., U. E., L. V., de asemenea aflați în stare de arest preventiv, asist. de av. Milea Bogdan, apărător ales.

    Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

    La interpelarea președintelui completului de judecată, recurenții arată că își mențin recursurile declarate.

    Apărătorii recurenților și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat.

    Nefiind cereri de formulat, instanța declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

    Av. Chiorean Septimiu solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de cei doi inculpați pe care îi asistă. În motivare, arată că încheierea recurată este criticabilă din mai multe puncte de vedere și opinează că, raportat la situația familială a recurenților și la împrejurarea că urmărirea penală a fost finalizată, se poate dispune, față de recurenți, o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă de libertate. Arată că cei doi recurenți au, fiecare, copii minori și sunt unicii întreținători ai familiilor lor. În ceea ce privește încheierea atacată, arată că prima instanță a nu a făcut o analiză a situației fiecărui inculpat în parte, arătându-se doar că se impune menținerea stării de arest preventiv în interesul cercetării judecătorești. Învederează că nu este posibil să se invoce, ca motiv al respingerii cererilor, împrejurarea că în cauză sunt martori de audiat. Aceasta ar însemna ca nici un inculpat dintr-un dosar în care există martori să nu poată fi lăsat în libertate. Mai arată că instanța de fond a relevat că faptele inculpaților sunt abominabile și au oripilat opinia publică, precum și

    că, pentru aplanarea conflictului, s-a intervenit cu mai multe mașini, lucrători de poliție și ambulanțe, însă aceste împrejurări, în opinia sa, nu sunt argumente pentru ca inculpații să nu poată fi cercetați în stare de libertate. De asemenea, arată că inculpații s-au împăcat între ei și, mai mult, aceștia au fost repartizați în aceeași cameră la Penitenciarul Gherla. În continuare, arată că faptul că sunt recidiviști, nu este nici el un motiv pentru respingerea cererilor. Învederează că, în cauză, sunt 10 persoane cercetate, dintre care doar 5 au fost arestate, pentru ceilalți neluându-se nicio măsură, astfel încât solicită aplicarea principiului egalității de tratament juridic.

    Av. Milea Bogdan solicită admiterea recursurilor, cu consecința admiterii cererilor de liberare provizorie sub control judiciar. Arată că cei trei inculpați pe care îi asistă nu au antecedente penale și au recunoscut comiterea faptelor, s-au împăcat, astfel încât consideră că sunt întrunite condițiile prev. de lege pentru a beneficia de această instituție.

    Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursurilor, ca nefondate,, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. Arată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut, fiind întrunite, în continuare cerințele art. 143 și 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală. Mai arată că scandalul produs de inculpați a fost unul de amploare, generând reacții de indignare din partea publicului. Opinează că, în cazul unui asemenea scandal, lăsarea în libertate a inculpaților ar provoca un sentiment de nesiguranță civică și o neîncredere în forța coercitivă a statului. Concluzionează că recurenții nu oferă garanții suficiente pentru a fi puși în libertate, circumstanțele personale neputând fi luate în considerare în această fază procesuală.

    Având ultimul cuvânt, recurentul M. N. solicită să fie pus în libertate și arată că are familie.

    Având ultimul cuvânt, recurentul U. I. solicită punerea în libertate și arată că s-au împăcat.

    Având ultimul cuvânt, recurentul U. P. solicită punerea în libertate. Având ultimul cuvânt, recurentul U. E. solicită punerea în libertate. Având ultimul cuvânt, recurentul L. V. solicită punerea în libertate. Cauza a rămas în pronunțare.

    T R I B U N A L U L

    Deliberând, constată:

    Prin Încheierea penală din data de 19 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, în baza art.160/8a alin.6 C.p.p. s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petenții-inculpați:

    - M. N., fiul lui Valentin și A., născut la data de_ în mun. Bistrița, jud. Bistrița Năsăud, domiciliat în comuna Livezile, sat Cușma, nr. 170, jud. Bistrița Năsăud, CNP 1., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;

    -U. I., fiul lui I. și A., născut la data de_ în mun. Bistrița, jud. Bistrița Năsăud, domiciliat în comuna Livetile, sat Cușma, nr. 174, jud. Bistrișa Năsăud, CNP 1., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal ( 3 fapte) și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;

    -U. E., fiul lui Liviu și Fira, născut la data de_ în mun. Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în com. Livezile, sat Cușma, nr. 172, jud. Bistrița-Năsăud, posesor al CI. seria XB nr. 1. eliberată de SPCLEP Livezile, CNP 1., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal ( 3 fapte) și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;

    -L. V., fiul lui Ionaș și A., născut la data de_ în mun. Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în com. Livezile, sat Cușma, nr. 87, jud. Bistrița- Năsăud, posesor al CI. seria XB nr. 1. eliberată de SPCLEP Livezile, CNP 1.

    , trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 Cod penal cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal și distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;

    - U. P., fiul lui Liviu și Fira, născut la data de_ în mun. Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în com. Livezile, sat Cușma, nr. 72 B, jud. Bistrița- Năsăud, posesor al CI. seria XB nr. 1. eliberată de SPCLEP Livezile, CNP 1.

    , trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 75 lit. a Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, aflați în Penitenciarul Gherla, față de care s-au luat măsura arestării preventive de către Judecătoria Bistrița prin Încheierea penală nr. 37/CC/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Bistrița și menținută prin încheierea din data de 6 decembrie 2013 din dosarul penal nr._ .

    În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. a fost obligat fiecare petent la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

    Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

    Prin cererile înregistrate în dosar numărul_ al Judecătoriei Bistrița, petenții-inculpați M. N., U. I., U. E., L. V. și U. P., aflați în stare de arest preventiv, au solicitat punerea în libertate provizorie sub control judiciar, arătând că prin Încheierea penală nr. 37/CC/2013 s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de_, iar prin încheierea din data de_ pronunțată în dosar nr._ s-a făcut verificarea legalității și măsurii arestării preventive a inculpaților.

    În motivarea cererii, petentul U. I. a arătat că este o persoană tânără in vârsta de 21 ani, cunoscut in societate ca o persoana liniștita, respectuoasa, de bun simt, de caracter; nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică și pentru semenii săi. Pentru a putea spune că reprezintă un pericol pentru semenii săi trebuie demonstrat cu date sau indicii și nu este suficient să afirme acest aspect; simpla cercetare nu echivalează cu o prezumție absoluta că reprezintă un pericol pentru

    societate, iar lăsat in libertate ar avea oportunitatea să se reintegreze în societate. Mai arată că în urma loviturilor primite a suferit vătămări corporale care necesită îngrijiri medicale, repaus, etc. A mai menționat că, așa cum este vizibil și ochiul liber, a suferit multiple leziuni la cap si peste corp. Locuiește împreună cu concubina si au un copil minor in vârsta de 1 an si 4 luni. Înainte să fie arestat preventiv muncea în localitate, zilier sau la pădure si era singurul întreținător al familiei. In contextul in care este arestat preventiv familia sa este privată de singura sursa de venit si se afla intr-o situație deosebit de dificila.

    Petentul M. N. a arătat că este o persoană tânără în vârsta de 26 ani si este perceput la nivelul localității ca un cetățean normal, ca o persoana liniștita, respectuoasa, de bun simț, de caracter; nu reprezintă un pericol pentru ordinea publica și pentru semenii săi. Pentru a putea spune că reprezintă un pericol pentru semenii săi trebuie demonstrat cu date sau indicii si nu este suficient a se afirma acest aspect; simpla cercetare nu echivalează cu o prezumție absoluta că reprezintă un pericol pentru societate, iar lăsat în libertate ar avea oportunitatea să se reintegreze in societate. Mai arată că locuiește în Cușma la nr. administrativ 115 impreuna cu numita Bucur I. împreuna cu care are doi copii minori in vârsta de 4 ani (M. Nicusor M. ) respectiv 2 ani (M. Andra M. ). Este singura persoană care aduce venituri în casa in contextul in care concubina nu are loc de munca și se ocupă efectiv de creșterea si educarea copiilor, el muncind ca zilier precum si la pădure. Având in vedere lipsa acuta a resurselor materiale, situația deosebit de grea financiara in care se află familia sa precum si apropierea iernii, având in vedere ca este singurul care ii poate ajuta apreciază că privarea sa de libertate are consecințe grave nu numai asupra persoanei sale, ci si asupra membrilor familiei. De asemenea petentul a mai menționat că posedă certificat de handicap grad mediu, sens în care din naștere are o afecțiune ortopedică gravă, fapt care conduce la situația în care aproape nu își poate folosi una dintre mâini.

    Petenții U. E., L. V. și U. P. consideră că toate condițiile prevăzute de dispozițiile legale cu privire la liberarea provizorie sub control sunt îndeplinite în cauza, situație în care nu există nici un impediment legal pentru cercetarea lor în stare de libertate, iar până în acest moment nu există nici un fel de date sau de informații din care să se poată deduce măcar faptul, că ar urmări comiterea vreuneia din faptele arătate și nici nu se poate susține că există date certe din care să rezulte faptul că ar urmări influențarea vreunui martor sau expert, zădărnicirea aflării adevărului prin distrugerea mijloacelor de proba sau comiterea unei noi infracțiuni, cu atât mai mult cu cât de la săvârșirea faptei pentru care sunt trimiși în judecată și până la arestarea lor preventivă nu au mai săvârșit vreo infracțiune, în condițiile în care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute in sarcina lor și au avut o buna comportare în cursul urmării penale.

    Examinând cererea petenților-inculpați, prin prisma motivelor invocate de aceștia, precum și a dispozițiilor legale în materie, analizând actele și lucrările dosarului penal nr._ al Judecătoriei Bistrița, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

    Împotriva inculpaților U. I., M. N., U. E., L. V. și U. P. s-a dispus începerea urmăririi penale și s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii

    publice prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că:

    În data de_, în jurul orelor 17.30, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, au provocat și participat efectiv la un scandal care a avut loc în com. Livezile, în stradă, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a persoanelor implicate, respectiv a unui număr de 9 persoane. L. V. a distrus ușa de acces în locuința părții vătămate U. V. (fiul), din loc. Cușma, nr. 115, jud. Bistrița-Năsăud, cauzând un prejudiciu în valoare de 300 lei, nerecuperat. Prin toate aceste acțiuni, învinuiții au produs tulburarea liniștii și ordinii publice, precum și indignarea cetățenilor care au asistat la aceste gesturi violente comise în public.

    Prin încheierea penală nr. 37/CC/2013 a Judecătoriei Bistrița, instanța a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de inculpații U. I., M. N., U. E., L.

  2. și U. P., pe o durată de 29 zile, începând cu data de_, și până la data de_, pentru săvârșirea infracțiunii de de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, măsură care a fost menținută prin încheierea din data de_ pronunțată în dosar nr._ . Se mai impune a fi menționat că petenții M. N. și U. I. au mai formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar înregistrată sub nr._, cerere ce a fost respinsă prin sentința penală nr. 1871/2013 a Judecătoriei Bistrița.

La luarea și menținerea măsurii arestării preventive instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile prev de art. 143 Cod procedură penală, în sensul existenței de probe și indicii temeinice privind comiterea de către inculpați a faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lor, că este incident cazul prev. de art 148 al.1 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă de către inculpați, fiind închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în liberate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările, circumstanțele concrete în care s-a derulat activitatea infracțională.

Din analiza prevederilor art.160² C.pr.pen., rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal. Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni.

Raportat la considerentele mai sus expuse, instanța de fond a apreciat că acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art.160¹ alin.1 C.proc.pen., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii, în raport cu probele administrate în cauză. Îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii nu conduce automat la admiterea unei astfel de cereri întrucât pe lângă vocația legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului penal o cerere de liberare provizorie sub control judiciar,

se examinează și temeinicia unei astfel de cereri prin existența gradului de pericol social al faptei și de pericolul concret pe care l-ar prezenta punerea în libertate a făptuitorului.

Ca atare, prima instanță a reținut că motivele care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă, motivat de existența la acest moment de probe și indicii temeinice privind comiterea de către inculpați a faptei de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, pericolul social concret al faptei fiind unul ridicat.

Totodată, instanța de fond a apreciat că nu se justifică punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpaților U. I., M. N., U. E., L. V. și U. P., întrucât aceștia nu oferă garanții suficiente că, lăsați în libertate, nu vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea de martori ce urmează a fi audiați, și nu vor săvârși alte fapte penale în condițiile în care starea conflictuală în cadrul căreia s-au comis faptele încă este prezentă.

De asemenea, prima instanță consideră că lăsarea inculpaților în libertate, sub control judiciar, nu este oportună și raportat la pericolul social concret al faptei, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, aceasta producând o vătămare a relațiilor sociale ocrotite, cu impact asupra opiniei publice, astfel încât liberarea inculpaților, chiar sub control judiciar, ar fi de natură să creeze o puternică stare de neîncredere în actul de justiție, și în capacitatea autorităților publice de a asigura cetățenilor un climat de siguranță socială. La aprecierea pericolului social concret pe care îl prezintă petenții, s-a avut în vedere și faptul că M. N. a comis fapta de ultraj pentru care este cercetat în cursul termenului de încercare al pedepsei de 2 ani închisoare suspendată condiționat prin sentința penală nr. 1508/_ a Judecătoriei Bistrița, iar

U. I. a săvârșit fapta în termenul de liberare condiționată, acesta fiind eliberat din pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală 703/2012 a Judecătoriei Bistrița, la data de_, cu un rest rămas de executat de 234 zile închisoare.

Ca atare, în cea ce privește pe inculpații U. I. și M. N., la aprecierea gradului de pericol social concret sporit pe care aceștia îl prezintă pentru ordinea publică, instanța de fond a avut în vedere starea de recidivă în care se aflau la data comiterii faptelor imputate, liberarea condiționată și respectiv suspendarea condiționată în care se aflau, neconstituind pentru ei un impediment în exercitarea de violențe fizice asupra consătenilor cu care aveau un diferend în chiar " ulița mare"; a satului ( mânați de năzuința de a-și face singuri și imediat dreptatea pe care o doreau), generând însă cu certitudine pentru localnici un sentiment de insecuritate socială.

Referitor la inculpații U. E., L. V. și U. P., la aprecierea în concret a gradului de pericol social, prima instanță a luat în considerare aportul însemnat avut de fiecare dintre ei la declanșarea și derularea scandalului, locul ales pentru desfășurarea "bătăliei";, numărul relativ mare al participanților și instrumentele periculoase întrebuințate pentru câștigarea " luptei de stradă";, precum și impactul avut în conștiința consătenilor de natură a crea fără îndoială un sentiment de nesiguranță civică.

Pentru toate aceste considerente și având în vedere amploarea scandalului declanșat de părți, intervenția masivă a instituțiilor publice în aplanarea conflictului, consecințele faptelor reprobabile comise de petenții-inculpați, instanța de fond a apreciat că, în cauză, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaților

(liberarea provizorie acestora nefiind o măsură oportună), astfel că a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de aceștia potrivit art. 160/8a alin 6 C.pr.penală.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat fiecare petent să plătească în favoarea statului, suma de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, inculpații M. N., U. I., U. P., U. E. și L. V., recursurile nefiind motivate în scris.

În motivarea orală a căii de atac s-a relevat, în esență, faptul că prima instanță nu a făcut o analiză a situației fiecărui inculpat în parte, limitându-se la a arăta că se impune menținerea stării de arest preventiv în interesul cercetărilor judecătorești; că faptele inculpaților sunt abominabile, oripilând opinia publică, fiind necesară o intervenție masivă a organelor, dar că acestea nu sunt argumente pentru refuzul lăsării în libertate a inculpaților; că starea de recidivă a primilor doi inculpați nu justifică respingerea cererii; că inculpații s-au împăcat între ei fiind repartizați în aceiași cameră a penitenciarului; că au recunoscut faptele și că se impune a se face aplicarea principiului egalității de tratament juridic, în condițiile în care, în cauză, sunt cercetate un număr de 10 persoane dar măsura preventivă a fost luată doar față de cei 5 inculpați.

Recursurile declarate în cauză sunt nefondate astfel încât în baza disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, acestea vor fi respinse ca atare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și examinând potrivit disp. art. 385/6 C.pr.pen., întreaga cauză sub toate aspectele, tribunalul constată că instanța de fond a făcut o justă apreciere a situației inculpaților recurenți, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

În analiza admisibilității cererii de liberare provizorie se pornește - astfel cum s-a statuat în practica judiciară - de la premisa existenței temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive, în caz contrar, aceasta trebuie înlocuită sau revocată, conform disp. art. 139 C.pr.pen.

În speță însă, temeiurile care au stat la luarea măsurii arestării preventive subzistă, cererile recurenților întrunesc cerințele legale de admisibilitate dar acestea nu sunt întemeiate, pentru toate motivele invocate de prima instanță în hotărârea recurată, motive pe care instanța de control judiciar le însușește în totul astfel încât nu se impune a fi reiterate.

Susținerile recurenților nu justifică admiterea cererilor de liberare provizorie însă elementele ce țin de caracterizarea fiecărui inculpat în parte vor fi avute în vedere de instanța de fond la momentul judecării cauzei.

Având în vedere soluția preconizată și văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M. N., U. I.

, U. P., U. E. și L. V., împotriva Încheierii penale din data de 19 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .

Obligă inculpații la plata a câte 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. M. V. P. L. E. - P. A. D.

GREFIER,

N. L.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ /a2

MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 366/R/2013

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M. N., U. I.

, U. P., U. E. și L. V., împotriva Încheierii penale din data de 19 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .

Obligă inculpații la plata a câte 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. M. V. P. L. E. - P. A. D.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ /a2

COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 366/R/2013

În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M. N., U. I.

, U. P., U. E. și L. V., împotriva Încheierii penale din data de 19 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ .

Obligă inculpații la plata a câte 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs în favoarea statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. M. V. P. L. E. - P. A. D.

GREFIER,

N. L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 366/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar