Decizia penală nr. 85/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a2
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ
Decizia penală Nr. 85/2013
Ședința publicăde la 09 Octombrie 2013 Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. T., președ. secție penală
: S. M., judecător
: I. D. H., judecător
: M. J. D., grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror Stana Pompilia din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul P. M., în prezent deț inut în Penitenciarul Oradea, trimis în judecată pentru săvârșirea infracț iunilor de furt calificat în formă continuată, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședinț a publică se prezintă inculpatul P. M., asistat de av. H.
A., în substituirea av. titular desemnat din oficiu Șandor C. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, la solicitarea instanț ei inculpatul arată că își menț ine recursul declarat, arătând totodată că motivul de recurs formulat este de a fi cercetat în stare de libertate.
Nefiind alte cererii de formulat sau excepț ii de invocat, instanț a acordă cuvântul asupra recursului formulat de inculpat.
Apărătoarea inculpatului, av. H. A., solicită instanț ei admiterea recursului formulat, punerea inculpatului în libertate, apreciind că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă și nu există indicii noi care să menț ină stare a de arest a inculpatului. Învederează totodată, că trebuie făcută o diferență între infracț iunea săvârșită de inculpat și pericolul social concret față de ordinea publică.
Pentru toate acestea solicită admiterea recursului, cu acordarea onorariului din oficiu.
Reprezentanta Ministerului Public, procuror Stana Pompilia, învederează instanț ei de judecată că măsura arestării preventive a fost apreciată ca fiind legală și temeinică, astfel încât instanț a de fond a respins cererea de liberare provizorie formulată de către inculpat. Apreciază hotărârea pronunț ată ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat.
Având ultimul cuvânt inculpatul P. M., arată că nu mai are nimic de declarat. Instanț a reț ine cauza în pronunț are.
T. ,
Prin incheierea penala din data de_ a Judecatoriei Z. prima instanț ă, în temeiul art.1608aalin.6 raportat la art.1602Cod procedură penală, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. M. .
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin cererea adresată primei instanț e inculpatul P. M. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, arătând că nu a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, arătând că odată lăsat în libertate inculpatul nu va comite noi infracț iuni și nici că va zădărnici aflarea adevărului prin influenț area unor părț i, martori sau experț i, fiind suficientă pentru buna desfășurare procesului penal restrângerea libertăț ii inculpatului prin instituire controlului judiciar obligându-se să se supună interdicț iilor impuse de instanță .
Față de cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. M., după completarea acesteia de către inculpat cu menț iunile obligatorii, instanț a a constatat potrivit art. 1608Cod procedură penală că aceasta este admisibila în principiu.
Inculpatul a fost ascultat declarând că își susț ine cererea de liberarea provizorie și dorește să fie în libertate până la pronunț area unei soluț ii în cauză .
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de_, din Dosar nr.1095/P/2013, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul P. M. pentru săvârșirea infracț iunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin.1 și 4, art.209 alin.1 lit. g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a) Cod penal și art.75 lit.c) Cod penal; inculpatul P. A. pentru săvârșirea infracț iunilor de furt calificat în formă continuată și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art. 208 alin.1 și 4, 209 alin.1 lit. g și i C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p., art. 75 lit. c C.p. și art. 37 lit. a C.p., respectiv art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p., art. 75 lit. c C.p., și art. 37 lit. b C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. și în stare de libertate inculpatul L. M. -
A. pentru săvârșirea infracț iunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 alin.1 și 4, art.209 alin.1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și cu aplicarea art.99 alin. 3 Cod penal.
În esență s-a reț inut că inculpatul P. M. în datele de 29/_, 11/_ și 16/_
, în baza unei rezoluț ii infracț ionale unice, după o prealabilă înț elegere, împreună cu inculpatul P. A.
, dar și împreună cu inculpatul minor L. M. -A., pe timp de noapte, prin escaladare și efracț ie, a săvârșit 5 acte materiale de furt calificat în dauna părț ilor vătămate S. Jimmy’S C. C. S. Z. (Night Club Cleopatra), S. M. SS Z. (localul Cafe Rio), SS C. S. Z. (Caffe Bijou), P. V. și C. I., sustrăgând diverse bunuri, inclusiv două autoturisme.
Prin Încheierea penală nr.30/A din data de_, pronunț ată în Dosar nr._ al Judecătoriei Z. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P. M. alături de inculpatul P. A.
, pe o durată de 29 de zile de la data de_ până la data de_ inclusiv. Temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive a inculpatului au fost cele prevăzute de art.148 alin.1 lit. c) și f) Cod procedură penală. Referitor la incidenț a în cauză a temeiului prevăzut de art.148 alin.1 lit.c) Cod penal, instanț a de fond reț inând că având în vedere numărul mare de acte materiale comise într-un interval de timp scurt - mai puț in de o lună - și analizând conduita inculpaț ilor de pe parcursul cercetărilor penale, respectiv faptul că aceștia au comis actele materiale ale infracț iunii pentru care sunt cercetaț i în realizarea aceleiași rezoluț ii infracț ionale, în vederea satisfacerii nevoilor personale de hrană, inculpaț ii nedispunând de mijloace oneste de câștigare a traiului zilnic instanț a de fond a apreciat că au existat suficiente date din care să rezulte că inculpaț ii ar pregăti săvârșirea unei noi infracț iuni, temei prevăzut de art.148 lit. c) Cod procedură penală. De asemenea prima instanț a a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea inculpaț ilor în libertate rezultă atât din gradul de pericol social concret al faptelor, decurgând din natura și modalitatea de săvârșire a acestora, cât și din circumstanț ele personale ale fiecărui inculpat, astfel cum sunt acestea prevăzute la art.136 alin.8 Cod procedură penală, respectiv faptul că aceștia nu au o ocupaț ie și un loc de muncă și au comis un număr mare de acte materiale de furt în mai puț in de o lună, ambii fiind recidiviști, precum și având în vedere rezonanț a socială a faptelor.
Prin încheierile din 22 iunie 2013,_ și 0_ s-a menț inut măsura arestării preventive a inculpatului .
Pentru a stabili dacă cererea de liberare provizorie este întemeiată, instanț a trebuie pentru început să verifice dacă este îndeplinită atât condiț ia pozitivă prevăzută la art. 1602alin.1 C.p.p. cât și cele două condiț ii negative înscrise în alin. 2 al aceluiași articol. Însă din coroborarea celor două texte menț ionate anterior rezultă caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar chiar și în ipoteza în care inculpatul nu se află în cele două cazuri de împiedicare prevăzute de art.1602alin.2 C.p.p. Cu prilejul aprecierii temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar nu se analizează dacă se menț in temeiurile care au determinat arestarea preventivă, ci doar dacă, în funcț ie de circumstanț ele cauzei, o astfel de liberare este oportună. În verificarea temeiniciei cererii de liberare provizorie instanț a trebuie să pornească de la una din premisele esenț iale ale liberării provizorii și anume subzistenț a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în consecință instanț a pentru a constata temeinicia liberării provizorii trebuie să constate existenț a unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea
măsurii arestării preventive care să justifice convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului este oportună, nu implică riscurile de la art.1602alin.2. C.p.p. și poate asigura realizarea scopurilor măsurilor preventive prev. de art. 136 alin.1 C.p.p.
Potrivit art.1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracț iunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracț iunilor intenț ionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracț iunii de furt calificat infracț iune pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare mai mică de 18 ani, se constată că în speță sunt îndeplinite cerinț ele prev. de art.1602alin.1 Cod procedură penală.
Conform alin. 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracț iuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenț area unor părț i, martori sau experț i, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
De asemenea trebuie reț inută și condiț ia ca prin liberarea provizorie să fie asigurată realizarea scopurilor măsurilor preventive: a asigura buna desfășurare a procesului penal și a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei. Având în vedere condiț iile de mai sus, pentru verificarea îndeplinirii acestora și soluț ionarea cererii de liberare provizorie trebuie avute în vedere nu numai natura și gravitatea faptelor, prejudiciul produs, ci în primul rând persoana petentului și, în ansamblu, încrederea pe care o conferă circumstanț ele petentului, încât punerea în libertate provizorie să nu aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal, să nu existe riscul săvârșirii altor infracț iuni, riscul sustragerii inculpatului de la judecată sau riscul ca acesta să zădărnicească aflarea adevărului.
În ce privește persoana inculpatului prima instanț ă a avut în vedere faptul că acesta nu are o calificare profesională, nu are un loc de muncă stabil sau o sursă de venit, potrivit fișei de cazier judiciar a fost condamnat anterior în repetate rânduri la pedeapsa închisorii cu privare de libertate, faptele pentru care este cercetat se reț in a fi comise la foarte scurt timp de la momentul eliberării din executarea pedepsei de 12 ani închisoare, în timpul liberării condiț ionate, de asemenea există indicii privind atragerea de către inculpat în activitatea infracț ională și a altor persoane, inclusiv minori. Toate aceste aspecte au fost în măsură să conducă instanț a la presupunerea rezonabilă că inculpatul aflat în stare de libertate va săvârși din nou infracț iuni contra patrimoniului, perioada de arest preventiv nefiind în măsură să constituie un avertisment suficient pentru inculpat în acest sens, în condiț iile în care pedeapsa cu închisoarea executată anterior nu au avut nici un rol de reeducare și de prevenț ie. Această presupunere este susț inută și de numărul mare de fapte comise într-un interval foarte scurt de timp, lipsa de interes a inculpatului de a avea un loc de muncă stabil și câștigarea prin mijloace oneste a existenț ei și nu în ultimul rând, din descoperirea la locuinț a inculpatului a unor bunuri apte pentru înlăturarea sistemelor de închidere și
asigurare a bunurilor, rezultând preocuparea predilectă a inculpatului pentru pregătirea și specializarea sa în comiterea de infracț iuni contra patrimoniului.
Nu s-a putut face abstracț ie nici de atitudinea procesuală a inculpatului care nu a colaborat cu organele judiciare, a dat declaraț ii contradictorii în cauză, nu a recunoscut faptele, declaraț iile acestuia fiind astfel în discordanță cu declaraț iile celorlalț i inculpaț i, dar nici de atitudinea de sfidare a inculpatului față de organele judiciare și procesul penal. Toate acestea denotă o lipsă de respect a inculpatului față de normele legale și autoritatea statului, și nu în ultimul rând față de valorile sociale apărate de legea penală. Odată în plus fiind susț inută presupunerea că odată pus în libertate inculpatul va săvârși alte infracț iuni, cu predilecț ie infracț iuni contra patrimoniului.
În condiț iile în care inculpatul nu recunoaște faptele reț inute în sarcina sa solicitând administrarea probelor în faț a instanț ei de judecată, atitudinea refractară a acestuia din timpul ședinț ei de judecată manifestată faț ă de martori audiaț i în ședinț a din data de_ și ședinț a din data de 0_ și față de organele judiciare, până în prezent în cauză fiind audiaț i doar patru din cei 13 martori propuși în actul de sesizare și încuviinț aț i de instanță în vederea audierii, instanț a de fond a apreciat că în continuare există riscul ca odată pus în libertate inculpatul să încerce împiedicarea aflării adevărului în cauză prin influenț area și intimidarea martorilor ce urmează a fi audiaț i.
Atitudinea procesuală constantă a inculpatului de nerecunoaștere a faptelor și contestare a veridicităț ii probelor administrate în cauză sunt aspecte ce prezintă relevanță cu privire la neconștientizarea gravităț ii faptelor și intenț ia inculpatului de a se sustrage de la răspunderea penală. Având în vedere circumstanț ele persoanele ale inculpatului, atitudinea manifestată pe parcursul procesului penal, lipsa de respect față de normele legale, organele judiciare, martorii și persoanele vătămate din proces, prima instanț a nu a putut reț ine ca garanț ii ale prezenț ei inculpatului în faț a organelor judiciare afirmaț iile pur formale ale acestuia că nu se va sustrage judecăț ii. Ba chiar mai mult, cunoscând antecedenț a sa penală și gravitatea crescută a faptelor inculpatul prefigurând posibilitatea aplicării unei pedepse, este și mai crescut riscul ca acesta să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei.
Pornind de la aspectele reliefate anterior, prima instanță a apreciat că există riscul sustragerii inculpatului de la judecată, împrejurare de natură a împiedica buna desfășurare a procesului penal, iar odată lăsat în libertate ar exista riscul ca acesta să comită din nou infracț iuni, dar și să încerce zădărnicirea aflării adevărului în cauză, în condiț iile date nefiind întrunite condiț iile acordării liberării provizorii.
Instanț a de fond a avut în vedere și dispoziț iile art.5 din CEDO care prevăd nu numai dreptul de a fi judecat intr-un interval rezonabil și de a fi eliberat in cursul procesului, ci și că eliberarea poate fi condiț ionată de existenta unor garanț ii ca acuzatul se va prezenta la proces. Având în vedere jurisprudenț a CEDO în acest sens (c. Khudoyorov c. Rusiei) chiar dacă inculpatul a colaborat cu organele
de urmărire penală și a recunoscut faptele, tocmai în acest context, inculpatul poate prefigura iminenț a aplicării unei pedepse și pentru a evita acest lucru există posibilitatea să se sustragă de la judecată și executarea unei eventuale pedepse.
În ce privește durata arestului preventiv de patru luni, prima instanț a a apreciat că aceasta se încadrează noț iunii de durată rezonabilă. Durata rezonabilă a arestului preventiv se apreciază în concret pentru fiecare cauză în parte prin raportare atât la complexitatea cauzei cât și la atitudinea procesuală a organelor judiciare și a inculpatului. În speț ă, deși cauza este una relativ complexă, ce privește trei inculpaț i și un număr de șapte fapte, durata procesului penal nu poate fi imputată activităț ii organelor judiciare care au dat dovadă de celeritate, în mai puț in de o lună de la luarea măsurii arestării preventive inculpaț ii au fost trimiși în judecată, iar în ce privește pe ceilalț i doi coinculpaț i a fost pronunț ată deja o hotărâre definitivă în cauză. Durata procesului penal în cel privește pe inculpatul P. M. este justificată de cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedură obișnuită și readministrare a probelor în faț a instanț ei de judecată, declaraț iile contradictorii ale acestuia dar și influenț area inculpatului P.
A., fratele său, care și-a retras în mod nejustificat declaraț iile cu privire la participaț ia inculpatului P.
. În condiț iile date,durata procesului penal și a arestului preventiv a inculpatului P. M. se încadrează în noț iunea de termen rezonabil, așa cum este apreciat acesta și în jurisprudenț a CEDO.
Întrucât din considerentele expuse mai sus, instanț a de fond a reț inut că există riscul sustragerii inculpatului de la judecată, dar în același timp odată pus în libertate există riscul ca acesta să aducă încălcări normelor de convieț uire socială, apreciază că măsurile de control judiciar prev. de art. 1602alin.3lși alin.31C.p.p. nu sunt în măsură să înlăture producerea unor asemenea riscuri.
Având în vedere considerentele de mai sus, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt întrunite cele două condiț ii negative cuprinse în art. 1602alin.2 C.p.p. și lăsarea în libertate a inculpatului nu asigură, potrivit art. 136 alin.2 C.p.p, scopul instituit de legiuitor pentru luarea măsurilor preventive prin art.
136 alin. 1 C.p.p, si anume, a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei. În consecinț ă, în temeiul art.1608aalin.6 Cod procedură penală, instanț a a respins ca neîntemeiata cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. M. .
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs inculpatul ,solicitand judecarea in stare de libertate,intrucat lasarea sa in libertate nu prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
Recursul declarat de inculpat este nefondat, urmand a fi respins pentru urmatoarele considerente
In mod judicios și legal prima instanță a reț inut în considerentele hotărârii atacate că pentru a stabili dacă cererea de liberare provizorie este întemeiată, instanț a trebuie să verifice dacă este îndeplinită atât condiț ia pozitivă prevăzută la art. 1602alin.1 C.p.p. cât și cele două condiț ii negative înscrise în alin. 2 al aceluiași articol. Din coroborarea celor două texte menț ionate anterior rezultă caracterul facultativ
al acordării liberării provizorii sub control judiciar chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în cele două cazuri de împiedicare prevăzute de art.1602alin.2 C.p.p.
Cu prilejul aprecierii temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar nu se analizează dacă se menț in temeiurile care au determinat arestarea preventivă, ci doar dacă, în funcț ie de circumstanț ele cauzei, o astfel de liberare este oportună. În verificarea temeiniciei cererii de liberare provizorie instanț a trebuie să pornească de la una din premisele esenț iale ale liberării provizorii și anume subzistenț a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în consecință instanț a pentru a constata temeinicia liberării provizorii trebuie să constate existenț a unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive care să justifice convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului este oportună, nu implică riscurile de la art.1602alin.2. C.p.p. și poate asigura realizarea scopurilor măsurilor preventive prev. de art. 136 alin.1 C.p.p.
Potrivit art.1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracț iunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracț iunilor intenț ionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracț iunii de furt calificat infracț iune pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare mai mică de 18 ani, se constată că în speță sunt îndeplinite cerinț ele prev. de art.1602alin.1 Cod procedură penală.
Conform alin. 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracț iuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenț area unor părț i, martori sau experț i, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
De asemenea trebuie reț inută și condiț ia ca prin liberarea provizorie să fie asigurată realizarea scopurilor măsurilor preventive: a asigura buna desfășurare a procesului penal și a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei.
Având în vedere condiț iile de mai sus, pentru verificarea îndeplinirii acestora și soluț ionarea cererii de liberare provizorie trebuie avute în vedere nu numai natura și gravitatea faptelor, prejudiciul produs, ci în primul rând persoana petentului și, în ansamblu, încrederea pe care o conferăcircumstanțele petentului, încât punerea în libertate provizorie să nu aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal, să nu existe riscul săvârșirii altor infracț iuni, riscul sustragerii inculpatului de la judecată sau riscul ca acesta să zădărnicească aflarea adevărului.
În ce privește persoana inculpatului instanț a are în vedere faptul că acesta nu are o calificare profesională, nu are un loc de muncă stabil sau o sursă de venit, potrivit fișei de cazier judiciar a fost condamnat anterior în repetate rânduri la pedeapsa închisorii cu privare de libertate, faptele pentru care este cercetat se reț in a fi comise la scurt timp de la momentul în timpul liberării condiț ionate, de asemenea există indicii privind atragerea de către inculpat în activitatea infracț ională și a altor persoane inclusiv
minori. Toate aceste aspecte sunt în măsură să conducă instanț a la presupunerea rezonabilă că inculpatul aflat în stare de libertate va săvârși din nou infracț iuni contra patrimoniului, perioada de arest preventiv nefiind în măsură să constituie un avertisment suficient pentru inculpat în acest sens, în condiț iile în care pedeapsa cu închisoarea executată anterior nu au avut nici un rol de reeducare și de prevenț ie.
Această presupunere este susț inută și de numărul mare de fapte comise într-un interval foarte scurt de timp, lipsa de interes a inculpatului de a avea un loc de muncă stabil și câștigarea prin mijloace oneste a existenț ei și nu în ultimul rând, din descoperirea la locuința inculpatului a unor bunuri apte pentru înlăturarea sistemelor de închidere și asigurare a bunurilor, rezultând preocuparea predilectă a inculpatului pentru pregătirea și specializarea sa în comiterea de infracț iuni contra patrimoniului. Nu se poate face abstracț ie nici de atitudinea procesuală a inculpatului care nu a colaborat cu organele judiciare nu a recunoscut faptele, declaraț iile acestuia fiind astfel în discordanță cu declaraț iile celorlalț i inculpaț i, dar nici de atitudinea de sfidare a inculpatului față de organele judiciare, procesul penal. Toate acestea denotă o lipsă de respect a inculpatului față de normele legale și autoritatea statului, și nu în ultimul rând față de valorile sociale apărate de legea penală. Odată în plus fiind susț inută presupunerea că odată pus în libertate inculpatul va săvârși alte infracț iuni, cu predilecț ie infracț iuni contra patrimoniului.
Având în vedere circumstanț ele persoanele ale inculpatului, atitudinea manifestată pe parcursul procesului penal, lipsa de respect față de normele legale, organele judiciare, martorii și persoanele vătămate din proces, instanț a nu poate reț ine ca garanț ii ale prezenț ei inculpatului în faț a organelor judiciare afirmaț iile pur formale ale acestuia că nu se va sustrage judecăț ii. Ba chiar mai mult, cunoscând antecedenț a sa penală și gravitatea crescută a faptelor inculpatul prefigurând posibilitatea aplicării unei pedepse, este și mai crescut riscul ca acesta să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei.
Pornind de la aspectele reliefate anterior, prima instanță a apreciat în mod judicios că există riscul sustragerii inculpatului de la judecată, împrejurare de natură a împiedica buna desfășurare a procesului penal, iar odată lăsat în libertate există riscul ca acesta să comită din nou infracț iuni, dar și să încerce zădărnicirea aflării adevărului în cauză, în condiț iile date nefiind întrunite condiț iile acordării liberării provizorii.
Instanț a a avut în vedere și dispoziț iile art. 5 din CEDO care prevăd nu numai dreptul de a fi judecat intr-un interval rezonabil și de a fi eliberat in cursul procesului, ci și că eliberarea poate fi condiț ionată de existenta unor garanț ii ca acuzatul se va prezenta la proces. Având în vedere jurisprudenț a CEDO în acest sens (c. Khudoyorov c. Rusiei) chiar dacă inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală și a recunoscut faptele, tocmai în acest context, inculpatul poate prefigura iminenț a aplicării unei pedepse și pentru a evita acest lucru există posibilitatea să se sustragă de la judecată și executarea unei eventuale pedepse.
În ce privește durata arestului preventiv instanț a apreciază că aceasta se încadrează noț iunii de
duratărezonabilă. Durata rezonabilă a arestului preventiv se apreciază în concret pentru fiecare cauză în parte prin raportare atât la complexitatea cauzei cât și la atitudinea procesuală a organelor judiciare și a inculpatului. În speț ă, deși cauza este una relativ complexă, ce privește trei inculpaț i și un număr de șapte fapte, durata procesului penal nu poate fi imputată activităț ii organelor judiciare care au dat dovadă de celeritate, în mai puț in de o lună de la luarea măsurii arestării preventive inculpaț ii au fost trimiși în judecată, iar în ce privește pe ceilalț i doi coinculpaț i a fost pronunț ată deja o hotărâre de către prima instanță la data de_ . Durata procesului penal în cel privește pe inculpatul P. M. este justificată de cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedură obișnuită și readministrare a probelor în faț a instanț ei de judecată. În condiț iile date durata procesului penal și a arestului preventiv a inculpatului P. M. se încadrează în noț iunea de termen rezonabil, așa cum este apreciat acesta și în jurisprudenț a CEDO
Întrucât din considerentele expuse mai sus, instanț a a reț inut că există riscul sustragerii inculpatului de la judecată, dar în același timp odată pus în libertate există riscul ca acesta să aducă încălcări normelor de convieț uire socială, prima instanță a apreciat pe bună dreptate că măsurile de control judiciar prev. de art. 1602alin.3lși alin.31C.p.p. nu sunt în măsură să înlăture producerea unor asemenea riscuri, și în mod judicios a fost respinsă cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar.
Hotărârea atacată, fiind așadar temeinică și legală, tribunalul. în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. M. împotriva Încheierii penale din_ a judecătoriei Z. . Totodată va fi obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocaț ial din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiț iei către Baroul de avocaț i S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. M. împotriva Încheierii penale din 0_ a judecătoriei Z. .
Obligă inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocaț ial din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiț iei către Baroul de avocaț i S. .
Definitivă.
Pronunț ată în ședinț a publică, la sediul instanț ei, azi_ .
Președinte, Judecător, Judecător,
T. M. S. H. I. D.
Grefier,
M. J.
Red.TC/_
Dact.MJD/_ Ex.3
| ← Decizia penală nr. 13/2013. Cerere de liberare provizorie sub... | Decizia penală nr. 1763/2013. Cerere de liberare provizorie sub... → |
|---|
