Decizia penală nr. 4/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ NR. 4/R/2013

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: L. M. V., judecător

: P. A. D. ,

Președinte secția penală

: G. A., judecător

GREFIER: M. C. N.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud reprezentat prin Sîngeorzan Angela, procuror

S-a luat în examinare recursul penal declarat de petentul B. F., împotriva Sentinței penale nr. 1659 pronunțată la data de_ de Judecătoria Bistrița în dosarul penal cu nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul recurent B. F., în stare de arest, fiind asistat de av. R. A. apărător din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :

Petentul B. F. arată că își menține recursul declarat în cauză și depune un "memoriu"; căruia i se dă citire de către președintele de complet.

Apărătorul recurentului, ca și acesta personal, arată că nu au cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Nefiind cereri de formulat, instanța apreciind cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților în dezbaterea acesteia.

Avocat R. A. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, a se admite contestația la executare formulată de către petent, pentru motivele învederate de către acesta.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului ca fiind nefondat și de menținere a hotărârii judecătorești atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea petentului la plata de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Petentul recurent B. F. având ultimul cuvânt solicită admiterea contestației apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea mare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin Sentința penală nr. 1659 pronunțată la data de_ de Judecătoria Bistrița în dosarul penal cu nr._ s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul B. F., fiul lui I. și M., născut la data de_, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița, privind executarea

pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin S.P.nr.59/2011 a Judecătoriei Sinaia.

Contestatorul a fost obligat să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu în favoarea avocat M. D. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin contestația la executare înregistrată sub nr._ la Judecătoriei Bistrița contestatorul condamnat B. F., deținut în Penitenciarul Bistrița a contestat pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin S.P.nr.59/2011 a Judecătoriei Sinaia, solicitând instanței reducerea pedepsei, precizând că o parte din pedeapsa pe care o execută a fost grațiată.

Prezent fiind la termenul de judecată din 01 noiembrie 2012, contestatorul a solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată și precizată.

Instanța a reținut că prin SP nr. 59/2011 a Judecătoriei Sinaia, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă săvârșită la data de_ .

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a dispus revocarea beneficiului grațierii condiționate a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată contestatorului prin SP nr. 1253/2005 a Judecătoriei Târgu Mureș, pedeapsă care s-a cumulat aritmetic cu pedeapsa de 2 ani astfel încât contestatorul execută în total pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare. Sentința a fost atacată cu recurs de către inculpat, prin DP nr. 832/_ a Curții de Apel Ploiești, respingându-se recursul ca neîntemeiat.

Potrivit art. 461 C.p.p contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când: s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă; executarea este îndreptată împotriva altei persoane, decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În prezenta cauză, contestatorul solicită instanței să constate din nou grațierea unei pedepse chiar dacă această grațiere a fost deja revocată ca urmare a săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare al grațierii condiționate. Având în vedere că în speță sunt incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002 care au fost aplicate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, prima instanță a respins ca neîntemeiată contestația la executare.

În baza art.192 al. 2 Cod procedură penală, instanța de fond a obligat contestatorul să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu în favoarea avocat M.

D. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal, condamnatul

B. F. solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și rejudecând admiterea contestației la executare pentru motivele arătate în fața primei instanțe.

În esență condamnatul - recurent a reiterat aspectele invocate în fața primei instanțe, respectiv că pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 59/_ a Judecătoriei Sinaia este nelegală și

netemeinică întrucât prin această hotărâre s-a dispus revocarea grațierii pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1253/2005 a Judecătoriei Târgu Mureș.

Recurentul a invocat că prin contestația la executare formulată solicită " anularea"; pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, în privința căreia s-a dispus grațierea și că nu există temeiuri pentru a se dispune revocarea grațierii. Ca urmare prin "Memoriul";depus la dosar recurentul a solicitat anularea mandatului în executarea căreia se află și emiterea altuia, prin care să-i fie aplicată ";pedeapsa finală de 2 ani închisoare";.

Recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins cu motivarea de mai jos.

Recurentul condamnat B. F. se află în executarea pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.59/2011 a Judecătoriei Sinaia, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 84/09 iunie 2011.

Prin sentința penală nr. 59 din 7 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria Sinaia în dosarul nr._ petentul B. F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 alin. 1, lit.";a";, alin. 2 lit.";b";, art. 37 lit.";a"; Cod penal, art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, fapta comisă la_ . Prin această sentință s-a dispus, conform art. 7 din Legea nr.543/2002 revocarea beneficiului grațierii condiționate privind pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată recurentului prin Sentința penală nr. 1253/_ a Judecătoriei Târgu Mureș și executarea acestei pedepse alăturat celei de 2 ani închisoare, în total 3 ani și 8 luni închisoare.

Recursul declarat de condamnatul B. F. împotriva Sentinței penale nr. 59/2011 a Judecătoriei Sinaia a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 832/8 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ .

Din considerentele deciziei instanței de control judiciar rezultă cu claritate faptul că revocarea grațierii pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată condamnatului B. F. a fost examinată, constatându-se că aceasta a fost dispusă în mod legal. Prin această decizie s-a mai stabilit că, în baza art. 7 din Legea nr.543/2002, în urma revocării grațierii, pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare se execută cumulat cu cea de 2 ani închisoare.

Conform art.461 lit.";a-d"; Cod procedură penală contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri: când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei precum și orice incident ivit în cursul executării.

Examinând motivele contestației la executare tribunalul constată că acestea nu se regăsesc printre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 Cod procedură penală. Solicitarea recurentului de a-i fi redusă pedeapsa de la 3 ani și 8 luni închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare prin grațierea din nou a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.

1253/2005 a Judecătoriei Târgu Mureș, nu este admisibilă. Sub acest aspect există autoritate de lucru judecat, în sensul că pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare se execută alături celei de 2 ani închisoare, conform mențiunilor din sentința penală nr. 59/2011 a Judecătoriei Sinaia definitivă prin decizia penală nr. 832/2011 a Curții de Apel Ploiești. Solicitarea recurentului referitoare la grațiere nu se circumscrie cerințelor art. 461 lit.";d"; Cod procedură penală, nefiind vorba despre un " incident intervenit în cursul executării"; ci de o împrejurare examinată la momentul pronunțării hotărârii de condamnare care ulterior a fost cenzurată de către instanța de control judiciar.

Pentru aceste considerente tribunalul apreciază că în mod legal prima instanță a respins contestația la executare formulată de condamnatul B. F. .

Așa fiind, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul B. F. împotriva Sentinței penale nr.1659 din 0_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală se va dispune obligarea condamnatului - recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs, în sumă de 110 lei din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu R.

A. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza .art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge ca nefondat, recursul declarat de petentul - condamnat B. F.

, împotriva Sentinței penale nr. 1659 din 0_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Obligă condamnatul -recurent să plătească în favoarea statului 110 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu R. A. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L.

M. V.

P.

A.

D.

- G.

A.

GREFIER

M. C. N.

Red.jud.LMV Jud.fond.JL Dact.gref.MCN 24 ianuarie 2013

R O M A N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

4. Bistrița, str. Alba I., nr.1, Județul Bistrița-Năsăud tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09

E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Emisă la .................

C ă t r e :

Penitenciarul Bistrița

JUDECATOR

G.

IER

L.

M. V.

M.

C.

N.

În conformitate cu disp.art. 360 Cod procedură penală, vă înaintăm copia Deciziei penale nr. 4/R/2013 din data de 15 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul penal cu nr._ , privind pe petentul B. F. .

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Copia dispozitivului Deciziei penale nr. 4/R/2013

În baza .art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge ca nefondat, recursul declarat de petentul - condamnat B. F.

, împotriva Sentinței penale nr. 1659 din 0_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Obligă condamnatul -recurent să plătească în favoarea statului 110 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu R. A. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L.

M. V.

P.

A.

D.

- G.

A.

GREFIER

M. C. N.

Pentru conformitate cu originalul

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Minuta Deciziei penale nr. 4/R/2013

În baza .art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

Respinge ca nefondat, recursul declarat de petentul - condamnat B. F.

, împotriva Sentinței penale nr. 1659 din 0_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Obligă condamnatul -recurent să plătească în favoarea statului 110 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu R. A. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L.

M. V.

P.

A.

D.

- G.

A.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 4/2013. Contestatie la executarea pedepsei