Decizia penală nr. 45/2013. Omor

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR.45/R/2013

Ședința publică din 15 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. H. ,judecător

JUDECĂTORI

: V.

V.

A.

: I.

M.

GREFIER

: L.

C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR -

SEBASTIAN DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul formulat de contestatorul L. Karol, împotriva sentinței penale nr.414/_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, având ca obiect contestație la executare, privind sentința penală nr.405/_ a Tribunalului Cluj.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatorul L. K. aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Prodan G., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, contestatorul învederează instanței că-și menține recursul declarat.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul contestatorului, solicită admiterea recursului în măsura în care motivele invocate de contestator se încadrează în disp.art.461 C.pr.pen. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul Parchetului, având în vedere procedura în care ne aflăm, apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, motv pentru care solicită respingerea recursului cu mențiunea că cererea contestatorului este inadmisibilă. Cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Contestatorul L. K., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului întrucât dorește administrare de probe, respectiv audiere de martori.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 414 pronunțată la data de_ de Tribunalul Cluj s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul L. K. , privind pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 405 pronunțată la 21 septembrie 2011 de Tribunalul Cluj.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Contestatorul L. K., deținut în Penitenciarul Gherla, a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prin sentința penală nr. 405/_ a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 699/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție.

Este lesne de observat că motivele de netemeinicie a sentinței penale sus- menționate, invocate de condamnat în sprijinul cererii sale, nu se încadrează în niciunul din cazurile prev. de art.461 lit.a-d C.pr.pen., deoarece nu se invocă vreun incident legat de punerea în executarea a acestei hotărâri, ci se solicită a se lua în discuție o problemă de fond, rezolvată cu autoritate de lucru judecat - cuantumul pedepsei aplicată pentru infracțiunea comisă - ceea ce este inadmisibil pe această cale a contestației la executare.

Față de cele menționate mai sus, în baza art.461 și urm. C.pr.pen. instanța de fond a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul L. K. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul L. K. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri, în măsura în care motivele invocate se încadrează în dispozițiile legale.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

Potrivit art. 461 C.pr.penală, contestația la executare se poate face când executarea se îndreaptă împotriva unei alte persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare și când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

În mod legal și temeinic instanța de fond a statuat că motivele de netemeinicie a hotărârii invocate de contestatorul-condamnat în contestația la executare nu se încadrează în niciunul din cazurile arătate mai sus, punându-se în discuție autoritatea de lucru judecat, cerere care nu poate face obiectul cererii cu care a fost investită.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.penală, Curtea va respinge recursul condamnatului ca nefondat, obligându-l, potrivit art. 192 alin. 2 C.pr.penală, la 300 lei în favoarea statului, reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul L. K. împotriva sentinței penale nr. 414 din 23 octombrie 2012 a Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 15 ianuarie 2013 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

L.

H.

V.

V.

A.

I.

M.

Red.V.V.A./_

Dact.H.C./4 ex./_ . Jud.fond: M.L. .

GREFIER,

L. C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 45/2013. Omor