Decizia penală nr. 459/2013. Contestatie la executarea pedepsei

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

DECIZIA PENALĂ NR.459/R/2013

Ședința nepublică din 18 DECEMB. 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: R. M.

Judecător: L. C. Judecător: A. Ț. Grefier: M. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către petentul condamnat N.

D. , împotriva Sentinței penale nr.549/_ a Judecătoriei D., având ca obiect contestație la executare(art.461 C.p.p.) .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru petentul condamnat N.

D. (încarcerat la Penitenciarul Bistrița), apărătorul desemnat din oficiu, av.Prodan Gina M., cu delegație avocațială la dosarul cauzei.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. MĂCIUCĂ PRODAN.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată faptul că la data de 16 decembrie 2013, s-a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, din partea petentului condamnat o cerere de respingere a recursului, având în vedere faptul că la data de_ petentul condamnat dorește să fie prezent în fața comisiei de liberare condiționate.

Instanța, față de scriptul depus la dosarul cauzei din partea petentului condamnat, acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru petentul condamnat, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a petentului condamnat, cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentanta Ministerului Public, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a petentul condamnat.

T R I B U N A L U L

Prin sentința penală nr. 549/_ a Judecătoriei D., în temeiul art. 450 alin. 2 Cod proc. penală, a fost respinsă cererea de liberare condiționată a condamnatului

N. D. GENUCU, fiul lui D. și S., născut la_, C.N.P.: 1., condamnat la 7 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 14/2013 aflat în executarea pedepsei la Penitenciarul Spital Dej, în baza mandatului nr. 18/2013.

S-a fixat termenul de_, după care cererea va putea fi reînnoită.

A fost obligat condamnatul la 250 lei, cheltuieli judiciare în folosul statului, din care 100 lei, onorariu apărător din oficiu, av. D. C. .

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată la data de_ și înregistrată sub nr. unic 2542/219, înaintată de petentul N. D. deținut în Penitenciarul Spital D., s-a contestat amânarea cu 4 luni a liberării condiționate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, relevând în esență că îndeplinește cerințele legale pentru a fi liberat condiționat.

Din probele dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 14/2013 a T. ului Sibiu, s-a aplicat petentului condamnat pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru autor Tentativă Omor calificat (art. 175 CP). A început executarea pedepsei în data de_ și urmează să expire în termen la_, deoarece se scade arestul preventiv de 58 zile. Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, fracție ce o are îndeplinită. Comisia de liberări a avut în vedere, la decizia de amânare a liberării condiționate, faptul că are antecedente penale precum și faptul că din anul 2012 nu s-a mai implicat în activități de producție și activități educaționale.

Raportat la conduita avută de petent în perioada detenției, s-a apreciat că petentul trebuie să depună în continuare eforturi pentru a face dovada îndreptării sale și a înțelegerii consecințelor faptelor sale antisociale.

În consecință, nefiind îndeplinite condițiile pentru acordarea beneficiului liberării condiționate, instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat N. D. Genucu, deținut în Penitenciar Spital

D. .

Instanța de fond a fixat, conform art. 450 alin. 2 Cod proc.penală, termenul de_ pentru reînnoirea cererii sau a propunerii de liberare condiționată.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat, în termen legal, recurs petentul N. D., solicitând admiterea acestuia și liberarea sa condiționată. Ulterior recurentul a comunicat instanței de judecată un înscris prin care a dispus respingerea recursului, având în vedere faptul că la data de_ petentul condamnat dorește să fie prezent în fața comisiei de liberare condiționată.

Examinând recursul promovat în cauză prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art.59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Prin Sentința penală nr.14/2013 a Judecătoriei Sibiu s-a dispus condamnarea inculpatului N. D. la pedeapsa de 7 ani închisoare ca urmare a comiterii unei infracțiuni de tentativă la omor calificat.

Din procesul-verbal nr.38/_ încheiat de comisia pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarul Bârcea Mare rezultă că recurentul-condamnat a executat fracția de pedeapsă de 2/3, necesară pentru liberarea condiționată conform art.59 alin.1 C.pen., respectiv 1990 zile. Din același proces-verbal rezultă că petentul-condamnat este cu antecedente penale iar din referatul de evaluare psihologică întocmit condamnatului rezultă că acesta nu a fost sancționat disciplinar pentru nerespectarea R.O.I. în timpul executării pedepsei .

In acord cu prima instanță, care a reținut în mod corect că deși recurentul

-condamnat a executat fracția de pedeapsă, prev. de art.59 alin.1 C.pen., acesta a beneficiat în trecut de liberare condiționată și a reiterat comportamentul infracțioanl, neapreciind corespunzător clemența organelor judiciare ,ceea ce echivalează cu lipsa celei de-a treia condiții cumulative, necesară pentru liberare condiționată, respectiv dovezile temeinice de îndreptare. Coroborând aceste aspecte și cu gravitatea faptei comise, tribunalul apreciază că se impune la acest moment respingerea cererii de liberare condiționată.

Față de aceste considerente, constatând că recursul declarat de către recurentul N. D. fiul lui D. și S., născut la data de_, aflat în prezent în stare de deținere în Penitenciarul Gherla împotriva Sentinței penale nr.549/_ pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei D. este nefondat, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen., tribunalul îl va respinge ca atare.

În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în sumă de 150 lei, din care în suma de câte 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului Cluj - d-nei av. Prodan Gina

M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul N. D. fiul lui D. și S., născut la data de _

, aflat în prezent în stare de deținere în Penitenciarul Gherla împotriva Sentinței penale nr.549/_ pronunțată în dosarul cu nr._ al Judecătoriei D. .

În temeiul art. 192 al.2 C.pr.pen. obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în favoarea statului în sumă de 150 lei, din care în suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului Cluj - d-nei av.Prodan Gina M. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din _

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

R. M. L. C. A. Ț.

GREFIER

M. B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 459/2013. Contestatie la executarea pedepsei