Decizia penală nr. 584/2013. Înșelăciune
Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 584/R/2013
Ședința publică din 25 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | B., judecător |
JUDECĂTORI | : L. | H. |
: M. | R. | |
GREFIER | : L. | A. S. |
Ministerul Public reprezentat prin AUREL. SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații M. D. și
M. D. împotriva sentinței penale nr. 38 din data de 30 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, privind pe inculpatul M.
D. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și pe inculpatul
M. D. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, ambii prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, dat în dosar nr. 3302/P/2010.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul M. D., asisat de apărător ales, avocat S. L., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar (f. 21) și inculpatul M. D., asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Bojan M. L., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar (f. 14), lipsă fiind partea civilă S. M. I. I. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Apărătoarea din oficiu a inculpatului M. D. arată că acesta a fost plecat din țară și că solicită acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător ales. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că acesta este primul termen la care inculpatul solicită amânarea în vederea pregătirii apărării.
Inculpatul M. D., întrebat fiind, arată că deține o societatea comercială și solicită angajarea unui apărător ales din cadrul Baroului C. . De asemenea, precizează că raportat la obiectul cauzei nu a considerat până în prezent că s-ar impune asistarea sa, dar ulterior a revenit asupra acestei poziții.
Apărătorul ales al inculpatului M. D. arată că lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a cererii.
Reprezentanta M. ui P. apreciază că cererea de amânare nu este dovedită și că se impune respingerea acesteia. De asemenea, solicită discutarea cererii de repunere în termen, față de recursul inculpatului M. D. .
Apărătoarea din oficiu a inculpatului M. D. arată că există la dosar o adeverință medicală depusă la dosar de către inculpat.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare formulată de către inculpatul M. D. și nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, acordă cuvântul în susținerea cererii de repunere în termen și în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpatului M. D. arată că prin sentința atacată inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că ar fi admis că este numitul Chereji Mircea și că prin această conduită ar fi indus în eroare reprezentații părții civile S. M. I. S.R.L. și i-ar fi determinat să încheie un contract de vânzare-cumpărare.
Susține că elementul material al infracțiunii de înșelăciune a fost analizat de doctrină și s-a apreciat că pentru a se reține infracțiunea de înșelăciune, constând în amăgire, inducere în eroare a persoanei față de care se exercită această acțiune, este necesar ca aceasta să fie atât de puternică, încât fără această amăgire, să nu se fi încheiat contractul. Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase trebuie să fie reținută din elemente certe de utilizare a unor astfel de nume sau calități mincinoase. De asemenea, precizează că activitatea de amăgire trebuie să fie suficient de amplă pentru a avea un rol important în încheierea și executarea convenției.
Relevă că atunci când instanța a încadrat în drept fapta comisă de către inculpat a fost destul de prudentă, pentru că deși relatează o situație de fapt destul de amplă, face referire doar că inculpatul ar fi acceptat să fie recomandat de inculpatul M. D. ca administrator al S. Rus Construct S.R.L. - pagina nr. 7 din sentință. Astfel, raportat la acest aspect reținut de către instanță arată
că anterior încheierii contractului, între reprezentantul părții civile și coinculpatul M. D. au avut loc contacte telefonice și acesta a dat reprezentantului părții civile datele de identificare ale S. Rus Construct S.R.L. Susține că între inculpatul M. D. și martorul Botezatu Cristian a existat o singură întâlnire în complexul comercial I. s Mall. Mai arată că inculpatul M.
D. nu a recunoscut că și-ar fi atribuit nume sau calități false și că coinculpatul M. D. neagă că l-ar fi prezentat pe inculpatul M. D. ca fiind administratorul S. Rus Construct S.R.L.. Astfel, în situația expusă, apreciază că se impune analizarea depozițiilor martorului Botezatu, care în faza de urmărire penală a declarat la filele nr. 42-46 că: "m-am întâlnit cu inculpatul
D. în C. -Napoca, acesta prezentându-mi un bărbat, cu mustață, ca fiind Chereji Mircea I., administrator al S. Rus Construct S.R.L.";, iar în declarația dată în fața instanței, unica susținere cu privire la folosirea de nume și calități mincinoase, este nuanțată astfel: " m-am întâlnit cu domnul M. la I. s Mall, acesta a venit însoțit de încă o persoană, pe care ulterior am aflat că o chema Chereji"; și că atunci "s-a prezentat sub un nume pe care nu-l rețin";. Astfel, fiind singura probă care atestă atribuirea de calități sau nume mincinoase formulează întrebarea dacă aceasta este suficientă ca să-l determine pe reprezentantul părții civile la încheierea contractului.
De asemenea, apreciază ca fiind relevantă declarația aceluiași martor, potrivit căreia toate detaliile încheierii contractului și livrării mărfii le-a discutat cu M. D., aspect afirmat în faza urmăririi penale, la filele nr. 42-46.
Având în vedere că în sentință s-a reținut doar fapta de prezentare pentru acțiunea de amăgire a inculpatului prin atribuirea de nume și calități mincinoase, apreciază că nu este dovedit faptul că inculpatul a folosit atare nume, care să fi determinat partea civilă să încheie contractul.
Cu privire la celelalte aspecte relevate în considerentele sentinței și care duc la această concluzie arată că în considerentele sentinței se reține că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare reprezentanții părții civile ar fi verificat S. Rus Construct S.R.L. Raportat la o atare minimă verificare consideră că putea duce la constatarea că inculpații nu sunt asociați ai firmei cumpărătoare și apreciază că printr-o minimă diligență s-ar fi putut verifica contractarea cu reprezentanții adevărați ai firmei vânzătoare.
Precizează că toată starea de fapt reținută în considerentele sentinței nu are legătură cu fapta imputată inculpatului M. D., fiind irelevantă și apreciază că nici în faza de executare a contractului nu s-a dovedit implicarea în vreun fel a inculpatului la menținerea în eroare cu ocazia încheierii contractului. Susține că obligațiile principale care derivă din contractul de vânzare-cumpărare erau ale vânzătorului de a preda marfa, iar ale cumpărătorului de a o plăti și că
inculpatul M. D. nu a fost prezent la predarea mărfii, participând doar coinculpatul M. D., care a preluat marfa, a achitat transportul și a preluat avizele de însoțire a mărfii. În acest context, arată că nu s-a identificat cea de-a treia persoană, care a participat la ridicarea mărfii, fiind martorul Berki, coinculpatul M. D., precum și o a treia persoană, care a semnat biletul la ordin și l-a prezentat martorului Botezatu.
Raportat la aspectele de fapt reținute în cuprinsul considerentelor, care ar dovedi intenția frauduloasă a inculpatului M. D., arată că nu are nicio acoperire în probe. Astfel, în alineatul doi al considerentelor se afirmă că inculpatul M. D. ar fi preluat suma de bani rezultată din vânzarea bunurilor la S. Regata, existând în acest sens depoziția martorului C., care la fila nr. 206 a afirmat că a predat banii reprezentantului S. Rus Construct S.R.L., după o prealabilă verificare a identității acesteia, care corespundea cu datele înscrise în factură. În acest context, apreciază că se reține în mod incorect starea de fapt în sensul că inculpatul M. D. ar fi beneficiat de sumele obținute și că instanța susține că acesta ar fi avut posibilitatea să vireze suma în contul vânzătoarei S. M. I. . Arată că nu are susținere nici faptul că banii au fost încasați de către inculpat și nici, în mod evident, obligația acestuia de a-i depune în contul vânzătoarei și al părții civile.
În concluzie, apreciază că sentința de condamnare a inculpatului s-a întemeiat pe o gravă eroare de fapt, fiind incident motivul de recurs prev. de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală.
În subsidiar, în ipoteza reținerii vinovăției inculpatului în comiterea faptei solicită a se aprecia că pedeapsa aplicată este prea severă și, conform disp. art. 72 Cod penal, arată că unul dintre criteriile de individualizare ale pedepsei este pericolul social concret al acesteia. Confirmă că nu se pot invoca în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante personale, însă față de prejudiciul produs în cauză, pe care îl apreciază ca nefiind unul foarte ridicat, în cuantum de 24 000 de lei, și prin raportare la alte infracțiuni de același gen și la jurisprudența invocată în motivele de recurs, apreciază că pedeapsa aplicată este foarte aspră. De asemenea, a învederat că printr-o decizie a Înaltei Curți de C. și Justiție din 2010 doi inculpați care au promovat acțiuni în justiție pentru încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare și le-au utilizat cauzând un prejudiciu de 1. de dolari, au fost condamnați de către aceasta la pedepse de câte 5 și, respectiv 6 ani închisoare, sens în care depune la dosar sentința penală menționată.
În concluzie, în principal, solicită achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului M. D. arată că susține cererea de repunere în termenul de recurs în temeiul art. 3853Cod procedură penală, apreciind că există o cauză temeinică de împiedicare, sens în care arată că inculpatul a depus la dosar o adeverință medicală, care conține recomandări la repaus și tratament. Astfel, apreciază că acesta a fost în imposibilitate de a se deplasa la instanță în vederea declarării recursului, astfel încât solicită admiterea cererii de repunere în termen.
Apărătorul ales al inculpatului M. D. arată că nu se opune admiterii cererii de repunere în termen.
Reprezentanta M. ui P. solicită respingerea cererii de repunere în termen formulată de inculpatul M. D. și arată că din dosarul cauzei rezultă faptul că pronunțarea a avut loc în 30 ianuarie 2013, iar recursul a fost declarat în data de 15 februarie 2013, deci cu depășirea termenului legal de 10 zile de la pronunțare, adeverința depusă în apărare nefiind de natură a concluziona existența unei cauze temeinice de împiedicare pentru declararea recursului în termenul legal.
În consecință, solicită respingerea cererii de repunere în termen, precum și respingerea ca tardiv a recursului declarat de inculpatul M. D. .
Curtea unește excepția tardivității cu fondul și acordă cuvântul pe fond, în susținerea recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului M. D., solicită admiterea recursului, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, pentru motivul de casare prev. de art. 3859pct. 13 Cod procedură penală și achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, întrucât apreciază că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Arată că inculpatul a fost condamnat prin sentința nr. 38/2013 la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea disp. art. 861Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal.
Apreciază că din întreg materialul probator administrat în cauză nu există și nu s-a făcut dovada săvârșirii vreunei fapte penale. Consideră că între părțile din prezenta cauză s-a desfășurat o activitate comercială licită și că singura probă pe care s-a bazat instanța la pronunțarea hotărârii de condamnare este declarația martorului Botezan, care însă nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.
Susține că inculpatul a declarat în mod constant că nu a încheiat niciun contract, nu a semnat niciun contract și nu a încasat vreo sumă din derularea relațiilor comerciale, astfel încât apreciază că acesta nu a profitat de pe urma săvârșirii faptei.
De asemenea, solicită să se rețină că din referatul de evaluare întocmit în cauză rezultă că inculpatul este căsătorit, are un copil și s-a preocupat în mod constant de asigurarea existenței prin muncă.
Apreciază că fapta nu este prevăzută de legea penală și solicită a se da curs concluziilor formulate.
Cu privire la recursul declarat de către coinculpatul M. D. arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al acestuia.
Apărătorul ales al inculpatului M. D., lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului declarat de către inculpatul M. D. .
Reprezentanta M. ui P., în concordanță cu susținerile apărătoarei inculpatului M. D. arată că de esența infracțiunii de înșelăciune este
inducerea în eroare a părții vătămate atunci când se încheie contractul de vânzare-cumpărare sau pe parcursul executării acestuia. Astfel, s-a stabilit că, în cauză, inducerea în eroare s-a efectuat prin mijloace frauduloase, în scopul de a se obține un folos și, în mod corelativ și evident, o pagubă societății comerciale.
Susține că în cauză s-a dovedit faptul că cei doi inculpați au acționat concomitent pentru inducerea în eroare a reprezentantului societății comerciale care este parte vătămată în cauză, aspect care rezultă din probațiunea testimonială. De asemenea, s-a dovedit că inculpatul M. D. nu putea fi în mod direct administrator al societății comerciale ca urmare a faptului că are cazier judiciar și, în consecință, s-a apelat la o persoană care în mod formal putea să preia societatea comercială. Astfel, în cauză a fost audiat în calitate de martor numitul Chereji Mircea, cel care a fost la Oficiul Registrului Comerțului și a preluat societatea comercială Rus Construct de la persoana care a fost audiată
în cauză, în calitate de martor, Rus F. Robert. Acesta a semnat toate documentele la Oficiului Registrului Comerțului, devenind administratorul societății, preluând toate părțile sociale și depunând și specimenul de semnătură în bancă. Mai arată că acesta a primit și a semnat biletele la ordin pe considerentul că era singurul care putea face acest lucru, fiind administratorul legal al societății comerciale.
Susține că esențial în declarația martorului Rus F. Robert, audiat atât în faza de urmărire penală cât și la Judecătoria Zalău, este faptul că atunci când a predat societatea lui Chereji Mircea, acesta a venit însoțit de inculpatul M. D.
, care practic a preluat toate documentele societății, astfel că în permanență inculpatul M. D. a avut toate datele de identificare ale acestei societăți. De asemenea, mai arată că s-a dovedit prin declarația reprezentantului societății comerciale, care este parte vătămată în cauză, că ambii inculpați au mers și au discutat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare și, mai ales, inculpatul M. D. a fost prezentat ca fiind administratorul societății, aspect nereal, intervenind astfel elementul de inducere în eroare prin mijloace frauduloase. Un alt argument în sprijinul ideii că inculpații au indus în eroare reprezentantul societății comerciale este și faptul că nu s-au efectuat prin contul bancar niciun fel de operațiuni financiare, aspect care semnifică că inculpații au cunoscut că nu au nicio posibilitate de plată a bunurilor pe care le achiziționează, deși pentru plata acestora au fost lăsate biletele la ordin. Ulterior, s-a dovedit că bunurile au fost vândute, iar plata a fost încasată în numerar. Astfel, toate înscrisurile și toată probațiunea testimonială sunt în sensul reținerii vinovăției inculpaților, motiv pentru care consideră că nu se află în prezența unei
erori grave de fapt, conform susținerilor anterior redate și că nu se impune achitarea inculpaților.
Raportat la solicitarea de reducere a pedepsei pentru inculpatul M. D. arată că pedeapsa rezultantă este una mare, dar ca urmare a recidivei postcondamnatorii și a faptului că infracțiunea de înșelăciune reținută în cauză este în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a unei pedepse anterioare de 3 ani. În consecință, consideră că nu se impune reducerea pedepsei și solicită respingerea ca nefondat a recursului.
Inculpatul M. D., având ultimul cuvânt, apreciază că totul este o inducere în eroare și că a solicitat efectuarea unei confruntări, cerere care i-a fost respinsă. Solicită achitarea sa, precum și identificarea celei de-a treia persoane, respectiv a celei care a ridicat marfa și banii.
Inculpatul M. D., având ultimul cuvânt, arată că pe durata derulării procesului la instanța de fond a fost absent la audierea martorului Botezatu pentru a-l interpela cu privire la cantitatea de marfă oferită, cu precizarea că personal doar a efectuat o intermediere pentru a ajuta, dar că nu a încasat vreo sumă de bani și nici nu a efectuat vreo vânzare. Mai arată că i s-a solicitat de către reprezentanții societății Rus Construct cu privire la deplasarea unei mărfi de la O. S. în Z. pentru a încărca, dar că nu cunoaște destinația acesteia și nici beneficiarul plății. De asemenea, susține că nu a semnat vreo factură de primire, sau vreun bilet la ordin și nici nu a acordat suma de 300 de lei șoferului.
Raportat la data formulării recursului susține că a avut probleme dermatologice perioadă în care nu a părăsit domiciliu.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 38 din_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._ :
În baza art. 215 alin.1, 2 și 3 Cod penal a fost condamnat inculpatul
D., fiul lui I. și Otilia, născut la data de_ în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în loc. Bârsăul M., nr. 69, jud. Sălaj, cu reședința în mun. Z., str. C., nr. 34, bl. F4, sc. A, ap. 16, jud. Sălaj, C.N.P. 1., cetățean român, studii medii, căsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.
În baza art.861alin.1 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art.862alin.1 Cod penal.
În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
A fost desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare.
Datele prevăzute la art. 863alin.1 lit. b, c și d Cod penal se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 215 alin.1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul M. D., fiul lui I. și M., născut la data de_ în loc. Bercea, jud. Sălaj, domiciliat în mun. Z., str. Tudor Vladimirescu, nr. 38, bl. Dalia, sc. A, ap. 27, jud. Sălaj, C.N.P. 1., cetățean român, studii medii, căsătorit, cu antecedente penale, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.
S-a constatat că infracțiunea de înșelăciune ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită și descoperită în cursul termenului de încercare de 4 ani al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.265/_ a Judecătoriei Turda dată în dosarul 6602/2007, definitivă prin Decizia penală 278/R/2009 a Curții de Apel
.
În baza art.83 alin.1 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.265/_ a Judecătoriei Turda dată în dosarul 6602/2007, definitivă prin Decizia penală 278/R/2009 a Curții de Apel C. și s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare alături de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință, rezultând o pedeapsă de 6 ani închisoare.
S-a constatat că inculpatul M. D. a fost condamnat prin Sentința penală 187/_ a Judecătoriei Z. definitivă prin Decizia penală 1103/R/2012 din data de_ a Curții de Apel C. la pedeapsa rezultantă de 3
ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, iar infracțiunea de înșelăciune ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită de inculpat înainte de rămânerea definitivă a Sentinței penale 187/2012 a Judecătoriei Z. .
În baza art.865alin.1 rap. la art. 85 alin.1 Cod penal, s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 187/_ a Judecătoriei Z. definitivă prin Decizia penală 1103/R/2012 a Curții de Apel C. și s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani în pedepsele componente de 2 ani închisoare (aplicată prin SP 265/2008 a Judecătoriei Turda), 6 luni închisoare și 3 ani închisoare (aplicate prin SP 187/2012 a Judecătoriei Z. ).
În baza art.36 alin.1 Cod penal raportat la art. 33 lit. a și art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală cu pedepsele de 6 luni închisoare și 3 ani închisoare aplicate prin Sentința penală 187/2012 a Judecătoriei Z. și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare, cu privare de libertate.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante a închisorii aplicate prin aceasta.
În baza art. 14 și art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 și art. 1003 cod civil s-a admis acțiunea civilă a părții civile SC M. -I. I. SA cu sediul în loc. O. S., str. Beclean, nr. 314, jud. Harghita, CUI RO 15936519, J_ și au fost obligați inculpații M. D. și M. D. la plata în solidar către partea civilă a sumei de 24 356,61 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 199 Cod procedură penală s-a admis cererea formulată de agent principal de poliție Fântână N. - agent însărcinat cu executarea mandatului de aducere a martorului Rus F. - și s-a dispus scutirea de amenda judiciară în cuantum de 500 lei aplicată acestuia prin încheierea din data de_ .
În baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală s-a dispus avansarea din fondurile M. ui Justiției către Baroul Sălaj a sumei de 600 lei, din care suma de 300 lei onorariu pentru av. Costina Iulia pentru asistența juridică asigurată inculpatului M. D. în faza de judecată și 300 lei pentru av. Gavrilă L. na pentru asistența juridică asigurată inculpatului M. D. în faza de judecată.
În baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 700 lei fiecare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul din data de_ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, din Dosar nr. 3302/P/2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților M. D. pentru săvârșirea
infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art,. 37 alin.1 lit. a Cod penal și a inculpatului M. D. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1, 2 și 3 Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. la data de_ sub nr._ .
În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență că inculpații M. D. și M. D. au indus în eroare reprezentanții SC M.
I. I. Sa O. S. cu ocazia încheierii unui contract de vânzare cumpărare prezentând pe inculpatul M. D. ca fiind Chereji Mircea, administratorul SC Rus Construct SRL Hunedoara și prin remiterea în numele acestei societăți a
unui BO, fapte ce au avut ca și consecință producerea unei pagube în patrimoniul SC M. I. I. SRL de 24.356,61 lei.
Pentru dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă: declarații învinuiți (f.26-27, 30-33), declarații martori (f. 35-38, 42-46, 49-51, 54-56), proces - verbal de confruntare (f. 47-48), raport de constatare tehnico-științifică grafoscopică (f. 76-83), alte înscrisuri (f.13-24, 52-53, 57-60, 68, 71, 85-107).
În cursul urmăririi penale prin adresa nr. 1259/_ (f. 107), partea vătămată SC M. I. I. SA O. S., prin director general Andraș Lehel, declară că se constitui parte civilă în cauză cu suma de 24.356,61 lei.
La termenul de judecată din data de_ inculpaților M. D. și M.
, în prezența apărătorilor desemnați din oficiu, li s-au adus la cunoștință prevederile art. 3201privind judecarea cauzei în procedură simplificată, inculpații solicitând ca judecata să fie făcută potrivit procedurii obișnuite, cu administrare de probe.
După citirea actului de sesizare, a fost audiat inculpatul M. D. (f. 149), iar inculpatul M. D. nu a dorit să facă declarații. Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați următorii martori: C. Florian (f. 164), Oros Dănuț (f. 165), Botezatu Cristian (f. 206), Barti G. (f. 206), Chereji Mircea (f. 216-217), Rus F. (f. 239).
Au fost depuse la dosarul cauzei, la solicitarea instanței, referatele de evaluare ale inculpaților întocmite de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj (f. 134-135, 136-137). Au fost de asemenea atașate copie de pe Sentința penală 187/_ a Judecătoriei Z. și Decizia 1103/R/2012 a Curții de apel C. .
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul lunii iulie 2010 inculpatul M. D. l-a contactat pe martorul Chereji Mircea-I., persoană fără adăpost care locuiește pe raza Mun. Z., și i-a propus să preia părțile sociale ale unei societăți comerciale, propunere cu care inculpatul Chereji Mircea I. a fost de acord, gândindu-se că va obține bani de la fostul asociat, deoarece a fost asigurat cu privire la un astfel de câștig de către inculpatul M. D. . Astfel inculpatul M. D. i-a cerut martorului Chereji Mircea I. să preia părțile sociale ale S. RUS CONSTRUCT S.R.L. Hunedoara, societate în cadrul căreia calitatea de asociat și administrator o avusese până la acel moment Rus F. -Robert. Martorul Chereji Mircea a fost de acord cu preluarea societății dar întrucât nu avea act de identitate a fost ajutat de către
inculpatul M. D. pentru obținerea unui astfel de act, fiindu-i eliberat martorului Chereji Mircea CI cu seria SX 2. emisă de Poliția Z. la data de_ ( întâmplător sau nu, cu domiciliul la aceeași adresă la care locuiește în fapt inculpatul M. D. ).
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că după ce inculpatul M. D. i-a făcut martorului Chereji Mircea I. această propunere, cei doi s-au întâlnit în fața gării din C. -Napoca cu Rus F. -Robert și, împreună cu acesta, s-au deplasat în Mun. Deva pentru efectuarea formalităților în vederea transferului părților sociale către martorul Chereji Mircea I. . Deplasarea în Mun. Deva s-a făcut cu autoturismul inculpatului M. D. . Potrivit declarației martorului Chereji Mircea I. date în cursul urmăririi penale, în Mun. Deva acesta a semnat mai multe documente, care au fost depuse apoi la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, fără ca pentru deplasare sau documentele înregistrate să achite vreo sumă de bani. Din declarația martorului Rus F. rezultă că acesta nu a dat nici o sumă de bani și nici nu a primit bani pentru
cesionarea părților sociale ale SC Rus Construct SRL.
La interval de câteva zile, Chereji Mircea I. însoțit de inculpatul M. D.
, cu autoturismul acestuia din urmă, s-a deplasat din nou în Mun. Deva, unde a ridicat înscrisurile care atestau preluarea părților sociale ale S. RUS CONSTRUCT S.R.L. Hunedoara, precum și dobândirea calității de administrator. Din certificatul constatator comunicat de către Oficiul Registrului Comerțului rezultă că la data de_ s-a operat în evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara mențiunea privind cesionarea de către Rus F. Robert în favoarea martorului Chereji Mircea I., a unui număr de 20 părți sociale ale S. RUS CONSTRUCT S.R.L. reprezentând un procent de 100% din capitalul social subscris și vărsat la constituirea societății. La aceeași dată, s-a operat în evidențele O.R.C. Hunedoara revocarea lui Rus F. Robert din calitatea de administrator al societății și dobândirea prerogativelor de administrare de către martorul Chereji Mircea I. .
După ridicarea documentelor care atestau calitatea de asociat și administrator a martorului Chereji Mircea I., în aceeași zi acesta, însoțit de inculpatul M. D., s-a deplasat la Banca Românească S. - Sucursala Deva, unde a deschis un cont de disponibil în numele S. RUS CONSTRUCT S.R.L. Hunedoara, la care specimen de semnătură avea martorul Chereji Mircea I. în calitate de administrator. Din extrasul de cont depus la dosar - fila 105 - rezultă faptul că la data de_, odată cu deschiderea contului, s-a depus în numerar suma de 60 lei din care, la data de_, s-a achitat comisionul pentru deschiderea contului (10 lei) și taxa anuală (50 lei).
La solicitarea inculpatului M. D., martorul Chereji Mircea I. a formulat la data de_ o cerere către societatea bancară pentru emiterea unor bilete la ordin. Așa cum declară martorul Chereji Mircea la câteva zile s-a deplasat din nou la Deva, de această dată împreună cu martorul Rus F. și a ridicat de la Banca Românească S. - Sucursala Deva un număr de 20 bilete la ordin. Actele societății, ștampila și biletele ordin dintre care o parte au fost semnate în alb de către Chereji Mircea au fost predate inculpatului M. D., la solicitarea acestuia, motivat pe faptul că martorul Chereji Mircea nu avea unde să le păstreze neavând o locuință. Din documentele comunicate de către societatea bancară (f. 95-105) rezultă faptul că la data de_, martorul Chereji Mircea I. a ridicat 20 Bilete la Ordin și a depus în numerar suma de 18 lei, din care societatea bancară a încasat suma de 8 lei cu titlu de comision emitere instrumente de plată, suma de 8 lei cu titlu de comision administrare aferent lunii octombrie 2010, în cont rămânând doar suma de 2 lei care s-a încasat în data de_ cu titlu de comision administrare cont aferent lunii noiembrie 2010. Ulterior, în contul de disponibil nu s-au mai înregistrat nici un fel de operațiuni.
În cursul lunii septembrie - octombrie 2010, inculpatul M. D. l-a contactat telefonic pe martorul Botezatu Cristian care, la acea dată, lucra ca agent de vânzări la S. M. I. I. S. O. S. - jud. Harghita, societate profilată pe vânzarea de produse de natura instalațiilor pentru încălzire și s-a arătat interesat de achiziționarea unor astfel de produse. Inculpatul M. D. îl cunoștea pe martorul Botezatu Cristian din anul 2009, perioadă în care acesta din urmă lucra ca agent de vânzări la o altă societate cu obiect similar de activitate, fără ca între această societate și M. D. - în nume propriu sau ca reprezentant al vreunei persoane juridice - să se fi derulat raporturi comerciale.
Inculpatul M. D. a oferit martorului datele de identificare ale societății SC Rus Construct SRL despre care a spus că aparține unui asociat al său pe nume Chereji Mircea și o adresă de email pe care să îi trimită oferta de preț. După ce martorul a trimis oferta de preț, a fost sunat de către inculpatul M.
D. care a spus că atât el cât și asociatul său Chereji Mircea sunt de acord cu aceasta și au stabilit să se întâlnească în Mun. C. -Napoca. La această întâlnire stabilită, ce a avut loc în centrul comercial I. s Mall din C. Napoca, inculpatul
M. D. a fost însoțit de inculpatul M. D. . Inculpatul M. D. l-a prezentat martorului Botezatu Cristian pe inculpatul M. D. ca administrator și asociat la S. RUS CONSTRUCT S.R.L. Hunedoara, societate pe care urmau să fie achiziționate bunurile de care erau interesați cei doi inculpați, sub numele de Chereji Mircea I. . Pentru a fi mai convingător, inculpatul M.
D. i-a spus că M. D., pe care l-a prezentat ca fiind Chereji Mircea I., este un asociat de-al său împreună cu care efectuează lucrări de instalații pe raza
județului Sălaj.
În urma discuțiilor purtate cu cei doi inculpați martorul Botezatu Cristian a predat inculpaților două exemplare ale unui contract cadru de vânzare- cumpărare, împreună cu trei anexe și oferta de preț pentru produsele stabilite a fi vândute ( f. 13-22).
Inculpații au luat cele două exemplare ale contractului de vânzare- cumpărare de la martorul Botezatu Cristian, împreună cu anexele, spunându-i acestuia că urmează să studieze clauzele și să completeze datele referitoare la S. RUS CONSTRUCT S.R.L. Hunedoara. Ulterior, la interval de câteva zile, inculpatul M. D. a pus la dispoziția martorului Botezatu Cristian contractul semnat și un bilet la ordin, în alb, pentru plata contravalorii mărfurilor. Contractul și biletul la ordin a fost trimis de către martorul Botezatu Cristian către conducerea S. M. I. I. S. O. S. și, după verificarea societății SC Rus Construct SRL și primirea acceptului cu privire la contractare, s-au stabilit modalitățile concrete în care să se efectueze prima livrare.
Din raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică a rezultat faptul că martorul Chereji Mircea-I. a fost cel care a semnat contractul de vânzare- cumpărare, deși așa cum rezultă din probe acesta nu a participat la nici o discuție cu vreun reprezentant al furnizorului. Practic, contractele de vânzare- cumpărare puse la dispoziție de martorul Botezatu Cristian au fost luate sub pretextul studierii clauzelor și date spre a fi semnate martorului Chereji Mircea-I.
, acesta își recunoaște semnătura pe contract dar declară că nu își amintește împrejurările în care le-a semnat, admițând că le-a semnat în condițiile în care, în prealabil, inculpatul M. D. i-ar fi dat să bea alcool. Din probele administrate în cauză s-a stabilit că martorul Chereji Mircea I. nu a cunoscut nimic, în concret, despre relațiile comerciale derulate între S. M. I. I. S.
O. S. - pe de o parte și S. RUS CONSTRUCT S.R.L. - pe de altă parte, el semnând, la cererea inculpatului M. D., atât biletul la ordin, cât și contractul comercial.
La data de_, S. M. I. I. S. O. S. a livrat către inculpații M. D. și M. D., în considerarea calității acestuia din urmă ca reprezentant al S. RUS CONSTRUCT S.R.L., mărfuri în valoare totală de 24.356,61 lei, conform facturii de la fila 23. Potrivit înțelegerii dintre inculpatul
M. D. - pe de o parte și martorul Botezatu Cristian - pe de altă parte, livrarea efectivă s-a efectuat în Mun. C. -Napoca, într-o parcare, mărfurile fiind descărcate într-o autoutilitară în prezența inculpatului M. D. . Inculpatul
M. D. a fost însoțit și de alte două persoane, dintre care una era martorul Barti G., șoferul autoutilitarei iar identitatea celelalte persoane nu a putut fi stabilită din cercetări.
Pentru plata contravalorii mărfurilor, martorul Botezatu Cristian a primit de la inculpatul M. D., în afara biletului la ordin emis în alb ca o garanție a bunei colaborări, biletul la ordin seria BRMA3AA nr. 0332712, emis pentru suma de 24.356,61 lei, cu scadență în data de_, bilet care a fost semnat la
momentul predării bunurilor de către persoana rămasă neidentificată. Biletul la ordin purta - ca dată a emiterii - data de_, dată la care - potrivit extraselor de cont - în contul de disponibil deschis la tras (Banca Românească S. - Sucursala Deva) exista suma de 2 lei, care a fost încasată cu titlu de comision la data de_ . Așadar, la data de_, data scadenței biletului la ordin, nu exista nici o sumă de bani în contul de disponibil.
Din probele administrate rezultă că inculpatul M. D. a solicitat martorului Barti G. să efectueze transportul bunurilor de la C. și că inculpatul
M. D. s-a deplasat cu autoutilitara de la Z. la C. dându-i martorului suma de 300 lei pentru efectuarea transportului și că bunurile au fost duse la un depozit în loc. Z. . Nu s-a putut stabili cu exactitate destinația tuturor mărfurilor achiziționate de la S. M. I. I. S. O. S. .
La interval de o zi de la momentul livrării mărfurilor în parcarea din C. -
Napoca, mai exact la data de_, o parte din bunuri au fost vândute de către inculpatul M. D. către S. REGATA S.R.L., conform facturii nr.
1362076/_ în valoare de 4541,75 lei. De asemenea, la data de_, către
S. REGATA S.R.L. au fost vândute de către același inculpat mărfuri în valoare de 4941,81 lei potrivit facturii 1362077/_ . SC Regata SRL Z., prin administrator C. Florian a acceptat să cumpere toate produsele livrate de S.
M. I. I. S. O. S., cu excepția cazanului "Atmos"; și a vasului de expansiune. Plata contravalorii bunurilor vândute către SC Regata SRL la solicitarea expresă a inculpatului M. D. a fost făcută în numerar, potrivit chitanțelor de la filele 57-58. Inculpatul M. D. i-a cerut martorului Oros Dănuț să completeze facturile de vânzare către SC Regata SRL Z., motivând că nu are ochelarii la el. Martorul Oros Dănuț recunoaște că a completat cele două facturi către Regata SRL, primind în schimb o sumă de bani, dar că nu a semnat și ștampilat aceste facturi. Martorul C. Florian declară că la momentul predării bunurilor și întocmirii facturilor s-a prezentat inculpatul M. D. împreună cu două persoane dintre care una era reprezentantul societății SC Rus Construct SRL, acea persoană a semnat și ștampilat în fața sa facturile, ce erau dinainte completate în mare parte, verificând totodată identitatea acesteia pe baza actului de identitate prezentat(f. 164).
În aceste condiții la momentul introducerii de către partea vătămată a biletului la ordin pe circuitul bancar spre încasare acesta a fost refuzat pe motiv de lipsă totală de disponibil în cazul prezentării la plată la termen - fila 24.
În ce privește probele administrate în cauză, declarația martorului Chereji Mircea dată în faza de judecată, având în vedere contradicțiile mari existente între cele declarate și faptul că aceasta nu se coroborează nici cu declarația martorului Rus F., a fost înlăturată ca nesinceră, de altfel instanța la momentul luării declarației a constatat existența unor indicii privind săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă sesizând în acest sens Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău. In acest caz instanța a luat în considerare declarația martorului dată în faza de urmărire penală, schimbată nejustificat de către acesta. Declarația contradictorie din faza de judecată a martorului este evident o declarație pro causa, făcută pentru a susține nevinovăția și apărările inculpatului
M. D., motiv pentru care martorul pentru prima dată face vorbire despre o persoană care ar fi implicată în săvârșirea faptei, care nu poate fi identificată și care nu este cunoscută de ceilalți martori - martorul Rus F. declară că nu cunoaște persoana și nu a fost sunată de aceasta așa cum susține martorul Chereji Mircea; în plus face afirmații de natură a incrimina exclusiv pe inculpatul
M. D., la care în declarația dată în faza de urmărire penală nu face nici un fel de referire. Martorul susține că a primit bani de la martorul Rus F. pentru a prelua SC Rus Construct SRL și că a fost dus cu autoturismul acestuia de două
ori din Z. la Deva, aspecte neconfirmate de acesta din urmă, declară că a plătit inculpatului M. D. 400-500 lei pentru a-l transporta la Deva în condițiile în care martorul nu are nici un fel de venituri și nici locuință, își recunoaște semnătura de pe facturi și contractul de vânzare cumpărare dar în același timp susține că nu a întocmit nici o factură de pe societatea SC Rus Construct SRL. De asemenea nu poate fi reținută declarația martorului că a preluat societatea SC Rus Construct SRL pentru a efectuat activități de prestări servicii, având clienți pe raza județului Sălaj, în condițiile în care martorul nu avea act de identitate, nu avea un domiciliu sau o locuință stabilă, de mult timp nu avea un loc de muncă sau alte venituri care să îi permită susținerea unei asemenea activități.
În ce privește apărările și declarațiile inculpaților :
Inculpatul M. D. în declarațiile date în cursul urmăririi penale nu a recunoscut săvârșirea faptei. În declarația olografă ( f. 27) menținută prin declarația de învinuit (f. 26), susține că nu știe cine este Botezatu Cristian, nu are cunoștință de SC Rus Construct SRL și că nu știe despre produsele achiziționate de această societate în data de_ . Fiind însă confruntat cu martorul Botezatu Cristian, inculpatul M. D. recunoaște că s-a întâlnit cu acesta în prezenta inculpatului M. D. în C. în mai 2010, s-a prezentat acestuia ca fiind Mitică și nu Chereji Mircea, a discutat cu martorul despre produsele comercializate de acesta dar nu s-a înțeles cu acesta să îi vândă vreun produs, inculpatul M. D. fiind interesat de produse sens în care martorul i- a dat acestuia un catalog.
Inculpatul M. D. nu recunoaște întocmai săvârșirea faptei, nici înțelegerea cu inculpatul M. D. și nici vinovăția sa în inducerea în eroare a părții vătămate, însă declarațiile date de acesta pe parcursul procesului sunt contradictorii. Astfel în declarația olografă (f. 32-33) recunoaște că s-a întâlnit cu martorul Botezatu Cristian fiind însoțit de inculpatul M. D. care a susținut că este reprezentantul unei firme din Hunedoara, dar nu știe sub ce identitate s-a prezentat martorului Botezatu Cristian. Martorul i-a cerut inculpatului M. D. actele firmei și l-a întrebat ce produse dorește, fără a cunoaște care au fost înțelegerile ulterioare dintre cei doi. Inculpatul mai susține că a asistat la livrarea produselor în valoare de aprox. 24 mii ron, la cererea lui M. D., dar nu a predat instrumentul de plată martorului Botezatu Cristian și nici nu știe ce destinație a luat marfa. M. D. recunoaște că înainte de a-i face cunoștință cu Botezatu Cristian, M. D. i-a spus că dacă reușește să ia marfă de la acea societate îl va recompensa și pe el cu o sumă de bani, fără însă ca ulterior să se
întâmple acest lucru. În declarația de învinuit(f. 30) inculpatul M. D. susține încă o dată că l-a prezentat pe M. D. o persoană interesată a achiziționa produse pentru firma SC Rus Construct SRL, însă nu a spus că se numește Chereji Mircea și precizează că nu știe unde a fost dusă marfa coborând din autoutilitară în Z., iar aceasta și-a continuat deplasarea. Ulterior cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (f. 118), inculpatul revine și declară că (astfel ca și inculpatul M. D. ), că l-a prezentat pe acesta din urmă ca fiind un prieten Mitică, un posibil colaborator întrucât exista firma SC Rus Construct SRL, declară însă că la solicitarea lui M. D. l-a sunat ulterior pe Botezatu Cristian spunându-i că firma SC Rus Construct este interesată să achiziționeze produse de instalații. Inculpatul de această dată susține că întâmplător era în C. și la solicitarea lui M. sau Botezatu a participat la livrare dar nu știe ce produse au fost livrate, valoarea termenul de plată, nu știe unde a plecat camionul, el plecând la meciul echipei CFR C. . În fața instanței de judecată inculpatul își nuanțează din nou declarația, susține că nu l-a prezentat pe inculpatul M. D. sub un nume, ci doar "un prieten";, nu a
auzit sub ce nume s-a prezentat inculpatul M. D., martorul Botezatu i-a
cerut inculpatului M. D. actele firmei deoarece trebuie să o verifice, a fost sunat ulterior de către Botezatu că a sosit marfa după care inculpatul M. D. l-a sunat pe inculpatul M. D. să-i spună de marfă și că el are drum la C. motiv pentru care M. i-a cerut să meargă pe acolo, după care a plecat la meci.
Declarațiile contradictorii ale inculpaților nu se coroborează nici între ele și nici cu celelalte probe administrate în cauză, fiind contrazise de acestea, motiv pentru care au fost înlăturate în mare parte ca nesincere.
Astfel din declarația martorului Chereji Mircea dată în faza de urmărire penală, dar și din declarația martorului Rus F. rezultă faptul că inculpatul M.
D. avea cunoștință de SC Rus Construct SRL fiind implicat în întocmirea documentelor de cesionare a părților sociale ale acestei societăți către Chereji Mircea, fiind chiar cel care a pus la cale această cesiune. Mai mult, implicarea inculpatului M. D. în preluarea de către martorul Chereji Mircea a SC Rus Construct SRL (și implicit faptul că declarația martorului Chereji Mircea dată în faza de urmărire penală corespunde adevărului), rezultă și din faptul că inculpatul M. D. pentru a-și putea duce planul la capăt l-a susținut pe martor să își obțină un act de identitate, imediat după ce i-a făcut propunerea de preluare a societății (iulie 2010), actul de identitate a martorului Chereji Mircea fiind eliberat la data de_ .
Din declarația martorului Botezatu Cristian, a inculpatului M. D. și parțial și a inculpatului M. D., rezultă că în mod cert inculpații s-au întâlnit cu martorul Botezatu Cristian, în baza unei înțelegeri prealabile dintre aceștia, inculpatul M. D. a fost prezentat ca reprezentant al SC Rus Construct SRL și au discutat despre achiziționarea de produse pe această firmă, fiind furnizate de datele de identificare ale acesteia pentru a fi verificată, în condițiile în care nici unul dintre inculpați nu avea calitate în societatea comercială respectivă.
În ce privește semnarea contractului și a biletelor la ordin, din coroborarea declarațiilor martorului Botezatu Cristian cu ale martorului Chereji Mircea și cu raportul de constatare tehnico științifică grafoscopică, rezultă implicarea concertată a ambilor inculpați în această operațiune, astfel inculpatul M. D. a dat spre semnare martorului Chereji Mircea contractul și a predat BO semnate anterior în alb de același martor și lăsate inculpatului, în timp ce inculpatul M.
D. a menținut legătura telefonic cu partea vătămată prin martorul Botezatu Cristian și i-a predat contractul semnat împreună cu BO garanție.
De asemenea din declarațiile martorului Botezatu Cristian, Barti G. coroborate și cu declarațiile inculpatului M. D. ie rezultă că în ce privește punerea în executare a contractului, livrarea bunurilor și plata, au fost implicați ambii inculpați, inculpatul M. D. i-a solicitat inculpatului M. D. să se deplaseze la C. pentru a prelua bunurile dându-i BO emis de SC Rus Construct SRL, iar inculpatul M. D. a participat la preluarea și transportul mărfurilor la Z. .
Din probele administrate în cauză: declarația martorilor C. Florian, Oros Dănuț, facturile fiscale și chitanțele emise de către SC Rus Construct SRL, s-a reținut fără dubiu implicarea inculpatului M. D. în valorificarea bunurilor astfel obținute de la SC M. I. I. SRL.
Astfel din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că inculpații
M. D. și M. D. au avut o înțelegere prealabilă și au colaborat în sensul de a-l induce în eroare pe reprezentantul S. M. I. I. S. O. S.
, căruia i-au creat falsa impresie că M. D. ar fi reprezentantul S. RUS CONSTRUCT S.R.L., în scopul de a încheia un contract de vânzare cumpărare de bunuri și a o obține un folos pentru ei reprezentat de contravaloarea bunurilor astfel livrate de către SC M. I. I. SRL, aceștia având de la bun început reprezentarea faptului că bunurile nu vor fi achitate, deoarece la momentul
introducerii la plată a biletului la ordin emis în contul SC Rus Construct SRL nu va exista disponibil, societatea nedesfășurând activitate nu avea venituri, iar plata bunurilor revândute de inculpați a fost solicitată expres a fi făcută în numerar. Așa cum s-a reținut în starea de fapt, acțiunile celor doi au fost concertate și bine coordonate pentru a asigura reușita activității lor dolosive, aspect ce confirmă o înțelegere prealabilă între aceștia, de altfel inculpatul M.
D. recunoaște oarecum o astfel de înțelegere în declarația de învinuit, făcând referire la suma de bani promisă anterior de către inculpatul M. D. (f. 31, 33).
Colaborarea dintre inculpații M. D. și M. D. rezultă și din înțelegerea pe care aceștia au avut-o cu privire la valorificarea bunurilor. Astfel, după ce - în data de_ - inculpatul M. D. a fost prezent în parcarea din C. -Napoca unde s-au încărcat bunurile în autoutilitară, la interval de o zi, în data de_ o parte din aceste bunuri au fost oferite spre vânzare administratorului S. REGATA S.R.L. Z., C. Florian, de către inculpatul M.
, or o asemenea situație ar fi fost imposibilă în lipsa înțelegerii dintre cei doi inculpați. Un alt aspect care evidențiază intenția dolosivă este acela că bunurile au fost vândute către S. REGATA S.R.L. la interval de o zi, respectiv patru zile
de la momentul achiziționării, iar inculpatul M. D. i-a cerut martorului C. Florian să nu efectueze plata prin virament bancar, ci în numerar, motivând că are poprit contul bancar de către organele de control fiscal și, din acest motiv, preferă ca plata să se facă în numerar - fila 50. Prin aceasta s-a urmărit în mod evident nealimentarea contului bancar din care urma să se facă decontarea biletului la ordin la data scadenței acestuia. Cert este că inculpatul M. D., care a încasat în numerar contravaloarea mărfurilor vândute către SC Regata SRL Z., putea efectua depuneri în numerar în contul de disponibil al societății, dar nu a făcut aceasta, fapt ce denotă, odată în plus intenția frauduloasă a acestuia.
De asemenea, o altă împrejurare din care rezultă intenția dolosivă este aceea că bunurile au fost vândute la un interval de timp foarte scurt la prețuri identice celor de achiziție, o astfel de vânzare, fără perceperea unui adaos comercial care să acopere cheltuielile de transport și de distribuție, reprezintă o operațiune care - în mod evident - pentru orice comerciant de bună-credință este păguboasă. În realitate, inculpații au urmărit doar vânzarea cât mai rapidă a bunurilor, în vederea obținerii unor sume de bani în numerar, nicidecum efectuarea unui act de comerț cu bună-credință.
Inculpații și-au gândit în mod meticulos activitatea de inducere în eroare și obținerea de foloase materiale, pornind de la interpunerea unei persoane fără adăpost și ușor de manipulat datorită consumului de alcool și lipsurilor materiale în care trăiește, fiind pe tot parcursul desfășurării activității preocupați a împiedica descoperirea implicației lor.
Având în vedere toate considerentele de mai sus și ansamblul probelor administrate în cauză, instanța a apreciat că starea de fapt reținută și vinovăția inculpaților sunt dovedite dincolo de orice îndoială.
În drept,
Fapta inculpatului M. D. - aflat în stare de recidivă postcondamnatorie - de a-i induce în eroare pe reprezentanții S. M. I. I.
S. O. S. cu ocazia încheierii unui contract de vânzare - cumpărare, admițând că ar fi Chereji Mircea I., administratorul SC Rus Construct SRL Hunedoara, așa cum fusese recomandat de către inculpatul M. D. și cunoscând că societatea cumpărătoare nu deține resurse financiare pentru plata produselor achiziționate, împrejurări care dacă ar fi fost cunoscute de partea vătămată nu ar fi încheiat în condițiile stipulate contractul respectiv, faptă
săvârșită în scopul obținerii pentru sine și pentru altul a unui folos material injust și care a avut drept urmare prejudicierea părții vătămate cu suma de 24
356 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. a Cod penal.
Potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului M. D. acesta a fost condamnat, prin Sentința penală nr. 265/_ a Judecătoriei Turda, definitivă prin Decizia penală nr. 278 /R/2009, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. Infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar s-a comis înlăuntrul termenului de încercare al suspendării condiționate, motiv pentru care s-a reținut săvârșirea infracțiunii ce face obiectul cauzei în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a C.p.
Fapta inculpatului M. D. de a-i induce în eroare pe reprezentanții S. M. I. I. S. O. S. cu ocazia încheierii unui contract de vânzare - cumpărare, prezentând pe inculpatul M. D. ca fiind Chereji Mircea I., administratorul SC Rus Construct SRL Hunedoara și cunoscând că societatea cumpărătoare nu deține resurse financiare pentru plata produselor achiziționate, împrejurări care dacă ar fi fost cunoscute de partea vătămată nu ar fi încheiat în condițiile stipulate contractul respectiv, faptă săvârșită în scopul obținerii pentru sine și pentru altul a unui folos material injust și care a avut drept urmare prejudicierea părții vătămate cu suma de 24
356 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal.
Acțiunea de inducere în eroare săvârșită de inculpați are loc cu prilejul încheierii contractului de vânzare cumpărare, inducerea în eroare fiind menținută și cu ocazia executării contractului. Inducerea în eroare s-a făcut atât prin folosirea unui nume și a unei calități mincinoase, în condițiile alin. 2 al art. 215
cât și prin inducerea ideii de solvabilitate a societății cumpărătoare prin predarea de bilete la ordin ca și garanție dar și ca instrument de plată, în condițiile în care cunoșteau că la data scadenței societatea nu va avea disponibil în cont.
Din modul de acțiune al inculpaților și acțiunile concertate ale acestora rezultă intenția directă cu care au acționat, premeditarea faptei și urmărirea scopului special prevăzut de textul incriminator, respectiv obținerea prin inducere în eroare a unui folos material injust pentru sine sau pentru altul.
Reținând vinovăția celor doi inculpați și constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 345 alin.2 C.p.p. instanța a dispus condamnarea acestora pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina lor.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1, art.181alin.2 Cod penal și art.52 Cod penal și va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
În ce privește pericolul social concret al faptei, raportat la împrejurările săvârșirii faptei, la premeditarea acesteia, cooptarea și a altor persoane pentru a le fi înlesnită activitatea infracțională și a împiedica descoperirea autorilor faptei, valoarea ridicată a prejudiciului produs și faptul că acesta nu a fost recuperat, atitudinea nesinceră a inculpaților și încercarea lor de a împiedica aflarea adevărului în cauză, instanța a apreciat că faptele inculpaților prezintă un pericol social ridicat.
La individualizarea pedepsei instanța a avut totodată în vedere circumstanțele privitoare la conduita și persoana inculpaților.
Inculpatul M. D. este în vârstă de 61 ani este căsătorit, are studii medii, nu are un loc de muncă iar potrivit fișei de cazier judiciar este cunoscut cu antecedente penale, astfel a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentința penală nr.265/_ a Judecătoriei Turda dată în dosarul 6602/2007, definitivă prin Decizia penală 278/R/2009 a Curții de Apel C. și la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare prin Sentința penală 187/_ a Judecătoriei Z. definitivă prin Decizia penală 1103/R/2012 din data de_ a Curții de Apel C. tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune. Pe parcursul procesului penal a avut o atitudine nesinceră și a încercat influențarea martorilor Chereji Mircea și Rus F. pentru a da declarații favorabile acestuia . Potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj inculpatul a fost implicat în săvârșirea faptei datorită ignorării caracterului ilegal al unor fapte și a activităților desfășurate la limita ilegalității, deși a perseverat în săvârșirea unor asemenea fapte inculpatul nu și-a manifestat regretul și nu a recunoscut comiterea lor. Cu toate acestea, având în vedere susținerea morală a familie, vârsta, conduita în comunitate și faptul că desfășoară constant activități lucrative s-a apreciat că nu va avea dificultăți de reintegrare în societate.
Inculpatul M. D. este în vârstă de 49 ani, este căsătorit, are studii medii, este administratorul unei societăți comerciale, potrivit fișei de cazier judiciar nu are antecedente penale, față de acesta dispunându-se, până în prezent, în două dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ, constând în amendă în cuantum de 1.000 lei, pentru fapte
prevăzute de Legea 59/1934 (legea cecului) și art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002. Pe parcursul procesului penal a avut o atitudine nesinceră schimbându-și de fiecare dată când a fost audiat declarațiile. Potrivit referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj inculpatul prin conduita în afaceri și-a format un stil care îl predispun la riscul de a intra sub incidența legii penale, are o atitudine disimulată, pe viitor inculpatul trebuie să își conștientizeze comportamentul vis a vis de partenerii de afaceri și să își asume responsabilitățile propriilor decizii.
În ce îl privește pe inculpatul M. D. având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei, lipsa antecedentelor penale și contribuția efectivă a acestuia la săvârșirea fapte instanța a aplicat acestuia o pedeapsă orientată spre minimul special, apreciind că aplicarea unei pedepse de
3 ani închisoare va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
Cât privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanța i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal și lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta, apreciind că prin prisma faptelor săvârșite inculpatul este nedemn pentru exercitarea unei funcții elective sau a autorității de stat. Având în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol, instanța a apreciat că instituirea unei interdicții pentru inculpat de a vota ar constitui o măsură disproporționată față de natura infracțiunii săvârșite. Instanța a apreciat că, întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea prezentei infracțiuni de o funcție pe care o ocupa, de o
profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfășura la momentul respectiv, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit.c) Cod penal este lipsită de obiect. De asemenea, instanța a reținut că fapta inculpatului care face obiectul prezentei cauze nu probează incapacitatea acestuia de a exercita în mod corespunzător drepturile părintești sau dreptul de a fi tutore sau curator, motiv pentru care nu i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.d) și e) Cod penal.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în contextul probelor administrate, a fișei de cazier judiciar, având în vedere vârsta inculpatului, preocupare acestuia de a-și câștiga existența din muncă, instanța a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, inculpatul poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție, considerând însă pornind de la conduita anterioară și de la concluziile referatului de evaluare ( f. 137), utilă în procesul de reintegrare a inculpatului susținerea și supravegherea Serviciului de Probațiune.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art.861alin. l Cod penal și în consecință, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, termen stabilit potrivit dispozițiilor art.862alin.1 Cod penal.
În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Datele prevăzute la art. 863alin.1 lit. b, c și d Cod penal se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.
II. În ce îl privește pe inculpatul M. D. având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei, dar și contribuția efectivă a acestuia la săvârșirea fapte, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
Deși infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului în prezenta cauză așa cum s-a reținut anterior a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, întrucât această infracțiune a fost comisă cu intenție, a fost săvârșită și descoperite în termenul de încercare de 4 ani al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.265/_ a Judecătoriei Turda dată în dosarul 6602/2007, definitivă prin Decizia penală 278/R/2009 a Curții de Apel C., nu s-a făcut aplicarea art. 39 C.p. privind regimul sancționator al recidivei postcondamnatorii
ci s-au aplicat prev. art. 83 alin. 1 Cod penal și regimul sancționator special
prevăzut de acestea.
În aceste condiții în baza art.83 alin.1 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.265/_ a Judecătoriei Turda și s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare alături de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință, rezultând o pedeapsă de 6 ani închisoare.
De asemenea instanța a constatat că inculpatul M. D. a fost condamnat prin Sentința penală 187/_ a Judecătoriei Z. definitivă prin Decizia penală 1103/R/2012 din data de_ a Curții de Apel C. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de
încercare de 7 ani, iar infracțiunea de înșelăciune ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită de inculpat înainte de rămânerea definitivă a Sentinței penale 187/2012 a Judecătoriei Z., cele două infracțiuni fiind concurente. În consecință în baza art.865alin.1 rap. la art. 85 alin.1 Cod penal, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 187/_ a Judecătoriei Z. definitivă prin Decizia penală 1103/R/2012 a Curții de Apel C., a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani în pedepsele componente de 2 ani închisoare (aplicată prin SP 265/2008 a Judecătoriei Turda), 6 luni închisoare și 3 ani
închisoare (aplicate prin SP 187/2012 a Judecătoriei Z. ).
Infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze fiind săvârșită în concurs real cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin SP 187/2012 a Judecătoriei Z., în baza art.36 alin.1 Cod penal raportat la art. 33 lit. a și art.34 alin.1 lit.b) Cod penal a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală cu pedepsele de 6 luni închisoare și 3 ani închisoare aplicate prin Sentința penală 187/2012 a Judecătoriei Z. și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante a închisorii aplicate prin aceasta.
În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în condițiile de față potrivit prevederilor art.83 și Decizia RIL 1/2011 a ÎCCJ inculpatul va executa pedeapsa de 6 ani închisoare cu privare de libertate.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că partea civilă SC M. I.
I. SRL s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 24.356,61 lei reprezentând contravaloarea bunurilor livrate către SC Rus Construct SRL.
Având în vedere starea de fapt reținută în cauză, instanța a constatat că prin faptele concertate ale inculpaților săvârșite cu vinovăție, aceștia au produs prejudicii în patrimoniul părții civile, constând în contravaloarea bunurilor ieșite din patrimoniul părții civile ca urmare a consimțământului viciat al acesteia, în cauză fiind astfel îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale conform prev. de art. 998 Cod civil. Cuantumul prejudiciului cert produs părții civile rezultă din factura fiscală 2300641/_ (f. 23) și BO 0332712 (f. 24), prejudiciul nefiind recuperat până în prezent, BO fiind refuzat integral la plată din lipsă totală de disponibil în cont.
În aceste condiții instanța în baza art. 14 și art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 și art. 1003 Cod Civil a admis acțiunea civilă a părții civile SC M. -I. I. SA și a obligat pe inculpații M. D. și M. D. la plata în solidar către partea civilă a sumei de 24 356,61 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Față de cererea de scutire a amenzii judiciare aplicate prin încheierea din data de_ agentului principal de poliție Fântână N. - agent însărcinat cu executarea mandatului de aducere a martorului Rus F., în cuantum de 500 lei
, având în vedere motivele invocate de agentul însărcinat cu executarea mandatului de aducere și faptul că la dosarul cauzei a fost depus ulterior procesul verbal de executare a mandatului de aducere din data de_ (f. 237), instanța a apreciat întemeiată cererea și în temeiul art. 199 C.p.p. a dispus scutirea de amenda judiciară aplicată agentului de poliție Fântână N. .
S-a constatat că asistența juridică a inculpaților în fața instanței de judecată a fost asigurată de către apărătorii desemnați din oficiu, av. Gavrilă L.
na pentru inculpatul M. D. (f. 147) și av. Costina Iulia pentru inculpatul M.
D. (f. 145), iar în baza art. 189 alin.1 Cod procedură penală s-a dispus avansarea din fondurile M. ui Justiției către Baroul Sălaj a sumei de 600 lei reprezentând contravaloarea onorariilor apărătorilor din oficiu pentru faza de judecată.
În baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la plata sumei de 700 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații M. D. și M.
D., ambii solicitând în esență achitarea pe considerentul că nu au avut intenția de a induce în eroare pe reprezentanții părții vătămate, că au acționat cu bună- credință și că nu există date certe că inculpatul M. D. s-ar fi prezentat sub o identitate falsă la întâlnirea cu martorul Botezatu Cristian.
În subsidiar, s-a solicitat de către inculpatul M. D. reducerea pedepsei aplicate, care a fost apreciată ca fiind prea mare raportat la prejudiciul efectiv cauzat.
În cauză, inculpatul M. D. a declarat recurs la data de 15 februarie 2013 (hotărârea atacată fiind pronunțată la data de_ iar inculpatul fiind prezent la dezbateri) și a solicitat repunerea în termenul de recurs, pe considerentul că au existat cauze obiective care l-au împiedicat să declare recursul în termenul legal (considerente de ordin medical - f. 16) .
Analizând recursurile declarate, prin prisma actelor de la dosar, a dispozițiilor legale în materie și a motivelor formulate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește solicitarea inculpatului M. D. de repunere în termenul de recurs, Curtea va constata că aceasta nu este întemeiată.
Din adeverința medicală depusă la dosar reiese că în perioada 1-14 februarie 2013 inculpatul a suferit o afecțiune dermatologică, care impunea repaus medical și tratament, însă nu și repaus la pat. În aceste condiții, este evident că nu este vorba de o imposibilitate absolut obiectivă în declararea recursului, existând și posibilitatea ca acesta să fie expediat prin poștă sau pe adresa electronică a instanței de fond.
Ca atare, în ceea ce îl privește pe acest inculpat, se va admite excepția tardivității recursului, situație în care nu se mai impune examinarea pe fond a acestuia.
Referitor la susținerile inculpatului M. D., Curtea va constata că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, reținând în mod corect în urma administrării materialului probator vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În primul rând se impune a fi menționată împrejurarea că prima instanță a analizat în mod judicios toate apărările formulate de inculpat, înlăturându-le în mod argumentat. De asemenea, a făcut o analiză coroborată și detaliată a materialului probator, instanța de control judiciar însușindu-și în totalitate argumentația primei instanțe, argumentație care a condus în final la adoptarea soluției de condamnare.
De aceea, fără a relua toate considerentele din sentința atacată, se impune doar sublinierea câtorva aspecte apreciate a fi esențiale în dovedirea conduitei culpabile și a intenției infracționale a inculpatului M. D. .
Astfel, inculpatul M. D. nu putea fi în mod direct administrator al societății comerciale ca urmare a faptului că are cazier judiciar și, în consecință, s-a apelat la o persoană care în mod formal putea să preia societatea comercială. Astfel, în cauză a fost audiat în calitate de martor numitul Chereji Mircea, cel care a fost la Oficiul Registrului Comerțului și a preluat societatea comercială Rus Construct de la persoana care a fost audiată în cauză, în calitate de martor, Rus F. Robert. Acesta a semnat toate documentele la Oficiului Registrului Comerțului, devenind administratorul societății, preluând toate părțile sociale și depunând și specimenul de semnătură în bancă.
Prin urmare, inculpații și-au gândit în mod meticulos activitatea de inducere în eroare și obținerea de foloase materiale, pornind de la interpunerea în această activitate a unei persoane fără adăpost și ușor de manipulat datorită consumului de alcool și lipsurilor materiale în care trăia, fiind pe tot parcursul desfășurării activității preocupați a împiedica descoperirea implicației lor.
Esențială în aceste sens este declarația martorului Rus F. Robert, audiat atât în faza de urmărire penală cât și la Judecătoria Zalău, care a relatat faptul că atunci când a predat societatea lui Chereji Mircea, acesta a venit însoțit de inculpatul M. D., care practic a preluat toate documentele societății, astfel că în permanență inculpatul M. D. a avut toate datele de identificare ale acestei societăți
Colaborarea dintre inculpații M. D. și M. D. rezultă și din
înțelegerea pe care aceștia au avut-o cu privire la valorificarea bunurilor. Astfel, după ce în data de_ inculpatul M. D. a fost prezent în parcarea din
-Napoca unde s-au încărcat bunurile în autoutilitară, la interval de o zi, în data de_ o parte din aceste bunuri au fost oferite spre vânzare administratorului S. REGATA S.R.L. Z., C. Florian, de către inculpatul M.
, or o asemenea situație ar fi fost imposibilă în lipsa înțelegerii dintre cei doi inculpați. Un alt aspect care evidențiază intenția dolosivă este acela că bunurile au fost vândute către S. REGATA S.R.L. la interval de o zi, respectiv patru zile
de la momentul achiziționării, iar inculpatul M. D. i-a cerut martorului C. Florian să nu efectueze plata prin virament bancar, ci în numerar, motivând că are poprit contul bancar de către organele de control fiscal și, din acest motiv, preferă ca plata să se facă în numerar . Prin aceasta s-a urmărit în mod evident nealimentarea contului bancar din care urma să se facă decontarea biletului la ordin la data scadenței acestuia. Cert este că inculpatul M. D., care a încasat în numerar contravaloarea mărfurilor vândute către SC Regata SRL Z., putea efectua depuneri în numerar în contul de disponibil al societății, dar nu a făcut aceasta, fapt ce denotă, odată în plus intenția frauduloasă a acestuia.
De asemenea, bunurile au fost vândute la un interval de timp foarte scurt la prețuri identice celor de achiziție, o astfel de vânzare, fără perceperea unui adaos comercial care să acopere cheltuielile de transport și de distribuție, reprezentând o operațiune care - în mod evident - pentru orice comerciant de bună-credință este păguboasă.
Astfel, concluzionând, toate înscrisurile și toată probațiunea testimonială sunt în sensul dovedirii vinovăției inculpatului și au fost de natură să răstoarne prezumția de vinovăție ce funcționa în favoarea acestuia.
Raportat la solicitarea de reducere a pedepsei pentru inculpatul M. D.
, acest lucru nu se impune atât din perspectiva multiplelor antecedente penale pe care acesta le posedă, cât și prin prisma atitudinii procesuale care a fost constant una de negare a comiterii infracțiunii.
Pedeapsa rezultantă este una destul de mare ca urmare a recidivei postcondamnatorii și a faptului că infracțiunea de înșelăciune reținută în cauză a fost comisă în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a unei pedepse anterioare de 3 ani.
Față de cele sus-expuse, în baza art. 385 ind. 15 pct.1 lit.b Cod proc.penala Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de incupatul M. D. împotriva sentinței penale nr. 38 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Z. .
În baza art. 385 ind.15 pct.2 lit.a Cod proc.penala se va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul M. D. (ca urmare a respingerii cererii de repunere în termenul de recurs) formulat împotriva aceleiași hotărâri.
Se va stabili onorar apărător oficiu în suma de 45o lei (300 + 150 lei) în favoarea av. Bojan M. - suma de 300 lei si av. Bordean Adela - 150 lei onorariu parțial.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. inculpatul M. D. va fi obligat la plata sumei de 550 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului din care 150 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu parțial și inculpatul M. D. ile la plata sumei de 700 lei din care 300 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 385 ind. 15 pct.1 lit.b Cod proc.penala, respinge ca nefondat recursul declarat de incupatul M. D. (fiul lui I. și M., născut la data de_ în loc. Bercea, jud. Sălaj, domiciliat în mun. Z., str. Tudor Vladimirescu, nr. 38, bl. Dalia, sc. A, ap. 27, jud. Sălaj, C.N.P. 1., cetățean român, studii medii, căsătorit, cu antecedente penale) împotriva sentintei penale nr. 38 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Z. .
În baza art. 385 ind.15 pct.2 it.a Cod proc.penala, respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul M. D. (fiul lui I. și Otilia, născut la data de_ în mun. Sibiu, jud. Sibiu, domiciliat în loc. Bârsăul M., nr. 69, jud. Sălaj, cu reședința în mun. Z., str. C., nr. 34, bl. F4, sc. A, ap. 16, jud. Sălaj,
C.N.P. 1., cetățean român, studii medii, căsătorit, fără antecedente penale), ca urmare a respingerii cererii de repunere în termenul de recurs formulată împotriva aceleiai hotărâri.
Stabilește onorar apărător oficiu în suma de 45o lei (300 + 150 lei) în favoarea av. Bojan M. - suma de 300 lei si av. Bordean Adela - 150 lei onorariu parțial.
Obliga inc. M. D. la plata sumei de 550 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului din care 150 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu parțial si pe inculpatul M. D. a sumei de 700 lei din care 300 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 25 aprilie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
M. B. | L. | H. | M. | R. |
GREFIER,
L. A. S.
Red.L.H./dact.L.C.C.
3 ex./_
Jud.fond: D. E. M.
← Decizia penală nr. 75/2013. Înșelăciune | Decizia penală nr. 1154/2013. Înșelăciune → |
---|