Decizia penală nr. 6/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL
DECIZIA PENALĂ NR.6
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013 Completul compus din:
Președinte: T. C., președ. secție penală
: M. S., judecător
: B. M., grefier
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de Bogdan R., prim procuror adjunct.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul contestator S. F., domiciliat în O., str.P., nr.9, ap.5, jud. Bihor, împotriva sentinței penale nr.140 din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta parchetului arată că prin contestația în anulare formulată contestatorul S. F. a atacat decizia T. ui Sălaj nr.77 din_ motiv pentru care consideră că cererea cuprinzând contestația în anulare trebuia judecată pe fond de către Tribunalul Sălaj și nu de J. Șimleu Silvaniei.
Instanța, în baza actelor și lucrărilor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința penală nr.140 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul S. F. .
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2013 la Tribunalul Sălaj petentul
S. F. a solicitat anularea deciziei penale nr.77/_ pronunțată în dosar nr._ ca nelegală.
In motivare arată că exemplarul sentinței care a ajuns la petent nu a fost semnat nici de judecător și nici de grefier, cerințe imperative prevăzute de C.pr.pen.
In drept și-a întemeiat cererea pe disp.art.312 al.1 C.pr.civ.
1
Tribunalul Sălaj la data de_, în baza disp.art.386 lit-.C.P.pen. și a încheierii nr.132/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție a înaintat cererea petentului Judecătoriei Simleu Silvaniei, spre competentă soluționare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin rezoluția din data de_ a Parchetului de pe lângă J. Șimleu- Silvaniei s-a dispus confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale față de numitul K. Z. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.288 C. pen.
Împotriva acestei soluții de neîncepere a urmăririi penale petentul a formulat plângere în condițiile art.278/1 cpp la J. Șimleu-Silvaniei.
Prin sentința penală nr.231/_ a Judecătoriei Șimleu-Silvaniei, în baza art.278/1 alin 8 lit.a C.p.p., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul S. F. împotriva rezoluției procurorului din data de_ dispusă în dosarul 257/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. Șimleu-Silvaniei și a rezoluției prim-procurorului nr.237/II/2/2012 din data de_ .
Analizând motivele invocate de către contestator în susținerea prezenței contestații, instanța constată că acestea nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute la art. 386 C. pr. Pen.
Ori, prin interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 391 C. pr. Pen. care se referă la admiterea în principiu a contestației în anulare, în cazul în care instanța constată că motivul pe care se sprijină contestația nu este unul dintre cele prevăzute la art. 386 C. pr. Pen., va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare.
În consecință, nefiind în prezența vreunuia din cazurile prevăzute de art. 386
pr. Pen., instanța a respins ca inadmisibilă contestația formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul S. F., solicitând casarea în întregime a hotărârii pronunțate întrucât nu a fost citat legal la ședința de judecată, copia minutei nu a fost semnată de către președintele completului de judecată și nici de grefier, invocând în drept dispozițiile art.1,3,4, 312 alin.1, 175 alin.1 și 2, 178 alin.1 și 197 alin.1- 5.
ul declarat este inadmisibil pentru următoarele considerente :
Potrivit dispozițiilor art.386 lit.a Cod procedură penală împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanță de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. De asemenea potrivit art.389 Cod procedură penală contestația în anulare se introduce la instanță de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care are o natură mixtă, de anulare, respectiv de retractare.
Caracterul de anulare derivă din împrejurarea că prin exercitarea ei se urmărește cum este cazul și în speța dedusă judecății desființarea hotărârii definitive. Această desființare se solicită ca o consecință a unor acte cu încălcarea legii. Or, în procedura prevăzută de art.278/1 Cod procedură penală, instanța care a emis hotărârea definitivă este instanța de fond, întrucât hotărârile pronunțate în această materie sunt definitive, chiar dacă petentul a promovat calea de atac a recursului.
În mod corect instanța de fond a reținut cu ocazia soluționării contestației că aceasta este inadmisibilă în principiu, motivele invocate de contestator neregăsindu-se printre cele prevăzute de art.391 Cod procedură penală. Întrucât
2
instanța de fond a respins ca inadmisibilă contestația în anulare, fără a proceda la judecarea acesteia, hotărârea pronunțată era definitivă și nu supusă apelului cum a dispus instanța de fond.
În aceste condiții, în baza art.379 pct.1 lit.a teza a II-a Cod procedură penală se va respinge ca inadmisibil apelul declarat de către petentul S. F. împotriva sentinței penale nr.140/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive, În numele Legii Decide:
Respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul S. F. împotriva sentinței penale nr.140/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Obligă apelantul petent la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi, 13 noiembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Grefier, | |||
T. C. | M. | S. | B. | M. |
Red.TC/_
Dact.BM/_ Ex.2
3
← Sentința penală nr. 30/2013. Plângerea împotriva soluţiilor... | Sentința penală nr. 193/2013. Plângerea împotriva... → |
---|