Sentința penală nr. 107/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR.107/2013
Ședința publică din 7 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA C., judecător
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRAISTARU
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petentul L. N. împotriva rezoluției procurorului general al P. ui de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr.311/II/2/2013 din data de 14 mai 2013 și a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din dosarul nr.95/P/2013 din data de 18 aprilie 2013 al P. ui de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul L. N., lipsă fiind intimata L. (Buda) M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, petentul arată că a fost în imposibilitate de a-și angaja un apărător ales, întrucât a fost refuzat de mai mulți avocați, având în vedere calitatea intimatei.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.
Petentul L. N. solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimata L. (Buda) M. pentru săvârșirea infracțiunii de violare a secretului corespondenței prev. de art.195 al.1 și 2 C.pen. În cauză, procurorul nu a efectuat minime verificări a aspectelor reclamate, nu a audiat nici petentul, nici intimata, limitându-se doar la primirea la dosar a unui memoriu, a unei "note"; din partea intimatei.
Reprezentantul M. ui P. solicită respingerea plângerii, constatându-se că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată în cauză precum și modul în care a fost soluționată plângerea împotriva acesteia conform art.278 C.pr.pen., sunt legale și temeinice.
Apreciază că în cauză nu este necesară suplimentarea probatoriului pentru a se verifica aspectele legate de întrunirea sau nu, a elementelor constitutive ale infracțiunii de violare a secretului corespondenței. Aceasta, deoarece, așa cum s- a arătat și în actele contestate, aspectele legate de caracterul personal sau comun a acestor date din corespondența soților, la data respectivă aceștia fiind căsătoriți, pe fondul divergențelor legate de despărțirea de facto și de iure a acestora, au fost și pot fi verificate și de către instanță în cadrul procedurii în care ne aflăm, prin simpla verificare a materialității acestei corespondențe depuse la dosar și la care s-au făcut referirile de cuviință.
Pentru a pune problema elementelor constitutive, această infracțiune trebuie să existe din această perspectivă în forma intenției directe, respectiv ca o
persoană să realizeze acțiunile prevăzute în art.195 C.pen., cu intenția de a viola secretul și intimitatea la care se referă aspectele aflate în corespondență.
Ori, în cauză aceste aspecte au făcut inclusiv obiectul unei dezbateri în procesul civil, fiind probe în acest proces, sub aspectul unora din temeiurile solicitării de desfacere a căsătoriei.
Prin urmare, raportat la probațiunea deja existentă în cauză și la faptul că soluția s-a dat în cadrul procesual al actelor premergătoare, fiind o soluție de neîncepere a urmăririi penale, apreciază că nu se poate aduce nici o critică viabilă soluției și nu este necesară completarea probațiunii în vederea unei eventuale începeri a urmăririi penale.
Așa fiind, solicită respingerea plângerii ca nefondată.
C U R T E A
Prin rezoluția procurorului din 18 aprilie 2013 dată în dosar nr. nr.95/P/2013 al P. ui de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus, în temeiul art.228 alin.1, art.10 lit.d C.pr.pen. neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitoarei L. M., pentru săvârșirea infracțiunii de violarea corespondenței, prev. de art.195 alin.1 și 2 Cod penal.
Pentru a pronunța această rezoluție, procurorul a reținut următoarele:
La data de 15 ianuarie 2013, persoana vătămată L. N. a înregistrat o plângere la P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, prin care a reclamat săvârșirea infracțiunii de violare a secretului corespondenței, prev. de art.195 alin.1 și 2 Cod penal, de către făptuitoarea L. M., soția sa, susținând în esență, că aceasta i-ar fi deschis corespondența adresată de societatea de telefonie Orange România S.A., ce conținea lista detaliată a convorbirilor efectuate de la numărul de telefon personal, pentru lunile februarie - aprilie 2012.
Având în vedere că făptuitoarea L. M. are calitatea de procuror în cadrul P. ui de pe lângă Judecătoria Baia Mare, plângerea susnumitului a fost înaintată la P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Inițial, plângerea numitului L. N. a fost înregistrată ca și plângere generală însă, ulterior, ca urmare a revenirilor acestuia, a fost înregistrată în registrul de urmărire penală.
Din actele premergătoare începerii urmăririi penale, a rezultat că numitul
L. N., agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție de Frontieră Sighetu Marmației s-a căsătorit la data de 17 septembrie 2011 cu făptuitoarea L. M., cei doi având un copil născut la data de 7 februarie 2012.
După nașterea copilului, numitul L. N. a rămas în concediu de paternitate, la data de 7 mai 2012, iar făptuitoarea L. M. și-a reluat activitatea la P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare.
În continuare, relația dintre cei doi s-a deteriorat, astfel că la data de 20 noiembrie 2012 făptuitoarea L. M. a introdus o acțiune de divorț, motivând că L. N., deși se afla în concediu de paternitate, a manifestat dezinteres față de problemele gospodăriei, lipsind constant de la domiciliu și fiind activ pe site-urile de socializare (matrimoniale). Făptuitoarea a mai arătat că a susținut singură cheltuielile curente ale gospodăriei, soțul său (aflat în concediu de paternitate), fiind interesat doar de frecventarea unor saloane de întreținere corporală și de efectuarea reparațiilor autoturismului proprietatea sa, cu care circula foarte mult, uneori fără a avea un scop bine definit .
La acțiunea de divorț făptuitoarea L. M. a anexat două detalii de convorbiri, pentru perioada februarie-aprilie 2012, comunicate de Orange România S.A. către numitul L. N., la cererea acestuia.
A mai reținut procurorul că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că făptuitoarea L. M. a menționat că, soțul său a deschis în prezența sa corespondența comunicată de Orange România S.A. și că această corespondență a rămas la locuința comună din municipiul B. M. . Făptuitoarea a mai arătat că ulterior a anexat la cererea de divorț facturile detaliate (pe care soțul său le-a solicitat de la compania de telefonie tocmai pentru a-i demonstra că nu are nimic de ascuns .
Având în vedere cele constatate, procurorul a apreciat că în cauză, sub aspectul laturii obiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violarea secretului corespondenței prev. de art. 195 alin.1 și 2 Cod penal, deoarece, în primul rând, în cauză nu există indicii temeinice că făptuitoarea ar fi deschis efectiv corespondența adresată soțului său.
În al doilea rând, trebuie menționat că pentru realizarea conținutului infracțiunii prev. de art.195 Cod penal, într-o primă modalitate, este necesară existența unei acțiuni de deschidere, fără drept, a unei corespondențe adresate altuia. Potrivit doctrinei și jurisprudenței, soțul are dreptul să deschidă corespondența adresată celuilalt soț. Deschiderea corespondenței adresate unui soț de către celălalt soț, nu constituie infracțiune, deoarece loialitatea pe care și-o datorează exclude din cadrul relațiilor lor posibilitatea unor secrete inviolabile (a se vedea în acest sens O. Loghin, T. Toader - Drept Penal Român - Partea Specială, ediția a III-a revăzută și adăugită, Casa de editură și presă Șansa S.R.L., București, 1998, pag. 162).
Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul L. N. a formulat plângere la procurorul general al P. ui de pe lângă Curtea de Apel Cluj, plângere ce a fost respinsă prin rezoluția nr.311/II/2/2013 din 14 mai 2013.
Procedând în conformitate cu dispoz. art.278/1 C.pr.pen., petentul L.
N., în termen legal, a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, respectiv, Curtea de Apel Cluj, plângerea fiind înregistrată sub nr. de mai sus.
S-a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitoarea L. (Buda) M. și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de aceasta pentru săvârșirea infracțiunii de violare a secretului corespondenței prev. de art.195 al.1 și 2 C.pen.
În motivarea plângerii au fost detaliate aceleași aspecte ca și în plângerea penală introductivă, cu mențiunea că petentul apreciază că fapta intimatei - de a-i deschide, reține corespondența și a o depune la dosarul de divorț, iar în acest fel, de a o aduce la cunoștința mai multor persoane - i-a adus atingere dreptului constituțional la inviolabilitatea corespondenței și constituie infracțiunea prev. de art.195 C.pen.
De asemenea, petentul este nemulțumit că procurorul nu a făcut o cercetare efectivă a faptelor reclamate, nu a efectuat o minimă verificare a aspectelor invocate, nu a audiat nici petentul, nici intimata, limitându-se doar la primirea la dosar a unui memoriu, a unei "note"; din partea intimatei.
Ver if ic ând rezoluț ia atac ată,
în baza lucrărilor și materialului din dosarul
cauzei, în virtutea dispoz. art.278/1 alin.7 C.pr.pen., Curtea constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 228 alin.1 C.pr.pen., organul de urmărire penală, sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art.221 C.pr.pen., dispune prin rezoluție
începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art.10 C.pr.pen.
Așa fiind, legea însăși permite darea unei soluții de către procuror, chiar și numai pe baza cuprinsului actului de sesizare și/ sau al actelor premergătoare, nefiind obligatorie administrarea anumitor probe sau a unui anumit nr. de probe, dacă organul judiciar se consideră lămurit chiar și numai prin verificarea actului de sesizare.
În speța de față, în mod corect procurorul a constatat că există un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale - cel prev. de art.10 lit.d C.pr.pen., respectiv, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violarea secretului corespondenței prev. de art.195 alin1.2. C.pen.
Pornind de la textul legal care incriminează infracțiunea de violarea secretului corespondenței se constată că într-adevăr, din conținutul actului de sesizare (plângerea petentului) și actele premergătoare efectuate în cauză - verificarea poziției intimatei, precum și a înscrisurilor depuse de petent și intimată - rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză față de intimata
L. (Buda) M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. art.195 alin.1 și 2
C. pen., este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii reclamate.
Astfel, nu s-a dovedit în cauză deschiderea ori sustragerea de către intimată a corespondenței adresate petentului de societatea de telefonie Orange România S.A., respectiv, cele două înscrisuri privind detalii convorbiri efectuate de la numărul de telefon personal, pentru lunile februarie - aprilie 2012.
Intimata a arătat că aceste două înscrisuri au fost aduse și au rămas la domiciliul comun al celor doi (pe atunci) soți din B. M., iar petentul a arătat că, deși la cererea sa, i-au fost transmise prin poștă cele două înscrisuri, el nu a aflat de existența lor decât odată cu primirea cererii de divorț. Lăsând la o parte aspectul că, petentului i s-au comunicat cele două înscrisuri la adresa din sat S. nr.199, jud. Maramureș (domiciliul părinților) și nu la domiciliul comun din B.
M. (ceea ce face mult mai plauzibilă varianta deschiderii corespondenței de către petent), acesta nu a produs niciun fel de dovezi în sprijinul celor relevate, care să demonstreze că intimata, efectiv, a fost cea care a pus mâna pe plicuri și le-a însușit, după care le-a deschis.
Nu se regăsește în speță nici a doua modalitate alternativă de comitere a infracțiunii reclamate - reț inere a cores pondențe i. Aceasta deoarece, o astfel de modalitate, conform literaturii de specialitate, presupune o situație premisă - ajungerea corespondenței în posesia altei persoane, decât a destinatarului și, ulterior, refuzul acelei persoane de a o remite destinatarului. Ori, în speță, așa cum s-a arătat, petentul nu a făcut dovada că intimata a fost cea care a intrat prima în posesia corespondenței, pentru ca ulterior să o rețină, cu atât mai mult, cu cât, după cum s-a menționat, corespondența a fost trimisă la domiciliul părinților petentului și nu la domiciliul comun al foștilor soți. Chiar dacă, într-un fel sau altul, intimata a intrat în posesia respectivei corespondențe, nu i se poate
imputa, în lipsa unor dovezi certe, clare (în sensul că ea a intrat în posesia ei înaintea petentului și nu i-a adus acestuia la cunoștință) că a reținut-o în mod fraudulos și în sensul legii penale.
În ceea ce privește cea de a treia modalitate alternativă de comitere a faptei, imputată intimatei - divulgarea conț inu tu lu i corespondențe i ( constând în aceea că a depus cele două înscrisuri la dosarul de divorț și, astfel, au luat cunoștință de conținutul lor, terțe persoane - judecător, grefier, avocați, etc.), nici aceasta nu se incidentă, în sensul testului incriminator, pentru că, raportat la contextul în care
s-a realizat această acțiune materială a intimatei, nu se poate susține că a fost comisă cu forma de vinovăție prevăzută de lege - intenția - nici măcar indirectă, pentru că intimata, prevăzând rezultatul faptei sale - posibilitatea de a crea petentului o stare contrară celei de asigurare a securității și secretului corespondenței - nu numai că nu l-a urmărit, dar nici nu a acceptat posibilitatea producerii lui, solicitând instanței civile ca judecarea cauzei să se facă în ședință secretă, condiții în care, au posibilitatea să ia cunoștință de conținutul corespondenței doar persoanele implicate în activitatea de judecată și care, au obligația, în virtutea profesiei, de a păstra secretul profesional.
Pe lângă toate aceste considerente, nu poate fi ignorată - în cazul modalității de comitere a faptei, constând în desch idere a cor espondențe i - dacă s- ar fi dovedit în speță, fără echivoc, acest lucru - împrejurarea ținând de practica judiciară, dar chiar și de doctrină că, este discutabil - și, problema nu a fost tranșată până în prezent la modul clar, definitiv - dacă soții pot să-și controleze reciproc corespondența, nu puține fiind opiniile în sensul că nu s-ar comite infracțiunea prev. de art.195 C.pen. pentru că, fidelitatea pe care și-o datorează soții implică loialitate, astfel că între ei nu pot fi secrete inviolabile. Dar, oricum, această teorie nu este aplicabilă în speță, nefiind dovedită o acțiune ilicită, în acest sens, a intimatei.
În consecință, dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimată, procurorul a dat o soluție corectă plângerii petentului și a emis o rezoluție temeinică și legală.
Așa fiind, în baza art.2781 alin.8 lit.a C.pr.pen. se va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petentul L. N. împotriva rezoluției procurorului din 18 aprilie 2013, emisă în dosar nr.95/P/2013 al P. ui de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 300 lei, către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
HOT ĂRĂȘTE
În baza art.278/1 alin.8 lit.a C.pr.pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul L. N., domiciliat în B. M., str. Al. O. nr.1, ap.5, jud. Maramureș - împotriva rezoluției procurorului din 18 aprilie 2013, emisă în dosar nr.95/P/2013 al P. ui de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. obligă petentul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 300 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | |
ANA C. | M. | B. |
Red. A.C./ Dact. H.C.
2 ex./_
| ← Sentința penală nr. 67/2013. Plângerea împotriva soluţiilor... | Decizia penală nr. 14/2013. Plângerea împotriva soluţiilor... → |
|---|
