Decizia penală nr. 64/2013. Cerere de liberare conditionata

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 64/R/2013

Ședința publică de la 13 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. -A. C.

Judecător R. M. Judecător I. -M. L. Grefier L. B.

S-au luat spre examinare recursul declarat de către petent S. G. D. împotriva sentinței penale nr.1606 din_ a Judecătoriei G., având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul- recurent S. G. D., aflat în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu, av.Bocșa M., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. Prunean.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, condamnatul recurent declară că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul condamnatului-recurent, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate, cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată, apreciind că cererea îndeplinește cumulativ condițiile prev.de art.59 Cod penal raportat la art.450 C.pr.pen. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Reprezentanta Parchetului solicită, raportat la actele dosarului din care rezultă că cererea condamnatului îndeplinește cumulativ dispozițiile prevăzute de art.59 Cod penal, admiterea recursului declarat de condamnatul S. G.

D. .

Condamnatul-recurent S. G. D., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de liberare condiționate.

T. UL

Prin sentința penală nr.1606 din_ a Judecătoriei G., în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. a fost respinsă cererea condamnatului S. G. D., fiul lui

G. și M., născut la data de_ în orașul Turda, județul Cluj, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 277/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

În baza art. 450 alin. 2 C. pen. a fost fixat termen la_, dată după care cererea poate fi reexaminată.

În temeiul articolului 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M. I., în sumă de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de _

petentul condamnat S. G. D. a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru încălcarea legilor rutiere, arătând în motivare faptul, fapta pentru care a fost condamnat este minoră și nu prezintă pericol social. A mai învederat că are 3 copii de vârstă școlară și este singurul sprijin al familiei, dorind să fie lângă ei pentru a-i sprijini în depășirea greutăților.

Din procesul-verbal nr. 505/_ rezultă că persoana privată de libertate

S. G. D. se află în Penitenciarul Gherla, în executarea unei pedepse de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 277/2012 a Judecătoriei Cluj- Napoca pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de OUG 195/2002. Executarea pedepsei a început la data de_ și urmează să expire la_ . S-a reținut în cuprinsul procesului verbal menționat că în perioada detenției acesta a avut un comportament corespunzător regulamentului de ordine interioară, fiind recompensat de 2 ori, precum și că a participat la activități lucrative și socio-educative, finalizând un curs de calificare. Ținând seama de faptul că petentul condamnat are antecedente penale, comisia a propus o amânare de 2 luni pentru rediscutarea liberării condiționate, respectiv până la data de_ .

În drept, instanța reține că potrivit articolului 59, aliniatul 1 din Codul penal, pentru a fi liberat condiționat, un condamnat trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții: în primul rând să-și execute fracția de pedeapsă prevăzută de lege, în al doilea rând să fie stăruitor în muncă și în al treilea rând să fie disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

În speță, pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, corespunzând unui număr de 243 zile. Până la data de_, a executat 263 zile închisoare din care efectiv 211 zile, 52 zile fiindu-i considerate executate ca urmare a muncii prestate. Prin urmare, instanța constată că prima condiție pentru a putea beneficia de liberare condiționată este îndeplinită, condamnatul având executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție instanța constată că petentul a muncit, fiindu-i-se considerate ca executate un număr de 52 zile închisoare, până

la analiza în comisie, astfel că și această a doua condiție poate fi considerată ca fiind îndeplinită.

Condamnatul nu îndeplinește însă cea de-a treia condiție necesară pentru liberarea sa condiționată, respectiv disciplina și dovezile temeinice de îndreptare. Din caracterizarea comportamentului său în perioada detenției rezultă că acesta a fost într-adevăr recompensat de 2 ori cu suplimentarea dreptului la pachet ceea ce denotă un comportament corespunzător normelor de ordine interioară. Dar reține instanța că starea de recidivă în care se află condamnatul și numeroasele condamnări anterioare nu pot fi reținute ca dovezi temeinice de îndreptare în favoarea condamnatului atâta vreme cât după ce a fost definitiv condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni a săvârșit o nouă infracțiune, persistând astfel într-un comportament infracțional.

În ceea ce privește motivele de natură medicală și familială invocate de petent, instanța reține că acestea nu pot constitui un motiv pentru admiterea cererii de liberare condiționată, putând fi eventual avute în vedere în cadrul unei cereri de întrerupere a executării pedepsei.

Față de cele mai sus expuse, instanța constată că petentul condamnat nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberat condiționat, dar față de împrejurarea că a participat la 4 programe educaționale, la un program social, la activități lucrative, precum și că a absolvit un curs de calificare finalizat cu calificativul "foarte bun";, consideră că perioada de amânare va putea fi redusă, motiv pentru care, în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. a respins cererea condamnatului S. G. D., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 277/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca și va fixa termen la_, dată după care cererea sa poate fi reexaminată.

În temeiul articolului 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M. I., în sumă de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs condamnatul S. G.

D. solicitând liberarea sa condiționată și, în subsidiar, reducerea termenului fixat pentru reînnoirea cererii.

Examinând recursul promovat în cauză prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art.59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându- se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Prin Sentința penală nr.277/2012 a Judecătoriei Cluj -Napoca s-a dispus condamnarea inculpatului S. G. D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din procesul-verbal nr.505/_ încheiat de comisia pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarul Gherla rezultă că recurentul-condamnat a

executat fracția de pedeapsă de 2/3, necesară pentru liberarea condiționată conform art.59 alin.1 C.pen., respectiv 263 zile. Din același proces-verbal rezultă că petentul-condamnat este la prima analiză în fața comisiei de liberări condiționate și care a hotărât, față de abaterile disciplinare din perioada detenției să amâne liberarea condiționată până la data de_ . Prin Sentința penală nr. 1606/ 2012 a Judecătoriei G. a fost însă respinsă cererea formulată de către condamnat fiind stabilit un termen de amânare pentru data de_ .

, reținând că deși din referatul de evaluare psihologică întocmit condamnatului rezultă că acesta nu a fost sancționat disciplinar pentru nerespectarea R.O.I., raportat la antecedentele penale ale condamnatului, se impune amânarea liberării condiționate a recurentului.

T. ul apreciază că la acest moment cererea de liberare condiționată formulată de către condamnat este temeinică, în cauză impunându-se liberarea condiționată a recurentului.

Astfel, este de reținut pe de o parte că petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, că acesta a participat pe perioada executării pedepsei la activități socio - educative și religioase și că a avut două abateri disciplinare aplicate pe parcursul detenției. Pe de altă parte, antecedentele penale ale condamnatului, au fost avute în vedere de către Judecătoria Gherla atunci când a dispus amânarea liberării condiționate a recurentului pentru data din_ . Or, având în vedere că în perioada de amânare condamnatul nu a avut abateri disciplinare și că termenul fixat inițial de către Judecătoria Gherla pentru reînnoirea cererii este în prezent chiar depășit, tribunalul apreciază că cererea de liberare condiționată a recurentului la acest moment este întemeiată .

Față de aceste considerente, în temeiul art.38515pct.2 lit.d C.p.p., tribunalul va admite recursul declarat de către recurentul -condamnatS. G.

D. , fiul lui G. și M., născut la data de_ în orașul Turda, județul Cluj, CNP 168121215126214, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.1606/_ a Judecătoriei G., pe care o va casa în întregime și rejudecând cauza va dispune admiterea cererii de liberare condiționată.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. admite recursul declarat de condamnatul S. G. D. , fiul lui G. și M., născut la data de_ în orașul Turda, județul Cluj, CNP 168121215126214, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.1606/_ a Judecătoriei

G., pe care o casează în întregime și rejudecând cauza :

În temeiul art.450 alin.1 C.pr.pen. dispune liberarea condiționată a condamnatului S. G. -D. din executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.277/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Conform art.189 C.pr.pen. stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (av. Bocșa M. ), care se avansează din F.M.J.L.C.

În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, la fond și în recurs, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din data de 13 februarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

L. -A. C. R.

M.

I. -M.

L.

GREFIER

L. B.

Red.R.M./C.B.

2 ex./

Jud. fond: Nicoară M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 64/2013. Cerere de liberare conditionata