Decizia penală nr. 67/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.67/R/2013
Ședința publică din 13 februarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. C.
Judecător: R. M. Judecător: M. L. Grefier: L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul F. A. împotriva sentinței penale nr.1620 din_ pronunțată de Judecătoria Gherla, având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului F. A., av. Bîcu Angela-D., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind condamnatul.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. Prunean.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța în urma verificărilor efectuate a constatat faptul că petentul condamnat F. A. a fost liberat condiționat la data de_ prin sentința penală nr.142/2013 a Judecătoriei G.
.
Față de această împrejurare, instanța acordă cuvântul participanților.
Reprezentanta Parchetului solicită instanței a constata că prezenta cauză a rămas fără obiect, raportat la împrejurarea că recurentul F. A. a fost liberat condiționat.
Apărătorul din oficiu al condamnatului, solicită instanței a lua act de faptul că prezenta cauză a rămas fără obiect ca urmare a liberării condiționate a condamnatului. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din F.M.J.L.C.
T R I B U N A L U L
Prin sentința penală nr.1620 din_ pronunțată de Judecătoria Gherla, în baza art.450 alin.2 C.p.p. a fost respinsă cererea condamnatului F. A., fiul lui E. și Z., născut la data de_ în orașul Cluj-Napoca, județul Cluj, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 112/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
În baza art. 450 alin. 2 C. pen. a fost fixat termen la_, dată după care cererea poate fi reexaminată.
În temeiul articolului 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M. I., în sumă de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Din procesul-verbal nr. 499/_ rezultă că persoana privată de libertate
F. A. se află în Penitenciarul Gherla, în executarea unei pedepse de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 112/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Executarea pedepsei a început la data de_ și urmează să expire la_ . S-a reținut în cuprinsul procesului verbal menționat că în perioada detenției acesta a avut un comportament corespunzător regulamentului de ordine interioară, fiind recompensat de 4 ori, precum și că a participat la activități lucrative și socio-educative, finalizând un curs de calificare. Ținând seama de faptul că petentul condamnat are antecedente penale, comisia a propus o amânare de 2 luni pentru rediscutarea liberării condiționate, respectiv până la data de_ .
În drept, instanța a reținut că potrivit articolului 59, aliniatul 1 din Codul penal, pentru a fi liberat condiționat, un condamnat trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiții: în primul rând să-și execute fracția de pedeapsă prevăzută de lege, în al doilea rând să fie stăruitor în muncă și în al treilea rând să fie disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
În speță, pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, corespunzând unui număr de 243 zile. Până la data de_, a executat 264 zile închisoare din care efectiv 205 zile, 59 zile fiindu-i considerate executate ca urmare a muncii prestate. Prin urmare, instanța constată că prima condiție pentru a putea beneficia de liberare condiționată este îndeplinită, condamnatul având executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție instanța constată că petentul a muncit, fiindu-i-se considerate ca executate un număr de 59 zile închisoare, până la analiza în comisie, astfel că și această a doua condiție poate fi considerată ca fiind îndeplinită.
Condamnatul nu îndeplinește însă cea de-a treia condiție necesară pentru liberarea sa condiționată, respectiv disciplina și dovezile temeinice de îndreptare. Din caracterizarea comportamentului său în perioada detenției rezultă că acesta a fost într-adevăr recompensat de 4 ori cu suplimentarea dreptului la vizită sau pachet ceea ce denotă un comportament corespunzător normelor de ordine interioară. Dar reține instanța că starea de recidivă în care se află condamnatul și numeroasele condamnări anterioare nu pot fi reținute ca dovezi temeinice de îndreptare în favoarea condamnatului atâta vreme cât după ce a fost definitiv condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni a săvârșit o nouă infracțiune, persistând astfel într-un comportament infracțional.
În ceea ce privește motivele de natură familială invocate de petent, instanța reține că acestea nu pot constitui un motiv pentru admiterea cererii de liberare condiționată, putând fi eventual avute în vedere în cadrul unei cereri de întrerupere a executării pedepsei.
Față de cele mai sus expuse, instanța constată că petentul condamnat nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberat condiționat, dar față de împrejurarea că a participat la 4 programe educaționale, la un program social, la activități lucrative, precum și că a absolvit un curs de calificare finalizat, consideră că perioada de amânare va putea fi redusă, motiv pentru care, în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. va respinge cererea condamnatului F. A.
, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 112/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca și va fixa termen la_, dată după care cererea sa va putea fi reexaminată.
În temeiul articolului 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M. I., în sumă de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal, condamnatul
F. A. care a solicitat casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei decizii penale prin care să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 1 an închisoare, arătând în motivare că întrunește toate condițiile cerute de lege pentru a fi liberat condiționat.
La termenul de judecată din data de 13 februarie 2013, tribunalul constată că petentul condamnat F. A. a fost liberat condiționat din executarea pedepsei sus-menționate, la data de_, prin sentința penală nr.142/2013 a Judecătoriei G. .
În consecință, intervenind între timp liberarea condiționată a petentului, în baza art.3851și urm. C.pr.pen. rap. la art.450 alin.4 C.pr.pen. tribunalul urmează să constate rămas fără obiect recursul declarat de condamnat, împotriva sentinței penale nr.1620/2012 a Judecătoriei G. .
Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Bîcu Angela-D.
), care se va avansa din F.M.J.L.C.
Potrivit art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs (în care se include și onorariul avocațial din oficiu) vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată rămas fără obiect recursul declarat de condamnatul F. A., fiul lui E. și Z., născut la data de_ în Cluj-Napoca, jud. Cluj, împotriva sentinței penale nr.1620/_ a Judecătoriei G. .
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Bîcu Angela-D. ), care se avansează din F.M.J.L.C.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs (în care se include și onorariul avocațial din oficiu) rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 februarie 2013.
Președinte | Judecător | Judecător | |||
L. C. | R. | M. | M. | L. |
Grefier
L. B.
Red. M.L./C.B./2 ex. Jud. fond: Nicoară M.
← Decizia penală nr. 418/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 190/20. Cerere de liberare conditionata → |
---|