Decizia penală nr. 753/2013. Nerespectarea hotarârilor judecatoresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 753/R/2013
Ședința publică din 30 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | R. | , judecător |
JUDECĂTORI | : M. | B. | |
: A. | D. | L. | |
GREFIER | : L. | A. | S. |
Ministerul Public reprezentat prin A. IA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-au luat spre examinare recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TURDA și de către inculpatul F. V. împotriva sentinței penale nr. 53 din data de 04 februarie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda, privind pe inculpat F. V. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, dat în dosar nr. 2647/P/2008, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 271 alin. 2 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 40 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul F.
V. asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat R. Cora C., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la doar ( f. 17 ) și partea civilă B. V., lipsă fiind partea civilă F. V. și avocat Moldvai Bela în substituirea apărătorului ales al inculpatului F. V., avocat G. N., ambii din cadrul Baroului Cluj, cu delegații la dosar ( f. 18, 19 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Inculpatul F. V. învederează instanței faptul că apărătorul său ales tocmai a părăsit sala de ședință.
Curtea, raportat la și necesitatea prezentării avocat Moldvai Bela, din cadrul Baroului Cluj, cu delegație de substituire la dosar ( f. 19 ) pentru asigurarea asistenței judiciare a inculpatului prezent, în baza dispozițiilor art. 104 alin. (12) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, va striga din nou această cauză.
La cea de-a două strigare a cauzei se prezintă inculpatul F. V. asistat de avocat Moldvai Bela în substituirea apărătorului ales al inculpatului F. V., avocat G. N., ambii din cadrul Baroului Cluj, cu delegații la dosar ( f. 18, 19 ) și de apărător desemnat din oficiu, avocat R. Cora C., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la doar ( f. 17 ), partea civilă B. V., lipsă fiind partea civilă F. V. .
Apărătoarea din oficiu a inculpatului F. V. solicită instanței să ia act de încetarea delegației sale și să se dispună plata onorariului parțial din fondul M. ui Justiției.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Partea civilă B. V. arată că lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a recursurilor declarate în cauză și solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea transportului dus-întors în cuantum de 25 de lei, sens în care depune la dosar înscrisuri justificative, precum și contravaloarea unei zile de lucru în cuantum de 50 de lei.
Reprezentanta M. ui P. arată că Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 53/2013 a Judecătoriei Turda privind pe inculpatul Frdui V. . Susține că hotărârea instanței de judecată este criticată pentru nelegalitate, respectiv pentru greșita încadrare juridică. În acest sens, arată că inculpatul a fost trimis în
judecată pentru nerespectarea hotărârii judecătorești, în forma prev. de art. 271 alin. 2 și 3 din Codul penal. Din conținutul hotărârii rezultă că instanța de judecată a analizat din punct de vedere obiectiv și subiectiv alineatele 2 și
3 ale textului de lege anterior evocat, dar la pronunțarea condamnării a indicat art. 271 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal. Astfel, arată că există o formă tip a infracțiunii prev. de art. 271 alin. 1 Cod penal, precum și variantele de specie, în celelalte alineate ale textului de lege, însă fiecare text de lege are forme materiale, respectiv elementul material diferit. Susține că art. 271 alin. 1 Cod penal vizează situația în care există o opoziție la executarea unei hotărâri judecătorești față de organul de executare și că aceasta nu este incidentă în speță. Mai arată că alin. 2 al aceluiași articol se referă la împiedicarea folosinței unui imobil, iar alineatul 3 la împiedicarea în forma violenței, elemente materiale care au fost reținute în cauză, respectiv că din luna martie sau aprilie a anului 2008, inculpatul a început să are și să semene imobilul teren, cunoscând că acesta este în proprietatea părții vătămate. În acest context, în toamnă, partea vătămată a intenționat să culeagă porumbul de pe teren, iar inculpatul a lovit partea vătămată, bunul fiind luat și dus la domiciliul acestuia. Astfel, apreciază că în mod greșit s-a reținut art. 271 alin. 1 din Codul penal, motiv pentru care solicită admiterea recursului Parchetului și modificarea hotărârii în sensul de a se dispune condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 271 alin. 2 și 3 din Codul penal.
Raportat la recursul inculpatului pentru motivele formulate în scris, care vizează aplicarea art. 181din Codul penal, precum și a circumstanțelor atenuante, arătându-se faptul că inculpatul este în etate și cu o stare a sănătății precară, apreciază că aspectele nu sunt contestate, dar că nu trebuie să fie determinante pentru a se ajunge la concluzia că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În acest context, susține că inculpatul se află la a treia condamnare pentru infracțiuni de același gen, respectiv de nerespectare a hotărârii judecătorești, acesta fiind condamnat pentru prima dată în anul 2005, când instanța a manifestat clemență prin aplicarea unei amenzi penale, ulterior în anul 2008, la pedeapsa de 6 luni închisoare suspendată condiționat în baza art. 81 din Codul penal, dar în continuare inculpatul a nesocotit hotărârile judecătorești.
Cu privire la situația evidențiată arată că infracțiunea prezentă a debutat în martie - aprilie 2008, respectiv anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa de 6 luni suspendată condiționat, infracțiunea fiind în formă continuă și epuizată în luna octombrie a anului 2008. În acest context, apreciază că disp. art. 40 din Codul penal au fost reținute în mod corect, inculpatul nefiind în mod evident recidivist, raportat la condamnarea anterioară de 6 luni închisoare, dar precizează că
infracțiunea este comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate.
De asemenea, evidențiază faptul că infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești este o infracțiune de pericol, care aduce atingere relațiilor care vizează buna înfăptuire a justiției. Astfel, practic, o hotărâre judecătorească nu ar avea nicio valoare în ipoteza în care nu este pusă în executare, ea fiind pur formală, iar inculpatul nesocotește în mod constant hotărârea în dauna părții vătămate.
Reiterează faptul că aspectul cel mai grav este starea de pericol care se creează pentru nerespectarea unei hotărâri și solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat.
Apărătorul inculpatului F. V., arată că nu se opune admiterii în parte a recursului Parchetului, respectiv pentru aplicarea doar a alin. 2 și 3 a art. 271 Cod penal, dar susține recursul inculpatului și solicită admiterea acestuia, respectiv să se dispună casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei pe fond și achitarea inculpatului conform art. 11 alin. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală.
Consideră că faptei îi lipsește pericolul social al unei infracțiuni raportat la modalitatea concretă de comitere a faptei, sens în care precizează că între părți a existat un litigiu de natură civilă, că acestea sunt în etate și că prin hotărârea respectivă s-a partajat într-adevăr o suprafață mare a unui imobil teren, însă în momentul delimitării părțile nu au cunoscut cu exactitate limitele. Astfel, raportat și la declarațiile inculpatului, care a dorit să semene parcela care îi aparține, a greșit și a semănat mai mult, dar fără a avea intenția de a încălca hotărârea judecătorească. În acest context, deși inculpatul a uzat de procedura prev. de art. 3201Cod procedură penală, raportat la lipsa intenției evidențiază lipsa de pericol social al faptei, cu precizarea că aplicarea acestui text de lege nu semnifică agravarea pericolului social al faptei.
În concluzie, pentru motivele expuse, solicită admiterea recursului inculpatului.
Partea civilă B. V., lasă modul de soluționare al recursurilor la aprecierea instanței și solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
Inculpatul F. V., având ultimul cuvânt, arată că din cursul anului 2008 nu mai lucrează imobilul teren care nu-i aparține și că în prezent nu comunică cu partea civilă.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 53/_ a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosar nr._ , în baza art. 271, alin.1, 2 și 3 C.pen., cu aplicarea art.40, alin.1 C.pen., art.320 ind.1 C.p.p., art.74, alin.2 C.pen., art.76, lit.e C.pen., a fost condamnat inculpatul F. V., fiul lui V. și Susana, născut la data de_, în satul Pădureni, județul Cluj, cu dom. în C. - T., str.
A. C., nr. 8, jud Cluj, C.N.P. 1., cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.
În baza art.83 C.pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni aplicată prin Sentința penală nr.595/2007 a Judecătoriei Turda rămasă definitivă la data de_, pe care inculpatul o
va executa alăturat prezentei pedepse de 2 luni închisoare, în final aplicând 8 luni închisoare.
În baza art.71 C.pen. i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art.64, alin.1, lit.a, teza a II-a C.pen.
În baza art.14 C.p.p., art.346 C.p.p., art.998 C.civ., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă B. V. a sumei de 1787,19 lei reprezentând daune materiale și a sumei de 1200 lei reprezentând daune morale.
În baza art.14 C.p.p., art.346 C.p.p., art.998 C.civ., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă F. V. a sumei de 1787,19 lei reprezentând daune materiale.
În baza art.191, alin.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art.193 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă B. V. a sumei de 43,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Numiții F. V., F. V., F. V., F. N., B. V. de pe
urma lui B. Ana, fiica lui F. V., și F. V. sunt moștenitorii defunctului F. V., fostul proprietar al unei suprafețe totale de 4,35 ha teren agricol, situat în satul Pădureni, în zona denumită "Fundătură";. Numitul B. V., fiind fiul soției lui F. V., B. Ana, are dreptul cu titlu de moștenire la o parte din acest teren agricol.
Într-adevăr, prin Sentința civilă nr. 151/1999 a Judecătoriei Turda (fila 80 dos.), rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2606/2001 a Curții de Apel Cluj (filele 83-85 dos.), s-a dispus ca fiecare dintre moștenitori, respectiv F. V., F. V., F. V., F. N., B. V. prin B. Ana, fiica lui F. V. și F. V., să beneficieze de o suprafață de 0,725 hectare de teren reprezentând a șasea partea din suprafața de 4,35 hectare teren agricol ce aparținuse defunctului F. V. . Prin aceeași sentință s-a stabilit, pe baza unei expertize tehnice, și amplasamentul parcelelor de teren începând dinspre partea stângă spre partea dreaptă, prima revenindu-i învinuitului F. V., iar următoarele fiind atribuite lui F. V., F. V.
, F. N., B. V. și F. V. (fila 73 dos.).
După rămânerea definitivă a sentinței civile menționate mai sus, învinuitul F. V. nu a înțeles a respecta această hotărâre, astfel că
împotriva sa au fost formulate mai multe plângeri penale sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești.
În urma judecării sale cu privire la comiterea acestor fapte, învinuitul a fost condamnat prin decizii penale definitive și irevocabile pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. și ped. de art. 271 al. 2 C.penal. Prin Decizia penală nr. 268/_ a Curții de Apel Cluj învinuitul a fost condamnat la pedeapsa de 10 milioane lei vechi amendă, iar prin Decizia penală 306/R/l_ a Curții de Apel Cluj, învinuitul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni închisoare, totodată instanța dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei într-un termen de încercare de 2 ani și 6 luni (filele 113-124 dos.).
Este de remarcat că, deși a fost condamnat definitiv de două ori pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești tocmai cu privire la terenul ce face obiectul prezentului dosar, inculpatul F. V. a considerat în continuare că i se cuvine întreaga suprafață de 4,35 hectare teren agricol, ignorând hotărârile instanțelor de judecată civile și penale și încălcând
dreptul de proprietate al părților vătămate, de asemenea constituite ca părți civile, B. V. și F. V. .
În concret, în primăvara anului 2008, inculpatul F. V. s-a decis să cultive suprafața sa de teren din satul Pădureni cu porumb, dar nu s-a rezumat la a însămânța doar parcela al cărui proprietar era, ci a însămânțat și celelalte parcele ce nu îi aparțineau, una dintre ele aparținându-i părții vătămate B. V., iar alta părții vătămate F. V. .
La data de_, B. V. a fost anunțat de fiul său cu privire la această stare de fapt, iar acesta, împreună cu partea vătămată F. V. și martorii Mocan Ana și F. V., s-au deplasat în satul Pădureni la parcela de teren ce îi aparținea pentru a constata starea de fapt. B. V. a început să culeagă porumbul cultivat, considerându-se proprietarul acestuia, dar după ce a cules un număr de 15 rânduri din cele 38 existente pe parcelă, la fața locului a apărut învinuitul F. V., însoțit de fiica lui Bărbos M. ela, ginerele său Bărbos Simion și fiul său F. M. . Văzând că părțile vătămate împreună cu persoanele ce îi însoțeau culegeau porumbul pe care el îl plantase, inculpatul F. V. a început să adreseze celor care culegeau porumb cuvinte și expresii jignitoare și injurii, provocând o stare de indignare celor de față, iar apoi s-a deplasat înspre partea vătămată B.
V. și, apropiindu-se de acesta, l-a lovit cu pumnul în piept, astfel încât B.
V. a căzut pe pământ, lovindu-se la spate și fiind supus unei suferințe fizice. B. V. a fost ajutat să se ridice de către numitele Mocan Ana și F.
V. (filele 28-30 dos.). Se arată că partea vătămată F. V. și martorii Mocan Ana și F. V. atestă faptul că partea vătămată a fost împinsă de către învinuit și ca urmare a acestei împingeri partea vătămată B. V. a căzut la pământ. Totodată, se arată că și învinuitul recunoaște că l-a împins pe numitul B. V., iar martorii Bărbos M. ela, Bărbos Simion și F. M. au declarat că nu au observat acest incident dar că învinuitul le-a comunicat verbal după ce au ajuns acasă că 1-a împins pe partea vătămată (filele 25-32).
Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală rezultă și faptul că, după ce a fost lovit, B. V. împreună cu F. V., Mocan Ana și F. V. au plecat de la fața locului, iar porumbul cules de ei a fost ridicat de învinuitul F. V. și dus la locuința acestuia.
Este de reținut și faptul că în contextul celor mai sus expuse, F. V. a realizat că și terenul său fusese cultivat cu porumb de același inculpat F.
V. .
Instanța a apreciat că fapta și vinovăția inculpatului F. V. rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă din ansamblul probator administrat, așa cum se va argumenta în cele ce urmează.
Sub aspectul laturii obiective, în concret a elementului material, instanța a reținut că inculpatul F. V. a săvârșit infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești în forma prevăzută de art.271, alin.2 Cod. Pen. prin aceea că a împiedicat partea vătămată F. V. de a folosi terenul concret delimitat ce îi fusese atribuit prin partaj judiciar. Totodată, inculpatul F. V. a săvârșit infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești în forma prevăzută de art.271, alin.3 Cod. Pen. prin aceea că nu doar a împiedicat partea vătămată B. V. de a folosi terenul concret delimitat ce îi fusese atribuit prin partaj judiciar, dar a făcut acest lucru prin acte de violență - lovirea părții vătămate B. V. cu pumnul în piept astfel încât acesta a căzut pe spate, fiindu-i provocată suferință fizică - așa cum rezultă din declarația martorei F. V. (filele 37-38 dos.), respectiv din declarația martorei Mocan Ana (filele 39-40).
Urmarea socialmente periculoasă constă în starea de pericol pentru înfăptuirea justiției, iar în cazul infracțiunii săvârșite în forma prev. și ped. de art.271, alin.3 Cod. Pen. și în atingerea adusă integrității corporale și sănătății persoanei.
Raportul de cauzalitate între elementul material și urmarea socialmente periculoasă rezultă ex re, pe baza probatoriului administrat în cauză.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a apreciat că, deși inculpatul
F. V. a încercat inițial să acrediteze ideea erorii de fapt în determinarea limitelor parcelei sale ceea ce ar fi dus la cultivarea parcelelor părților vătămate B. V. și F. V., o astfel de ipoteză este practic complet exclusă, deoarece, înainte de toate, terenul în cauză a făcut obiectul unui litigiu civil, a fost expertizat tehnic și s-a stabilit prin măsurători amplasamentul fiecărei parcele în parte așa cum au rezultat acestea în urma partajului judiciar. Totodată, inculpatul F. V. a suferit până în prezent două condamnări definitive pentru aceeași infracțiune de nerespectare a
hotărârilor judecătorești cu privire la aceleași terenuri care fac și obiectul prezentului dosar. Astfel fiind, este exclus ca orice persoană cu o minimă diligență să nu aibă cunoștință cu exactitate de limitele terenului pe care îl are în proprietate în baza unei hotărâri judecătorești, respectiv, per a contrario, de faptul că dincolo de acele limite se află proprietăților părților vătămate B. V. și F. V. .
Concluzionând, instanța a apreciat că este îndeplinită condiția săvârșirii infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești de către inculpatul F. V. cu intenție directă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui.
Având în vedere considerentele de mai sus, constatând că faptele inculpatului există, au fost săvârșite de către acesta și constituie infracțiune în sensul art.17 C.pen., instanța l-a condamnat pe inculpatul F. V. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești prev. și ped. de art. 271, alin. 2 și 3 C.pen.. La
individualizarea cuantumului pedepsei au fost avute în vedere limitele speciale de pedeapsă reduse cu 1/3 în virtutea art. 320 ind.1, alin.7 Cod procedură penală. Au fost avute, de asemenea, în vedere dispozițiile art. 74, alin.2 Cod.pen., reținându-se vârsta înaintată a inculpatului, născut la data de_, din perspectiva umanismului dreptului penal. S-a făcut, de asemenea, aplicarea art.76, lit.e Cod.pen., ca o consecință a reținerii art. 74, alin.2 Cod.pen.
În schimb, față de momentul săvârșirii infracțiunii dedusă judecății în prezentul dosar, instanța a făcut și aplicarea art.40, alin.1 C.pen., reținând că inculpatul a săvârșit fapta în termenul de încercare determinat prin raportare la condamnarea la 6 luni închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei suferită în baza Deciziei penale nr.79/A/2008 în Dosar nr._ (filele 115-118 dos.).
Pe cale de consecință, în baza art.83 C.pen., instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni aplicată prin Sentința penală nr.595/2007 a Judecătoriei Turda așa cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr.79/A/2008 a T. ului Cluj la data de _
, pe care inculpatul o va executa alăturat prezentei pedepse de 2 luni închisoare, în final aplicând 8 luni închisoare.
Este de remarcat cu privire la modalitatea de executare a celor 8 luni că inculpatul a fost avertizat de două ori prin cele două condamnări definitive pe care le-a suportat anterior asupra necesității redimensionării
comportamentului său față de valorile sociale ocrotite prin dispozițiile art.271 Cod.pen., însă cu toate acestea inculpatul nu a înțeles să procedeze astfel și a perseverat pe iter criminis. Mai mult, s-a dovedit că nici amenda penală și nici aplicare pedepsei cu închisoarea, dar cu suspendarea condiționată a executării, nu și-au atins scopul preventiv și punitiv în ceea ce îl privește pe inculpat, astfel încât s-a apreciat că este necesară executarea pedepsei aplicată prin prezenta sentință.
Din motivele arătate la alineatul precedent, instanța a apreciat că nu se poate reține că fapta inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni și cu atât mai puțin s-ar putea dispune achitarea. O astfel de soluție ar fi în mod cert de natură a demonstra inculpatului că este deasupra legii, în condițiile în care nici două condamnări anterioare nu au reușit să-l determine să-și redimensioneze comportamentul.
În baza art.71 C.pen., instanța i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art.64, alin.1, lit.a, teza a II-a C.pen.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că în cursul urmăririi penale, partea vătămată F. V. s-a constituit parte civilă cu suma de 8000 lei, reprezentând daune materiale, iar partea civilă B. V. s-a constituit parte civilă cu suma de 8000 lei daune materiale reprezentând prețul porumbului și al subvențiilor agricole pe care le-a pierdut urmare a acțiunilor inculpatului F. V., respectiv cu suma de 1500 lei daune morale justificate față de suferințele la care a fost supus prin fapta inculpatului.
În drept, pretențiile civile nu au fost motivate nici de către partea vătămată F. V. și nici de către partea vătămată B. V. .
Pentru dovedirea pretențiilor civile, părților vătămate li s-a încuviințat proba cu înscrisuri, precum și proba cu martorii audiați în cursul urmăririi penale.
Conform art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar art.999 cod civil prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa. Așadar, rezultă că pentru a fi in prezența unei răspunderi delictuale pentru fapta proprie trebuie să fie întrunite următoarele condiții: să existe prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, culpa sau greșeala, adică vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Având în vedere că în cauză s-a dovedit vinovăția inculpatului, fiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 si urm. C.civ, instanța a apreciat că se impune obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile solicitate, în privința daunelor materiale, doar în măsura dovedirii cuantumului acestora. Sub aspectul daunelor materiale, deși ambele părți vătămate au solicitat câte 8000 lei, instanța a apreciat că pretențiile astfel formulate se justifică sub aspect probator doar în parte.
Astfel, instanța a avut în vedere pentru soluționarea laturii civile anul 2008, corespunzător anului săvârșirii faptei de către inculpat, iar prin raportare la acest an va avea în vedere înscrisul de la fila 245 dos. din cuprinsul căruia rezultă că pentru cultura de porumb producția medie kg/ha a fost de 3652 kg/ha, la un preț de 0,60-0,75 lei/kg. Instanța a avut în vedere apoi faptul că fiecare dintre părțile vătămate constituite părți civile avea câte o suprafață de 0,725 ha de a cărei folosință a fost lipsită de către inculpat, iar ca preț va avea în vedere media aritmetică între 0,60 lei și 0,75
lei/kg porumb. Determină astfel instanța că daunele materiale suportate de către fiecare dintre părțile vătămate constituite părți civile sunt de 1787,19 lei.
S-a reținut că, deși a întreprins, în baza rolului activ, demersuri pentru a stabili sumele de care partea civilă B. V. a fost lipsit prin pierderea de subvenții agricole, nu au fost identificate astfel de sume care să se afle în raport de cauzalitate cu fapta inculpatului dedusă judecății în prezentul dosar.
În privința daunelor morale solicitate de către partea vătămată constituită parte civilă B. V. în cuantum de 1500 lei, instanța a reținut că este dincolo de orice îndoială faptul că acestei părți i-a fost cauzat un prejudiciu moral prin fapta inculpatului.
Legiuitorul român nu a prevăzut niciun criteriu după care trebuie evaluat cuantumul despăgubirii pentru repararea prejudiciului moral. Daunele morale nu pot fi evaluate in bani, deci nu au valoare patrimonială. Ele nu sunt destinate să înlocuiască o valoare economică cu a altă valoare economică. Aceste sume au o cu totul altă destinație, aceea de a atenua sau alina suferințele fizice sau psihice ale victimelor, trebuind deci să aibă efect compensatoriu.
În literatura de specialitate și practica judiciară au fost stabilite anumite criterii de apreciere a prejudiciului moral, legate de: importanța valorii morale lezate, durata și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral. Aprecierea trebuie făcută in concreto, de la caz la caz, în funcție de toate circumstanțele și împrejurările cazului dat. Asemenea sume trebuie să aibă strict efecte compensatorii, fără a se transforma în amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici în venituri nejustificate pentru victime. În stabilirea cuantumului lor trebuie avut în vedere criteriul importanței și gravitatea prejudiciului moral și criteriul echității.
În cauza de față, prin conduita culpabilă a inculpatului, s-a cauzat o traumă fizică și psihică părții civile, având în vedere condițiile în care s-au produs (în public, prin încălcarea repetată a dreptului de proprietate), precum și vârsta înaintată a părții civile B. V. .
Față de motivele mai sus arătate și ținând cont și de criteriul echității, s-a admis cererea de daune morale, fiind obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de daune morale către partea civilă B. V. .
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 14, art.346 al. 1 C.p.p., coroborat cu art. 998 și urm. C. civil instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă F. V., fiind obligat inculpatul F. V. la plata a 1787,19 lei în favoarea acestuia reprezentând daune materiale; s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. V., fiind obligat inculpatul F. V. la plata a 1787,19 lei în favoarea acestuia reprezentând daune materiale, respectiv la plata a 1200 lei în favoarea acestuia reprezentând daune morale.
În temeiul art. 191 al. 1, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art.193 C.p.p. inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă B. V. a sumei de 43,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea transportului pentru termenele de judecată, justificată cu biletele depuse în probațiune la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda și inculpatul F. V., prin apărătorul său.
Prin recursul declarat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței recurate, doar sub aspectul infracțiunii săvârșite de inculpat, în sensul înlăturării din dispozitiv a dispozițiilor alin. 1 art. 271 C.pen., cu reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de control judiciar.
În motivarea recursului se arată că hotărârea instanței de judecată este criticată pentru nelegalitate, respectiv pentru greșita încadrare juridică, instanța analizând din punct de vedere obiectiv și subiectiv alineatele 2 și 3 ale textului de lege anterior evocat, dar la pronunțarea condamnării a indicat art. 271 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal.
Raportat la recursul inculpatului pentru motivele formulate în scris, care vizează aplicarea art. 181din Codul penal, precum și a circumstanțelor atenuante, arătându-se faptul că inculpatul este în vârstă și cu o stare a sănătății precară, apreciază că aspectele nu sunt contestate, dar că nu trebuie să fie determinante pentru a se ajunge la concluzia că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În acest context, susține că inculpatul se află la a treia condamnare pentru infracțiuni de același gen, respectiv de nerespectare a hotărârii judecătorești, acesta fiind condamnat pentru prima dată în anul 2005, când instanța a manifestat clemență prin aplicarea unei amenzi penale, ulterior în anul 2008, la pedeapsa de 6 luni închisoare suspendată condiționat în baza art. 81 din Codul penal, dar în continuare inculpatul a nesocotit hotărârile judecătorești.
Prin recursul său, inculpatul F. V. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul achitării inculpatului întrucât faptei îi lipsește gradul de pericol social prevăzut de legea penală raportat la modalitatea concretă de comitere a faptei, sens în care precizează că între părți a existat un litigiu de natură civilă, că acestea sunt în etate și că prin hotărârea respectivă s-a partajat într-adevăr o suprafață mare a unui imobil teren, însă în momentul delimitării părțile nu au cunoscut cu exactitate limitele.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate reține următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului
F. V. pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor
judecătorești prev. și ped. de art. 271 alin. 2 și al. 3 Cod Penal, cu aplic. art. 40 alin 1 Cod Penal, respectiv s-a dispus, în temeiul art. 249, art. 11 pct. 1 lit. b, art. 10 lit. d C.pr.pen., scoaterea de sub urmărire a inculpatului F.
V. sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art.180, alin.1 C.pen.
În cursul urmăririi penale inculpatul F. V. a recunoscut că a cultivat cu porumb teren în satul Pădureni, dar arată că a folosit doar suprafața de teren de 0,725 hectare ce îi aparținea și nu a cultivat cu porumb și suprafețele de teren ce aparțineau părților vătămate B. V. și
F. V. . Totodată, învinuitul mai arată faptul că parcelele de teren rezultate ca urmare a partajului judiciar care a avut ca obiect suprafața de 4,35 hectare teren agricol ce aparținuse defunctului F. V. nu au fost măsurate niciodată astfel că este posibil să fi cultivat din eroare o suprafață de teren mai mare decât cea ce aparținea în drept.
În faza cercetării judecătorești, prezent personal în fața instanței, inculpatul F. V. a declarat că dorește soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate a judecății reglementată de dispozițiile art. 3201
C.pr.pen., recunoscând în totalitate săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Verificând probele de la dosar, se constată că prin sentința civilă nr. 151/1999 a Judecătoriei Turda, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2606/2001 a Curții de Apel Cluj, s-a dispus ca fiecare dintre moștenitori, respectiv F. V., F. V., F. V., F. N., B. V. prin B. Ana, fiica lui F. V., precum și F. V., să beneficieze de o suprafață de teren reprezentând a șasea partea din suprafața de 4,35 hectare teren agricol ce aparținuse defunctului F. V. .
Prin aceeași sentință s-a stabilit și amplasamentul parcelelor de teren, prima revenindu-i inculpatului F. V., iar următoarele fiind atribuite lui
F. V., F. V., F. N., B. V. și F. V. .
După rămânerea definitivă a sentinței civile menționate mai sus, inculpatul nu a înțeles a respecta această hotărâre, astfel că împotriva sa au fost formulate mai multe plângeri penale sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești.
În urma judecării sale cu privire la comiterea acestor fapte, inculpatul a fost condamnat prin decizii penale definitive și irevocabile pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. și ped. de art. 271 al. 2 C.penal.
Prin Decizia penală nr. 268/_ a Curții de Apel Cluj inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 milioane lei vechi amendă, iar prin Decizia penală 306/R/l_ a Curții de Apel Cluj, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni închisoare, totodată instanța dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei într-un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
Deși a fost condamnat definitiv de două ori pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești tocmai cu privire la terenul ce face obiectul prezentului dosar, inculpatul F. V. a considerat în continuare că i se cuvine întreaga suprafață de 4,35 hectare teren agricol, ignorând hotărârile instanțelor de judecată și încălcând dreptul de proprietate al părților vătămate, de asemenea constituite ca părți civile, B. V. și F. V. .
La data de_ părțile vătămate împreună cu persoanele ce îi însoțeau culegeau porumbul pe care el îl plantase, inculpatul F. V., după ce le-a adresat acestora injurii, l-a lovit cu pumnul în piept pe B. V.
, care a căzut pe pământ, lovindu-se la spate și fiind supus unei suferințe fizice.
Coroborând probele dosarului rezultă fără nici un dubiu că punerea în posesie a părții civile s-a făcut în baza unor hotărâri judecătorești civile definitive și irevocabile investite cu autoritatea lucrului judecat.
Sintetizând cele de mai sus, rezultă că nu este nici o confuzie cu privire la terenul aparținând părților vătămate și pus în executare ca atare, acesta fiind delimitat separat de terenul aparținând inculpatului.
Curtea reține că elementul material al infracțiunii prev. în art. 271 alin. 2 C.pen. constă în împiedicarea unei persoane de a folosi un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești.
Ori, în speță, în mod necontestat inculpatul a împiedicat părțile vătămate să-și exercite dreptul de proprietate cu privire la un teren asupra căruia acesta fusese pus în posesie în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Pentru existența infracțiunii incriminate prin art.271 alin.2 C.pen. este necesar ca terenul a cărui folosință este împiedicată să fie deținut de victimă în baza unei hotărâri judecătorești sau, cu alte cuvinte, să existe o
prealabilă deținere a terenului de către partea vătămată, în temeiul unei hotărâri pronunțate de o instanță de judecată și pusă în executare.
Atâta vreme cât în momentul punerii ei în executare hotărârea judecătorească - ale cărei efecte inculpatul a continuat să le nesocotească, împiedicând partea vătămată să folosească terenul asupra căruia a fost pusă în posesie - era definitivă și executabilă, există situația premisă ce constituie obiectul material al infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, în varianta prevăzută în art.271 alin. 2 C.pen.
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 181din Codul penal întrucât fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută. de art. 271 alin. 2 și 3 C.pen.
În ceea ce privește criticile formulate de Parchet în susținerea recursului, acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
Astfel, instanța de fond a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului cu comiterea de către inculpat a infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 alin. 2 și 3 C.pen., cu aplicarea art. 40 alin. 1 C.pen., însă a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 271 alin. 1, 2 și 3 cu aplicarea art. 40 alin. 1 C.pen.
În consecință, se impune înlăturarea dispozițiilor alin. 1 al art. 271 C.pen., astfel că, în conformitate cu prevederile art. 38515pct. 2 lit. d C.pr.pen., recursul declarat în cauză de Parchet va fi admis, iar în rejudecare, vor fi înlăturate dispozițiile alin. 1 al art. 271 C.pen.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursul declarat de inculpatul F. V. va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 pct. 3 alin. 2 C.pr.pen., va fi obligat inculpatul F. V. la plata cheltuieli judiciare în favoarea părții civile B. V. în sumă de 75 lei, reprezentând cheltuieli de transport ocazionate de deplasarea la instanță (25 lei), respectiv contravaloarea zilei de muncă (respectiv 50 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TURDA împotriva sentinței penale nr. 53 din 4 februarie 2013 a Judecătoriei Turda pe care o casează în parte doar sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului F. V. :
Rejudecând în aceste limite înlătură dispozițiile alin.1 al art. 271 Cod penal, menținând condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești în forma prevăzută de art. 271 alin.2 și 3 Cod penal.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F. V. împotriva aceleiași sentințe.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
În baza art. 189 Cod procedură penală onorariul avocațial parțial în sumă de 100 lei va fi avansat din fondul M. ui Justiției, în favoarea avocat R. Cora-C. .
Obligă pe inculpatul F. V. la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părții civile B. V. în sumă de 75 lei și la plata cheltuielilor
judiciare în favoarea statului în recurs în sumă de 200 lei, din care 100 lei reprezintă onorariu avocațial parțial.
Cheltuielile judiciare în recursul declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 mai 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. | R. | M. | B. | A. D. L. |
GREFIER
L. A. S.
Red.MB/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: C.M.M.
| ← Sentința penală nr. 27/2013. Evadare | Decizia penală nr. 1181/2013. Nerespectarea hotarârilor... → |
|---|
