Decizia penală nr. 506/2013. Sfidarea organelor judiciare

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

S. P. Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR. 506/R/2013

Ședința publică din 11 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: A.

D. L., judecător

JUDECĂTORI

: M.

R.

: M.

B.

GREFIER

: L.

A. S.

Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul H. I. împotriva sentinței penale nr. 1381 din data de 29 noiembrie 2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, dat în dosar nr. 5359/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare prev. de art. 2721alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 40 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul H.

I., în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M. M.

, din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 9 ).

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Inculpatul H. I. arată că dorește să își retragă recursul declarat în cauză, sens în care se procedează la consemnarea în scris a poziției procesuale a acestuia și atașarea la dosarul cauzei, după citire și semnare.

Apărătoarea din oficiu a inculpatului H. I. solicită să se ia act de retragerea recursului declarat.

Reprezentanta M. ui P. formulează aceeași cerere, respectiv solicită să se ia act de retragerea recursului.

Inculpatul H. I., având ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea recursului.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 1381 din data de 29 noiembrie 2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. în baza art. 272 ind. 1 al. 1 si 2 Cp cu aplic. 40 al. 1 Cp și art. 320 ind. 1 Cpp a fost condamnat inculpatul H. I., fiul lui I. și Aurelia, născut la data de_ în Iara, jud. C., domiciliat în com. Iara, nr. 533, jud. C., cetățean român, recidivist, studii - 5 clase, fără ocupație, act de identitate CI seria KX nr. 7., CNP 1., la 2 luni închisoare.

În baza art. 61 Cp s-a revocat liberarea condiționată a restului de 456 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani si 1 luna închisoare aplicata inculpatului prin sp 326/_ a Judecătoriei C. -N., rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicata în cauza stabilind pedeapsa cea mai grea - aceea

1

de 456 de zile pe care inculpatul H. I. o va executa în condițiile art. 71- 64 lit. a teza II Cp.

În baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 5359/P/2011 din data de_ Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului H. I., pentru săvârșirea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare prev. de art. 272 ind. 1 alin. 1, 2 Cod penal cu aplic. art. 40 al. 1 Cod penal, în fapt reținându-se că la data de_ a adresat gesturi obscene, cuvinte insultătoare și amenințări lucrătorilor de poliție și celorlalte persoane aflate în incinta P. ui de P. TF C. -N., cu aceeași ocazie arătându-și organele genitale privitorilor respectivi.

În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probata prin: proces- verbal de constatare, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor Iakab Marton și Sebesi Adam.

În faza de judecată s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale, procedându-se la audierea inculpatului care a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a solicitat ca judecarea să se facă în baza probelor din cursul urmăririi penale pe care nu le-a contestat, cerere care a fost încuviințată de către instanță. Procesul s-a desfășurat potrivit prevederilor art. 320 ind. 1 C.pr.pen.

Analizând întregul material probator instanța a reținut că în fapt la data de_ în jurul orei 6,00, în timp ce se afla în stația CFR C. -N., inculpatul H.

I. a adresat gesturi obscene, cuvinte insultătoare și amenințări ("să-mi sugeți…";,

"vă bat fraierilor, vă rup caschetele…";) lucrătorilor de poliție din incinta P. ui de

  1. TF C. -N. aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în fața cărora și-a expus organele genitale.

    Fapta inculpatului H. I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sfidarea organelor judiciare prev. de art. 272 ind. 1 alin. 1, 2 Cod penal cu aplic. art. 40 al. 1 Cod penal. Starea de pluralitate intermediară este stabilită în raport de restul de 456 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani si 1 luna închisoare aplicata inculpatului prin sp 326/_ a Judecătoriei C. -N. .

    La individualizarea pedepsei ce a aplicat-o instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, art. 320 ind. 1 C.pr.pen. si în acest context de sinceritatea inculpatului din cursul urmăririi penale și al judecății, de antecedența penală constând în 9 condamnări definitive (f. 12-14 d.u.p.), de starea de pluralitate intermediară, de gradul relativ redus de pericol social al infracțiunii.

    Față de cele arătate instanța l-a condamnat inculpatul H. I. la 2 luni închisoare.

    Instanța a apreciat că, în raport de bogata antecedență penală a inculpatului și de conținutul concret al infracțiunii în speță, se impune cu necesitate revocarea liberării condiționate a restului neexecutat din pedeapsa anterioară.

    Pentru aceste motive după revocarea restului de 456 zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani si 1 luna închisoare aplicata inculpatului prin sp. 326/_ a Judecătoriei C. -N., rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicata în cauza va stabili pedeapsa cea mai grea - aceea de 456 de zile pe care inculpatul H. I. o va executa în detenție.

    În baza art. 191 al. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

    2

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul H. I. solicitând reducerea pedepsei aplicată de către prima instanță.

    La acest termen de judecată, prezent personal în fața instanței, inculpatul a arătat că înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză (f.10).

    În aceste condiții, Curtea va lua act de manifestarea de voință a inculpatului și va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu., avocat M. M. .

    În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. recurentul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

    PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII

    D E C I D E

    Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul H. I., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 1381 din 29 noiembrie 2012 a Judecătoriei C. N. .

    Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu., avocat M. M. .

    Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

    Definitivă.

    Pronunțată în ședință publică, azi, 11 aprilie 2013 .

    PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

    1. D. L. M. R. M. B.

GREFIER,

L. A. S.

Red.A.D.L./dact.L.C.C.

3 ex./_ Jud.fond: L. B.

3

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 506/2013. Sfidarea organelor judiciare