Decizia penală nr. 773/2013. Violare de domiciliu

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.773/R/2013

Ședința publică din data de 31 mai 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: I. A C. M. JUDECĂTORI: C. I.

V. G. GREFIER: G. I. -B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin

PROCUROR - V. G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. V. împotriva încheierii penale din data de_ a Judecătoriei Jibou prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința penală nr. 45/_ a Judecătoriei Jibou, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu, prev. de art.208 alin.1, art. 209 alin.1 lit.g și i C.p., cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. și art.192 alin.1 și 2 C.p., cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit.a

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. V., asistat de către apărătorul desemnat din oficiu - avocat O. Pintea în substituirea avocatului Tudoroniu Mara din cadrul Baroului Cluj, cu delegații avocațiale la dosarul cauzei, lipsă fiind părțile civile M. I., R. L., D. D. L., G. L., V. T., Gherman I. și M. I.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,

Instanța procedează la identificarea inculpatului M. V. potrivit cărții de identitate seria SX nr.2., CNP 1., domiciliat în Sat C., com. Bălan nr.342, jud. S. .

Inculpatul arată că își menține recursul formulat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului, solicită în temeiul art. 38515pct.2 lit.d C.p.p. raportat la art. 195 C.p.p. admiterea recursului declarat împotriva încheierii penale din data de_ . Rejudecând această cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței penale, solicită instanței să respingă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată așa cum a fost formulată de către reprezentantul părților civile, în sensul de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.100 lei.

Apreciază că aceste cheltuieli, raportat la complexitatea dosarului, la faptul că inculpatul a ales să uzeze de procedura simplificată prev. de art. 3201C.p.p. nu se justifică, cu atât mai mult cu cât judecarea cauzei a avut loc la un singur termen de

judecată, iar apărările formulate de către reprezentantul părților civile cu ocazia judecății în fond sunt disproporționate. Raportat la acest aspect solicită admiterea recursului formulat și pe cale de consecință respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul M. ui P., apreciază recursul declarat de către inculpat ca nefondat, sens în care solicită respingerea acestuia.

În opinia sa, încheierea de îndreptare a erorii materiale prin care au fost stabilite cheltuieli judiciare în favoarea părților civile este una corectă, întrucât părțile civile au efectuat cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului penal ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de furt în dauna lor; furt comis de către inculpatul

M. V.

Inculpatul M. V., având ultimul cuvânt, arată că își însușește recursul

formulat de către apărătorul său ales, solicită admiterea acestuia și pe cale de consecință înlăturarea dispoziției prin care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către părțile civile în suma de 2.100 lei.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin sentința penală nr.45 din_, Judecătoria Jibou, în baza art. 192 (1) și

(2) Cod pen. cu aplicarea art. 41 (2) Cod pen. și art. 3201Cod proc.pen. a condamnat pe inculpatul M. V. fiul lui G. și F., născut la data de_ în Jibou, jud. S., cetățean român, studii medii, cu antecedente penale, domiciliat în loc. C., nr. 342, jud. S., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu .

În baza art. 208 (1) Cod pen. raportat la art. 209 (1) lit. g și i Cod pen. cu aplicarea art. 41 (2) Cod pen. și art. 3201Cod proc.pen. a condamnat pe inculpatul

  1. V. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat .

    În baza art. 33 lit. a Cod pen. raportat la art. 34 lit. b Cod pen. s-au contopit pedepsele și aplică inculpatului M. V. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare .

    În baza art. 861-2Cod pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioada de 5 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat. Supravegherea inculpatului este încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj .

    În baza art. 86 3Cod pen. inculpatul M. V. s-a supus măsurilor de supraveghere prev. de art. 863lit. a, b, c, d Cod penal respectiv :

    1. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;

    2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;

    3. să comunice și sa justifice schimbarea locului de muncă;

    4. să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

În baza art. 359 Cod proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni .

S-a facut aplicarea art. 71(1) Cod pen. cu art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod pen., iar în baza art. 71 (5) Cod pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod pen.

În baza art. 14 Cod proc.pen., art. 346 Cod proc.pen. s-a admis în parte acțiunile părților civile, și în consecință obligă pe inculpatul M. V. la plata următoarelor sume de bani: suma de 480 lei cu titlu de despăgubiri civile și suma de 500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile M. I. ; suma de 1400 lei cu titlu de despăgubiri civile și suma de 500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile R. L. ; suma de 800 lei cu titlu de despăgubiri civile și suma de 500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile D. D. L. ; suma de 4400 lei cu titlu de despăgubiri civile și suma de 500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile G. L. ; suma de 1385 lei cu titlu de despăgubiri civile și suma de 500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile V. T. ; suma de 2900 lei cu titlu de despăgubiri civile și suma de 500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile Gherman I. ; suma de 500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părții civile M. I. .

În baza art. 191 Cod proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei va fi avansată din fondul

M. ui Justitiei către Baroul de Avocati S. pentru apărătorul din oficiu - av. Dîmb I. (pentru faza de urmarire penală) .

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou din data de _

, inculpatul M. V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat si violare de domiciliu, fapte prevăzute și pedepsite de art. 192 alin.1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal si art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. g și i Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

S-a reținut prin actul de sesizare al procurorului că in perioada_ - _

, singur, pe timp de zi si noapte, prin escaladare și efracție, inculpatul M. V. a săvârșit șapte furturi din locuințe si anexele locuințelor unui număr de șapte părți vătămate din com. Bălan, sat C. (M. I., R. L., D. D. L., G. L.

, V. T., Gherman I. și M. I. ), de unde a sustras bunuri in valoare totala de

    1. lei, săvârșind și 5 acte materiale ale infracțiunii de violare de domiciliu ( parti vatamate: M. I., R. L., G. L., Gherman I. și M. I. ) .

      Cu privire la solutionarea laturii penale a cauzei s-au reținut următoarele:

      In perioada_ -_, singur, pe timp de zi si noapte, prin escaladare și efracție, inculpatul M. V. a săvârșit șapte furturi din locuințe si anexele locuințelor unui număr de șapte părți vătămate din com. Bălan, sat C., de unde

      a sustras bunuri in valoare totala de 13.250 lei, săvârșind și 5 acte materiale ale infracțiunii de violare de domiciliu, astfel.

      1. În noaptea de 05/_, inculpatul M. V. s-a deplasat la locuința locuită a părții vătămate M. I. din localitatea C., a pătruns în curte pe o poarta închisă dar neasigurată cu închizătoare, apoi s-a deplasat la bucătăria de vară a locuinței unde a forțat sistemul de închidere, a pătruns în bucătăria de vară și din interiorul acesteia a sustras o butelie de aragaz, 2 oale metalice vopsite roșu și verde de câte 10 l în care se afla carne de porc prăjită, aproximativ 3 kg cârnați de porc, frânghii din material textil, piulițe, șuruburi, 3 găleți din plastic de câte 20 l

        goale si alte bunuri, în valoare de aproximativ 500 lei, după care a părăsit locul faptei prin același loc pe unde a intrat.

        În data de_, cu ocazia efectuării unei percheziții la locuința inculpatului

        M. V., în baza autorizației de efectuare a percheziției nr. 13/P din_ emisa de Judecătoria Jibou, au fost identificate cele 2 oale metalice vopsite roșu și verde de câte 10 l, care au fost ridicate și, după ce au fost recunoscute de partea vătămată, i-au fost predate acesteia pe baza de dovadă.

        Prejudiciul cauzat în sumă de 500 lei a fost recuperat parțial, iar partea vătămată M. I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 480 lei.

        Această stare de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace materiale de probă: plângerea părții vătămate M. I. (f.34); declarațiile părții vătămate M. I. (f.35, 36); proces verbal de cercetare la fața locului, din care reiese modul in care a pătruns inculpatul în curte și în bucătăria de vară, precum și locurile din care a sustras bunurile (f.38, 39); declarația martorilor Ciglean I. și Maghiar V. care au participat la cercetarea la fața locului (f.37, 149, 150); proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare în baza autorizația de efectuare a percheziției nr. 13/P din_, emisă de Judecătoria Jibou (f.173-175); declarațiile martorilor Mierea V. (f.143-145) și Nechita R. (f.151-152) care au participat la efectuarea percheziției domiciliare; dovada de predare către partea vătămată a unor bunurilor sustrase de inculpat (f.54); raportul de constatare tehnico-științifică asupra detecției comportamentului simulat nr.128.939 din_, întocmit de către I.P.J. Maramureș, Serviciul Criminalistic - Laboratorul Poligraf (f.159-164); planșe foto (f.40-49, 176-190);

      2. În perioada_ -_, inculpatul M. V. s-a deplasat la locuința locuită a părții vătămate R. L. din localitatea C., a pătruns în curte pe poarta închisă dar neasigurată cu închizătoare, apoi s-a deplasat în beciul locuinței care nu era închis cu cheia și a sustras mai multe bunuri alimentare și nealimentare, respectiv 30 l țuică, 5 l ulei, 12 l must din struguri, produse de curățat, cabluri electrice, foarfecă de tuns via, un fierăstrău electric pendular, lame de cutter, un ciocan, o saltea și alte bunuri, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 1.500 lei,, după care inculpatul a părăsit locul faptei prin același loc pe unde a intrat.

        În data de_ ,cu ocazia efectuării percheziției la locuința inculpatului M.

        V., în baza autorizației de efectuare a percheziției nr. 13/P din_, emisa de Judecătoria Jibou, au fost identificate două cabluri electrice, foarfeca de tuns vie, fierăstrăul electric pendular, lamele de cutter, ciocanul, care au fost ridicate și, după ce au fost recunoscute de partea vătămată, i-au fost predate acesteia pe baza de dovadă.

        Prejudiciul cauzat în sumă de 1.500 lei a fost recuperat parțial, iar partea vătămată R. L. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.400 lei.

      3. În noaptea de 03/_, inculpatul M. V. s-a deplasat in locul în care partea vătămată D. D. L. din localitatea C. își ținea un tractor și iepuri de casă, respectiv în grădina (loc neîmprejmuit) martorului Maghiar I. - unchiul părții vătămate, iar din tractor a sustras mai multe chei fixe și inelare, clește, patent, cheie franceză, o chingă din material textil, 4 iepuri de casă și alte bunuri în valoare de aproximativ 900 lei, pe care le-a transportat la locuința sa.

        Cu ocazia percheziției efectuate la locuința inculpatului M. V., au fost identificate mai multe chei fixe și inelare, cleștele părții vătămate, cheia franceza, chinga din material textil cu sistem de blocare și unul din cei 4 iepuri de casă sustrași de la partea vătămată, bunuri care au fost ridicate de către organele de

        poliție și, după ce au fost recunoscute de partea vătămată, i-au fost predate acesteia pe bază de dovadă.

        Prejudiciul cauzat în sumă de 900 lei a fost recuperat parțial, iar partea vătămată D. D. L. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 800 lei.

      4. În noaptea de 18/_, inculpatul M. V. s-a deplasat la locuința locuită a părții vătămate G. L. din localitatea C., a pătruns în curte pe poarta închisă dar neasigurată cu închizătoare, apoi s-a deplasat la garaj și a sustras mai multe scule electrice, scule mecanice, truse cu scule, frânghii, chei fixe, tubulare și alte bunuri, în valoare totala de aproximativ 5.000 lei, pe care inculpatul le-a transportat la locuința sa.

        Cu ocazia percheziției efectuate la locuința inculpatului M. V., au fost identificate o parte din bunurile sustrase de către inculpat, care au fost ridicate și, după ce au fost recunoscute de către partea vătămată, au fost predate acesteia pe baza de dovadă.

        Prejudiciul cauzat în sumă de 5000 lei a fost recuperat parțial, iar partea vătămată G. L. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4400 lei, reprezentând prejudiciul cauzat și nerecuperat.

      5. În seara zilei de_, inculpatul M. V. s-a deplasat la locuința locuită a părții vătămate V. T. din localitatea C., a pătruns în curte prin

        escaladarea gardului împrejmuitor al grădinii și dintr-un coteț de păsări inculpatul sustras 3 curcani, în valoare de aproximativ 350 lei, pe care i-a transportat la locuința sa.

        Cu ocazia percheziției efectuate la locuința inculpatului M. V., au fost identificate în frigider două pungi cu circa 1,5 kg carne curcan, 4 gheare de curcan și o pungă cu măruntaie de curcan, bunuri care au fost ridicate și predate părții vătămate pe bază de dovadă.

        Prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial, iar partea vătămată V. T. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1385 lei, reprezentând prejudiciul cauzat și nerecuperat, alte daune produse și pretenții morale.

      6. În perioada_ -_, inculpatul M. V. s-a deplasat la locuința locuită a părții vătămate Gherman I. din localitatea C., a pătruns în curte pe poarta închisă dar neasigurată cu închizătoare și dintr-o bucătărie de vară inculpatul a sustras mai multe aparate electrocasnice, alimente congelate, alimente conservate, scule electrice, scule mecanice, vase din inox, truse cu scule, frânghii, două sacoșe inscripționate Kaufland și Penny Market, precum și alte bunuri în valoare totala de aproximativ 3000 lei.

        Cu ocazia percheziției efectuate la locuința inculpatului M. V., au fost identificate o parte din bunurile sustrase de către inculpat, care au fost ridicate și, după ce au fost recunoscute de către partea vătămată, au fost predate acesteia pe bază de dovadă.

        Prejudiciul cauzat în sumă de 3000 lei a fost recuperat parțial, iar partea vătămată Gherman I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2900 lei, reprezentând prejudiciul cauzat și nerecuperat.

      7. În noaptea de 09/_, inculpatul M. V. s-a deplasat la locuința locuită a părții vătămate M. I. din localitatea C., a pătruns în curtea locuinței prin spatele locuinței și a sustras din autoturismul marca Daewoo Matiz, parcat în curtea locuinței, care nu avea portiera închisă cu cheia, din torpedo suma de 650 lei și o lanternă, iar din pivnița locuinței inculpatul a sustras mai multe alimente, respectiv ulei, conserve, mici ambalați, 1 l lichior Angelli, bere Timișoreana

la pet 2,5 l, Coca Cola la 2 l, carne de pui ambalat și etichetată de partea vătămată, salam, bere fără alcool la doză, pe care le-a pus în buzunarele hainei și într-un sac, apoi inculpatul a părăsit locuința părții vătămate.

În timp ce inculpatul s-a deplasat înspre locuința sa, cu bunurile sustrase asupra sa, a fost surprins de către organele de poliție și doi martori. Inculpatul a fost fiind imobilizat și apoi a fost condus la sediul poliției pentru cercetări.

Inițial, inculpatul nu a recunoscut comiterea furtului, însă ulterior s-a răzgândit și a relatat modul in care a comis faptele de furt calificat și violare de domiciliu. Bunurile găsite la inculpat au fost ridicate și predate părții vătămate pe baza de dovadă.

Prejudiciul cauzat în sumă de 2.000 lei a fost recuperat fapt pentru care partea vătămată M. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În drept, faptele inculpatului M. V. care, în perioada_ -_, în baza aceleiași rezoluții infracționale, singur, pe timp de zi și noapte, prin escaladare și efracție, a săvârșit 7 acte materiale de furt din locuințele și anexele locuințelor unui număr de 7 părți vătămate din com. Bălan, sat C., de unde a sustras bunuri in valoare totala de 13.250 lei, săvârșind și 5 acte materiale ale infracțiunii de violare de domiciliu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu și furt calificat, prev. și ped. de: art. 192 alin.1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal (5 acte materiale-părți vătămate: M. I., R. L.

, G. L., Gherman I. și M. I. ); art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. g și i Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal (7 acte materiale-părți vătămate: M.

I., R. L., D. D. L., G. L., V. T., Gherman I. și M. I. );

Faptele fiind săvârșite în concurs real, sunt aplicabile prevederile art. 33 lit.a Cod penal.

Instanța a constatat că inculpatul beneficiază de prevederile art. 3201Cod proc.pen. privind reducerea cu o treime a limitelor pedepsei în cazul recunoașterii vinovătiei, respectiv cu 1 an limita minimă și cu 5 ani limita maximă .

In urma comiterii faptelor, partile vatamate s-au constituit parti civile in cauza, astfel :

Partea vătămată M. I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 480 lei, reprezentând prejudiciul cauzat și nerecuperat, solicitand si daune morale in suma de 5000 lei si cheltuieli judiciare .

Partea vătămată R. L. s-a constituit parte civila cu suma de 1400 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat și care nu a fost recuperat, solicitand si daune morale in suma de 5000 lei si cheltuieli judiciare .

Partea vătămată D. D. L. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 800 de lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat și care nu a fost recuperat, solicitand si daune morale in suma de 5000 lei si cheltuieli judiciare.

Partea vătămată G. L. s-a constituit parte civila cu suma de 4400 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat și care nu a fost recuperat, solicitand si daune morale in suma de 5000 lei si cheltuieli judiciare .

Partea vătămată V. T. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1385 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat și care nu a fost recuperat, solicitand si daune morale in suma de 5000 lei si cheltuieli judiciare .

Partea vătămată Gherman I., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2900, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat și care nu a fost recuperat, solicitand si daune morale in suma de 5000 lei si cheltuieli judiciare .

Întrucât prejudiciul a fost recuperat, partea vătămată M. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză, dar solicita daune morale in suma de 5000 lei si cheltuieli judiciare .

Din cuprinsul probelor administrate în cauză, a rezultat că prin faptele sale inculpatul a cauzat prejudicii partilor vatamate, instanta a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina inculpatului (fapta ilicita, prejudiciu, vinovăție și legătură de cauzalitate ) sens în care s-a admis partial acțiunile civile formulate în cauză de către partile civile, iar inculpatul a fost obligat în solidar să plătească urmatoarele sume de bani: 480 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile M. I. ; 1400 lei cu titlu de despăgubiri în favoarea părții civile R. L. ; 800 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile D.

D. L., 4400 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile G. L. ; 1385 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile V. T., 2900 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile Gherman I. ;

Referitor la daunele morale solicitate de parti, avand in vedere stresul creat partilor civile, starea psihică și vârsta părților vătămate consecințele activității infracționale a inculpatului (pierderea proprietatii asupra unor bunuri, nesiguranta și temerea indusă părților vătămate de către inculpat care a schilodit câinele unei părți vătămate pentru a sustrage nestingherit, multiple deplasari la organele judiciare pentru declarații), instanta apreciaza ca suma de cate 500 lei daune morale este in masura sa acopere aceste prejudicii de imagine și suferințe psihice a părților vătămate, sens in care se va admite in parte actiunile civile .

In temeiul art. 171 (3) Cod proc.pen., instanța a asigurat asistenta juridica obligatorie a inculpatului, desemnându-i un apărător din oficiu.

Văzând și prevederile art. 189 și art. 191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea și conservarea mijloacelor materiale de probă și retribuirea apărătorului din oficiu, apreciate la suma de 1000 lei.

Prin încheierea penală din_, Judecătoria Jibou a admis cererea petenților M. I., R. L., D. D. L., G. L., V. T., Gherman I. și

M. I. si în consecință, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința penală nr. 45/_ a Judecătoriei Jibou cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare în sensul că inculpatul M. V. va fi obligat și la plata sumei de 2100 lei cheltuieli judiciare în favoarea părților civile M. I., R. L. ,

D. D. L., G. L., V. T., Gherman I. și M. I., câte 300 lei pentru fiecare.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că prin cererea lor petenții M. I.

, R. L., D. D. L., G. L., V. T., Gherman I. și M. I. au

solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința penală nr. 45/_ a Judecătoriei Jibou cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare în sensul că inculpatul M. V. să fie obligat și la plata sumei de 2100 lei cheltuieli judiciare în favoarea părților civile, câte 300 lei pentru fiecare.

Potrivit art. 195 (1) din C.proc.pen. erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.

Potrivit art. 196 C.proc.pen. dispozițiile art. 195 se aplică și în cazul când organul de urmărire penală sau instanța, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, apărători, potrivit

art. 189 sau 190, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii.

Verificându-se aspectul sesizat, minuta și dispozitivul hotărârii, raportat la prevederile Codului de procedură penală,actele din dosar, instanța a constatat că la filele 251 - 257 din dosar sunt depuse chitanțele privind plata onorariului avocațial de către părțile civile, câte 300 lei fiecare.

Pe baza considerentelor susmenționate, instanța a constatat că eroarea este evidentă și materială, astfel că în baza art. 195 - 196 C.proc.pen. s-a dispus îndreptarea acesteia, în sensul acordării acestor cheltuieli judiciare în favoarea părților civile .

Împotriva încheierii penale de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința penală nr.45 din_, pronunțată în camera de consiliu la data de_ a declarat recurs inculpatul M. V. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se înlăture dispozițiile privind obligarea sa la plata sumei de 2100 lei cheltuieli judiciare în favoarea părților civile, având în vedere că acestea nu se justifică raportat la complexitatea dosarului și împrejurarea că inculpatul a uzat de dispozițiile art.3201C.pr.pen., procesul finalizându-se la primul termen de judecată. Analizând actele dosarului, Curtea reține că prima instanță în mod corect a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.196 C.pr.pen., cu referire la art.195 C.pr.pen. deoarece ca urmare a unei omisiuni vădite, prin sentința penală nr.45 din_ nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse cu titlu de onorariu avocațial, iar acest onorariu s-a ridicat la suma de 2100 lei în total, pentru părțile civile M. Iacov, R. L., D. D. L., G. L., V. T., Gherman I. și M. I.

acordând câte 300 lei pentru fiecare.

Astfel, prin sentința nr.45 din_ s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru comiterea unor infracțiuni în dauna acestor părți civile și s-a dispus obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri, părțile angajându-și apărător în cauză încă de la primul termen de judecată, iar potrivit chitanțelor anexate au plătit fiecare suma de câte 300 lei.

Având în vedere că erau îndeplinite condițiile pentru acordarea cheltuielilor de judecată și obligarea inculpatului la acestea, potrivit art.193 alin.1 C.pr.pen., iar instanța a omis a se pronunța, încheierea de îndreptare a erorii materiale este legală și temeinică, iar recursul declarat împotriva acesteia este nefondat și va fi respins în baza art.38515pct.1 lit.b C.pr.pen.

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. V. împotriva sentintei penale nr. 45 din 8 martie 2013 a Judecătoriei Jibou.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31 mai 2013 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER

I. A C. M.

C.

I.

V.

G. G.

I. -B.

red.C.I./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.A. F.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 773/2013. Violare de domiciliu