Decizia penală nr. 837/2013. Infractiuni la regimul vamal
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.837/R/2013
Ședința publică din 11 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. V. A.
JUDECĂTORI: L. H.
G.: L. C.
: I. M.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
SEBASTIAN DOBRESCU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații P. G. V. și P. G., împotriva sentinței penale nr.802/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B. M., inculpații fiind trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, nr. 3767/P/2010 din 19 aprilie 2012, pentru comiterea infracțiunii de deținere în afara unui antrepozit fiscal autorizat, a cantității de 17.260 pachete țigarete de proveniență străină, în principal ucraineană, fără a fi marcate corespunzător, prev. de art. 296 ind.1 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003 republicată.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpaților P. G. V.
, P. G. și a părților civile Ministerul Finanțelor Publice - A. B. și A.
N. a V. -Direcția Regională pentru Accize și O. V. C. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
După terminarea dezbaterilor, s-au prezentat inculpații P. Gabrioel V. și
P. G. asistați de apărător ales, av.Sopoian A. S., din cadrul Baroului Maramureș, cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită repunerea cauzei pe rol întrucât au venit de la B. M. și nu au reușit să ajungă la prima oră la instanță.
Instanța repune cauza pe rol.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații P. G. V. și P.
G. personal, ambii asistați de apărător ales, av.Sopoian A. S., din cadrul Baroului Maramureș, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile civile Ministerul Finanțelor Publice - A. B. și A. N. a V.
-Direcția Regională pentru Accize și O. V. C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpaților depune la dosar motivele de recurs.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Apărătorul inculpaților, solicită admiterea recursurilor apreciind că în cauză nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii pentru
care aceștia au fost condamnați. Astfel, instanța de fond a reținut că vinovăția inculpaților a fost dovedită însă, solicită a se avea în vedere că aceasta nu a putut
fi dovedită nici prin probele administrate în faza de urmărire penală și nici prin cele administrate în faza de judecată având în vedere că nici unul dintre martori nu au putut preciza numărul de țigarete găsiteîn urma percheziției semnând doar la finalul acesteia. Mai mult, aceștia nici măcar nu au luat parte la percheziție ci doar la finalul acesteia li s-a adus la cunoștință că au fost găsite țigarete. De asemenea, în ceea ce privește declarația martorei Z. ș M. care a fost înlăturată de instanță considerându-se că nu se coroborează cu restul probelor administrate, solicită a se avea în vedere că această martoră suferă de deficiențe de auz și văz și cu toate astea a fost solicitată de organele de poliție să semneze procesul verbal de percheziție.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, apreciind că vinovăția inculpaților a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză. Cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpata P. G., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă. Inculpatul P. G., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 802 din 28 martie 2013 a Judecătoriei B. M., pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art. 345 alin. 2 Cod procedură penală au fost condamnați inculpații:
P. G. V. , având CNP 1., fiul lui I. și M., născut la_, în loc. Boiu M., jud. Maramureș, cetățean român, studii medii, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, pensionar, domiciliat în loc. B. M., str. Bucovinei, nr. 4 A,
jud. Maramureș, fără antecedente penale,
P. G. , având CNP 2., fiica lui G. și V., născută la _
, în loc. Tășnad, jud. Satu M., cetățean român, studii medii, barman, căsătorită, domiciliată în loc. B. M., str. Bucovinei, nr. 4 A, jud. Maramureș, fără antecedente penale,
- pentru săvârșirea infracțiunii de: deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, peste limita de 10.000 țigarete, prev. de art. 296 ind.1 alin. 1 lit. l din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003, cu aplic. art. 74 lit. a rap. la art. 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru fiecare.
În baza art. 81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni, pentru fiecare inculpat, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, și conform art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, s-a interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal și, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 14 Cod procedură penală art. 998 Cod civil, au fost obligați în solidar inculpații P. G. V. și P. G., la plata despăgubirilor civile către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția N. de Administrare Fiscală - A. N. a V. - Direcția Regională pentru Accize și O. vamale C., cu sediul în O., str. A. R., nr. 4, jud. Bihor, în sumă de
8.479 lei, cu dobânzi și penalități aferente de la data nașterii datoriei - _
până la data plății efective, potrivit art. 119, 120 și 120 ind. 1 Cod procedură fiscală, republicat.
În baza art. 118 lit. f Cod penal, s-a dispus confiscarea a 881 pachete țigări de proveniență străină - Ucraina și Dutty Free, cu timbru străină și roșie, indisponibilizate cu dovada seria AB nr. 0017832 a IPJ Maramureș (f. 40/A d.u.p.) și s-a dispus distrugerea acestora.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, respectiv în sumă de câte 750 lei fiecare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr. 3767/P/2010 din 19 aprilie 2012 au fost trimiși în judecată inculpații P. G.
V. și P. G., ambii pentru comiterea infracțiunii de deținere în afara unui antrepozit fiscal autorizat, a cantității de 17.260 pachete țigarete de proveniență străină, în principal ucraineană, fără a fi marcate corespunzător, prev. de art. 296 ind.1 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003 republicată.
Inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii și nu au solicitat judecarea lor în baza procedurii simplificate, de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art. 320 indice 1 Cod procedură penală.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați martorii acuzării - aceștia având calitatea de martori asistenți, la efectuarea perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză.
Trecând la soluționarea cauzei, în raport de probatoriul administrat, instanța a reținut în fapt următoarele:
La data de_, organele de poliție din cadrul I.P.J. Maramureș - Serviciul de Investigare a Fraudelor a efectuat în baza autorizațiilor emise de judecător, două percheziții domiciliare în imobilele în care domiciliază inculpații (soț și soție) în loc. B. M., respectiv în imobilul pe care îl dețin în loc. Groși,
jud. Maramureș.
De asemenea, au fost percheziționate autoturismele deținute de inculpați, ocazie cu care în autoturismul marca Opel Zafira, de culoare galben cu nr. de înmatriculare_, au fost găsite 414 țigări de proveniență străină, fără timbru.
Iar în autoturismul marca Opel Zafira, de culoare negru cu nr. de înmatriculare_, au fost găsite 27 pachete de țigări de proveniență străină, ucraineană și duty free, fără timbru.
Percheziția domiciliară a fost autorizată prin Încheierea penală nr.
1635/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr._ .
Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare din data de_, la imobilul situat în loc. B. M., str. Bucovinei, nr. 4A/18, unde domiciliază inculpații, s-au găsit 210 pachete de țigări de proveniență ucraineană marca Viceroy Red, Jin Ling, L.D.
Fiind întrebați de proveniența țigărilor, inculpații au declarat verbal că le- au achiziționat pentru consumul propriu respectiv că parte din ele urmau a fi vândute în Piața Dalia din municipiul B. M. .
Iar cu ocazia efectuării percheziției domiciliare din data de_, la imobilul situat în loc. Groși, nr. 289/C, unde este edificată o casă de locuit proprietatea inculpaților, s-au găsit 230 pachete de țigări de proveniență ucraineană marca Viceroy.
Inculpatul P. G. V. a recunoscut săvârșirea faptei doar în etapa actelor premergătoare începerii urmăririi penale (f. 55-56, 58 d.u.p.)
Cu ocazia audierii, inculpații, în prezența apărătorului ales, au refuzat să facă declarații, invocând dreptul la tăcere, prevăzut de art. 70 alin. 2 Cod procedură penală (f. 75-76 d.u.p.).
Față de soluția de netrimitere în judecată a inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 - Codul vamal, potrivit adresei nr. 2825/J/_ a Direcției J. ețene pentru Accize și O. V. C. (f. 57-58 dosar instanță, precizare față de adresa nr. 7956/J/_ - f. 18-19 dosar instanță), rezultă că datoria vamală pe componente privind calculul pentru cantitatea de 881 pachete de țigări de proveniență străină - Ucraina (17.620 bucăți țigarete), se prezintă astfel: taxa vamală în sumă de 1.027 lei, accizele în sumă de 5.466 lei și T.V.A în sumă de 1.986 lei, rezultând un total de 8.479 lei, debit cert, la care se adaugă accesoriile începând cu data de_ - data nașterii datoriei fiscale până la plata efectivă.
Vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii ce le-a fost reținută în sarcină, a fost dovedită prin administrarea următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de sesizare din oficiu ( f. 6 d.u.p.), procesele - verbale de percheziție autoturisme (f. 21-23, 25-26 d.u.p.) procesele - verbale de percheziție domiciliară (f. 27-28, 29 d.u.p.) adresa Direcției J. ețene pentru Accize și O.
V. C. (f. 41-42 d.u.p.) declarațiile martorilor (f. 51, 52-53, 54 d.u.p.), planșe fotografice (f. 30-40 d.u.p.), dovada de predare a țigărilor la Camera de corpuri delicte - seria AB nr. 0017832 (f. 40/A d.u.p.) precum și declarațiile inculpaților (f. 58, 61, 75, 76 d.u.p. și f. 39, 40 dosar instanță).
Separat de probele existente în dosarul de urmărire penală, vinovăția inculpaților este dovedită prin probele readministrate în fața instanței, respectiv depozițiile martorilor (f. 52, 81 și 88 dosar instanță).
Astfel, martorii Goje I. Ș. an și Olar (fostă Jurje) C. I., cu excepția martorei Z. ș M. (care are proleme cu auzul și și-a uitat ochelarii, participând la percheziție și nerecunoscând aspectele menționate în percheziția domiciliară efectuată la imobilul situat în loc. Groși) audiați, au menținut declarațiile date în faza urmăririi penale și au confirmat datele consemnate în înscrisurile întocmite. De asemenea, martora Olar, a confirmat împrejurarea că inculpații se ocupau, fiind de altfel și cunoscuți, ca ocupându-se cu vânzarea de țigări.
Așadar, depoziția martorei Z. ș M., nu se coroborează sub niciun aspect cu restul probelor administrate în cauză, separat de împrejurarea că în privința altor chestiuni, martora a indicat date foarte exacte, astfel că ținând cont de prev. art. 63 și 64 Cod procedură penală, fiind apreciată ca subiectivă, declarația acestei martore urmează a fi înlăturată.
În drept:
Fapta inculpaților P. G. V. și P. G. de a deține în afara unui antrepozit fiscal autorizat, cantitatea de 881 pachete țigarete de proveniență ucraineană și duty free, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 296 ind.1 alin. 1 lit. l din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003 republicată (deținerea, de către orice persoană în afara antredepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit Titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, ….) pentru care instanța i-a condamnat pe ambii inculpați la pedeapsa de câte 10 luni închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, lipsa antecedentelor penale, valoarea prejudiciului cauzat, precum și atitudinea procesuală manifestată de inculpați pe parcursul procesului penal, în raport cu autoritățile judiciare, toate aceste aspecte determinând aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.
Așadar, față de limitele pedepsei prevăzute de lege - art. 296 ind. 1 alin. 2 din Codul fiscal cuprinse între 1 an și 4 ani închisoare, instanța, a aplicat
pedeapsa minimă legală, întrucât deși dovedită fiind vinovăția inculpaților, aceștia nu au înțeles să se prevaleze de procedura simplificată prev. de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, situație în care potrivit prev. art. 320 ind. 1 alin. 7 limitele pedepsei s-ar fi redus cu o treime.
De asemenea, a fost reținută în privința inculpaților, circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a Cod penal, căreia să i s-a dat eficiență conform disp. art. 76 lit. d Cod penal, ei aflându-se la primul contact cu legea penală, raportat la modul și circumstanțele săvârșirii faptei, numărul de țigarete constatate ca fiind deținute de inculpați, în două imobile și de asemenea în două autoturisme, pentru atitudinea anterioară, când au fost chiar sancționați contravențional, pentru deținerea și comercializare fără drept de țigarete, astfel că lipsa antecedentelor penale ale inculpaților, care se află la primul contact cu legea penală, a fost valorificată.
Nu a fost reținută însă de instanță, așa cum apărătorul ales al inculpaților, solicită prin Concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, în subsidiar, pentru aplicarea disp. art. 81 Cod penal, circumstanța atenuantă judiciară, prev. de art. 74 lit. c Cod penal, chiar dacă cu ocazia acordării ultimului cuvânt aceștia au declarat că regretă, separat de atitudinea procesuală a inculpaților, și ținând cont de împrejurarea că recunoașterea inculpatului a fost nuanțată.
Pentru individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicate inculpaților, instanța a apreciat în raport cu împrejurările concrete ale speței, faptul că scopul pedepsei conform prev. art. 52 Cod penal, va putea fi atins și fără executarea acesteia, sens în care s-a dat eficiență prevederilor art. 81 Cod penal și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 2 ani și 10 luni, stabilit potrivit art. 82 din Codul Penal, atrăgând inculpaților atenția asupra faptului că nerespectarea cerințelor legale din art. 83 Cod penal, s-a atras revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Inculpaților li s-a interzis dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, fapta acestora fiind incompatibilă cu respectul și încrederea pe care comunitatea le datorează autorităților publice, pedeapsă accesorie a cărei executare a fost suspendată pe perioada termenului de încercare.
Instanța a dispus în temeiul art. 118 lit. f Cod penal confiscarea în favoarea statului a țigărilor ridicate de la inculpați și depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Maramureș conform Dovezii seria AB nr. 0017832 (aflată la f. 40/A d.u.p.), respectiv s-a dispus distrugerea acestora.
Față de cele ce preced, nu au putut fi reținute cu consecințe favorabile inculpaților, în sensul achitării acestora în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a rap. la art.
10 lit. b Cod procedură penală, motivat de împrejurarea că percheziția autoturismului Opel Zafira, a fost efectuată cu încălcarea normelor legale respectiv în lipsa unui martor asistent și pe cale de consecință față de numărul pachetelor de țigarete constatate în autoturism și ridicate (413 pachete), pentru diferența de pachete de țigări depistate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, raportat la numărul de țigarete inferior limitei de 10.000 bucăți, fapta pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, nu este prevăzută de legea penală, fiind așadar doar contravenție, așa cum acreditează ideea inculpații prin apărător.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că percheziția asupra autoturismului a fost efectuată în prezența proprietarului - inculpatului P. G.
V. care nu a formulat obiecțiuni cu privire la modul de desfășurare a acestor percheziții (f. 21-23, 24 și 25-26 d.u.p.).
Apoi, această chestiune, nu reprezintă în mod automat o nulitate absolută a actelor efectuate cu încălcarea normelor legale, așa cum a susținut
apărătorul ales al inculpaților, conform prev. art. 197 Cod procedură penală, ci echivalează cel mult cu o nulitate relativă din perspectiva inculpatului. Însă, chiar și cu privire la această nulitate relativă, raportat la momentul efectuării percheziției (_ ), s-a constatat că nu a fost invocată de persoana interesată în termen legal, nici chiar în faza de urmărire penală și nici în fața instanței - doar la al 4-lea termen de judecată -_, separat de împrejurarea că nu s-a efectuat dovada suportării vreunei vătămări de către inculpați.
În raport de cele ce preced, nu s-a putut constata așa cum intenționează inculpații, nulitatea actelor de urmărire penală în privința perchezițiilor auto efectuate la_, în temeiul art. 91, 92 și 104 Cod procedură penală, respectiv consecința reținerii unui număr mai mic de țigarete care să aibă influență asupra
încadrării juridice a faptei penale pentru care au fost trimiși în judecată.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei , instanța a constatat că partea civilă și-a precizat pretențiile în raport de fapta penală pentru care inculpații au fost trimiși în judecată (pentru infracțiunea de contrabandă fiind dispusă de procuror scoaterea de sub urmărire penală) în sensul diminuării acestora.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că au fost îndeplinite condițiile stabilite de art. 998-999 din Codul civil și anume: existența unui prejudiciu care este urmarea directă a faptei inculpaților, precum și vinovăția acestora sub forma intenției directe, inculpații având cunoștință despre proveniența țigărilor pe care le-au achiziționat chiar în scopul revânzării sau deținerii nelegale.
Așa fiind, în temeiul art. 14 combinat cu art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 și 1003 Cod civil, dat fiind faptul că în speță a fost stabilită răspunderea civilă delictuală în sarcina inculpaților pentru faptele lor ilicite cauzatoare de prejudicii, aceștia au fost obligați în solidar la despăgubiri civile către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția N. de Administrare Fiscală - A. N. a V. - Direcția Regională pentru Accize și O. V.
C., în sumă de 8.479 lei cu dobânzi și penalități aferente până la data plății efective, potrivit art. 119, 120 și 120 ind.1 din Codul de procedură fiscală, republicat. Iar accesoriile sunt datorate de inculpați, raportat la suma reprezentând creanța certă, lichidă și exigibilă în sumă de 8.479 lei, de la data nașterii obligației - datoriei fiscale (vamale) respectiv_ când țigaretele nemarcate cu timbru fiscal au fost găsite în autoturismele și imobilele inculpaților, cu ocazia perchezițiilor efectuate.
Pentru stabilirea prejudiciului s-a avut în vedere valoarea în vamă adică suma de 1.783 lei țigărilor de import neregulat introduse în țară, taxele vamale fiind calculate conform art. 29 alin. 1 din Regulamentul CEE nr. 2913/91 de instituire a Codului vamal comunitar, respectiv 56,6 % asupra valorii în vamă potrivit Tarifului vamal integrat comunitar, iar acciza și TVA-aul a fost stabilit conform art. 1117 respectiv 139 alin. 1 din Codul fiscal.
Potrivit dispozițiilor art. 224 din Legea 86/2006, privind Codul Vamal al României, calitatea de debitor al datoriei vamale o are "orice persoană care a cumpărat sau a deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe, în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost introduse illegal";.
Așadar ținând cont de prevederile legale mai sus invocate comb. cu art. 202 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, inculpații puteau și trebuiau să știe că țigările de proveniență ucraineană, neavând aplicate timbru românesc, sunt ilegal introduse în țară, astfel că datorează pentru deținerea acestora taxe vamale.
Din analiza dispozițiilor art. 206 ind. 2, 206 ind. 5, 206 ind. 6 și 206 ind. 7 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, instanța a reținut că accizele, sunt
taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului următoarelor produse: alcool și băuturi alcoolice; tutun prelucrat și produse energetice și electricitate, acestea sunt supuse accizelor la momentul importului pe teritoriul Comunității Europene și devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face această eliberare.
Iar potrivit dispozițiilor art. 206 ind. 7 lit. d din Legea 571/2003, eliberarea pentru consum reprezintă inclusiv importul de produse accizabile, chiar și neregulamentar, cu excepția cazului în care produsele accizabile sunt plasate, imediat după import, în regim suspensiv de accize.
Separat de acestea, instanța a reținut că potrivit art. 131 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ";importul de bunuri reprezintă intrarea pe teritoriul Comunității de bunuri care nu se afla in libera circulație in înțelesul art. 24 din Tratatul de "înființare a Comunității Europene.
În conformitate cu art. 4 pct. 13 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare noțiunea de ";datorie vamală";, reprezintă obligația unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export, iar în art. 4 pct. 14 lit. a) din aceeași lege se precizează că drepturile de import reprezintă taxele vamale si taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.
Totodată, potrivit prev. art. 224 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, datoria vamala la import ia naștere si prin introducerea ilegala pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de import. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, datoria vamala se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.
Iar reglementarea art. 224 Cod vamal, mai sus amintită, este cuprinsă si în art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar unde se precizează că o datorie vamala la import ia naștere și prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import; debitor vamal este și orice persoana care a dobândit sau deținut mărfurile in cauza si care știa, sau ar fi trebuit sa știe, în mod normal, in momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, ca ele au fost introduse ilegal.
Astfel, inculpații deținând cantitatea de țigări de proveniență ucraineană, fără a avea aplicat timbru românesc, fiind introduse deci ilegal în țară, și trebuind să știe acest lucru, și în raport de cantitatea descoperită, sunt debitori ai datoriei vamale.
De asemenea, prin Hotărârea Curții Europene de Justiție dată în cauza 24-68 din data de_, având ca părți Comisia Comunității Europene împotriva Italiei, s-a statuat ca toate taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse in mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fără a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent. Orice obligație pecuniara, indiferent de mărimea, destinația si modul de aplicare, care este impusa in mod unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv ca acestea traversează o frontiera si care nu este o taxa vamala in sensul strict al cuvântului, este o "taxa cu efect echivalent".
Drept urmare, hotărârea Curții Europene de Justiție se refera si la acciza și TVA-ul, percepute asupra mărfurilor care traversează frontiera României, și reprezintă taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale, fiind incluse in drepturile de import.
În același sens prevede și art. 151 ind. 1, 151 ind. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care arată că plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării este obligația importatorului.
Totodată, art. 131 lit. a din Codul fiscal, prevede că importul de bunuri reprezintă intrarea pe teritoriul Comunității de bunuri care nu se află în libera
circulație în înțelesul art. 24 din Tratatul de înființare a Comunității Europene, iar art. 136 din același cod fiscal, statuează că în cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe.
Prin urmare, exigibilitatea accizei și a TVA, reprezintă momentul nașterii obligației de plată a acestora, respectiv a faptului generator - introducere ilegală în țară, neavând relevanță dacă scopul activității este unul licit sau nu, și nici dacă bunurile au fost supuse confiscării conform Codului penal și/sau legilor speciale sau nu, raportat la împrejurarea că marfa a fost neregulat introdusă în țară și descoperită după trecerea primului birou vamal de frontieră, situație incidență speței de soluționat. Astfel, prin confiscarea țigărilor, nu s-a putut reține stingerea datoriei vamale.
În sensul celor de mai sus, sunt de reținut Hotărârile Curții Europene de Justiție date în cauzele 158-98 și 111-92 și 459-97.
În fine, temeiul juridic al dobânzilor si penalităților aferente datoriei îl reprezintă art. 119 coroborat cu art. 120 si art. 120 ind. 1 din Codul de procedura fiscala, republicat, cu modificările si completările ulterioare, acestea fiind datorate de inculpați de la data nașterii datoriei -_ (data constatării faptei și angajării răspunderii, cu privire la aceștia).
Instanța a constatat că nici susținerile apărătorului ales al inculpaților, privitor la cuantumul debitului fiscal, așa cum au fost precizate prin Concluziile scrise privitor la suma de 1.027 (pag. 2), nu au putut fi reținute în cauză, raportat la prevederile legale antemenționate, întrucât la determinarea prejudiciului creat bugetului consolidat al statului, partea civilă a respectat normele legale în vigoare.
Văzând și dispozițiile art. 191 Cod procedură penală, inculpații aflați în culpă procesuală și infracțională, au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații P. G. V. și P. G.
, solicitând prin apărătorul său casarea sentinței și rejudecând cauza să sa dispună achitarea lor, apreciind că în cauză nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii pentru care aceștia au fost condamnați. Astfel, instanța de fond a reținut că vinovăția inculpaților a fost dovedită însă, solicită a se avea în vedere că aceasta nu a putut fi dovedită nici prin probele administrate în faza de urmărire penală și nici prin cele administrate în faza de judecată având în vedere că nici unul dintre martori nu au putut preciza
numărul de țigarete găsite în urma percheziției, semnând doar la finalul acesteia. Mai mult, aceștia nici măcar nu au luat parte la percheziție ci doar la finalul acesteia li s-a adus la cunoștință că au fost găsite țigarete. De asemenea, în ceea ce privește declarația martorei Z. ș M. care a fost înlăturată de instanță considerându-se că nu se coroborează cu restul probelor administrate, solicită a se avea în vedere că această martoră suferă de deficiențe de auz și văz și cu toate astea a fost solicitată de organele de poliție să semneze procesul verbal de percheziție.
Analizând sentința atacată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:
Pe baza probatoriului administrat în cauză,prima instanță a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpaților pentru comiterea infracțiunii de deținere în afara unui antrepozit fiscal autorizat, a cantității de 17.260 pachete țigarete de proveniență străină, în
principal ucraineană, fără a fi marcate corespunzător, prev. de art. 296 ind.1 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003 republicată.
Vinovăția acestora a fost dovedită cu probele administrate în cauză,respectiv procesul verbal de sesizare din oficiu ( f. 6 d.u.p.), procesele - verbale de percheziție autoturisme (f. 21-23, 25-26 d.u.p.) procesele - verbale de percheziție domiciliară (f. 27-28, 29 d.u.p.) adresa Direcției J. ețene pentru Accize și O. V. C. (f. 41-42 d.u.p.) declarațiile martorilor (f. 51, 52-53, 54 d.u.p.), planșe fotografice (f. 30-40 d.u.p.), dovada de predare a țigărilor la Camera de corpuri delicte - seria AB nr. 0017832 (f. 40/A d.u.p.) precum și declarațiile inculpaților (f. 58, 61, 75, 76 d.u.p. și f. 39, 40 dosar instanță).De asemenea, martorii Goje I. Ș. an și Olar (fostă Jurje) C. I. ,audiați de către instanță au confirmat datele consemnate în înscrisurile întocmite,astfel că în mod corect instanța a înlăturat declarația martorei Z. ș M. ,care nu se coroborează cu nicio altă probă a dosarului.
Trecând apoi la sancționarea inculpaților ,instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.72 C.pen. ,respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei, cât și circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv gradul de pericol social al infracțiunii,valoarea prejudiciului cauzat, dar și atitudinea sinceră a acestora și lipsa antecedentelor penale,reținând în favoarea acestora și circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.a C.pen,instanța analizând astfel temeinic și argumentând judicios toate aspectele care au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei.
Față de toate aceste aspecte,Curtea apreciază că prima instanță a realizat o judicioasă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților ,atât în ceea ce privește cuantumul acestora cât și modalitatea de executare, neimpunându-se modificarea acestora ,iar pedepsele vor fi în măsură să contribuie la reeducarea acestora și la prevenirea săvârșirii pe viitor de noi fapte antisociale.
Prin urmare,în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpați.
Va obliga pe recurenți, fiecare, să plătească în favoarea statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații P. G. V. și P. G. împotriva sentinței penale nr. 802 din 28 martie 2013 a Judecătoriei B. M. .
Obligă pe recurenți, fiecare, să plătească în favoarea statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
G. ,
L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M 3 ex./_
J. .fond. I. B.
← Decizia penală nr. 888/2013. Infractiuni la regimul vamal | Decizia penală nr. 538/2013. Infractiuni la regimul vamal → |
---|