Decizia penală nr. 92/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.92/2013

Ședința publică din 9 septembrie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: M. Ș., judecător GREFIER: M. B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de către petenta POP M. împotriva rezoluțiilor din_ și nr.309/II/2/_ ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. date în dosarul nr.420/P/2011.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petenta Pop M., lipsă fiind intimații S. u R. M. și I. A. M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, petenta Pop M. arată că are carte de identitate provizorie eliberată la data de_, cu valabilitate până la data de_, motivul cărții de identitate provizorie fiind lipsa locuinței. De asemenea, invederează instanței că este în această situație de 2 ani de zile.

La întrebarea instanței, petenta Pop M. arată că își menține plângerea formulată.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.

Petenta Pop M., solicită tragerea la răspundere a intimaților S. u R.

M. și I. A. M., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Reprezentantul M. ui P. , solicită respingerea plângerii ca nefondată și obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

C U R T E A :

La data de 7 iunie 2013 pe rolul Curții de Apel C. a fost înregistrată plângerea formulată de petenta POP M. împotriva rezoluției nr. 309/II/2/14 mai 2013 a Procurorului general al PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ.

În susținerea plângerii formulate, petenta a arătat că aceasta este netemeinică impunându-se începerea urmăririi penale față de executorul judecătoresc S. R. M. sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece acesta a dispus evacuarea sa din imobilul situat în C. -N., str Republicii nr. 7 ap 23 în mod ilegal, neexistând o hotărâre judecătorească de evacuare cu privire la acest apartament, ci doar cu privire la ap 21.

De asemenea, a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului I. A.

M. care, în opina sa, se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev de art 192 alin 1 Cod penal și distrugere prev de art 217 alin 1

Cod penal, constând în aceea că a pătruns fără drept în imobilul său și i-ar fi distrus bunurile pe care le avea acolo.

Partea vătămată Pop M. a depus inițial la data de 23 iulie 2009 o plângere la PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA prin care solicita tragerea la răspundere penală a numiților I. A. și S. u M. susținând că aceștia, fără drept și fără consimțământul său, în data de 25 iunie 2009 ar fi pătruns abuziv în imobilul situat în C. -N. str Republicii nr 7 ap 23 și i-ar fi distrus mai multe bunuri.

La data de 27 octombrie 2011 PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA, având în vedere calitatea de executor judecătoresc a unuia dintre făptuitori, a dispus disjungerea cauzei cu privire la executorul judecătoresc S. u R. M., și declinarea competenței de soluționare a acestei plângeri în favoarea PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și restituirea

cauzei privind pe făptuitorul I. A. cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu prev de art 192 alin 1 Cod penal și distrugere prev de art 217 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art 33 lit a Cod penal și privind pe autorii necunoscuți cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt prev de art 208 alin 1 Cod penal la Poliția Municipiului Cluj-Napoca, Secția 6 Poliție, în vederea completării actelor premergătoare, cu următoarele acte: audierea făptuitorului; cercetare la fața locului, pentru a se constata dacă există apartamentul cu nr. 23 demisol situat în imobilul din C. -N. str Republicii nr. 7 Corp I, cine este în prezent posesorul acestuia, cine locuia în acest imobil la data de 25 iunie 2009 și locul/locurile din care se susține că au fost sustrase bunuri din acel apartament; atașarea la dosarul cauzei a procesului-verbal de evacuare, prin care s-a pus în executare silită sentința civilă nr. 6945/2 iunie 2008 pronunțată de Judecătorie C. -N. în dosar nr._, rămasă definitivă și irevocabilă; audierea numitei Rus C. și identificarea și audierea altor martori, referitor la aspectele de natură penală invocate prin plângerea persoanei vătămate; identificarea imobilului în care a locuit Pop M. la data comiterii faptelor și/sau a imobilului din care aceasta a fost evacuată; obținerea extraselor de carte funciară, referitoare la imobilele din C. -N., str. Republicii nr. 7 Corp I ap 21 județul C. și din C. -N., str Republicii nr. 7 ap 23 demisol, județul C. ; solicitare către Consiliul Județean C. - Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, pentru a indica adresa de domiciliu (actuală și cea din perioada martie-iulie 2009) a persoanei vătămate Pop M. ; după identificarea

imobilului din care reclamă a fi sustrase bunuri aparținând persoanei vătămate Pop M. se va dispune începerea urmăririi penale "in rem"; sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, prev de art 208 alin 1 Cod penal.

În probațiune au fost depuse de către petentă sentința civilă nr. 6945/2008 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei C. -N., decizia civilă nr. 589/A/2008 a Tribunalului C. și decizia civilă nr. 224/R/2009 a Curții de Apel

C. sentințe prin care a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții I.

G. Augustin și I. V. în contradictoriu cu mai mulți pârâți printre care și petenta Pop M., dispunându-se evacuarea acestora din imobilul situat în C. -N. str Republicii nr. 7.

Având în vedere că petenta nu a executat de bunăvoie dispozițiile instanței a fost constituit un dosar execuțional nr. 220/2009 la Biroul executorului judecătoresc S. u M. .

În acest dosar execuțional a fost somată petenta să evacueze imobilul situat în C. -N. str Republicii nr. 7 ap 21 și a fost adus la cunoștință că în caz contrar se va proceda la executarea silită în data de 8 aprilie 2009.

2

Petenta a fost din nou somată în data de 25 iunie 2009 să evacueze imobilul, nu s-a conformat acestor solicitări motiv pentru care s-a procedat la evacuarea silită a acesteia din imobilul pe care-l ocupa.

Cu prilejul evacuării s-a întocmit un proces verbal existent la fila 36, care a fost înmânat și debitoarei Pop M. care însă a refuzat să semneze.

Împotriva acestei executări silite petenta nu a formulat contestație la executare.

Având în vedere actele de la dosar, în mod legal și temeinic procurorul desemnat cu soluționarea acestei plângeri a constatat prin rezoluția din 12 ianuarie 2012 în dosarul nr. 420/P/2012 că nu se impune începerea urmăririi penale față de executorul judecătoresc S. M., rezoluție care a fost atacată la procurorul ierarhic superior, care a constatat că pe fond plângerea este neîntemeiată, executorul judecătoresc nefăcând altceva decât să pună în executare o sentință definitivă și irevocabilă.

Investită cu soluționarea acestei plângeri în baza art 2781Cod procedură penală Curtea constată că plângerea petentei Pop M. este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

În mod legal și temeinic PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, a stabilit că nu se impune începerea urmăririi penale față de executorul judecătoresc S. u M. sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev de art 246 Cod penal și față de I. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prev de art 192 alin 1 Cod penal și distrugere prev de art 217 alin 1 Cod penal, deoarece executorul judecătoresc a acționat în conformitate cu dispozitivul sentinței civile nr. 6945/2008 a Judecătoriei C. -N., definitivă și irevocabilă care în dispozitivi prevedea în mod lipsit de echivoc, evacuarea petentei din imobilul situat în C. -N. str Republicii nr. 7.

Susținerile cu privire la evacuarea sa din apartamentul nr. 23 în condițiile în care în sentință se arată că locuiește la ap 21 sunt lipsite de relevanță în contextul în care din actele de la dosar rezultă că acest imobil are doar 21 de apartamente, și instanța a dispus evacuarea mai multor persoane, printre care și petent, din imobilul situat în str Republicii nr 7 fără a se arăta pentru fiecare apartamentul care îl ocupă.

Petenta a fost somată în mod repetat să execute de bunăvoie sentința civilă pronunțată împotriva sa, a refuzat acest lucru, motiv pentru care reclamantul făptuitor în prezentul dosar, I. A. a apelat la un executor judecătoresc.

Bunurile pe care petenta le deținea în imobil, au fost scoase în curtea imobilului, în prezența sa, care nu a formulat nicio obiecțiune la procesul verbal întocmit cu prilejul evacuării în data de 25 iunie 2009, proces verbal în care se consemnează că nu au fost găsite bunuri de valoare.

În aceste condiții, nu se poate reține că executorul a comis infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece a pus în executare dispozițiile instanței în conformitate cu prevederile legale.

De asemenea, nici în sarcina făptuitorului I. A. nu se poate reține comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere deoarece acesta l-a însoțit pe executor și pe jandarmi, conform drepturilor conferite de codul de procedură civilă la punerea în executare a sentinței civile menționate anterior.

Pentru aceste considerente, va fi respinsă ca nefondată plângerea petentei conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

3

În baza art. 278 ind. 1 al. 8 lit.a Cod proc.penala, respinge ca nefondată plângerea formulată de către petenta POP M., cu reședința în C. N., P. U.

, nr. 14, et.I, sc.1, ap.22.A împotriva rezoluțiilor din 12 ianuarie 2012 si nr. 309/II/2/14 mai 2013 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. în dosarul nr. 420/P/2011.

Conform art. 192 al.2 Cod proc.penală obligă petenta POP M. la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9 septembrie 2013 .

PREȘEDINTE GREFIER

M. Ș. M. B.

Red. M.Ș./M.N.

4 ex./_

4

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 92/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată