Sentința penală nr. 265/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 265
Ședința publică din data de 25 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. T.
GREFIER: M. S.
S-a luat spre examinare cauza penală privind pe petenta SC U. L. C.
I. SA și pe făptuitorii SC A&T C. G. S., G. B. și T. R. , cauza având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 2781C.pr.pen.).
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.
Procedura îndeplinită, pronunțarea făcându-se fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 11 iunie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 18 iunie 2013 și apoi la data de 25 iunie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
T R I B U N A L U L
Prin plângerea înregistrată sub dosar nr._ al Tribunalului C., petenta SC
U. L. C. I. SA a solicitat desființarea rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din_, emisă în dosarul nr. 41/P/2011 și a rezoluției prim- procurorului aceluiași parchet nr. 37/II/2/2013 privind pe făptuitorii SC A&T C. G.
S., G. B. și T. R. ,
Rezoluția procurorului nu este motivată însă ea se bazează, în conformitate cu art. 228 alin. 6 C.pr.pen., pe motivele menționate în referatul organului de cercetare penală, potrivit cărora la data de_ la IPJ C. - Serviciul de Investigații Criminale - Biroul Combaterea Infracțiunilor contra Patrimoniului s-a înregistrat plângerea persoanei vătămate SC U. L. C. I. SA prin care se solicita tragerea la răspundere penală a făptuitorilor G. B. . T. R. și SC A&T C. G. S. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în contracte prev. de art. 215 alin. 3, fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 și uz de fals prev. de art. 291 C.pen.
La data de_ între persoana vătămată și SC A&T C. în calitate de utilizator s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 39093 având ca obiect un autovehicul BMW X5 3.0 d, cu numărul de identificare WBAFF41000L068311, valoarea de finanțare fiind de 44.910 euro, iar la data de_ contractul nr. 41527 având ca obiect autovehiculul marca BMW 335 i cu numărul de identificare WBAWL71040P167071, valoarea finanțată fiind de 48.602,74 euro, prin valoarea finanțată înțelegând partea din prețul autovehiculului achitată efectiv de persoana
vătămată la încheierea contractului de leasing cu precizarea că autovehiculele erau noi. Urmare a neplății ratelor de leasing, la data de_ au fost reziliate cele două contracte de leasing cu obligația făptuitorilor de a returna autovehiculele în termen de 10 zile, lucru care nu s-a întâmplat.
Cele două autovehicule figurează în baza de date a poliției ca fiind date în urmărire generală fiind reclamate ca furate din B. la data de_ . La dosarul cauzei au fost depuse plângerile formulate de cei doi făptuitori în calitate de părți vătămate - utilizatori ai autovehiculelor, plângeri înregistrate la Direcția Generală de Poliție a mun. B. - Serviciul Furturi de autovehicule, sub nr. 335504/2009 și 335505/2009.
Din declarațiile celor doi făptuitori s-a reținut că rezultă că aceștia s-au folosit de cele două autoturisme până în luna mai 2009 când au constatat furtul acestora, după ce în prealabil le-au parcat pe Șoseaua Mihai Bravu nr. 294 din B., ratele de leasing fiind plătite până la data furtului.
Organul de cercetare penală și implicit procurorul au apreciat că nu s-a putut stabili dincolo de orice îndoială că făptuitorii au intenționat inducerea sau menținerea în eroare a petentei, în susținerea acestei afirmații fiind și faptul că din adresa D.G.P.M.B. nr. 324084/_ a rezultat că în cele două cauze s-a dispus începerea urmăririi penale in rem ceea ce înseamnă că există indicii de furt și implicit și că varianta făptuitorilor este plauzibilă.
În concluzie, procurorul a apreciat în rezoluția din_ că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. 1, 3 și 5 C.pen și a dat soluția prev. de art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. d C.pr.pen..
La data de 15 ianuarie 2013 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a fost înregistrată plângerea formulată de S.C. U. L. C. I.F.N. S.A. împotriva rezoluției nr. 41/P/2011 din_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, aceasta fiind repartizată spre soluționare prim-procurorului. Acesta reține în rezoluția sa din data de_ emisă sub nr. 37/II/2/2013 următoarele:
In fapt, la 25 ianuarie 2011 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a fost înregistrată plângerea penală formulată de SC U. L. C. I. SA împotriva lui
G. B. A. și SC A&T C. G. S. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 3, precum și față de T. R. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 3 C.pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen., uz de fals prev. de art. 291 C.pen. și furt prev. de art. 208 C.pen.
În plângere se arată că, la 9 noiembrie 2007, respectiv la 18 decembrie 2007, petenta a încheiat două contracte de leasing financiar cu SC A&T C. G. S., în baza cărora a transmis dreptul de folosință și posesie asupra a două autoturisme marca BMW seria X5, respectiv BMW 335.
Întrucât SC A&T C. G. S. nu și-a îndeplinit obligațiile contractule asumate prin contract, respectiv nu a achitat contravaloarea datelor, la 10 august 2009 s-a dispus rezilierea contractelor de leasing.
Deși s-a dispus rezilierea contractelor de leasing SC A&T C. G. S. și reprezentanții acesteia nu au predat autoturismele.
Prin plângere se arată că, la_, petenta a fost încunoștințată de faptul că ambele mașini au fost furate și că reprezentanții SC A&T C. G. S. ar fi transmis către petentă aceste împrejurări. Petenta arată faptul că nu a fost încunoștințată despre furt și consideră că ar fi fost indusă în eroare atât cu prilejul încheierii contractului, cât și cu prilejul executării acestuia prin crearea și întărirea convingerii că societatea ar putea plăti
la timp și conform contractelor încheiate ratele de leasing. Petenta arată că SC A&T C.
G. S. nu a achitat o parte din ratele de leasing din cadrul fiecărui contract.
In ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, petenta nu a arătat în ce constă această infracțiune, arătând doar că este posibilă înmatricularea unor astfel de autoturisme pe numele altor persoane, acte care în această situație ar fi false, iar infracțiunea de uz de fals ar consta în folosirea unor astfel de acte.
În ceea ce privește infracțiunea de furt, petenta apreciază că sustragerea acestor autoturisme de către terțe persoane s-ar fi putut face cu sau fără complicitatea beneficiarilor contractului de leasing financiar.
Prim-procurorul reține că din cercetările penale efectuate în cauză a rezultat că, așa cum a precizat petena, între SC A&T C. G. S. și SC U. L. C. I. SA au fost încheiate contractele de leasing financiar asupra celor două autoturisme marca BMW. Totodată, a rezultat faptul că SC A&T C. G. S. a achitat către SC U. L. C.
I. SA un nr. de 17, respectiv 18 rate în valoare totală de 96,991.21 lei, respectiv 108,496.19 lei, dintr-un nr. total de 60, respectiv 48 rate.
De asemenea rezultă faptul că, la 3 martie 2011 Direcția Generală de Poliție a Municipiului B., Serviciul de Furturi de Autovehicule a comunicat Inspectoratului de Poliție al Județului C. - Serviciul de Investigații Criminale copii de pe cele două acte de sesizare, respectiv copii de pe declarațiile persoanelor vătămate din dosarele nr. 7367/P/2009, respectiv 7368/P/2009 din 27 mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 B. . Părțile vătămate din aceste dosare, respectiv G. B.
A. și R. T. au sesizat faptul că, autoturismele proprietatea SC U. L. C.
I. SA parcate pe Șoseaua Mihai Bravu, sector 3 au fost sustrase de către autori necunoscuți. In aceste dosare s-a comunicat că nu s-a dispus începerea urmăririi penale
"in personam".
Prin rezoluția nr. 41/P/2011 din 13 octombrie 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la plângerea formulată de petenta, întrucât s-a constatat faptul că faptele nu au fost constatate de materialul probator.
Întrucât s-a apreciat că cercetările penale nu sunt complete, prin ordonanța nr. 923/II/2/2011 s-a dispus admiterea plângerii formulate de petenta și reluarea cercetărilor penale.
Cercetările penale efectuate ulterior nu au fost în măsură să confirme aspectele sesizate de partea vătămată, drept urmare procurorul de caz a dispus confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale.
Analizând conținutul plângerii împotriva soluției, prim-procurorul a constatat că nici prin plângerea împotriva soluției nu sunt prezentate argumente din care să rezulte o stare de fapt diferită față de cea reținută de organele judiciare, drept urmare soluția procurorului a fost apreciată ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere la instanță petenta SC U. L.
SA care solicită desființarea celor două rezoluții și restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor. În motivare arată că nu s-a făcut dovada existenței furtului, nici măcar organele de cercetare penală nu au stabilit că s-a comis o infracțiune de această natură, nu s-a făcut o minimă cercetare penală, referatul organului de cercetare penală din data de_ fiind o copie fidelă a celui din data de_, rezoluția care îl confirma din_ fiind infirmată prin ordonanța nr. 923/II/2/2011 a prim-procurorului. Se apreciază că latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune este întrunită de următoarele elemente:
achitarea unui avans
inducerea în eroare a petentei prin crearea aparenței unei executări cu bună credință a obligațiilor contractuale
menținerea în eroare prin achitarea unei părți infime din ratele de leasing, creând aparența unei bune-credințe
nepredarea autovehiculelor, aproprierea și folosirea frauduloasă a unor bunuri mobile prin achitarea unei sume infime prin raportare la valoarea reală, contractuală a acestora.
Analizând plângerea formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, a motivelor invocate de petentă și a dispozițiilor legale în materie tribunalul constată că plângerea este fondată pentru următoarele considerente:
Plângerea penală a petentei a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj la data de_ . La data de_ organul de cercetare penală întocmește referatul prin care propune neînceperea urmăririi penale, identic cu cel supus analizei la acest moment, considerentele referatului fiind însușite de către procuror prin rezoluția din data de_ . Aceasta a fost infirmată de către prim-procuror prin ordonanța din_ care a apreciat că pentru a se stabili în mod cert vinovăția sau nevinovăția făptuitorilor este nevoie de lămurirea pe deplin a împrejurărilor în care au fost săvârșite cele două fapte de furt calificat, obiect al cercetărilor din dosarele Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 B. . S-a apreciat că există posibilitatea ca între prezenta cauză și cele două având ca obiect furtul să existe legătura de conexitate prevăzută de art. 34 lit. c C.pr.pen. și că în prezenta cauză nu se poate da o soluție procedurală până la momentul la care dosarele de furt nu sunt soluționate în mod definitiv.
De la acel moment și până acum nu s-a efectuat nici un fel de cercetare penală, organul de cercetare rezumându-se la a efectua adrese către Poliția B. pentru a i se comunica stadiul dosarelor. Nici până la momentul pronunțării prezentei hotărâri nu s-a comunicat împrejurarea soluționării celor două dosare de furt calificat în vreun fel, prin urmare, dacă cercetările efectuate nu au fost suficiente la data de_, nu sunt suficiente nici acum. Este foarte real că, în continuare, până când nu se soluționează dosarele de furt calificat nu se poate da soluție procedurală nici asupra plângerii penale formulate de petentă, și pentru a evita formularea a zeci de adrese și trenarea soluționării dosarelor, s-ar fi impus și se impune și acum conexarea acestora.
Pe de altă parte, dacă se lecturează declarațiile celor doi făptuitori se constată că aceștia au dorit să înstrăineze autovehiculele, căci până la acel moment le-au folosit suficient, că au încercat să le vândă prin intermediul internetului sau prin publicații media, dar nu au reușit și atunci unuia dintre ei i-a venit ideea de a le expune într-o parcare din B., considerată sigură, din zona unei artere intens circulate. Intenția de a vinde autovehiculele este din start una frauduloasă cât timp nu s-a cerut acordul societății de leasing care este proprietara lor, fapt care pentru început echivalează cu infracțiunea de abuz de încredere în forma dispunerii pe nedrept a bunului altuia deținut cu orice titlu. Dacă la aceasta se mai adaugă faptul că nicio parcare din mun. B. nepăzită nu este sigură, aspect pe care îl cunoaște oricine, faptul că cele două autovehicule fac parte din categoria celor de lux, că au fost plătite puține rate, că acestea se puteau vinde la fel de ușor sau greu în B. ca și în mun. C. -N., faptul că exact perioada în care cei doi făptuitori s-au gândit să vândă mașinile - căci s-au plictisit de ele - coincide cu aceea la care firma SC A&T C. S. a fost preluată de către SC Dual Convex Place S., ultima radiată la data de_, se ajunge cel puțin la suspiciunea rezonabilă că este posibil ca autovehiculele să fi fost înstrăinate odată cu firma, așa cum se întâmplă în mod normal la cesiunea părților sociale/fuziunea/absorbția, în mod evident de către făptuitori, caz în care se poate discuta de infracțiunea de înșelăciune.
Această ipoteză nu a fost verificată de către organele de urmărire penală, iar la dosarul cauzei nu există nici cea mai mică dovadă că autovehiculele au fost căutate. Acestea sunt fabricate în anul 2008, sunt dotate cu GPS și pot fi localizate în orice colț al
acestui glob în măsura în care mai există. Nu se poate da o soluție în această cauză fără ca la dosarul cauzei să existe dovada localizării autovehiculelor.
În concluzie, fie dosarul nr. 41/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj se reunește cu cele două dosare de furt ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 B. și soluția dată va fi consecința soluției la infracțiunile de furt calificat, fie se începe urmărirea penală și cercetările efective de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în cadrul căreia se vor elucida condițiile în care a fost cesionată firma SC A&T C.
G. S. către SC Dual Convex Place S. și ce s-a întâmplat cu autovehiculele cu acea ocazie, urmând a se stabili locația actuală a autovehiculelor, fie prin solicitarea de informații din dosarul de furt calificat, fie prin localizarea lor prin intermediul GPS-ului. În ambele ipoteze însă este obligatorie admiterea plângerii formulate de către petenta SC
U. L. C. I. SA și restituirea cauzei la parchet.
Așadar, în baza art. 2781alin. 8 lit. b C.pr.pen. se va admite plângerea formulată de
petenta SC U. L. C. I. SA împotriva rezoluției din data de_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emisă în dosarul nr. 41/P/2011 și a rezoluției prim-procurorului aceluiași parchet nr. 37/II/2/2013 din data de_, ce vor fi desființate în parte și se va trimite dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii T. R. și G. B. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de 215 alin. 1, 3 și 5 C.pen și abuz de încredere prev. de art. 213 C.pen.
Soluția de neîncepere a urmăririi penale față de SC A&T C. G. S. este corectă având în vedere că există unul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva acestei societăți, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. g C.pr.pen. - societatea a fost radiată.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
În baza art. 2781alin. 8 lit. b C.pr.pen. admite plângerea formulată de petenta SC
U. L. C. I. SA cu sediul în mun. B., str. Ghețarilor, nr. 23-25, sector 1, împotriva rezoluției din data de_ a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emisă în dosarul nr. 41/P/2011 și a rezoluției prim-procurorului aceluiași parchet nr. 37/II/2/2013 din data de_, pe care le desființează în parte și trimite dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii T. R. domiciliat în mun. C. -N., str. A. G. nr. 7, ap. 55, jud. C. și reședința în mun. C.
-N., str. R., nr. 99, jud. C. și G. B., domiciliat în mun. C. -N., str. O., nr. 14, jud. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de 215 alin. 1, 3 și 5 C.pen și abuz de încredere prev. de art. 213 C.pen.
Menține soluția de neîncepere a urmăririi penale față de SC A&T C. G. S. .
În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi_ .
PREȘEDINTE GREFIER
S. T. M. S.
Red.S.T./C.B./5 ex. /_
← Sentința penală nr. 167/2013. Plângerea împotriva... | Sentința penală nr. 543/2013. Plângerea împotriva... → |
---|