Încheierea penală nr. 151/2013. Cerere de liberare provizorie pe cautiune

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.151/2013

Ședința publică din 30 decembrie2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: C.

I. - judecător

GREFIER

: G.

I. -B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj - reprezentant prin procuror A. Mărincean

S-a luat spre examinare cererea de liberare provizorie sub cauțiune formulată de inculpatul B. I. în dosarul penal nr._ al Curții de Apel Cluj.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. I., în stare de arest, asistat de către apărător ales avocat Lele Alexandru, din cadrul baroului Mehedinți cu delegație la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că s-a depus la dosar recipisa privind plata cauțiunii în sumă de 30.000 lei de către numitul Stanciu V. despre care apărătorul inculpatului susține că este fratele acestuia din urmă, la dispoziția Curții de Apel Cluj, in dosar nr._

Instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de liberare pe cauțiune însușită de inculpat.

Apărătorul ales al inculpatului, solicită admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie pe cauțiune, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.1608C.pr.pen.

Totodată, menționează că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu depășește limita prevăzută de art.1602alin.1 C.pr.pen., inculpatul se află în arest preventiv, și-a însușit cererea conform dispozițiilor art. 1607alin.2 C.pr.pen și a fost depusă la dosarul cauzei dovada plății cauțiunii. Solicită admiterea cererii formulate

Reprezentanta M. ui P., arată că nu se opune admiterii în principiu a cererii având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și a fost depusă plata cauțiunii

Curtea, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.1608al.1 și 2 C.pr.pen. cu referire la art.1604și art.1602C.pr.pen admite în principiu cererea de liberare pe cauțiune formulată de către inculpat și va fixa termen pentru discutarea pe fond a cererii pentru data de azi 30 decembrie 2013.

Apărătorul ales al inculpatului și reprezentanta M. ui P. arată că nu se

opun.

Curtea procedează la luarea unei declarații cu privire la cererea de liberare

provizorie pe cauțiune inculpatului B. I., cele declarate fiind consemnate în procesul verbal de la dosarul cauzei.

Apărătorul ales al inculpatului susține cererea de liberare pe cauțiune formulată în cauză și însușită de inculpat. Astfel, solicită instanței să constate că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea cererii pe fond, cererea este întemeiată și se poate dispune punerea în libertate a inculpatului pe cauțiune, fiind îndeplinite disp. art.1604și art.1602alin.1 și 2 C.pr.pen.

Solicită instanței să aibă în vedere buna conduită pe care inculpatul a avut-o anterior cercetării sale, acesta a dat declarații și a încercat să își apere punctul de vedere și a recunoscut ceea ce a făcut. Nici parchetul și nici instanța de judecată nu a avut în vedere faptul că inculpatul ar fi încercat să zădărnicească urmărirea penală din acest aspect.

Ceea ce a determinat luarea măsurii preventive este acel pericol social concret care sa apreciat că inculpatul în prezintă pentru ordinea publică, raportându-se la faptele acestuia și nu în concret la pericolul pe care l-ar reprezenta pentru societate și pentru ordinea publică. În acest moment acel pericol care a fost avut în vedere s-a estompat, urmărirea penală s-a finalizat, iar la acest moment aflându-ne în faza de judecată se va putea da curs principiului "regula trebuie să fie cercetarea în stare de libertate, iar măsura arestului este doar o situația de excepție";.

În urmă cu o săptămână a fost mediatizată trimiterea în judecată a inculpatului comunicatul DNA-ului a fost preluat în presa locală, iar în presa locală nu s-a făcut nici un comentariu la subsolul articolelor respective din care să rezulte acea atitudine ostilă pe care opinia publică o are atunci când i se aduc la cunoștință astfel de situații. În aceste condiții, instanța trebuie să se raporteze stric la dispozițiile Codului de procedură penală și la date datele cuprinse în acest dosar penal.

În ceea ce privește dispozițiile Codului de procedură penală, arată că disp. art.136 C.pr.pen. prevede că poate fi realizat scopul procesului penal și a măsurilor preventive și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune";. Având în vedere că legiuitorul a prevăzut această facilitate ca să se poată realiza scopul măsurilor preventive și printr-o măsură alternativă aceea ca liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța nu trebuie să omită această variantă.

Raportat la disp. art.1604și art.1601alin.1 și 2 C.pr.pen. arată că nu există nici un indiciu că inculpatul ar încerca să săvârșească alte infracțiuni sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Aceste două condiții sunt îndeplinite având în vedere persoana inculpatului, care este un ofițer de carieră și care timp de aproape 20 de ani și-a îndeplinit toate obligațiile de serviciu care îi reveneau.

Pe lângă persoana inculpatului trebuie avute în vedere datele dosarului faptul că mita pe care inculpatul se pretinde că ar fi primit-o este într-o formă total atipică, inculpatul nu este în situația în care să se fi îmbogățit cu ceva, din faptul că ar fi împrumutat acele persoane ci așa cum rezultă din înscrisul depus la dosarul cauzei

inculpatul este cel care trebuie să primească bani

Este asigurată recuperarea așa zisului prejudiciu prin faptul că s-au luat măsuri asigurătorii și s-a pus o ipotecă asupra locuinței familiale, iar aceasta are o valoare care poate să asigure recuperarea acelui prejudiciu. De asemenea, așa zisa

favorizarea nu a avut nici un efect în condițiile în care acele persoane cu care inculpatul a avute acele nefericite relații au fost cercetate, au fost trimise în judecată și pe de altă partea organele de urmărire penală au considerat că pot fi cercetate în stare de libertate. Nu există favorizarea în condițiile în care nu s-a făcut dovada că ar fi impietat cu ceva efectuarea vreunor acte de urmărire penală. În ceea ce privește presupusa percheziție care ar fi trebuit să aibă loc în luna august nu are nici un

suport că ar fi fost în intenția procurorilor să o efectueze, deoarece nu a fost solicitată o autorizație de percheziție în acest sens. Dacă într-adevăr intenția ofițerului ar fi fost în acest sens, acesta trebuia să o materializeze într-un înscris, ori acesta nu există. La dosarul cauzei există declarația ofițerului care spune că inculpatul B. nu i-a cerut date din acel dosar, nu a știut de intenția sa de a efectua acele percheziții și ca atare nu se poate susține că printr-o simplă discuție care este pusă sub semnul întrebării poate să ajungă să conchidă că acea discuție are relevantă penală și poate să atragă răspunderea penală .

De asemenea, se susține de către parchet că inculpatul i-ar fi împiedicat pe subordonații săi, să se sesizeze cu privire la faptele pe care ei le-ar fi aflat. Apreciază că acest aspect nu poate fi avut în vedere deoarece sesizarea din oficiu nu se poate influența, este o obligație care revine tuturor organelor judiciare în baza art.4 C.pr.pen.

Dată fiind marja mare de interpretare a cauzei, raportat la probele administrate în cursul urmăririi penale și la faptul că aceste fapte au o altă încadrare juridică decât cele cu care a fost sesizată instanța de judecată.

Solicită instanței să aibă în vedere persoana inculpatului și situația familială a acestuia, faptul că fiul său are probleme de sănătate și se află sub supravegherea unor psihiatri, iar inculpatul dorește să își petreacă sărbătorile de iarnă alături de familia sa.

Raportat la stadiul procesual în care ne aflăm, apreciază că instanța poate să dispună liberarea inculpatului sub control judiciar, cu atât mai mult cu cât cele două luni de arest constituie o atenționare serioasă pentru inculpat și nimeni nu va fi prejudiciat dacă inculpatul va fi pus în libertate.

Reprezentanta M. ui P., având cuvântul asupra cererii, solicită instanței să aibă în vedere că încadrarea juridică reținută în actul de sesizare nu poate constitui obiectul dezbaterii de astăzi, având în vedere procedura în care ne

aflăm. De asemenea nici legalitatea sau temeinica măsuri arestării nu poate fi pusă în discuție câtă vreme aceasta a făcut obiectul verificărilor instanței.

Chestiunea care trebuie pusă în discuție este aceea de ști dacă o bună desfășurare a procesului penal poate fi afectată prin admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de către inculpatul B. I. și de a analiza această cerere prin prisma tuturor circumstanțelor cauzei și a persoanei inculpatului.

Este incontestabil faptul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente deosebit de grave, că s-a folosit de săv acestora prin prisma calității sale de ofițer pe care a deținut-o ia consecințele faptelor sale sunt unele care denotă un ridicat pericol social, implicit pentr-o ordinea publică, sumele de bani care constituie obiectul infracțiunii de corupție pentru care s-a dispus arestarea preventivă sunt destul de ridicate și faptul că inculpatul … a produs efecte nu doar în rândul comunității din care face parte și unde și-a desfășurat activitatea ci și la nivelul întregii ordini de drept, afectând în mod direct prestigiul justiției și a încrederii cetățenilor în cei chemați să asigure respectare legii.

În analiza cererii formulate de inculpat solicită instanței să aibă în vedere împrejurarea că durata de privare de libertate prin prisma practicii constante a Curții de Apel Cluj nu este una care să se circumscrie unui termen extrem de lung și nu este de natură să atragă concluzia că termenul rezonabil consacrat de dispozițiile ar fi fost depășite.

Arată că procesul este la debut nu s-au administrat probe în fața instanței de judecată prin respectarea principiului oralității, contradictorialității și egalității de

arme, iar toate aceste circumstanțe care caracterizează persoana inculpatului și elemente care definesc cauza sunt de natură a atrage concluzia că este necesară cel puțin pentru moment privarea de libertate a inculpatului.

Solicită instanței să aibă în vedere că circumstanțele personale ale acestuia în sensul că nu are antecedente penale și ca avut o conduită onestă înainte de săvârșirea faptelor țin de însăși calitatea de ofițer de poliție judiciară pe care a deținut-o și de care s-a folosit în săvârșirea faptelor.

Raportat la circumstanțele expuse solicită instanței să constate că există riscul prejudicierii administrării în bune condiții a probelor și că este necesară împiedicarea oricărei imixtiuni din partea inculpatului și că justifică privarea de libertate a inculpatului.

În concluzie, reprezentanta DNA, solicită în temeiul art. 1608aalin.6 C.pr.pen. respingerea ce neîntemeiată a cererii formulate în cauză și restituirea cauțiunii către inculpat

Inculpatul B. I. având ultimul cuvânt achiesează la concluziile apărătorul său ales. Solicită să fie judecată în stare de libertate întrucât nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

C U R T E A

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus ca urmare a declinării competenței prin Sentința penală nr.181/PI/ 18 decembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, inculpatul B. I. arestat preventiv pentru comiterea infracțiunilor art. 254 alin.1 și 2 C.pen. cu ref. la art.6 și 7 alin.1 din Legea nr.78/2000, art.12 lit.a din Legea nr.78/2000, art.12 lit.b din aceeași lege și art.264 alin.1 C.pen.,cu aplic. art.33 lit.a și b C.pen. a solicitat, în conformitate cu prevederile art.1604și urm. C.pr.pen., liberarea provizorie pe cauțiune arătând că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea acesteia prev. de art.1602C.pr.pen. și în același timp este întemeiată, prin prisma persoanei inculpatului, care nu are antecedente penale, a avut o bună conduită în societate, are în întreținere o familie, se bucură de o bună reputație. De asemenea, solicită a se reține că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală, a dat declarații, faptele de corupție reținute sunt atipice și urmează eventual să primească o altă încadrare juridică, nu există pericolul de

influențare a martorilor și zădărnicire a aflării adevărului și nici pericolul pentru ordinea publică.

În ședința publică din 20 decembrie 2013, în conformitate cu art.1608rap. la art.1606, art.1607C.pr.pen. a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege fixând cuantumul cauțiunii la suma de 30.000 lei și termenul pentru plata acesteia la 30 decembrie 2013.

Examinând cererea de liberare provizorie pe cauțiune, conform art.1608C.pr.pen. Curtea a admis-o în principiu, întrucât sunt îndeplinite condițiile prev. de art.1602alin.1 și 2 C.pr.pen., respectiv, pedeapsa prevăzută de lege nu este mai mare de 18 ani, și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte și,în același timp s-a depus cauțiunea fixată de instanță.

Analizând cererea formulată, sub aspectul temeiniciei acesteia, Curtea reține următoarele:

Prin Încheierea nr.5 din 7 noiembrie 2013 în Dosar nr._ al Curții de Apel Oradea, în temeiul art.1491C.pr.pen. rap. la art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen., s- a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. I. pe o perioadă de 29 de zile pentru infracțiunile prev. de art. 254 alin.1 și 2 C.pen. cu ref. la art.6 și 7 alin.1 din Legea nr.78/2000, art.12 lit.a din Legea nr.78/2000, art.12 lit.b din aceeași lege și art.264 alin.1 C.pen., cu aplic. art.33 lit.a și b C.pen., fapte constând în aceea că, în perioada ianuarie- noiembrie 2011, in calitate de adjunct al șefului IPJ Bihor, a finanțat în mod direct activitatea comercială a SC Zen Impex SRL Oradea, Zemoni SRL Oradea și Breakpoint Impex SRL Oradea, controlate de numita Gyorgy Monika Olga, pentru efectuarea de achiziții de zahăr, ulei și alte produse alimentare, prin acordarea în mod repetat a unor împrumuturi bănești în sumă totală de 45000 de euro, prin intermediul tatălui acesteia Toncz Zoltan, percepând o dobândă totală de 75 000 euro. În toată această perioadă, după sesizarea Serviciului de Investigare a Fraudelor despre activitatea evazionistă a celor doi, inculpatul ar fi protejat activitatea infracțională a acestora, divulgând informații confidențiale din cadrul anchetei, în scopul obținerii unor foloase materiale și a îngreunării anchetei,

informând persoanele cercetate că sunt urmărite penal și că urmează să se efectueze percheziții la domiciliul acestora.

Prin Încheierea penală nr.6 din 5 decembrie 2013 în dosar nr._ al Curții de Apel Oradea, s-a dispus prelungirea cu încă 30 de zile a arestului preventiv, până la 4 ianuarie 2014.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, din 16 decembrie 2013 în dosar nr.89/P/2013 inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 254 alin.1 și 2 C.pen. cu ref. la art.6 și 7 alin.1 din Legea nr.78/2000, art.12 lit.a din Legea nr.78/2000, art.12 lit.b din aceeași lege și art.264 alin.1 C.pen., cu aplic. art.33 lit.a și b C.pen., iar în conformitate cu art.3001C.pr.pen. rap. la art.160balin.2 C.pr.pen. Curtea a menținut măsura arestării preventive.

Potrivit art.136 alin.2 C.pr.pen. scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.

De asemenea, art.5 par.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul unei persoane arestate sau deținute legal de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Dispozițiile care reglementează liberarea provizorie pe cauțiune, art.1604C.pr.pen., o prezintă ca pe o facultate a instanței care constată îndeplinirea mai întâi a condițiilor de admisibilitate, fără a indica în concret care sunt elementele ce trebuie avute în vedere la analiza temeiniciei unei astfel de cereri.

În practica judiciară și prin Decizia ICCJ nr. 17 din 17 octombrie 2011 prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, au fost enunțate mai multe împrejurări de care trebuie să se țină seama la admiterea cererii de liberare provizorie cum sunt pericolul social concret al faptei, pericolul pentru ordinea publică al făptuitorului, dacă buna desfășurare a procesului penal este împiedicată de punerea în libertate a inculpatului.

Chiar dacă nu există date din care să rezulte că, lăsat în libertate, inculpatul ar zădărnici aflarea adevărului, există totuși anumite riscuri de periclitare a cercetării judecătorești, având în vedere funcția pe care a deținut-o la data comiterii

faptelor, influența pe care o poate exercita în orașul unde și-a desfășurat activitatea, neexistând suficiente garanții că scopul măsurii preventive ar fi realizat și prin liberarea provizorie pe cauțiune.

Astfel, la acest moment procesual, liberarea provizorie nu este oportună având în vedere că cercetarea judecătorească nu a început, cauza este una complexă, termenul rezonabil al arestării nu a fost depășit, iar gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, reacția negativă la astfel de fapte de corupție în rândul opiniei publice, justifică reținerea că prezența inculpatului în societate, după o perioadă de 2 luni de la luarea măsurii arestării preventive, ar genera în continuare un sentiment de insecuritate și neîncredere asupra modului în care organele judiciare reacționează în astfel de situații, precum și temerea că alte persoane ar fi încurajate să săvârșească fapte de același gen.

Conduita personală a inculpatului și aspectele care țin de viața de familie sunt împrejurări care nu pot fi ignorate, însă raportat la cele de mai sus, prin ele însele nu justifică admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, sens în care cererea va fi respinsă conform art.160/8a alin.6 C.pr.pen., urmând a se dispune restituirea cauțiunii conform art. 160 ind. 5 al.4 li.f C.pr.pen.

Văzând și disp. art.192 alin.2 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

În baza art.160 ind.8a alin.6 Cod proc. penală, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul B. I., aflat în Arestul IPJ Bihor.

Conform art.160 ind. 5 al.4 li.f Cod proc.penala dispune restituirea cauțiunii depusă la CEC Bank cu recipisa nr.814642/1 din 30 decembrie 2013.

Obliga inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 30 decembrie 2013.

PREȘEDINTE

GREFIER

C. I.

G.

I. -B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 151/2013. Cerere de liberare provizorie pe cautiune