Încheierea penală nr. 164/2013. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.164/A/2013
Ședința publică din 04 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: DP, judecător JUDECĂTOR: V. G.
GREFIER: DS
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat
prin PROCUROR - DORU DOBOCAN
S-a luat spre examinare cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G. I. ATTILA, condamnat prin sentința penală nr.69 din 09 august 2013 a Tribunalului Sălaj, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev.de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Opriș Anastasia, din Baroul Sălaj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind inculpatul arată că-și menține cererea formulată și că în caz de admitere a acesteia, cunoaște toate obligațiile care-i revin referitor la liberarea provizorie sub control judiciar, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului verbal depus la dosar.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca inculpatul să fie pus în libertate, iar scopul măsurii preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar. Pe lângă obligațiile prevăzute de lege, există posibilitatea ca instanța să stabilească un control judiciar foarte riguros. Solicită a se reține că inculpatul a fost deja condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenție, acesta optând pentru procedura simplificată, astfel că nu mai subzistă riscul zădărnicirii aflării adevărului și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni. Perioada petrecută în stare de arest preventiv - 3 luni și jumătate - este suficientă pentru a-i atrage atenția asupra celor întâmplate, să-l facă să conștientizeze riscul la care se expune dacă va comite alte infracțiuni. Când s-a judecat ultima cerere de liberare provizorie sub control judiciar, instanța a avut în vedere natura și gravitatea faptei comise, aspect care nu putea fi luat în considerare. Conform jurisprudenței CEDO, la analiza unei astfel de cereri se au în vedere circumstanțele personale ale inculpatului. În speță, este vorba în primul rând de considerentele de ordin medical, faptul că inculpatul suferă de hepatită C, boală care se poate agrava în penitenciar. Dacă inculpatul va fi pus în libertate, se va angaja, fiind depusă la dosar o ofertă de muncă la o societate comercială. Inculpatul are un copil minor, se află în continuarea studiilor, însă a ratat prima sesiune de bacalaureat pentru că era în stare de arest preventiv.
În concluzie, solicită admiterea cererii, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în acest sens.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Susține că potrivit art.160/2 alin.1 C.pr.pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă și pentru infracțiunile intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Prin urmare, liberarea provizorie nu este un drept absolut al inculpatului, ci o oportunitate lăsată la aprecierea instanței investită cu soluționarea cererii, care analizează legalitatea și temeinicia unei asemenea cereri. În speță, inculpatul a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă cu executare în regim de detenție, instanța de fond apreciind că se impune o sancțiune privativă de libertate, având în vedere toate
circumstanțele reale ale cauzei și cele personale ale inculpatului. Nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului în acest moment. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut toate infracțiunile care i se rețin în sarcină doar în momentul în care a fost pus în fața probelor administrate, la organul de urmărire penală.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor formulate de apărătorul ales, solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
C U R T E A
Asupra cauzei penale de față,
Curtea, după deliberare, a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G. I. Attila, urmând să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, pentru a fi fondată o astfel de solicitare, apreciind-o prin prisma dispozițiilor recursului în interesul legii a ÎCCJ nr.17/2011, potrivit cărora magistrații trebuie să cerceteze dacă subzistă în continuare temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și dacă o astfel de măsură ar fi oportună pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru continuarea cercetărilor în cauză.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că față de inculpatul
G. I. Attila s-a dispus prin sentința penală nr. 69 din 9 august 2013 a Tribunalului Sălaj, o condamnare la pedeapsa de 2 ani închisoare prin privare de libertate pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev de art 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000 cu art 41 alin 2 Cod penal și pedeapsa complementară prev de art 64 alin 1 teza II și lit b Cod penal de condamnare la un an închisoare.
În sinteză, s-a reținut că inculpatul în perioada 1 mai -22 mai 2013 în baza unei rezoluții unice infracționale a vândut cantitatea de 1,7 gr. rezină de cannabis investigatorului sub acoperire, prin intermediul colaboratorului său, a deținut în vederea vânzării și a oferit spre vânzare 350 gr. rezină de cannabis martorului Koszo Robert D. și a cultivat 46 plante aparținând speciei cannabis sativa.
Din analiza prevederilor art.1602C.pr.penaIă, rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai
puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infractiuni.
Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art.1601alin.1 C.proc.pen., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în același sens dispozițiile art.1606alin.2 C.proc.pen.fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp.art.1602și 160/6 C.proc.pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art.136 alin.2 C.proc.pen.
În acord cu jurisprudența CEDO se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei - 27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).
În privința temeiniciei cererii formulate, Curtea reține că din coroborarea textului art.1602raportat la art.1606C.proc.pen.reiese caracterul facultativ al acordării liberării sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s- ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art.5 alin.5 C.proc.pen., art.23 alin.10 din Constituția României și art.5 paragr.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar trebuie pornit de la una dintre premisele esențiale ale liberării, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control judiciar. Logic, această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza
liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună. Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, instanța de recurs consideră că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art.1602rap.la art.1606C.proc.pen.din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul
social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.
O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest sens, s-a pronunțat CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), și în cauza Jose Gomes Pires Coelho c/a Spaniei din_, care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.
În speță, inculpatul G. I. Attila a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev de art 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000 cu art 41 alin 2 Cod penal și pedeapsa complementară prev de art 64 alin 1 teza II și lit b Cod penal de condamnare la un an închisoare, cu reținerea art 3201Cod procedură penală, inculpatul recunoscând în întregime săvârșirea faptei, judecata dosarului având loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, însușite integral de către acesta.
Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea reține că în speță există împrejurări care justifică aprecierea că cererea inculpatului este nefondată. Astfel, la acest moment procesual, Curtea constată că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului nu este oportună, buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că instanța se află în faza cercetării judecătorești a apelului, ce permite administrarea de probe noi și reexaminarea celorlalte, astfel că este de presupus că mai sunt de efectuat și alte acte procesuale, judecata în al doilea ciclu procesual nefiind încă finalizată.
În acest sens, Curtea reține atât declarațiile date de către inculpat, în cursul cărora acesta a recunoscut implicarea sa în activitatea infracțională, cât și aspecte legate de pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acestuia, care rezultă din modul și împrejurările în care se presupune că faptele pentru care este cercetat, au fost săvârșite.
Instanța de apel constată că raportat la natura infracțiunilor presupus a fi comise, ( trafic de droguri de risc) și care aduc atingere relațiilor ce vizează conviețuirea socială, la împrejurarea că acesta este în vârstă de 31 de ani, fără ocupație, lăsarea sa în libertate, chiar și sub control judiciar ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiție, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influența depozițiile unor martori ce ar mai putea fi propuși spre audiere în această cale devolutivă de atac, dosarul aflându- se în faza primelor cercetări, în fața Curții.
Prin prisma hotărârii CEDO "N contra Austriei din 27 iunie 1968"; instanța de apel reține că inculpatul deși nu are antecedente penale, și posedă un domiciliu stabil, nu are un loc de muncă util, fiind în vârstă de 31 de ani, asigurându-și existența materială din comiterea de acte antisociale.
În concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpatul G. I. Attila, de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, și ținând cont de poziția sinceră avută de inculpat și a împrejurării că formal, cererea
acestuia îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest. Împrejurarea că nu posedă antecedente penale, nu îndreptățește instanța a pronunța o soluție favorabilă în speță.
Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f C.proc.pen. instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege respectiv art.1602rap.la art.1606C.proc.pen.nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.
În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de Codul de procedură penală, cât și cele din art.5 paragr.3 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Ori, în acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, este prezent și actual, întrucât, odată cu punerea acestuia în libertate s-ar crea falsa impresie că persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracțiuni de trafic de droguri, ar periclita înfăptuirea actului de justiție, deoarece inculpatul din speță ar putea săvârși noi fapte de natură penală, de același gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor ce ar mai putea fi audiați, punând la îndoială capacitatea de rispostă a organelor de urmărire penală și ale instanței de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor asemenea activități ilicite.
Potrivit dispoz.art.136 alin.2 C.proc.pen.liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat și prin admiterea unei astfel de cereri. În cauză, s-a constatat că arestarea preventivă a fost luată invocându-se ca temei disp.art.148 lit.f C.proc.pen., în principal luându-se în discuție aspectul că lăsarea în libertate al acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică. Din datele existente până în prezent în dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul, anterior suspiciunii și presupunerii rezonabile că ar fi comis infracțiunile de trafic de droguri pentru care este acuzat, a avut o comportare bună, neposedând antecedente penale. Aceste aspecte, nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că acordarea beneficiului liberării și sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice noțiunii de ordine publică. Dată fiind natura infracțiunilor presupus a fi comise de către inculpat, împrejurările în care acestea ar fi fost săvârșite, a rezultat că până la acest moment în care se examinează cererea sa, nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpatului măsura arestării preventive. În plus, în speță, în această fază a procesului penal, urmează să se administreze și alte probe, audieri de martori, reaudierea inculpatului. Mai mult, măsura arestării fiind luată doar la data de 23 mai 2013, nu este oportună pentru buna derulare a cercetării judecătorești, lăsarea în libertate a inculpatului, existând pericolul de a periclita aflarea adevărului, prin influențarea martorilor care ar urma să mai fie audiați de către Curte.
De asemenea, prin prisma jurisprudenței CEDO, inculpatul având o vârstă tânără, există riscul să părăsească nejustificat teritoriul României și să nu se prezinte la proces, de asemenea așa cum am arătat liber fiind, să încerce să împiedice în acest moment derularea judecății, să comită alte infracțiuni de același gen, ori să tulbure ordinea publică.
Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Ori, în cazul reținerii unor indicii temeinice de săvârșire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susține că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relațiilor interumane și asupra stării de siguranță, securitate, de liniște și de respect al drepturilor cetățenilor. Într-o asemenea situație, societatea este interesată ca procesul penal să se desfășoare în condițiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.
În raport cu aceste considerente, cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, apare ca nefondată la acest moment procesual, urmând a fi respinsă conform art.160/8 C.proc.pen.
Va obliga inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, în baza art 192 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Respinge cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul G. I. ATTILA, ca nefondată.
Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului. Cu recurs în 24 ore de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 septembrie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | |
DP | V. | G. |
GREFIER
DS
Red. D.P./M.N.
4 ex./_
Jud.fond.-M. Sorin
| ← Decizia penală nr. 50/2013. Cerere de liberare provizorie sub... | Decizia penală nr. 271/2013. Cerere de liberare provizorie sub... → |
|---|
