Prelungirea arestului preventiv pentru trafic de droguri (Canabis). Încheierea penală nr. 50/2013.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 50/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu din 31 iulie 2013 Tribunalul format din :

PREȘEDINTE: P. A. D. ,

președinte secția penală GREFIER: M. C. N.

Ministerul Public Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița Năsăud reprezentat prin

LUMPERDEAN I., procuror

Pe rol fiind soluționarea propunerii de prelungire a măsurii arestului preventiv formulată de procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, privind pe inculpații I. A. -L. ,V. A. N., A.

A., K. R. A., L. I., C. V. G., P. I. C. și N. M.

V. .

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința camerei de consiliu din data de 30 iulie 2013, concluziile și susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dat, iar pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de astăzi când în urma deliberării s-a data prezenta încheiere:

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr. de mai sus procurorul din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița Năsăud a solicitat în temeiul art. 155 și urm. C.p.p, prelungirea cu 30 zile a duratei arestării preventive a inculpaților I. A. L., V. A. N., K. R. A. ,

L. I., C. V. G., P. I. C. și N. M. V., începând cu data de 03 august 2013, respectiv în cazul inc.A. A., începând cu data de 04 august 2013.

În motivarea cererii s-a arătat că la datele de_ ,_ ,_ și_ a fost începută urmărirea penală față de inculpați:

- I. A. -L. , zis "Pava";, fiul lui Pavel și Viorica-M., născut la 13 iunie 1989 în mun.Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, cu același domiciliu, str.U. lui nr.2, CNP 1., f.f.l. mun.C. -Napoca, str.Decebal nr.73, ap.7, jud.C., fără antecedente penale, cetățean român student, necăsătorit, fără copii minori, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev.de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 (modificată) cu aplic.art.41 al.2 C.p. și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. ambele cu aplic.art.33 lit.a C.p.

  • V. A. N. zis "Calu";, fiul lui Luca și E., născut la_ în mun.C. -Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. -Napoca, str.Traian nr.14, jud.C., CNP 1., cu antecedente penale, cetățean român, concubinauj, 1 copil minor de 4 ani, muncitor zilier, pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.

  • A. A., fiul lui A. și Ileana, născut la_ în mun.C. Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. -Napoca, str.Tipografiei nr.21, ap.6, jud.C. ,CNP

  1. , recidivist, cetățenia română, studii 4 clase, zilier, concubinaj, 1 copil minor, pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., art. 33 lit. a C.p. și art. 37 lit. a C.p.

    • K. R. A. zis "Kily"; și "Robi";, fiul lui Gyorgy și Ileana, născut la_ în mun.C. -Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. -Napoca, str.Timișului nr.69, jud.C., CNP 1., f.f.l. C. -Napoca, str.Barbu Patriciu nr.2, ap.1, jud.C. ,fără antecedente penale, cetățenia română, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii minori, pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.

      - L. I., fiul lui I. și Angela, născut la_ în mun.C. Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. -Napoca, str.Minerilor nr.66A, jud.C., CNP 1.

      , cetățenia română, studii 5 clase, pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., art.33 lit.a C.p. și art.37 lit. a C.p.

    • C. V. G., fiul lui V. Gavril și A., născut la_ în mun.C.

-Napoca, jud.C., cu același domiciliu, str.Observatorului nr.146, bl.2A, sc.3, ap.26, jud.C., CNP 1., fără antecedente penale, cetățenia română, pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de

operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.,

- P. I. C., zis Copoți sau Căpos, fiul lui I. și M. Angela, născut la_ în mun.C. -Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. -Napoca, str.Năsăud, nr.4, bl.Y12, ap.34, CNP 1., cetățenia română, studii 11 clase, fără ocupație, necăsătorit, cu antecedente penale, pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.

- N. M. V. zis "Metea";, fiul lui Petre Dorel și Lidia Tamara, născut la_, domiciliat în mun.C. -Napoca, str.Observatorului nr.146, bl.2A, ap.26, jud.C., CNP 1., cetățean roman, studii școala profesională, șomer, necăsătorit, fără copii minori, pentru comiterea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.

În sarcina inculpațiilor se reține următoarele:

  1. I. A. -L., zis "Pava";, fiul lui Pavel și Viorica-M., născut la 13 iunie 1989 în mun.Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, cu același domiciliu, str.U. lui nr.2, CNP 1., f.f.l. mun.C. -Napoca, str.Decebal nr.73, ap.7, jud.C., este cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev.de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 (modificată) cu aplic.art.41 al.2 C.p., constând în aceea că:

    • într-o zi din perioada februarie - martie 2011, inculpatul s-a deplasat în loc.Șieu Măgheruș unde a cumpărat de la numitul Hojdea Darius A. (născut la_ ) o cantitate de cca 10 grame cannabis cu prețul de 300 lei, drog de risc pe care l-a deținut fără drept în scop de comercializare sau oferire altor persoane, iar după cca 7-14 zile săptămâni s-a deplasat din nou în loc.Șieu Măgheruș și i-a cerut din nou denunțătorului Hojdea Darius A. să îi vândă o cantitate de cannabis, iar în contul prețului să accepte să primească de la inculpat o cantitate din drogul «sare de baie », tranzacție care însă nu s-a finalizat deoarece denunțătorul nu voia alt drog în schimbul celui pe care-l vindea, ci voia bani. Este de precizat faptul că din același « lot« de cannabis din care a vândul inculpatului I. A. L. cele 10 grame, denunțătorul Hojdea Darius A. a vândut ulterior, dar în aceeași perioadă de la sfârșitul lunii martie 2011 și numitului Borgovan Cosmin D., o cantitate de cca 170 grame cannabis pe care acesta l-a ambalat în 2 colete diferite pe care le-a pus în geanta prietenei sale Ghib Lidia Brigitte. În data de_, numituol Borgovan Cosmin D. a plecat din Bistrița spre Budapesta încercând să scoată din țară cantitatea de drog de risc menționată anterior, dar pe traseu autoturismul în care se afla acesta (marca BMW cu nr.BX498KJ) a fost oprit întâmplător de o patrulă de poliție din cadrul Poliției orașului Beclean care a descoperit cele 2 pachete în geanta de voiaj și respectiv în poșeta prietenei numitului Borgovan Cosmin D., (asupra căruia s-a găsit încă o cantitate de cannabis și un cântar electronic de mare

      precizie), care în urma analizelor de laborator, iar prin Raportul de constatare tehnico-științifică nr.383159/_ al Laboratorului de analiză și profil al drogurilor din cadrul B.C.C.O. C. -Napoca s-a stabilit că probele ridicate erau compuse din cantitățile de 1,9 grame cannabis, 62,6 grame cannabis și 99 grame cannabis, drog care s-a evidențiat și pe cântarul electronic.

    • pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni ilegale cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art.16 al. 1 din Legea 194/2011, cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., constând în aceea că:

    • începând de după data de_ și până la data de_, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul I. A. L. a cumpărat sau a procurat în scop de comercializare sau oferire, diferite cantități din substanța susceptibilă de a produce efecte psihoactive 4 MEC;

    • la data de_, inculpatul a vândut cu prețul de 100 lei un pliculeț cu substanța denumită "sare de baie"; colaboratorului cu numele de cod "Scurtu O. ";. La scurt timp după ce s-a despărțit de făptuitorul care i-a vândut pliculețul cu

      "sare de baie";, colaboratorul autorizat cu numele de cod "Scurtu O. "; s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire cu numele de cod "I. O. "; căruia i-a predat proba obținută pe care la rândul său investigatorul sub acoperire a predat- o ofițerului de poliție anume desemnat din cadrul S.C.C.O. Bistrița-Năsăud. Cu privire la această probă s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice de către Laboratorul de analiză și profil al drogurilor din cadrul B.C.C.O. C. - Napoca. Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.2345435/_ al acestui laborator s-a concluzionat că proba ridicată de la inculpat, în cantitate de 0,2 grame, substanță cristalină de culoare albă, nu conține substanțe stupefiante ori psihotrope care cad sub incidența Legii nr.143/2000, dar că substanța în cauză, în cantitate de 0,2 grame (care s-a consumat în procesul analizelor de laborator) constituie substanța denumită 4-MEC (4-metiletcatinonă) care figurează în lista celor 41 de substanțe cu efecte psihoactive raportată de Europol prin raportul anual EMCDDA din 2010 privind implementarea deciziei nr.2005/387/JHA a consiliului UE, anexa 2, poz.15.

    • la data de_, inculpatul i-a oferit un pliculeț din plastic cu sistem de închidere zip lock care conținea substanța denumită "sare de baie"; colaboratorului cu numele de cod "Ordace Viorel";. La scurt timp după ce s-a despărțit de făptuitorul care i-a oferit pliculețul cu "sare de baie";, colaboratorul autorizat cu numele de cod "Ordace Viorel"; s-a întâlnit cu investigatorul sub acoperire cu numele de cod "M. iu A. "; căruia i-a predat proba obținută pe care la rândul său investigatorul sub acoperire a predat-o ofițerului de poliție anume desemnat din cadrul S.C.C.O. Bistrița-Năsăud. Cu privire la această probă s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice de către Laboratorul de analiză și profil al drogurilor din cadrul BCCO C. -Napoca. Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.18125001/_ al acestui laborator s-a concluzionat că proba ridicată de la inculpat, în cantitate de 0,6 grame, substanță cristalină de culoare crem, nu conține substanțe stupefiante ori psihotrope care cad sub incidența Legii nr. 143/2000, dar că substanța în cauză, în cantitate de 0,6 grame (care s-a consumat în procesul analizelor de laborator) constituie substanța denumită 4-MEC (4-metiletcatinonă) care figurează în lista

      celor 41 de substanțe cu efecte psihoactive raportată de Europol prin raportul anual EMCDDA din 2010 privind implementarea deciziei nr.2005/387/JHA a consiliului UE, anexa 2, poz.15.

    • în data de_, prin ordonanța procurorului s-a dispus autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire cu numele de cod "P. escu Ion"; și a colaboratorului autorizat cu numele de cod "Cocoșilă Marin"; pentru a procura drogul de mare risc "4Metilmetcatinonă"; (denumit popular "sare de baie";) sau orice alte tipuri de droguri de la făptuitori, iar la data de_, în timp ce se afla în mun.C. -Napoca, investigatorul sub acoperire cu numele de cod "P. escu Ion"; a obținut prin cumpărare cu prețul de 100 lei, cu titlu de probă, cantitatea de 0,4 grame, prin intermediul colaboratorului autorizat cu numele de cod

      "Cocoșilă Marin";, un pliculeț cu substanța denumită "sare de baie"; de la numitul

      I. A. L., care în urma analizelor de laborator efectuate la Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate C. -Napoca s-a dovedit a fi substanța 4MEC (4- metiletcatinonă), care este calificată în raportul anual EMCDA Europol pe anul 2010 privind implementarea Deciziei nr.2005/287/JHA a Consiliului UE, în anexa 2, la poz.15, ca făcând parte din cele 41 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010, conform Raportului de Constatare tehnico-științifică nr.1812503/_ .

      - la data de_, în timp ce se afla în mun.C. -Napoca, investigatorul sub acoperire nu numele de cod "M. R. ";, autorizat de procuror prin ordonanța din data de_, a obținut prin cumpărare cantitatea de 0,9 grame cu prețul de 100 lei, cu titlu de probă, prin intermediul colaboratorului autorizat cu numele de cod "Chira M. "; un pliculeț cu substanța denumită "sare de baie"; de la numitul I. A. L., care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi, conform Raportului de Constatare tehnico-științifică nr.1812610/_ emis de Laboratorul de analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. C. - Napoca, substanța 4MEC (4-metiletcatinonă), calificată în raportul anual EMCDA Europol pe anul 2010 privind implementarea Deciziei nr.2005/287/JHA a Consiliului UE, în anexa 2, la poz.15, ca făcând parte din cele 41 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010.

      - la data de_, investigatorul sub acoperire nu numele de cod "M.

      R. ";, autorizat de procuror prin ordonanța din data de_, a procurat prin intermediul colaboratorului autorizat cu numele de cod "Chira M. "; un pliculeț cu o substanță despre care numitul I. A. L. a afirmat că este "sare de baie"; pe care i-o oferă spre consum, care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi, conform Raportului de Constatare tehnico-științifică nr.1812611/_ emis de Laboratorul de analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. C. -Napoca, cantitatea de 0,5 grame din substanța 4MEC (4- metiletcatinonă), calificată în raportul anual EMCDA Europol pe anul 2010 privind implementarea Deciziei nr.2005/287/JHA a Consiliului UE, în anexa 2, la poz.15, ca făcând parte din cele 41 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010.

      În perioada ulterioară, începând din luna martie 2013 și până în prezent, inculpatul a cumpărat în mai multe rânduri substanțe cu efecte psihoactive

      denumite CM21, Crank, BMB, ș.a., de la diferiți traficanți de astfel de substanțe din mun.C. -Napoca, precum V. A. N. zis "Calu";, un tânăr pe nume D.

      , C. V. G. (ambii utilizatori ai postului telefonic nr.0742462002, ca de ex. în_, ora 1,29 și_, ora 21,31), AN Săndel, ș.a., substanțe din care a oferit-o spre consum și altor persoane din anturajul său precum sunt: o persoană pe nume P. ce utilizează postul telefonic nr.0744203267, o altă persoană ce utilizează postul telefonic nr.0754957091 (convorbirea din_, ora 13,14 în care ea îi cere "două de ălea";), o persoană care utilizează postul telefonic nr.0753337158 (în data de_, ora 17,04 și ora 18,44 și în data de_, ora 23,59 - când el o invită la un "ceai";).

  2. V. A. N. zis "Calu";, fiul lui Luca și E., născut la_ în mun.C. -Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. -Napoca, str.Traian nr.14, jud.C., CNP 1., este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p., constând în aceea că:

    • la sfârșitului anului 2012- începutul anului 2013, învinuiții Dioszegi Florin zis Piki sau Pici, V. A. Florin zis Calu, A. A. zis Koy, Killin R.

      A. zis Kily și Robi s-au constituit într-un grup infracțional organizat la care ulterior au aderat și învinuiții L. Zoltan Gheorghe și Fazakas Călin, un tânăr pe nume D. coordonat de către inculpatul Dioszegi Florin, în scopul comiterii infracțiunii continuate de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., prin procurarea în scop de comercializare, deținere fără drept și comercializarea în mai multe rânduri a mai multor cantități din diferite substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive precum: 4 - MEC ( 4- Metiletcatinonă), J_ 210 (calificate în raportul anual EMCDDA Europol 2010 privind implementarea deciziei nr. 2005/387/JHA a Consiliului UE - Anexa 2 pozițiile 17, 28 și 15 ca făcând parte din cele 41 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010), AM-2201 și 2- Pyrolidinovalerophenone (raportate de aceeași instituție ca făcând parte din cele 49 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011) cunoscute pe piața consumatorilor sub denumiri precum " Maraciuca Ice";, " Althea Officialis";, " Damiana";, "CM Extreme";, "CM 21";, "Crank"; " Headshot Radio";, " Jazz Blueberry"; - care se prezintă sub forma unor fragmente vegetale mărunțite de culoare verde-oliv care se consumă prin fumare

      - " Super Gold";, " Crystal Diamonds"; - care se prezintă sub forma unei substanțe cristaline de culoare albă care se consumă prin ingerare sau prizare.

      După ce învinuitul Dioszegi Florin zis Piki sau Pici procura și deținea fără drept diferite cantități din aceste substanțe, de fiecare dată le porționa împreună cu unii membrii ai grupului infracțional în pliculețe conținând cantități de 0,25-0,50 gr. pe care punea la dispoziția celorlalți membrii ai structurii sale pentru a le vinde cu prețuri cuprinse între 20-40 lei/pliculeț de 0,25-0,50 gr. mai multor tineri consumatori din C. -Napoca sau din alte localități care veneau în mun. C.

      • Napoca pentru a cumpăra astfel de substanțe, care erau cunoscuți de ei ca și consumatori.

        După ce intrau în posesia pliculețelor cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, învinuiții V. A. Florin zis Calu, A. A. zis Koy, Killin R. A. zis Kily și Robi și un tânăr pe nume D. se grupau câte doi-trei pentru a se deplasa cu câte un autoturism - precum cel marca Ford cu nr. de înmatriculare_ și Citroen Saxo cu nr. de înmatriculare 3174 BJN, Matiz cu nr. de înmatriculare_, ș.a puse la dispoziție de către învinuiții L. Zoltan Gheorghe și Fazakas Călin - pe raza mun. C. Napoca și a vinde aceste substanțe consumatorilor care îi contactau telefonic, lucrând în schimburi de câte opt ore. Altfel spus, acești învinuiți vindeau la stradă cantitățile de substanțe psihoactive primite de la Dioszegi Florin, iar la ieșirea din schimb fiecare preda sumele de bani obținute conducătorului grupului, Dioszegi Florin, iar cei care lucrau ca șoferi erau plătiți cu circa 50 lei/schimb. În acest fel activitatea a continuat până la data de 11 aprilie 2013 când învinuitul Dioszegi Florin a fost reținut și apoi arestat în cauza nr. 12D/P/2013 a DIICOT- Biroul Teritorial Hunedoara, soluționată prin rechizitoriul cu același număr din data de_, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 16 al.1 din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.

        Ulterior, au continuat să desfășoare activități de comercializare a unor substanțe susceptibile și învinuiții V. A. Florin zis Calu, A. A. zis Koy, și Killin R. A. zis Kily și Robi, sprijiniți de alți membrii pe care i-au coptat în grup infracțional din care făceau parte precum sunt numiții "Vulpe";,

        "Boacteru";, "Trifu"; ș.a., activitatea desfășurându-se conform aceluiași sistem de organizare până în prezent, desigur în perioadele în care procurau astfel de substanțe.

  3. A. A., zis "Koy";, fiul lui A. și Ileana, născut la_ în mun.C. Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. -Napoca, str.Tipografiei nr.21, ap.6, jud.C., CNP 1., recidivist, este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., art. 33 lit. a C.p. și art. 37 lit. a C.p., constând în aceea că:

    • la sfârșitului anului 2012- începutul anului 2013, învinuiții Dioszegi Florin zis Piki sau Pici, V. A. Florin zis Calu, A. A. zis Koy, Killin R.

      A. zis Kily și Robi s-au constituit într-un grup infracțional organizat la care ulterior au aderat și învinuiții L. Zoltan Gheorghe, Fazakas Călin și un tânăr pe nume D., coordonat de către învinuitul Dioszegi Florin, în scopul comiterii infracțiunii continuate de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., prin procurarea în scop de comercializare, deținere fără drept și comercializarea în mai multe rânduri a mai multor cantități din diferite substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive precum: 4 - MEC (4- Metiletcatinonă), J_ 210 (calificate în raportul anual EMCDDA

      Europol 2010 privind implementarea deciziei nr. 2005/387/JHA a Consiliului UE - Anexa 2 pozițiile 17, 28 și 15 ca făcând parte din cele 41 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010), AM-2201 și 2- Pyrolidinovalerophenone (raportate de aceeași instituție ca făcând parte din cele 49 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011) cunoscute pe piața consumatorilor sub denumiri precum " Maraciuca Ice";, " Althea Officialis";, " Damiana";, "CM Extreme";, "CM 21";, "Crank"; " Headshot Radio";, " Jazz Blueberry"; - care se prezintă sub forma unor fragmente vegetale mărunțite de culoare verde-oliv care se consumă prin fumare - " Super Gold";, " Crystal Diamonds"; - care se prezintă sub forma unei substanțe cristaline de culoare albă care se consumă prin ingerare sau prizare.

      După ce învinuitul Dioszegi Florin zis Piki sau Pici procura și deținea fără drept diferite cantități din aceste substanțe, de fiecare dată le porționa împreună cu unii membrii ai grupului infracțional în pliculețe conținând cantități de 0,25- 0,50 gr. pe care punea la dispoziția celorlalți membrii ai structurii sale pentru a le vinde cu prețuri cuprinse între 20-40 lei/pliculeț de 0,25-0,50 gr. mai multor tineri consumatori din C. -Napoca sau din alte localități care veneau în mun. C.

      • Napoca pentru a cumpăra astfel de substanțe, care erau cunoscuți de ei ca și consumatori.

        După ce intrau în posesia pliculețelor cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, învinuiții V. A. Florin zis Calu, A. A. zis Koy, Killin R. A. zis Kily și Robi și un tânăr pe nume D. se grupau câte doi-trei pentru a se deplasa cu câte un autoturism - precum cel marca Ford cu nr. de înmatriculare_ și Citroen Saxo cu nr. de înmatriculare 3174 BJN, Matiz cu nr. de înmatriculare_, ș.a puse la dispoziție de către învinuiții L. Zoltan Gheorghe și Fazakas Călin - pe raza mun. C. Napoca și a vinde aceste substanțe consumatorilor care îi contactau telefonic, lucrând în schimburi de câte opt ore. Altfel spus, acești învinuiți vindeau la stradă cantitățile de substanțe psihoactive primite de la Dioszegi Florin, iar la ieșirea din schimb fiecare preda sumele de bani obținute conducătorului grupului, Dioszegi Florin, iar cei care lucrau ca șoferi erau plătiți cu circa 50 lei/schimb. În acest fel activitatea a continuat până la data de 11 aprilie 2013 când învinuitul Dioszegi Florin a fost reținut și apoi arestat în cauza nr. 12D/P/2013 a DIICOT- Biroul Teritorial Hunedoara, soluționată prin rechizitoriul cu același număr din data de_, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 16 al.1 din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. și art. 33 lit. a C.p.

        Ulterior, au continuat să desfășoare activități de comercializare a unor substanțe susceptibile și învinuiții V. A. Florin zis Calu, A. A. zis Koy, și Killin R. A. zis Kily și Robi, sprijiniți de alți membrii pe care i-au coptat în grup infracțional din care făceau parte precum sunt numiții "Vulpe";,

        "Boacteru";, "Trifu"; ș.a., activitatea desfășurându-se conform aceluiași sistem de organizare până în prezent, desigur în perioadele în care procurau astfel de substanțe.

  4. KILLINR. A. zis "Kily"; și "Robi";, fiul lui Gyorgy și Ileana, născut la_ în mun.C. -Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. -Napoca,

    str.Timișului nr.69, jud.C., CNP 1., f.f.l. C. -Napoca, str.Barbu Patriciu nr.2, ap.1, jud.C., este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p., constând în aceea că:

    • la sfârșitului anului 2012- începutul anului 2013, învinuiții Dioszegi Florin zis Piki sau Pici, V. A. Florin zis Calu, A. A. zis Koy, Killin R.

      A. zis Kily și Robi s-au constituit într-un grup infracțional organizat la care ulterior au aderat și învinuiții L. Zoltan Gheorghe, Fazakas Călin și un tânăr pe nume D., coordonat de către învinuitul Dioszegi Florin, în scopul comiterii infracțiunii continuate de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., prin procurarea în scop de comercializare, deținere fără drept și comercializarea în mai multe rânduri a mai multor cantități din diferite substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive precum: 4 - MEC ( 4- Metiletcatinonă), J_ 210 (calificate în raportul anual EMCDDA Europol 2010 privind implementarea deciziei nr. 2005/387/JHA a Consiliului UE - Anexa 2 pozițiile 17, 28 și 15 ca făcând parte din cele 41 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010), AM-2201 și 2- Pyrolidinovalerophenone (raportate de aceeași instituție ca făcând parte din cele 49 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011) cunoscute pe piața consumatorilor sub denumiri precum " Maraciuca Ice";, " Althea Officialis";, " Damiana";, "CM Extreme";, "CM 21";, "Crank"; " Headshot Radio";, " Jazz Blueberry"; - care se prezintă sub forma unor fragmente vegetale mărunțite de culoare verde-oliv care se consumă prin fumare - " Super Gold";, " Crystal Diamonds"; - care se prezintă sub forma unei substanțe cristaline de culoare albă care se consumă prin ingerare sau prizare.

      După ce învinuitul Dioszegi Florin zis Piki sau Pici procura și deținea fără drept diferite cantități din aceste substanțe, de fiecare dată le porționa împreună cu unii membrii ai grupului infracțional în pliculețe conținând cantități de 0,25- 0,50 gr. pe care punea la dispoziția celorlalți membrii ai structurii sale pentru a le vinde cu prețuri cuprinse între 20-40 lei/pliculeț de 0,25-0,50 gr. mai multor tineri consumatori din C. -Napoca sau din alte localități care veneau în mun. C.

      • Napoca pentru a cumpăra astfel de substanțe, care erau cunoscuți de ei ca și consumatori.

        După ce intrau în posesia pliculețelor cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, învinuiții V. A. Florin zis Calu, A. A. zis Koy, Killin R. A. zis Kily și Robi și un tânăr pe nume D. se grupau câte doi-trei pentru a se deplasa cu câte un autoturism - precum cel marca Ford cu nr. de înmatriculare_ și Citroen Saxo cu nr. de înmatriculare 3174 BJN, Matiz cu nr. de înmatriculare_, ș.a puse la dispoziție de către învinuiții L. Zoltan Gheorghe și Fazakas Călin - pe raza mun. C. Napoca și a vinde aceste substanțe consumatorilor care îi contactau telefonic, lucrând în schimburi de câte opt ore. Altfel spus, acești învinuiți vindeau la stradă cantitățile de substanțe psihoactive primite de la Dioszegi Florin, iar la ieșirea din schimb fiecare preda

        sumele de bani obținute conducătorului grupului, Dioszegi Florin, iar cei care lucrau ca șoferi erau plătiți cu circa 50 lei/schimb. În acest fel activitatea a continuat până la data de 11 aprilie 2013 când învinuitul Dioszegi Florin a fost reținut și apoi arestat în cauza nr. 12D/P/2013 a DIICOT- Biroul Teritorial Hunedoara, soluționată prin rechizitoriul cu același număr din data de_, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr.39/2003 și art.16 al.1 din Legea nr.194/2011 cu aplic. art.41 al. 2 C.p. și art.33 lit.a C.p.

        Ulterior, au continuat să desfășoare activități de comercializare a unor substanțe susceptibile și învinuiții V. A. Florin zis Calu, A. A. zis Koy, și Killin R. A. zis "Kily"; și "Robi";, sprijiniți de alți membrii pe care i-au coptat în grup infracțional din care făceau parte precum sunt numiții "Vulpe";,

        "Boacteru";, "Trifu"; ș.a., activitatea desfășurându-se conform aceluiași sistem de organizare până în prezent, desigur în perioadele în care procurau astfel de substanțe.

  5. L. I., zis "Piți";, fiul lui I. și Angela, născut la_ în mun.C. Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. -Napoca, str.Minerilor nr.66A, jud.C., CNP 1., este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p., constând în aceea că:

    • în primăvara anului 2013, învinuiții L. I., Blenche Andrei I., Bența Rareș I., P. I. C., C. V. G. și AN "Săndel"; s-au constituit într-un grup infracțional organizat coordonat de către inculpatul L. I., pe care ulterior l-au sprijinit și învinuiții Baias Tomas Ștefan, Hlodec Gheorghe G.

      , în scopul comiterii infracțiunii continuate de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., prin procurarea în scop de comercializare, deținere fără drept și comercializarea în mai multe rânduri a mai multor cantități din diferite substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive precum: 4 - MEC (4- Metiletcatinonă), J_ 210 (calificate în raportul anual EMCDDA Europol 2010 privind implementarea deciziei nr.2005/387/JHA a Consiliului UE - Anexa 2 pozițiile 17, 28 și 15 ca făcând parte din cele 41 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010), AM-2201 și 2-Pyrolidinovalerophenone (raportate de aceeași instituție ca făcând parte din cele 49 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011) cunoscute pe piața consumatorilor sub denumiri precum " Maraciuca Ice";, " Althea Officialis";, " Damiana";, "CM Extreme";, "CM 21";,

      "Crank"; " Headshot Radio";, " Jazz Blueberry"; - care se prezintă sub forma unor fragmente vegetale mărunțite de culoare verde-oliv care se consumă prin fumare

      • "Super Gold";, "Crystal Diamonds"; - care se prezintă sub forma unei substanțe cristaline de culoare albă care se consumă prin ingerare sau prizare.

        După ce inculpatul L. I. procura și deținea fără drept diferite cantități din aceste substanțe, de fiecare dată le porționa împreună cu unii membrii ai grupului infracțional în pliculețe conținând cantități de 0,25-0,50 grame pe care

        punea la dispoziția celorlalți membrii ai structurii sale pentru a le vinde cu prețuri cuprinse între 20-40 lei/pliculeț de 0,25-0,50 gr. mai multor tineri consumatori din C. -Napoca sau din alte localități care veneau în mun.C. - Napoca pentru a cumpăra astfel de substanțe, care erau cunoscuți de ei ca și consumatori.

        După ce intrau în posesia pliculețelor cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive primite de la L. I., învinuiții Blenche Andrei I., Bența Rareș I., P. I. C., C. V. G. și AN "Săndel"; se grupau câte doi-trei pentru a se deplasa cu câte un autoturism închiriat - precum cel marca Matiz cu nr. de înmatriculare_, ș.a. - pe raza mun.C. -Napoca și vindeau aceste substanțe consumatorilor care îi contactau telefonic, lucrând în schimburi. Altfel spus, acești învinuiți vindeau la stradă cantitățile de substanțe psihoactive primite de la L. I., iar la ieșirea din schimb fiecare preda sumele de bani obținute conducătorului grupului, L. I. . În această modalitate de organizare activitatea a continuat până în prezent.

  6. C. V. G., fiul lui V. Gavril și A., născut la_ în mun.C. - Napoca, jud.C., cu același domiciliu, str.Observatorului nr.146, bl.2A, sc.3, ap.26, jud.C., CNP 1., este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p., constând în următoarele:

    • în primăvara anului 2013, învinuiții L. I., Blenche Andrei I., Bența Rareș I., P. I. C., C. V. G. și AN "Săndel"; s-au constituit într-un grup infracțional organizat coordonat de către inculpatul L. I., pe care ulterior l-au sprijinit și învinuiții Baias Tomas Ștefan, Hlodec Gheorghe G.

      , în scopul comiterii infracțiunii continuate de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., prin procurarea în scop de comercializare, deținere fără drept și comercializarea în mai multe rânduri a mai multor cantități din diferite substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive precum: 4 - MEC (4- Metiletcatinonă), J_ 210 (calificate în raportul anual EMCDDA Europol 2010 privind implementarea deciziei nr.2005/387/JHA a Consiliului UE - Anexa 2 pozițiile 17, 28 și 15 ca făcând parte din cele 41 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010), AM-2201 și 2-Pyrolidinovalerophenone (raportate de aceeași instituție ca făcând parte din cele 49 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011) cunoscute pe piața consumatorilor sub denumiri precum " Maraciuca Ice";, " Althea Officialis";, " Damiana";, "CM Extreme";, "CM 21";,

      "Crank"; " Headshot Radio";, " Jazz Blueberry"; - care se prezintă sub forma unor fragmente vegetale mărunțite de culoare verde-oliv care se consumă prin fumare

      • "Super Gold";, "Crystal Diamonds"; - care se prezintă sub forma unei substanțe cristaline de culoare albă care se consumă prin ingerare sau prizare.

        După ce inculpatul L. I. procura și deținea fără drept diferite cantități din aceste substanțe, de fiecare dată le porționa împreună cu unii membrii ai grupului infracțional în pliculețe conținând cantități de 0,25-0,50 grame pe care punea la dispoziția celorlalți membrii ai structurii sale pentru a le vinde cu prețuri cuprinse între 20-40 lei/pliculeț de 0,25-0,50 gr. mai multor tineri consumatori din C. -Napoca sau din alte localități care veneau în mun.C. - Napoca pentru a cumpăra astfel de substanțe, care erau cunoscuți de ei ca și consumatori.

        După ce intrau în posesia pliculețelor cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive primite de la L. I., învinuiții Blenche Andrei I., Bența Rareș I., P. I. C., C. V. G. și AN "Săndel"; se grupau câte doi-trei pentru a se deplasa cu câte un autoturism închiriat - precum cel marca Matiz cu nr. de înmatriculare_, ș.a - pe raza mun.C. -Napoca și vindeau aceste substanțe consumatorilor care îi contactau telefonic, lucrând în schimburi. Altfel spus, acești învinuiți vindeau la stradă cantitățile de substanțe psihoactive primite de la L. I., iar la ieșirea din schimb fiecare preda sumele de bani obținute conducătorului grupului, L. I. . În această modalitate de organizare activitatea a continuat până în prezent.

  7. P. I. C., zis Copoți, fiul lui I. și M. Angela, născut la_ în mun.C. -Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. -Napoca, str.Năsăud, nr.4, bl.Y12, ap.34,CNP 1., este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p., constând în următoarele:

    • în primăvara anului 2013, învinuiții L. I., Blenche Andrei I., Bența Rareș I., P. I. C., C. V. G. și AN "Săndel"; s-au constituit într-un grup infracțional organizat coordonat de către inculpatul L. I., pe care ulterior l-au sprijinit și învinuiții Baias Tomas Ștefan, Hlodec Gheorghe G.

      , în scopul comiterii infracțiunii continuate de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., prin procurarea în scop de comercializare, deținere fără drept și comercializarea în mai multe rânduri a mai multor cantități din diferite substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive precum: 4 - MEC (4- Metiletcatinonă), J_ 210 (calificate în raportul anual EMCDDA Europol 2010 privind implementarea deciziei nr.2005/387/JHA a Consiliului UE - Anexa 2 pozițiile 17, 28 și 15 ca făcând parte din cele 41 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010), AM-2201 și 2-Pyrolidinovalerophenone (raportate de aceeași instituție ca făcând parte din cele 49 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011) cunoscute pe piața consumatorilor sub denumiri precum " Maraciuca Ice";, " Althea Officialis";, " Damiana";, "CM Extreme";, "CM 21";,

      "Crank"; " Headshot Radio";, " Jazz Blueberry"; - care se prezintă sub forma unor fragmente vegetale mărunțite de culoare verde-oliv care se consumă prin fumare

      • "Super Gold";, "Crystal Diamonds"; - care se prezintă sub forma unei substanțe cristaline de culoare albă care se consumă prin ingerare sau prizare.

      După ce inculpatul L. I. procura și deținea fără drept diferite cantități din aceste substanțe, de fiecare dată le porționa împreună cu unii membrii ai grupului infracțional în pliculețe conținând cantități de 0,25-0,50 grame pe care punea la dispoziția celorlalți membrii ai structurii sale pentru a le vinde cu prețuri cuprinse între 20-40 lei/pliculeț de 0,25-0,50 gr. mai multor tineri consumatori din C. -Napoca sau din alte localități care veneau în mun.C. - Napoca pentru a cumpăra astfel de substanțe, care erau cunoscuți de ei ca și consumatori.

      După ce intrau în posesia pliculețelor cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive primite de la L. I., învinuiții Blenche Andrei I., Bența Rareș I., P. I. C., C. V. G. și AN "Săndel"; se grupau câte doi-trei pentru a se deplasa cu câte un autoturism închiriat - precum cel marca Matiz cu nr. de înmatriculare_, ș.a - pe raza mun.C. -Napoca și vindeau aceste substanțe consumatorilor care îi contactau telefonic, lucrând în schimburi. Altfel spus, acești învinuiți vindeau la stradă cantitățile de substanțe psihoactive primite de la L. I., iar la ieșirea din schimb fiecare preda sumele de bani obținute conducătorului grupului, L. I. . În această modalitate de organizare activitatea a continuat până în prezent.

  8. N. M. V. zis "Metea"; și "V. ";, născut la_, domiciliat în mun.C.

    -Napoca, str.Observatorului nr.146, ap.26, jud.C., CNP 1., este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat prev.de art.7 al.1 din L.39/2003 și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p. și art. 33 lit. a C.p., constând în următoarele:

    • în cursul lunii iunie 2013, a aderat la grupul infracțional organizat constituit de inculpatul L. I. împreună cu învinuiții Blenche Andrei I., Bența Rareș I., P. I. C., C. V. G. ș.a., și coordonat de către inculpatul L. I., în scopul comiterii infracțiunii continuate de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive prev.de art.16 al.1 din L.194/2011 cu aplic. art.41 al.2 C.p., prin procurarea în scop de comercializare, deținere fără drept și comercializarea în mai multe rânduri a mai multor cantități din diferite substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive precum: 4 - MEC (4- Metiletcatinonă), J_ 210

(calificate în raportul anual EMCDDA Europol 2010 privind implementarea deciziei nr.2005/387/JHA a Consiliului UE - Anexa 2 pozițiile 17, 28 și 15 ca făcând parte din cele 41 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2010), AM-2201 și 2-Pyrolidinovalerophenone (raportate de aceeași instituție ca făcând parte din cele 49 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2011) cunoscute pe piața consumatorilor sub denumiri precum " Maraciuca Ice";, " Althea Officialis";, " Damiana";, "CM Extreme";,

"CM 21";, "Crank"; " Headshot Radio";, " Jazz Blueberry"; - care se prezintă sub forma unor fragmente vegetale mărunțite de culoare verde-oliv care se consumă

prin fumare, respectiv sub denumiri precum "Super Gold";, "Crystal Diamonds";, ș.a. - care se prezintă sub forma unei substanțe cristaline de culoare albă care se consumă prin ingerare sau prizare.

Inculpatul N. M. V. iu zis "V. "; ce utilizează postul telefonic nr.0745486405, a aderat la acest grup infracțional pe rolul de furnizor al unora dintre substanțele susceptibile de a avea efecte psihoactive, ca urmare a discuțiilor telefonice pe care le-a avut cu coordonatorul grupului, înv.L. I., care în data de_ i-a dat în avans suma de cca 1000 Euro și s-a înțeles cu acesta să îi procure în schimb, pe când se va întoarce el de pe litoral, o cantitate de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Acționând în calitate de membru al grupului infracțional organizat, în data de_ când înv.L. I. s-a reîntors în mun.C. Napoca i-a furnizat acestuia o cantitate de peste 200 grame de substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive pe care înv.L.

I. a porționat-o la pliculețe mici, pe care le-a dat unora dintre membrii grupului precum C. V. G. ș.a., pentru a le vinde, reușind astfel ca în perioada _

-_ să vândă cel puțin jumătate din cantitatea pe care i-a furnizat-o inculpatul N. M. V. iu.

În motivare se mai arată că față de inculpați s-a luat de către procuror măsura reținerii după cum urmează: V. A. N. la data de_ ora 17,30, I. A. L. la data de_ ora 16,35, Bența Rareș Dan la data de_ ora 23,52, A. A. la data de_ ora 23,13, N. M. V. iu la data

de_ ora 18,10, C. V. G. la data de_ ora 18,45, K. R. A.

la data de_ ora 19,10, L. I. la data de_ ora 20,40, P. I. C. la data de_ ora 21,45, Blenche Andrei I. la data de_ ora 22,20.

În data de 4 iulie 2013 inculpații au fost prezentați Tribunalului Bistrița- Năsăud cu propunere de arestare preventivă, iar propunerea formulată de procuror a fost însușită de Tribunalul Bistrița-Năsăud în ceea ce-i privește pe inculpații I. A. L., V. A. N., A. A., K. R. A., L.

I., C. V. G., P. I. C. și N. M. V. . Astfel, prin Încheierea penală nr.44/CC/2013 din_, Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a inculpaților I. A. L., V. A. N., A. A., K. R.

A., L. I., C. V. G., P. I. C. și N. M. V. pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data și ora punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, emițându-se mandatele de arestare preventivă nr.18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25 pe numele inculpaților. În ceea ce-i privește pe inculpații Blenche Andrei I. și Bența Rareș Dan, prin aceeași încheiere penală, instanța a dispus respingerea ca neîntemeiată a propunerii de arestare preventivă formulată față de aceștia dispunând luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de_ și până la data de_ . Recursul declarat de inculpații I. A. L., V. A. N., A. A., K. R. A., L. I., C. V. G., P. I. C. și N. M. V. împotriva încheierii penale prin care s-a dispus arestarea preventivă a fost respins ca nefondat prin Încheierea penală nr.976/R din 17 iulie 2013 a Curții de Apel C. .

De asemenea se menționează că în seara zilei de 05 iulie 2013, inculpații I. A. L. (ora 18,05), V. A. N. (ora 17,45), K. R. A.

(ora 17,55), L. I. (20,05), C. V. G. (ora 20,03), P. I. C. (ora

18,15) și N. M. V. (ora 20,10) s-au prezentat la C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, respectiv C.R.A.P. din cadrul I.P.J. C., fiind introduși în arest, iar în dimineața de 06 iulie 2013, ora 7,50, inc.A. A. s-a prezentat la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. C., fiind și el introdus în Arest.

Anterior și în cursul perioadei scurse de la arestarea inculpaților au fost efectuate în cauză mai multe acte de cercetare penală precum sunt:

  • percheziționarea locuințelor inculpaților și mai multor învinuiți, cu ridicarea de la aceștia a unor obiecte sau substanțe cu privire la care s-a dispus efectuarea unor constatări științifice fizico-chimice privind substanțele ridicate, audierea inculpaților și învinuuiților, întocmirea unor procese verbale de verificare, audierea martorilor asistenți la perchezițiile domiciliare; audierea unor consumatori de substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive precum Jașcău A. Dan, R. I. A., Spaiț Romina Natalia, Kovacs Levente, ș.a.;

    • au fost audiați colaboratori ai unor investigatori sub acoperire, precum "Ordace Viorel";, ș.a.;

    • au fost audiați colaboratorii autorizați de procuror cu numele de cod "Cocoșilă Marin"; și "Chira M. ";;

    • a fost audiat denunțătorul Hojdea Darius A. din Șieu Măgheruș în legătură cu cumpărarea unei cantități de cannabis de către inc.I. A. L. de la denunțător în perioada ianuarie - februarie 2011;

    • au fost audiați în cauză mai mulți consumatori printre care numiții: Orban M. Andrei, Pârțilă V., Danci Viorel C., Marinca G., Irimiaș A. Dan, Szapanyos Zoltan R., Haiduc Sergiu, Lupu Sebastian M., Stoica I., Blaga C., Dragomir Flaviu Dan, F. A. L., Țărean Dan Ciprian, R. Alexandra, Covaliuc David M., Mocanu Aurelian, Ignat Aurel, ș.a.

    • audierea numitului Vidican T. - proprietarul scriptic al autoturismului Peugeot cu nr._ ;

    • s-a procedat la citirea unor agende telefonice ale inculpaților;

    • s-a procedat la întocmirea proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor și comunicărilor telefonice ale inculpaților I. A. L. - încheiate în datele de 11 și_ ; A. A. - încheiate în datele de 11 și _

      ; V. A. N. - încheiate în datele de 11 și_ ; K. R. A. - încheiate în datele de 11 și_ ; ale învinuiților Baias Tomas zis "Tomi"; - încheiat în data de_ ; Hlodec Gheorghe G. - încheiat în data de_ ; Elekes Liviu M. zis "Vulpe"; - încheiate în datele de 11 și_, ș.a.

    • s-a procedat la întocmirea proceselor verbale cuprinzând datele și constatărilerezultate din acțiunea de supraveghere operativă asupra autoturismului marca Opel cu nr._, efectuată în data de_, între orele 16,50-17,25;

    • s-a procedat la întocmirea proceselor verbale cuprinzând datele și constatărilerezultate din acțiunea de supraveghere operativă asupra autoturismului marca Ford cu nr._, efectuată în data de_, între orele 14,00-15,22;

    • s-a procedat la întocmirea proceselor verbale cuprinzând datele și constatărilerezultate din acțiunea de supraveghere operativă asupra autoturismului marca BMW cu nr._, efectuată în data de_, între orele 19,30-21,55;

    • s-a procedat la întocmirea proceselor verbale cuprinzând datele și constatărilerezultate din acțiunea de supraveghere operativă asupra autoturismului marca BMW cu nr._, efectuată în data de_, între orele 14,00-16,17;

    • s-a dispus conexarea dos. nr.63D/P/2013 privind pe P. I. C. (înregistrat ca urmare a ordonanței de declinare nr.124D/P/2013 al DIICOT - Serviciul Teritorial C. );

    • s-au primit o parte din rapoartele de constatare tehnico-științifică în formă completă de la Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din carrul

        1. București;

          Cu toate acestea urmărirea penală nu a putut fi terminată, în cauză fiind necesară efectuarea mai multor acte de urmărire penală precum:

          • identificarea și audierea numitului Abrudan D. din C. Napoca, str.Paris;

          • continuarea identificării și audierii altor consumatori care au cumpărat substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive de la inculpați, dintre cei indicați cu numerele telefonice în ordonanțele de delegare dispuse de procuror, respectiv în procesele-vebale de transcriere a convorbirilor și comunicărilor telefonice ale inculpaților;

          • identificarea și audierea numitului "Bumbu"; ce utilizează postul telefonic nr.0758685106;

          • identificarea și audierea numitului "D. "; ce utiliza postul telefonic nr.0757308105, care în_, ora 16,55 a discutat cu inc.I. A. L. pentru a cumpăra de la el substanțe psihoactive, precizându-i că are banii necesari;

          • identificarea și audierea numitului "Dan";, care a vândut substanțe cu efecte psihoactive din autoturismul marca Ford cu nr._ ;

          • audierea înv.Dioszeghi Florin zis "Pici";;

          • audierea colaboratorilor autorizați de procuror cu numele de cod "Marinescu M. ";, "Cristea Bogdan"; și "Jarda M. "; cu privire la cumpărările autorizate de substanțe cu efecte psihoactive pe care le-au efectuat aceștia de la unii dintre inculpați, ca agenți ai investigatorilor sub acoperire;

          • audierea numitelor S. și P. - ambele din Beclean - ambele prietene ale inc.I. A. L., în legătură cu consumul de substanțe psihoactive;

          • extinderea cercetărilor față de inculpați și învinuiți cu privire la actele materiale componente ale infracțiunii continuate prev.de art.16 din l.194/2011, cu aplic.art.41 al.2 C.p., care nu au fost avute în vedere la data punerii în mișcare a acțiunii penale;

          • reaudierea inculpaților și a învinuiților cu privire la alte acte materiale componente ale infracțiunilor continuate reținute în sarcina lor;

          • primirea rapoartelor de constatare tehnico-științifică privind pe inc.P.

I. C., K. R. A., înv.Hlodec Gheorghe G., ș.a. de la Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din carrul B.C.C.O. București;

Având în vedere că durata arestării preventive luată față de inculpații I. A. L., V. A. N., K. R. A., L. I., C. V. G., P.

I. C. și N. M. V. urmează să expire la datele de 2 august 2013, orele 24,00, respectiv 3 august 2013, orele 24,00, în cazul inculpatului A. A., iar din motive obiective actele de urmărire penală mai sus arătate nu pot fi finalizate înainte de expirarea duratei acestei măsurii preventive luată față de inculpați și ținând cont că motivele care au stat la baza luării acestei măsuri nu au dispărut - menținându-se în continuare pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpaților - iar în interesul urmăririi penale este menținerea arestării preventive a inculpaților pentru evitarea sustragerii lor de la urmărire penală și evitarea influențării persoanelor care au fost audiate în cauză, (denunțători ori martori), ori a persoanelor ce urmează a fi identificate și audiate

- pe care inculpații le-ar putea contactat imediat după ce ar fi puși în libertate întrucât doar ei le cunosc se solicită a se admite cererea și a se dispune prelungirea cu 30 zile a duratei arestării preventive a inculpaților I. A. L.

, V. A. N., K. R. A., L. I., C. V. G., P. I. C. și

N. M. V., începând cu data de 03 august 2013, respectiv în cazul inc.A.

A., începând cu data de 04 august 2013.

Propunerea formulată de procuror este întemeiată întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă.

Din examinarea actelor dosarului de urmărire penală rezultă că există probe și indicii temeinice de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele imputate în modalitatea descrisă în referatul cu propunere de prelungire a măsurii preventive.

Aceste probe și indicii au fost relevate în cuprinsul Încheierii penale nr. 44/CC/_ pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul penal nr. _

, prin care s-a dispus asupra luării măsurii preventive și au fost însușite de instanța de recurs prin Încheierea penală nr. 976/R/_ .

Pe de altă parte, în cauză sunt întrunite, în continuare, disp.art. 148 lit.";f"; Cod procedură penală deoarece, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri, pentru cea de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat și de efectuare fără autorizație de operațiuni cu substanțe suceptibile de a produce efecte psihoactive, este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptelor pretins comise (apreciată de legiuitor ca fiind ridicată, dată fiind consecințele: afectarea sănătății persoanelor); caracterul organizat al activităților ilicite desfășurate; riscul ca inculpații să continue activitatea infracțională, cu atât mai mult cu cât, cei mai mulți dintre aceștia, nu au o sursă licită de venituri, dar și din riscul de a obstrucționa desfășurarea cercetărilor (în condițiile în care nu au recunoscut săvârșirea faptelor, le-au prezentat nuanțat, ori s-au prevalat de dreptul la tăcere), împrejurări de natură a crea, în comunitatea locală, un sentiment de

insecuritate în situația în care organele judiciare nu ar reacționa prompt și eficient împotriva celor bănuiți ca autori ai unor asemenea infracțiuni.

Pericolul pentru ordinea publică este reflectat și de aspecte ce caracterizează persoana unora dintre inculpați care au suferit anterior condamnări penale sau sancțiuni cu caracter administrativ, pentru săvârșirea unor fapte de natură penală, astfel cum s-a reținut prin hotărârea pronunțată cu ocazia luării măsurii arestării preventive (inculpații V. A. N., L. I.

, K. R. A. și A. A. ).

Cu toate că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social al faptei, acesta din urmă nu poate fi ignorat în aprecierea celui dintâi, acestea prezentând puncte de interferență, în practica instanțelor naționale statuându-se că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la faptă (natura și gravitatea acesteia), cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii infracțiunii și cu datele ce caracterizează persoana inculpaților.

Chiar dacă doar criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii comise de inculpați nu poate constitui temei pentru luarea/menținerea măsurii arestării preventive, în practica unor instanțe s-a relevat că, în cazul unor infracțiuni deosebit de grave - cum este și traficul de droguri - probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor, constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât, prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.

În context mai este de menționat că, în jurisprudența CEDO s-a statuat în mod consecvent că cercetarea în stare de libertate este regula, arestarea fiind o măsură excepțională, în instrumentarea unor cauze de natura celei în care sunt cercetați inculpații, se impune a se păstra justul echilibru între reacția organelor judiciare și manifestarea expresiei drepturilor procesuale ale persoanei cercetate, aspect sub care, tot instanța europeană a relevat că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile organelor judiciare în administrarea probelor, în desfășurarea procesului în bune condiții.

Ca atare, se apreciază că luarea, la acest moment, a unei măsuri preventive mai puțin restrictive nu se justifică, menținerea măsurii arestării impunându-se și pentru buna desfășurare a urmăririi penale, pentru a se preîntâmpina influențarea martorilor sau a persoanelor care urmează a fi audiate.

Aspectele de fond invocate de apărătorii inculpaților, referitoare la elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 16 din Legea nr. 194/2011 exced prezentului cadru procesual, motiv pentru care nu vor fi analizate cu această ocazie.

Având în vedere soluția preconizată și văzând și disp.art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DI S P U N E

În baza disp.art. 155 și urm. Cod procedură penală

Admite propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, și în consecință:

- dispune prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpațiiI.

A. -L. , zis "Pava";, fiul lui Pavel și Viorica-M., născut la 13 iunie 1989 în mun.Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, cu același domiciliu, str.U. lui nr.2, CNP 1., f.f.l. mun.C. -Napoca, str.Decebal nr.73, ap.7, jud.C. ; V. A.

N. zis "Calu";, fiul lui Luca și E., născut la_ în mun.C. -Napoca, jud.C., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Traian nr.14, jud.C., CNP 1. ;

  1. R. A. zis "Kily"; și "Robi";, fiul lui Gyorgy și Ileana, născut la_ în mun. Cluj-Napoca, jud.C., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Timișului nr.69, jud.C., CNP 1., f.f.l. C. -Napoca, str.Barbu Patriciu nr.2, ap.1, jud.C. ;

  2. I., fiul lui I. și Angela, născut la_ în mun.C. Napoca, jud.C., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Minerilor nr.66A, jud.C., CNP 1. ; C.

V. G., fiul lui V. Gavril și A., născut la_ în mun. Cluj-Napoca, jud.C., cu același domiciliu, str.Observatorului nr.146, bl.2A, sc.3, ap.26, jud.C., CNP 1. ; P. I. C., zis Copoți sau Căpos, fiul lui I. și M. Angela, născut la_ în mun. Cluj-Napoca, jud.C., domiciliat în mun.C. - Napoca, str.Năsăud, nr.4, bl.Y12, ap.34, CNP 1. și N. M. V. zis

"Metea";, fiul lui Petre Dorel și Lidia Tamara, născut la_, domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Observatorului nr.146, bl.2A, ap.26, jud.C., CNP 1.

, toți aflați în prezent în Arestul inspectoratului Județean de Poliție Bistrița Năsăud, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 3 august 2013 și până la data de 1 septembrie 2013 (inclusiv) și pentru aceeași perioadă de timp, de 30 de zile, față de inculpatul A. A., fiul lui A. și Ileana, născut la_ în mun.C. Napoca, jud.C., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Tipografiei nr.21, ap.6, jud.C. ,CNP 1., aflat în prezent în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița Năsăud, începând cu data de 4 august 2013 și până la data de 2 septembrie 2013 (inclusiv).

Acordă av. Vlad Crina suma de 200 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 31 iulie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

P. A. D. M. C. N.

Red.jud.PAD Dact.gref.MCN _

R O M A N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

4. Bistrița, str. Alba I., nr.1, Județul Bistrița-Năsăud tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09

E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Emisă la 1 august 2013

C ă t r e :

Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița Năsăud

În conformitate cu disp.art. 360 Cod procedură penală, vă înaintăm copia Încheierii penale nr. 50/CC/2013 din data de 31 iulie 2013, pronunțată în dosarul penal cu nr._ , privind pe inculpații I. A. -L. ,V. A. N., A. A., K. R. A., L. I., C. V. G., P. I. C. și

N. M. V. .

JUDECATOR

GREFIER

P.

A. D.

M.

C.

N.

R O M A N I A TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

4. Bistrița, str. Alba I., nr.1, Județul Bistrița-Năsăud tel: +40-(_ 28; fax + 40-(_ 09

E-mail: tribunalul - bistritanasaud-info@just.ro

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Emisă la 1 august 2013

C ă t r e :

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița Năsăud,

Alăturat vă înaintăm copia Încheierii penale nr. 50/CC/2013 din data de

31 iulie 2013, pronunțată în dosarul penal cu nr._ , privind pe inculpații I.

N.

,

A.

A. ,

K.

R.

A.

, L.

I., C.

V.

M.

V.

.

A. -L. ,V. A.

G., P. I. C. și N.

JUDECATOR

GREFIER

P.

A. D.

M.

C.

N.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Copia dispozitivului Încheierii Penale NR. 50/CC/2013

În baza disp.art. 155 și urm. Cod procedură penală

Admite propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, și în consecință:

- dispune prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpațiiI. A.

-L. , zis "Pava";, fiul lui Pavel și Viorica-M., născut la 13 iunie 1989 în mun.Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, cu același domiciliu, str.U. lui nr.2, CNP 1.

, f.f.l. mun. Cluj-Napoca, str.Decebal nr.73, ap.7, jud.C. ; V. A. N. zis "Calu";, fiul lui Luca și E., născut la_ în mun. Cluj-Napoca, jud.C., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Traian nr.14, jud.C., CNP 1. ; K. R. A. zis "Kily"; și "Robi";, fiul lui Gyorgy și Ileana, născut la_ în mun. Cluj-Napoca, jud.C., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Timișului nr.69, jud.C., CNP 1., f.f.l. C. - Napoca, str.Barbu Patriciu nr.2, ap.1, jud.C. ; L. I., fiul lui I. și Angela, născut la_ în mun.C. Napoca, jud.C., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Minerilor nr.66A, jud.C., CNP 1. ; C. V. G., fiul lui V. Gavril și A., născut la_ în mun. Cluj-Napoca, jud.C., cu același domiciliu, str.Observatorului nr.146, bl.2A, sc.3, ap.26, jud.C., CNP 1. ; P. I. C., zis Copoți sau Căpos, fiul lui

I. și M. Angela, născut la_ în mun. Cluj-Napoca, jud.C., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Năsăud, nr.4, bl.Y12, ap.34, CNP 1. și N. M. V. zis

"Metea";, fiul lui Petre Dorel și Lidia Tamara, născut la_, domiciliat în mun.C. - Napoca, str.Observatorului nr.146, bl.2A, ap.26, jud.C., CNP 1., toți aflați în prezent în Arestul inspectoratului Județean de Poliție Bistrița Năsăud, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 3 august 2013 și până la data de 1 septembrie 2013 (inclusiv) și pentru aceeași perioadă de timp, de 30 de zile, față de inculpatul A. A., fiul lui A. și Ileana, născut la_ în mun.C. Napoca, jud.C.

, domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Tipografiei nr.21, ap.6, jud.C. ,CNP 1., aflat în prezent în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița Năsăud, începând cu data de 4 august 2013 și până la data de 2 septembrie 2013 (inclusiv).

Acordă av. Vlad Crina suma de 200 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 31 iulie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

P. A. D. M. C. N.

Pentru conformitate cu originalul

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Minuta Încheierii Penale NR. 50/CC/2013

În baza disp.art. 155 și urm. Cod procedură penală

Admite propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, și în consecință:

- dispune prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpațiiI. A.

-L. , zis "Pava";, fiul lui Pavel și Viorica-M., născut la 13 iunie 1989 în mun.Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, cu același domiciliu, str.U. lui nr.2, CNP 1.

, f.f.l. mun. Cluj-Napoca, str.Decebal nr.73, ap.7, jud.C. ; V. A. N. zis "Calu";, fiul lui Luca și E., născut la_ în mun. Cluj-Napoca, jud.C., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Traian nr.14, jud.C., CNP 1. ; K. R. A. zis "Kily"; și "Robi";, fiul lui Gyorgy și Ileana, născut la_ în mun. Cluj-Napoca, jud.C., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Timișului nr.69, jud.C., CNP 1., f.f.l. C. - Napoca, str.Barbu Patriciu nr.2, ap.1, jud.C. ; L. I., fiul lui I. și Angela, născut la_ în mun.C. Napoca, jud.C., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Minerilor nr.66A, jud.C., CNP 1. ; C. V. G., fiul lui V. Gavril și A., născut la_ în mun. Cluj-Napoca, jud.C., cu același domiciliu, str.Observatorului nr.146, bl.2A, sc.3, ap.26, jud.C., CNP 1. ; P. I. C., zis Copoți sau Căpos, fiul lui

I. și M. Angela, născut la_ în mun. Cluj-Napoca, jud.C., domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Năsăud, nr.4, bl.Y12, ap.34, CNP 1. și N. M. V. zis

"Metea";, fiul lui Petre Dorel și Lidia Tamara, născut la_, domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Observatorului nr.146, bl.2A, ap.26, jud.C., CNP 1., toți aflați în prezent în Arestul inspectoratului Județean de Poliție Bistrița Năsăud, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 3 august 2013 și până la data de 1 septembrie 2013 (inclusiv) și pentru aceeași perioadă de timp, de 30 de zile, față de inculpatul A. A., fiul lui A. și Ileana, născut la_ în mun.C. Napoca, jud.C.

, domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str.Tipografiei nr.21, ap.6, jud.C. ,CNP 1., aflat în prezent în Arestul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița Năsăud, începând cu data de 4 august 2013 și până la data de 2 septembrie 2013 (inclusiv).

Acordă av. Vlad Crina suma de 200 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 31 iulie 2013.

PREȘEDINTE

P. A. D.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestului preventiv pentru trafic de droguri (Canabis). Încheierea penală nr. 50/2013.