Sentința penală nr. 114/2013. Strămutare
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
SENTINȚA PENALĂ NR. 114/2013
Ședința publică din 24 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B., judecător GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare soluționarea cererii de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Z. .
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă petentul M. A. asistat de apărător ales, avocat Vanca Patricia
O., din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială la dosar ( f. 6 ). Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Se constată că la dosarul cauzei, la filele nr. 110 - 112 au fost depuse înscrisuri care nu vizează prezentul dosar, fiind înregistrate din eroare la această cauză și se dispune înaintarea acestora grefierului -șef de secție pentru identificarea dosarului.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea cererii.
Apărătorul ales al petentului M. A., solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată pe larg, argumentată și justificată prin actele depuse, atât odată cu formularea cererii cât și cu completarea acesteia.
Susține că, astfel cum rezultă din actele dosarului, petentul a lucrat în poliție o perioadă de 31 de ani și a fost, anterior pensionării și a dosarului, șeful poliției. În context redat, care rezultă din actele dosarului, arată că presa, presiunea locală cât și cele întâmplate în faza de urmărire penală și faza de cercetare judecătorească dovedesc faptul că se încearcă să se dea un exemplu, în primul rând la nivel local.
În acest sens, un prim argument extrem de evident constă în faptul că în dosarul de urmărire penală apare transcrierea convorbirii telefonice, în cuprinsul căreia un element foarte grav în cauză este faptul că aceasta a fost eronată, respectiv în loc de numărul de înmatriculare VIP, care apare o dată, ulterior, apare GRI/CRI, exact ca numărul ce aparține petentului. Astfel, susține că în urma audierii casetei s-a confirmat faptul că în realitate era vorba despre un alt număr de înmatriculare.
În continuare, deși trimis în judecată și, fără a antama fondului cauzei, arată că în încheierea de ședință din data de_, respectiv printre primele încheieri de ședință, s-a solicitat onorarea cererii petentului privind dreptul de a circula pe drumurile publice, având în vedere prezumția de nevinovăție, faptul nerecunoașterii, că nu a fost oprit în trafic și că era staționat cu farurile închise. În acest sens, instanța a comunicat că are posibilitatea de a soluționa favorabil cererea, iar ulterior că nu poate
încuraja comportamentul antisocial, element care atenționează asupra faptului că în cauză judecata se efectuează în baza prezumției de vinovăție.
De asemenea, în aceeași ședință, s-a formulat o cerere de efectuare a unei expertize, respectiv de completare a raportului de expertiză, pe care instanța a respins-o "datorită opririi lui în trafic";, sens în care reiterează că, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de instanță, cu probe desfășurate direct în fața judecătorului, respectiv declarațiile polițiștilor, s-a confirmat faptul că acesta nu a fost oprit în trafic.
În consecință, în ipoteza considerării elementelor anterior redate ca niște erori materiale sau orice altceva se ajunge la momentul în care, ulterior, după alte patru termen de judecată, se acordă cuvântul pe fond, nefiind alte cereri de formulat în apărare. Astfel, după depunerea concluziilor scrise, instanța a repus cauza pe rol, nemotivat, iar ulterior a propus două probe fără a le motiva utilitatea, necesitatea, concludența și pertinența, respectiv adresa la telefonie mobilă și către Biroul de
înmatriculări auto. În contextul evidențiat, susține că și-a expus punctul de vedere în scris, respectiv că, având în vedere că Legea nr. 82 nu permite obținerea datelor peste 6 luni, cererea este nu numai ilegală, dar și imposibil de administrat, aspect ignorat de către instanța de judecată. De asemenea, nu s-a opus celei de-a doua solicitări, respectiv pentru a afla numărul mașinilor cu același număr de înmatriculare, context în care instanța de judecată a făcut referire doar la mașinile de culoare gri, care aparțin județului Sălaj. Ori, din transcrierea convorbirii telefonice, susține că s-au identificat mașini de culoare albastră, pe timp de noapte, probabil de Sălaj și nu în mod cert, putându-se confunda cu Cluj.
Mai arată că, prin răspunsul comunicat de către Orange, s-a comunicat imposibilitatea onorării cererii în contextul Legii nr. 82 și a trecerii unui interval mai mare de 6 luni de zile, iar instanța a efectuat adresa cu privire la mașinile din județul Sălaj. Astfel, cu toate că mașinile erau și cu alte culori, în mod nemotivat, ci doar considerând utilă, instanța a comunicat că este utilă audierea martorilor proprietari ai mașinilor cu numărul de înmatriculare VIP, de culoare gri, deși în înregistrare era și culoarea albastră, fiind doar o credință și o certitudine că mașina aparținea județului Sălaj.
În contextul evidențiat, dacă anterior a avut convingerea că instanța va da curs tuturor elementelor cauzei care conduceau, în mod clar, la achitarea inculpatului, respectiv la faptul că mașina nu era în șanț, nu era zgâriată, toate nulitățile de procedură, etc., enumerate și expuse în concluziile scrise, arată că aceasta a dispus audierea proprietarilor de mașini, cu numărul de înmatriculare VIP, de Sălaj, de culoare gri. Astfel, considerând utilă proba dispusă și nemotivând-o, apreciază că s-a confruntat cu o situație absolut inechitabilă, din perspectiva întregii legislații interne și europene, în care, practic, neexistând probe de vinovăție a petentului, s-a adoptat încercarea de a se apela la metoda unor martori, care să se inculpe sau să se disculpe și anume metoda excluderii. Ori, susține că niciun om în lumea aceasta, indiferent de poziția procesuală, nu este obligat să se inculpe și, solicitând motivarea utilității probei, au fost apostrofați. De asemenea, procurorul a menționat că este vorba despre metoda excluderii, respectiv ca martorii să precizeze că nu ei au condus mașinile care au produs aproape accidentul din ziua respectivă.
Astfel, în condițiile evidențiate, apreciază că se impune așteptarea unui miracol, respectiv ca instanța să revină la sentimente mai bune, în sensul de a considera că declarațiile care s-ar da de către niște persoane,
care au dreptul de a nu se inculpa, nu sunt concludente în cauză, deși au fost dispuse.
Mai mult, precizează că a formulat și cerere de recuzare, care a fost respinsă, context în care consideră că, la nivel local, se dorește să se dea un exemplu față de inculpat, sens în care a depus încheierea de ședință doveditoare, precum și declarațiile celor doi martori audiați, din care unul este proprietarul uneia dintre mașini și care a declarat "înafara drumurilor menționate nu îmi mai amintesc";, iar celălalt martor, deși nu este proprietarul mașinii, ci soția acestuia, care nu a fost citată, dar fiind audiată, a menționat că "soțul ei conduce";.
Prin urmare, solicită ca, indiferent de poziția avută și de calitatea de inculpat, să i se acorde petentului oportunitatea de a beneficia de un proces echitabil.
Reprezentanta M. ui P. opinează că cererea de strămutare este neîntemeiată și solicită respingerea ei, pentru că nu sunt îndeplinite condițiile art. 55 din Codul de procedură penală.
Susține că s-a efectuat o urmărire penală în cauză, s-a întocmit un rechizitoriu și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, cu o alcoolemie peste limita legală.
Mai arată că există o probațiune care a fost administrată în faza de urmărire penală și, în mod obligatoriu, este reluată, respectiv readministrată în faza de cercetare judecătorească, iar în plus judecătorul nu este oprit pentru a fi administrate și alte probe, respectiv pentru a se înlătura orice dubiu, sens în care consideră că se impune interpretarea efortului instanței de judecată de a afla adevărului și, în niciun caz, pentru a pune sub semnul îndoielii imparțialitatea judecătorului.
Fără a antama fondului cauzei, evidențiază faptul că se află în prezența unei infracțiuni pentru care există o anumită probațiune specifică, sens în care face referire la înscrisuri, respectiv procesul-verbal de constatare a unei infracțiuni flagrante, procesul-verbal privind starea în care se afla inculpatul în momentul în care a fost depistat, rezultatele de alcoolemie, expertiza calculului retroactiv ș.a.m.d., precum și martorii care vor fi audiați de către instanța de judecată.
Apreciază că, în final, se va constata că, în ipoteza existenței probelor de vinovăție se va dispune condamnarea, iar în caz contrar, în lipsa probelor certe de vinovăție, se va dispune achitarea.
În consecință, consideră că, în niciun caz, nu se pot formula îndoieli cu privire la comportamentul și atitudinea instanței de judecată și că nu este atinsă echitabilitatea procesului, respectiv modul în care inculpatul va putea beneficia de un proces echitabil.
În concluzie, solicită respingerea cererii.
Apărătorul ales al petentului M. A., raportat la probele administrate în faza de urmărire penală anterior evocate, respectiv la procesul-verbal de constatare al infracțiunii flagrante, solicită a se observa că, din probele administrate în cauză rezultă foarte clar că, acesta a fost încheiat în lipsa petentului, în lipsa celuilalt polițist, respectiv în lipsa tuturor, la o dată ulterioară, sens în care a invocat nulitățile asupra cărora
instanța nu s-a pronunțat.
De asemenea, mai arată că, invocând nulitățile, în niciuna dintre faze, deși le apreciază ca fiind chestiuni prealabile, nu s-a pronunțat nimeni și, prin urmare, apreciază ca fiind justificată opinia ce vizează faptul că judecata este una absolut injustă, în condițiile în care inclusiv transcrierea
s-a efectuat eronat exact cu privire la numărul de înmatriculare al mașinii petentului.
Totodată, cu privire la martorii care se doresc a fi audiați reiterează faptul că aceștia nu se pot incrimina și învederează faptul că în rechizitoriu se poate lectura că inculpatul a fost la vânătoare, aspect care nu rezultă din nicio probă, precum și că acesta era în trafic, aspect infirmat de faptul că el se afla la marginea drumului, oprit, cu farurile stinse.
În contextul expus, apreciază că se încearcă și se forțează o ajungere la o condamnare.
Petentul M. A., având ultimul cuvânt, subscrie concluziilor expuse de apărătorul său ales și arată că, încă din faza de urmărire penală, a avut sentimentul că beneficiază de un tratament injust.
Mai arată că la prezentarea materialului de urmărire penală efectuată de către procuror a fost audiat, în prezența sa, unul dintre agenții constatatori, precum și înregistrarea apelului telefonic la numărul de urgență 112, ocazie cu care procurorul a afirmat ipotezele de soluționare.
Ulterior, după primirea citației a constatat că a fost trimis în judecată și, lecturând rechizitoriul, arată că, în pasaje întregi, se descrie săvârșirea unei fapte care nu se regăsește în dosar, respectiv faptul că a fost oprit în trafic, că a încercat să se sustragă, dar care nu rezultă din probatoriu.
De asemenea, susține că până în luna martie a avut convingerea că instanța va adopta o soluție justă în cauză. Astfel, ulterior repunerii cauzei pe rol, au debutat îndoielile cu privire la necesitatea administrării acelor noi probe, care nu se refereau la persoana sa și consideră că vizau susținerea unei eventuale pedepse.
Totodată, apreciază că în data de 28 martie se impunea pronunțarea unei soluții de achitare.
Raportat la fricțiunile dintre apărarea sa și instanță consideră că acestea îl vizează în mod direct și că au un impact negativ asupra persoanei sale și a calității de inculpat, sens în care apreciază că nu va beneficia de o
judecată dreaptă.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la data de_ petentul M. A. a solicitat în temeiul art. 55 și urm. C.pr.pen., desemnarea unei alte instanțe în vederea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Z., având ca obiect infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, apreciind că imparțialitatea judecătorului ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei și a calității părților.
Au fost invocate în drept prevederile art. 55, art. 60 C.pr.pen. și s-a solicitat de asemenea suspendarea soluționării dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Z., până la soluționarea cererii de strămutare.
În motivarea cererii s-au arătat următoarele:
Petentul și-a desfășurat activitatea timp de 31 de ani în Poliție, iar în perioada 1998-2003 a fost șeful Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj.
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău s-a dispus trimiterea petentului M. A. în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice
cu o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată.
Petentul a invocat faptul că, atât trimiterea sa în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, cât și ceea ce s-a întâmplat în dosar în fața instanței de judecată, se înscriu pe linia unei grave inechități în încercarea de a se obține o condamnare cu orice preț pentru a se da un exemplu comunității locale.
După ce cauza a avut patru termene de judecată, instanța a rămas în pronunțare la data de_ și a amânat pronunțarea pentru data de_ în condițiile în care nici inculpatul (petentul din prezenta cauză) și nici Parchetul nu au avut alte probe de solicitat. Deși soluția care se impune ar fi fost una de achitare în urma analizării probelor existente la dosarul cauzei, la data de_ cauza a fost repusă pe rol menționându-se cu titlu general că acest lucru se impune pentru completarea probațiunii, deși anterior instanța s-a considerat lămurită. La data de_ instanța a dispus întocmirea a doua adrese, una către Serviciul Înmatriculări Sălaj, iar alta către operatorul de telefonie mobilă, deși prin notele scrise depuse pentru termenul de judecată petentul a invocat, în principal, inutilitatea efectuării adresei către Serviciul de Înmatriculări, precum și inadmisibilitatea solicitării către operatorul de telefonie mobilă având în vedere termenul limitat de stocare a datelor.
În urma depunerii răspunsului din partea Serviciului de Înmatriculări la termenul de judecată din_ instanța din oficiu a dispus audierea, în calitate de martori, a unora dintre proprietarii autoturismelor cu numerele de înmatriculare ce conțin literele "SJ"; și "VIP"; și exclusiv pentru mașinile de culoare gri, deși prin notele de ședință depuse, petentul a invocat inutilitatea, neconcludența și inadmisibilitatea acestei probe.
Petentul a susținut că, în ciuda faptului că și-a susținut pe larg punctul de vedere cu privire la audierea martorilor, instanța de fond a
ignorat poziția acestuia, context în care este evident că orice apărare apare ca inutilă și pur formală, apreciindu-se că ceea ce se dorește de către instanță este existența unui motiv palpabil pentru condamnare, instanța nemaifiind în această situație imparțială.
Prin completarea depusă în susținerea cererii de strămutare (f. 113-
116) petentul, prin apărătorul său, a susținut că, ulterior formulării cererii de strămutare, a formulat și o cerere de recuzare a judecătorului instanței de fond, cerere care a fost respinsă, apreciind că în contextul respingerii acestei cereri și a insistenței de a audia martorii încuviințați anterior rezultă încă o dată necesitatea ca cererea de strămutare să fie admisă pentru a avea parte de o judecată echitabilă și lipsită de părtinire.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din_ instanța a respins cererea formulată de petent prin care acesta a solicitat suspendarea
judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei
Z. .
Sălaj.
Potrivit art. 57 C.pr.pen., au fost solicitate informații de la Tribunalul
Din informarea transmisă de Tribunalul Sălaj rezultă că prin
rechizitoriul Parchetului de pe lingă Judecătoria Zalău a fost trimis in judecata inculpatul M. A. pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolica ce depășește limita legala, fapta prevăzuta de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002, republicata.
S-a reținut ca in data de_, in jurul prânzului inculpatul s-a deplasat cu autoturismul proprietate personala cu nr. de înmatriculare Sj- 95-CRI la o vânătoare pe raza localității Dolu, unde a stat pana in jurul orelor 23,consumând si băuturi alcoolice, după care s-a urcat la volanul autoturismului cu intenția de a se deplasa spre casa, in localitatea Z. .
In localitatea Sincraiul Almasului, a intrat pe drumul European E 81, pe sensul de mers Sincraiul Almasului - Sutor - Z., unde a urmat o curba la dreapta, dupa care a părăsit carosabilul, ajungând cu rotile in șanț.
Inculpatul a efectuat manevre de repunere a autoturismului pe calea de rulare, sens in care a efectuat o manevra brusca de mers înapoi ajungând cu rotile perpendicular pe axul drumului, ocupând toata suprafața carosabila, moment in care din sens opus se deplasa autoturismul Sj-04- AXT care, pentru a evita impactul cu acesta a efectuat o manevra brusca de frânare, după care a coborât din autoturism si a deschis portiera autoturismului in care se afla inculpatul, acesta cazând din autoturism, fiind in avansata stare de ebrietate. Martorul a sunat la 112, după care si-a continuat deplasarea. Ajunse la fata locului organele de politie l-au testat pe inculpat cu aparatul etilotest după care l-au condus la spital in vederea recoltării de probe biologice, valorile alcoolemiei fiind de 2,10g/l respectiv l,90g/l. Inculpatul a contestat aceste valori, arătând ca nu a consumat cantități mari de alcool,iar in urma efectuării unui calcul retroactiv al alcoolemiei s-a stabilit o valoare de 0,95 g/l.
Cauza a fost înregistrata la Judecătoria Zalău sub nr._, fiind in prezent pe rol cu termen de judecata pentru data de_ . In cauza s-au acordat mai multe termene de judecata,la cererea inculpatului in vederea pregătirii apărării,pentru administrarea de probe (data de_ ,_, _
,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ).
In data de_ cauza a rămas in pronunțare, la dosar au fost depuse concluzii scrise in care se invoca printre altele ca nu inculpatul s-a aflat in mașina la data reținuta in rechizitoriu, ci o alta persoana posesoare a autoturismului cu nr. de înmatriculare VIP, așa cum rezulta din înregistrările audiate in ședința. Instanța a repus cauza pe rol, a acordat termen pentru data de_ si a solicitat prefecturii Sălaj înaintarea unei liste cu toate autoturismele înmatriculate in județ având nr. de înmatriculare Sj—VIP . In urma analizării acestei liste s-au identificat 2 autoturisme Dacia ,de culoare gri având inițialele VIP, instanța dispunând din oficiu,pentru justa soluționare a cauzei si lămurirea tuturor aspectelor citarea in calitate de martori a acestor persoane.
In cererea de strămutare formulate de inculpat se arata ca a lucrat timp de 15 ani in politie si ca in perioada 1998-2003 a fost șeful Inspectoratului Județean de Politie Sălaj iar prin acest dosar se încearcă o condamnare a sa cu orice preț, având in vedere ca este o persoana cunoscuta. S-a mai arătat in memoriu ca din întreg materialul probator existent la dosar instanța trebuia sa dispună achitarea inculpatului, insa a repus cauza pe rol si din oficiu a încuviințat audierea unor martori, ignorând susținerile lor exprimate si in scris, astfel încât orice apărare a sa apare ca inutila.
Tot o încălcare a dreptului la un proces corect a constituit-o respingerea de către instanța a cererii sale de prelungiri dreptului de a conduce, deși, din moment ce exista prezumția de nevinovăție hotărârea instanței apare ca o condamnare anticipată tocmai datorita poziției pe care a ocupat-o zeci de ani.
Față de cele invocate apreciem ca funcția inculpatului de acum 10 ani nu constituie motiv de natura sa afecteze imparțialitatea judecătorului investit cu soluționarea cauzei. Mai mult, din modul de instrumentare a dosarului rezulta aplecarea judecătorului pentru o judecata corecta si echitabila atât pentru inculpat cat si pentru reprezentantul ministerului public. Judecătorul trebuie sa analizeze cauza in așa maniera încât sa înlăture orice dubiu, pentru a stabili vinovăția sau nevinovăția unui inculpat.
Faptul ca judecătorul a repus cauza pe rol pentru a completa probatoriul administrat nu demonstrează nici pe departe intenția acestuia de a dori cu orice preț condamnarea inculpatului, așa cum s-a arătat in memoriu ci s-au respectat prevederile legale, respective dispozițiile art. 331 Cpp, care-i permit judecătorului administrarea unor probe noi.
Asupra învinuirii aduse unei persoane prin rechizitor, instanța se pronunța prin sentința, dispunând condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, pe baza probatoriul existent la dosar, fiind exclusa afirmația ca pronunțarea unei alte soluții decât achitarea ar constitui o lipsa de curaj din partea judecătorului.
Pentru toate aceste considerente s-a apreciat că admiterea cererii formulate de inculpat nu este justificata.
Cererea de strămutare formulată în cauză este nefondată.
Potrivit art. 55 alin. 1 C.pr.pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă instanță egală în grad, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie la o instanță de același grad în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordini publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea, inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
În cauză, niciuna din cerințele art. 55 C.pr.pen. nu sunt întrunite, iar aspectele invocate de petent nu se circumscriu situațiilor care potrivit textului de lege invocat justifică strămutarea cauzei.
În acest sens se constată că suspiciunile petentului în sensul că imparțialitatea și obiectivitatea judecătorului învestit cu soluționarea cauzei ar putea fi afectată datorită funcției sale de șef al Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj în perioada 1998-2003, nu sunt susținute de probe.
În cazul unei cereri de strămutare imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. Instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă independent de conduita judecătorului unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului.
Curtea Europeană a statuat că în privința imparțialității obiective a judecătorului aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
În cazul de față în raport de prevederile art. 55 C.pr.pen. și de datele expuse, susținerile petentului nu sunt justificate întrucât judecătorul învestit cu soluționarea cauzei este prezumat a fi lipsit de orice prejudecată sau imparțialitate.
Împrejurarea că judecătorul a repus cauza pe rol în vedere completării probatoriului administrat și a lămuririi cauzei sub toate aspectele nu este de
natură să demonstreze intenția acestuia de a dori cu orice preț condamnarea inculpatului astfel cum s-a susținut în memoriul depus la dosar.
În consecință, în lipsa unor motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea formulată va fi respinsă.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea formulată de petentul M. A. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Z. .
Obligă petentul M. A. (CNP 1. ) la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. B. L. A. S.
Red.MB/dact.MS 2 ex./_
← Sentința penală nr. 94/2013. Strămutare | Sentința penală nr. 142/2013. Strămutare → |
---|