Sentința penală nr. 142/2013. Strămutare

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR.142/2013

Ședința publică din 10 decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: V.

V.

A.

, judecător

GREFIER

: L.

C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR -

SEBASTIAN DOBRESCU

S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect cerere de strămutare formulată de petentul S. M., privind dosarul nr._ al Judecătoriei Beclean.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților asupra cererii de strămutare.

Reprezentantul Parchetului, având în vedere informarea depusă la dosar, apreciază că nu se impune admiterea cererii de strămutare.

C U R T E A :

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus petentul S. M. a solicitat strămutarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Beclean la o altă instanță din raza Curții de Apel Cluj cu motivarea că modul de soluționare a cauzei este părtinitor datorită relației de rudenie a părții adverse cu magistrații de la această instanță, având motive de bănuială legitimă asupra modului de soluționare a cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele: Prin rechizitoriul nr. 126/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Cluj, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. M., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 39 alin.3 din Legea nr. 51/1995, raportat la art. 180 alin.2 Cod penal.

Totodată, prin același act de sesizare, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului Sălvan Grigore de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de lovire, prev. de art. 180 alin.2 Cod penal (parte vătămată S. M. ) întrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei (legitimă apărare) și neînceperea urmăririi penale, față de numita Cotu T. -M. sub aspectul săvârșirii instigării la infracțiunea de lovire, prev. de art. 25 Cod penal, raportat la art. 180 alin.2 Cod penal, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

În fapt, în esență, în sarcina inculpatului S. M., s-a reținut că, la data de 2 martie 2012, în jurul orelor 9.00-9.30, în timp ce se afla în zona porții de acces în curtea Judecătoriei Belcean, pe fondul nemulțumirii legate de faptul că era chemat în judecată în dosarul nr._ al aceleiași instanțe, iar partea vătămată Cotu T. -M., avocat în Baroul Bistrița-Năsăud, era apărător al părții adverse, i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în zona feței, în urma

căreia partea vătămată a suferit leziuni corporale traumatice care au necesitat 4- 5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Beclean sub nr._ .

Prezenta cerere de strămutare a judecării cauzei a fost formulată de inculpatul S. M., cu mențiunea că modul de rezolvare a cauzei este părtinitor, întrucât partea vătămată este rudă cu magistrații de la Judecătorie Beclean, aceștia având influență în întreg județul Bistrița-Năsăud.

Pe de altă parte, petentul a relevat că, după modul de desfășurare a procesului, are motive de bănuială legitimă, fiindu-i "anulat un martor ocular"; astfel încât se impune strămutarea judecării cauzei.

Din probele administrate în cauză nu rezultă că imparțialitatea magistraților de la Judecătoria Beclean ar putea fi știrbită datorită calității părților din proces sau că există motive de bănuială legitimă în ce privește soluționarea cauzei.

Mai mult, afirmațiile petentului în sensul existenței unei relații de rudenie între partea adversă și magistrații instanței s-au dovedit a fi nereale.

În fine, modul de administrare a probațiunii într-un dosar nu poate constitui un motiv temeinic și justificat pentru strămutarea unei cauze decât atunci când se circumscrie motivelor de strămutare prev. de art. 55 Cod procedură penală.

Așa fiind, în temeiul art. 55 și următoarele Cod procedură penală, Curtea va respinge cererea de strămutare formulată de petentul S. M. ca nefondată, obligându-l, potrivit art. 192 pct.2 Cod procedură penală, la 300 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge cererea de strămutare a dosarului nr._ a Judecătoriei Beclean formulata de inculpatul S. M., ca neîntemeiată.

Obligă petentul să plătească 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 10 decembrie 2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. V. A. L. C.

Red. A.V.V./_ .

Dact.H.C./3 ex./_ .

2

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 142/2013. Strămutare