Sentința penală nr. 150/2013. Mandat european de arestare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
SENTINȚA PENALĂ NR. 150/2013
Ședința publică din data de 23 decembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: B. M. GREFIER: H. A. B.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: DOBRESCU S.
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect cererea formulată de autoritățile judiciare din Ungaria cu privire la executarea mandatului european de arestare emis în data de 5 iunie 2013 în dosar nr. 1.Bk._ .2. emis de către judecător Fabianne Dr. Csonki Borballa de la Tribunalul Sectorial Central Pesta în vederea urmăririi penale a persoanei solicitate C. Ș. V. fiul lui V. și A., născut la data de 26 noiembrie 1972 în mun. Baia Mare, județul Maramureș, cetățean român, absolvent a 10 clase, necăsătorit, fără copii, de profesie muncitor agricol, domiciliat în sat Cicîrlău nr. 228, județul Maramureș, posesor al C.I., seria MM, nr. 3., eliberată de SPCLEP Seini și CNP 1., aflat în Arestul IPJ Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă persoana solicitată C. Ș.
V., aflat în stare de arest, asistat de apărător ales - av. Onofrei Ciprian Luca, cu împuternicire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că persoana solicitată
C. Ș. V. a primit un exemplar al mandatului european de arestare și cunoaște conținutul acestuia.
Apărătorul persoanei solicitate sesizează inadvertența dintre cuprinsul mandatului european de arestare și ordonanța de reținere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în ceea ce privește substanța psihotropă, respectiv THC în cuprinsul mandatului european de arestare și cannabis în cuprinsul ordonanței de reținere.
Persoana solicitată, raportat la consemnările din cuprinsul mandatului european de arestare, susține că a fost pe teritoriul Ungariei, însă întâlnirea la care se face referire nu a avut loc.
Apărătorul persoanei solicitate susține că persoana în cauză nu se încadrează la motivele pentru care să nu poată fi predat, însă precizează că persoana solicitată de către autoritățile ungare nu a fost în data de 4 decembrie în Budapesta, ci o altă persoană i-a folosit identitatea pentru această infracțiune. Aceste verificări se pot efectua numai la Budapesta.
Persoana solicitată este de acord cu predarea și dă o declarație cu privire la consemnările reținute în cuprinsul mandatului european de arestare, poziția sa procesuală și consimțământul irevocabil la predare fiind consemnate în cuprinsul proceselor verbale depuse la dosar - filele 31-32.
Reprezentantul M. ui P. având în vedere dispozițiile procedurale în materie, solicită a se emite mandatul de arestare pe o perioadă de 29 de zile pentru îndeplinirea și predarea efectivă a persoanei în cauză.
Apărătorul persoanei solicitate achiesează la poziția reprezentantului Parchetului în sensul emiterii mandatului de arestare și predării persoanei solicitate de urgență către autoritățile ungare pentru lămurirea situației.
Persoana solicitată C. Ș. V., având cuvântul, consimte la predarea sa către autoritățile maghiare.
C U R T E A
Prin sesizarea înregistrată sub nr. de mai sus Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat arestarea numitului C. Ș. V. fiul lui V. și A., născut la data de 26 noiembrie 1972 în mun. Baia Mare, județul Maramureș, cetățean român, absolvent a 10 clase, necăsătorit, fără copii, de profesie muncitor agricol, domiciliat în sat Cicîrlău nr. 228, județul Maramureș, posesor al C.I., seria MM, nr. 3., eliberată de SPCLEP Seini și CNP 1., aflat în Arestul IPJ Maramureș, pe o perioadă de 29 de zile și predarea sa către autoritățile judiciare din Ungaria în baza mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Ungaria, în vederea urmăririi penale în dosarul nr. 1.Bk._ .2. al Tribunalului Sectorial Central Pesta, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 282 A alin.1 din Codul penal ungar.
Persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 de ore prin ordonanța din data de 22 decembrie 2013 - ora 19:30, din care s-a dedus intervalul de timp de la 22 decembrie 2013 - ora 14:30 când persoana a fost depistată și condusă la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru audiere.
Cu ocazia prezentării în fața instanței de judecată în data de 23 decembrie 2013, a fost prezentat mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare ungare în limba maghiară însoțit de traducerea în limba română și a fost verificată identitatea persoanei solicitate, care a luat cunoștință de conținutul mandatului european de arestare și de drepturile prevăzute de art.104 din Legea nr.302/2004, respectiv dreptul de a fi asistată de un apărător, drept realizat prin asistarea de către un apărător ales.
Mandatul european de arestare a fost emis la data de 05 iunie 2013 de către judecător Fabianne Dr. Csonki Borballa de la Tribunalul Sectorial Central Pesta, în baza solicitării nr. B.X.5798/2012/10-VII al Procuraturii sectoarelor 10 și 17 Budapesta, în dosar nr. 1.Bk._ .2., pentru efectuarea urmăririi penale față de persoana solicitată C. Ș. V. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 282 A alin.1 din Codul penal ungar.
În cuprinsul mandatului s-a reținut ca stare de fapt următoarele:
În data de 4 decembrie 2012, în jurul orelor 13:18, în Budapesta sectorul 10, stra. Lavotta nr.1-7, în baza unei înțelegeri comune, a predat către învinuitul Soliman Ashraf Soliman în scopul vânzării mai departe a unei cantități de 1 kilogram de marijuana. Drogurile conținând substanța delta-9-9THC au fost găsite în autovehiculul numitului Soliman Ashraf Soliman și confiscate de către organele de poliție în data de 4 decembrie
2013 orele 14:00, cu ocazia demarării unei acțiuni polițienești la intersecția străzilor Pongracz și Kerepesi.
Persoanei solicitate C. Ș. V. i s-a adus la cunoștință și i s-a explicat regula specialității, după care persoana solicitată a învederat că nu renunță la regula menționată fiind de acord cu predarea sa către autoritățile maghiare.
Consimțământul la predare și împrejurarea că persoana solicitată nu renunță la drepturile conferite de regula specialității a fost consemnată în procesul verbal atașat la dosar conform dispozițiilor art.103 alin.5 din Legea 302/2004 și semnat de către persoana în cauză, apărătorul acestuia,
judecător și grefier.
Raportat la consimțământul persoanei solicitate la predare către autoritățile ungare, precum și la îndeplinirea în cauză a dispozițiilor legale pentru executarea unui mandat european de arestare, respectiv:
infracțiunile pentru care s-a emis mandatul european de arestare sunt printre cele care dau loc la predare, conf. art.96 alin.1 din Legea nr.302/2004 - trafic ilicit de droguri și substanțe psihotrope, infracțiune incriminată și în legislația română, prin Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri în dispozițiile art.2, pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 3 și 15 ani închisoare (fiind îndeplinită și condiția dublei incriminări);
nu există în cauză niciun motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului, conf. art.98 din Legea nr.302/2004.
Curtea urmează a lua act de consimțământul persoanei solicitate și a admite cererea formulată de autoritățile judiciare din Ungaria cu privire la executarea mandatului european de arestare emis în dosar nr. 1.Bk._
.2. al Tribunalului Sectorial Pesta (în baza solicitării nr. B.X.5798/2012/10- VII al Procuraturii sectoarelor 10 și 17 Budapesta), referitor la persoana solicitată C. Ș. V., urmând a dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile în vederea predării și emiterea mandatului de arestare.
De asemenea, va constata că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității conferită de art.115 din Legea 302/2004.
În baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004, republicată, cetățeanul român va fi predat cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.
Va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 320 lei onorariu pentru apărător din oficiu pentru reprezentarea persoanei solicitate în fața Parchetului, ce se va plăti din fondul M. ui Justiției pentru avocat Nuț Corneliu Tudor.
În baza art. 87 din Legea 302/2004, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de autoritățile judiciare din Ungaria cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la data de 05 iunie 2013 de către judecător Fabianne Dr. Csonki Borballa de la Tribunalul Sectorial Central Pesta, în dosar nr. 1.Bk._ .2., referitor la persoana solicitată C. Ș. V. fiul lui V. și A., născut la data de 26 noiembrie 1972 în mun. Baia Mare, județul Maramureș, cetățean român, absolvent a 10 clase, necăsătorit, fără copii, de profesie muncitor agricol, domiciliat în sat Cicîrlău nr. 228, județul Maramureș, posesor al C.I., seria MM, nr. 3., eliberată de SPCLEP Seini și CNP 1., aflat în Arestul IPJ Maramureș și, în consecință:
În baza art. 103 al.10 din Legea nr.302/2004 republicată, dispune arestarea persoanei solicitate C. Ș. V. pe o perioadă de 29 de zil e
începând cu data de 23 decembrie 2013 și până la 20 ianuar ie 2014 , în baza mandatului european de arestare emis la data de 5 iunie 2013 de către
judecător Fabianne Dr. Csonki Borballa de la Tribunalul Sectorial Central Pesta, în dosar nr. 1.Bk._ .2., în vederea predării.
Dispune emiterea mandatului de arestare în acest sens.
Ia act de consimțământul la predare a persoanei solicitate, iar în baza art. 103 alin.6 din Legea nr.302/2004, dispune predarea persoanei solicitate
C. Ș. V. către autoritățile judiciare din Ungaria, ca urmare a executării mandatului european de arestare.
Constată că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității conferită de art.115 din Legea 302/2004.
În baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004, republicată, cetățeanul român este predat cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 320 lei onorariu pentru apărător din oficiu pentru reprezentarea persoanei solicitate în fața Parchetului, ce se va plăti din fondul M. ui Justiției pentru avocat Nuț Corneliu Tudor.
În baza art.87 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 decembrie 2013, în prezența persoanei solicitate.
PREȘEDINTE | GREFIER | |
B. M. | H. | A. B. |
Red. 3 ex./B.M./H.A.B.
_
← Sentința penală nr. 88/2013. Mandat european de arestare | Încheierea penală nr. 143/2013. Cerere de transfer de... → |
---|