Încheierea penală nr. 46/2013. Propunere de arestare preventiva a invinuitului

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.46/R/2013

Ședința publică din data de 15 mai 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: L. A. C.

Judecător: R. M. Judecător: A. Ț. Grefier: C. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul P. T. L., împotriva încheierii penale nr.35 din 03.05._ pronunțată de Judecătoria Turda, având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, cu 2 acte materiale, în concurs real cu violare de domiciliu în formă agravată și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de art. 208 alin 1 rap. la art. 209 al. 1 lit. e,g,i, cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., respectiv de art. 192 al. 2 C.pen. și art. 86 al. 1 O.U.G. 195 / 2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul P. T. L., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. Vomir Bizo D., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Măciucă Prodan.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Apărătorul inculpatului P. T. L., av. Vomir Bizo D., depune la dosarul cauzei un act medical din care rezultă starea de sănătate a inculpatului (f.8).

La întrebarea instanței, inculpatul declară că își menține recursul formulat în cauză și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Totodată, arată că în aceasta fază procesuală nu dorește să facă alte declarații și că își menține declarațiile date până în prezent.

Apărătorul inculpatului P. T. L., solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, în baza art.149 ind.1 alin.9 C.pr.pen., respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului, cu consecința cercetării acestuia în stare de libertate. În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia că se impune luarea unei măsuri preventive față de inculpat, aceea să fie una neprivativă de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Precizează că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.143 C.pr.pen., respectiv există probe sau indicii temeinice de săvârșire a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, inculpatul este cercetat pentru patru infracțiuni, a mai suferit condamnări anterioare însă, din cazierul judiciar aflat la dosar, rezultă că o lungă perioadă de timp inculpatul nu a mai comis alte infracțiuni.

Consideră că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de ar.148 lit.f Cod procedură penală referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, la dosar nu există probe din care să reiasă că inculpatul aflat în stare de libertate ar încerca să se sustragă urmăririi penale sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Solicită a se avea în vederea faptul că inculpatul a recunoscut și regretat faptele comise iar prejudiciul cauzat a fost recuperat integral. De asemenea, solicită a se avea în vedere că inculpatul are în întreținerea sa un copil minor, soția nu lucrează, el fiind singurul întreținător al familiei. Consideră că lăsat în libertate inculpatul nu va împiedica buna desfășurare a procesului penal. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din F.M.J.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de către inculpatul recurent

P. T. L. ca nefondat, menținerea încheierii penale atacate ca legală și temeinică, prima

instanță în mod corect reținând că există suficiente indicii temeinice și presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina lui, precum și faptul că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev.de art.148 C.pr.pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la împrejurările, natura și gravitatea faptelor comise precum și la perseverența infracțională a acestuia.

Inculpatul P. T. L., având ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate, solicită admiterea recursului, cu consecința cercetării lui în stare de libertate.

T R I B U N A L U L

Prin încheierea penală nr.35 din_ pronunțată de Judecătoria Turda, în temeiul art. 149¹ alin. 9 C.pr.pen., art. 143 C.pr.pen., art. 148 alin. 1 lit. f) C.pr.pen., a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda și s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului, P. T.

L., fiul lui A. și I. născut la_, în Com. Băișoara, Jud. Cluj, cu domiciliul în Comuna / Sat Băișoara nr. 102, jud. Cluj, studii - 11 clase, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, căsătorit, un copil minor, cetățean român, fără ocupație, identificat prin C.I. seria KX nr. 5. și prin C.N.P. 1., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de: furt calificat în formă continuată, cu 2 acte materiale, în concurs real cu violare de domiciliu în formă agravată și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fapte prevăzute și pedepsite de art. 208 alin 1 rap. la art. 209 al. 1 lit. e,g,i, cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen., respectiv de art. 192 al. 2 C.pen. și art. 86 al. 1 O.U.G. 195 / 2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., pentru 29 de zile, începând cu data de 4 mai 2013, ora 01:30, și pana la data de 1 iunie 2013 inclusiv, ora 01:30, în motivare arătându-se în esență că sunt întrunite cumulativ în cauză dispozițiile art.143 și art.148 f C.pr.pen., existând probe și indicii temeinice ale săvârșirii infracțiunilor pentru care acesta este cercetat și totodată probe că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică raportat la numărul infracțiunilor comise într-un răstimp scurt, natura acestora, modalitatea de comitere și perseverența infracțională a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri penale a formulat recurs, în termenul legal, inculpatul P. T.

L., care a criticat-o ca fiind netemeinică, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă, deoarece nu există probe că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, a recunoscut faptele comise, fiind invocate și considerente ce țin de situația sa personală și familială, respectiv starea de sănătate și faptul că este singurul întreținător al familiei sale.

Analizând recursul formulat de inculpat, în raport cu dispozițiile legale în materie, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că este nefondat.

Arestarea preventivă a unei persoane presupune pe de o parte, existența unor probe sau indicii temeinice ale săvârșirii de către aceasta a unei fapte prevăzute de legea penală conform art. 143 C.p.pen. iar pe de altă parte, existența cel puțin, a unuia dintre cazurile reglementate de art. 148 C.p.pen.

Din acest punct de vedere, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a reținut ca justificată propunerea de arestare preventivă formulată în privința inculpatului P. T. L., reținând în mod just, că în cauză există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina lui, fapte constând în aceea că, în noaptea de 02/_, deși nu poseda permis de conducere, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare AE-399-XZ în com. Săvădisla satul Vlaha, a pătruns în curtea imobilului cu nr. 174 al părții vătămate Gasko A., a spart geamul de la portiera dreapta a autoturismului marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ și a forțat încuietoarea portbagajului, de unde a sustras mai multe scule și cabluri iar din autoturismul marca Suzuki Vitara parcat în curtea aceluiași imobil a sustras acumulatorul electric, cauzând un prejudiciu total de peste 3000 lei. Ulterior, inculpatul a spart geamul de la ușa stânga față a autoutilitarei Renault Kangoo cu nr. de înmatriculare_ parcat în loc public și a sustras din interior scrumiera auto, un minicalculator marca Canon și acumulatorul montat pe vehicul, paguba fiind estimată la valoarea de 400 lei.

În acest sens, pot fi avute în vedere mijloacele de probă administrate până la acest moment al urmăririi penale respectiv: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fila 7), procesele - verbale de cercetare la fata locului (file 26-27, 33-34), planșe fotografice ( file 30-32, 36-42, 45-52), procesul verbal de efectuare acte premergătoare (fila 68), declarațiile inculpatului (file 53-61, 64-67), declarațiile părților vătămate (file 22-23, 24-25) declarațiile martorilor Balla Balazs (file 69- 70), Suto Bela I. (fila 71) Asztalos Stefan (file 72-73), Gasko A. Anita (file 74, P. Florentina (file 75-80).

Raportat la toate acestea, constatăm că există indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul faptelor de comiterea cărora este învinuit, acesta recunoscând de altfel, învinuirea care i se aduce.

În același timp, apreciem că este corectă concluzia referitoare la existența unor probe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de natura și gravitatea concretă a faptelor comise, intervalul de timp în care acestea au fost comise, modalitatea de săvârșire și valoarea prejudiciului cauzat.

Pe de altă parte, rezultă din fișa de cazier că inculpatul a suferit mai multe condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, pentru care a executat pedepse cu închisoarea, din care a fost liberat condiționat, împrejurare care poate constitui un argument suficient pentru a reține perseverența infracțională a inculpatului în comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului și pe cale de consecință, pentru a aprecia odată în plus, că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, existând temerea justificată că lăsat în libertate inculpatul se va deda la același gen de manifestări antisociale.

În condițiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani și așa cum am arătat deja, lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, probele în acest sens rezultând, în afara perseverenței sale infracționale și din modul și împrejurările în care fapta a fost săvârșită (pe timp de noapte, din curtea unui imobil sau din loc public, prin efracție), constatăm că sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f C.p.pen.

Totodată, circumstanțele de ordin personal invocate de inculpat privind starea sa de sănătate și situația familială nu pot motiva la acest moment lăsarea sa în libertate, față de numărul, natura și gravitatea faptelor comise iar atitudinea sinceră constituie o împrejurare ce va fi valorificată în procesul individualizării judiciare a pedepsei, în măsura în care se va ajunge la o soluție de condamnare.

Pentru aceste motive, concluzionând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva încheierii penale sus-menționate.

Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Vomir Bizo D. ), sumă ce va fi avansată din FMJ.

Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. T. L. , fiul lui A. și I., născut la data de_ în com. Băișoara, jud. Cluj, deținut în prezent în Arestul IPJ Cluj, împotriva încheierii penale nr.35 din_ a Judecătoriei Turda.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Vomir Bizo D. ), care se avansează din FMJ.

Obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L. -A. C.

R.

M.

A. Ț.

GREFIER

C. B.

Red.A.Ț./A.Ț.

2 ex./_

Jud. fond: A. S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 46/2013. Propunere de arestare preventiva a invinuitului