Sentința penală nr. 188/2013. Trafic de droguri (art. 2 din Legea 143/2000)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA PENALĂ NR. 188/F/2013

Ședința publică din data de 20 decembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: G. A., judecător GREFIER: R. M.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, reprezentat prin procuror: LUMPERDEAN I. .

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpații C. N., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (modificată) cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal; art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (modificată(, ambele cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000 (modificată) și art. 33 lit. a Cod penal și R. V. F., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (modificată) cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 16 din Legea nr. 143/2000 (modificată).

La apelul nominal efectuat în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Cauza s-a judecat la data de 17 decembrie 2013 concluziile părților fiind consemnate în scris în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând constată că :

Prin Rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bistrița - Năsăud, nr.54 D/P/2013, au fost trimiși în judecată inculpații: C. N. zis "Coco";, fiul lui Toader și L., născut la_ în Năsăud, domiciliat în comuna Feldru, sat Feldru nr.281, jud.Bistrița Năsăud, CNP 1., cetățenie română, 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de: art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 (modificată) cu aplic.art.41 al.2 C.p.; art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 modificată, ambele cu aplic. art.16 din Legea nr.143/2000, modificată, și art.33 lit.a C.p., cu motivarea că în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada octombrie 2011 - mai 2012, a procurat, deținut fără drept și vândut în mai multe rânduri, diferite cantități din drogul de risc cannabis numiților Cărbune V. Maxim și Chinzerschi Anton (pct.I din rechizitoriu), iar în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul R. V. F. a primit de la acesta, a deținut fără drept și a oferit spre

vânzare, în data de_, numitului Hlodec Gheorghe G. - care s-a desistat - cantitatea de 977,0 grame rezină de cannabis cu prețul de 15.000 lei (pct.II din rechizitoriu), și R. V. F., fiul lui Emil și Nastasia, născut la_ în oraș Năsăud jud.Bistrița Năsăud, cu domiciliul în com.Feldru, sat Feldru nr.958, jud.Bistrița-Năsăud CNP 1., cetățenie română, necăsătorit, fără copii minori, student în anul II la Universitatea "Dimitrie Cantemir"; C. -Napoca, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de: art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 (modificată) cu aplic.art.41 al.2 C.p. și art.16 din Legea nr.143/2000, modificată, cu motivarea că acesta, în baza aceleiași rezoluții infracționale și a unei înțelegeri prealabile cu altă persoană, a procurat în data de_, a deținut fără drept și a transportat, în data de_, din localitatea Feldru în mun.C. -Napoca, în scop de comercializare, cantitatea de 977,0 grame rezină de cannabis, pe care a pus-o la dispoziția inculpatului C. N., pentru a o oferi spre vânzare (pct.II din rechizitoriu).

Inculpații, prezenți în instanță, au declarat că recunosc săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute în actul de sesizare, solicitând aplicarea dispozițiilor art.320/1 Cod procedură penală, respectiv ca judecarea cauzei să se efectueze în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Avându-se în vedere probele administrate în cauză (procesul-verbal de consemnare a denunțului numitului Chinzerschi Anton din_ și denunțul acestuia; Ordonanța de conexare a dos.55D/P/2013 la dos.54D/P/2013; denunțul numitului Cărbune V. Maxim și procesul-verbal de consemnare a denunțului din_ ; denunțul numitului Hlodec Gheroghe G. din 0_ ; procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 0_ ; declarațiile inculpaților; adresă de la BCCO C. Napoca, prin care se comunică faptul că proba înaintată spre analiză conține 977,0 grame rezină de cannabis; raportul de constatare tehnico-științifică nr.7.

/_ al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor; procesele-verbale de percheziție a autoturismului_ ; procesul-verbal de citire a agendei telefonice a inculpatului C. N. ; anexele la procesul-verbal de cercetare la fața locului a autoturismului_ ; procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor și comunicărilor telefonice; procesul-verbal de analiză a datelor conținute în listingurile apelurilor telefonice ale inculpaților C. N. și R. V. F. ; procesul-verbal de conducere în teren din_, indexul străzilor din C. -Napoca; declarațiile martorilor Chinzerschi Anton, Atomei F. a C., Groza P. D. a, Savu Liviu; Varvari Linu, Ignat Mina, Macra Iuliu Traian, Nechiti Nastasia, Trif Liviu Florea, N.

  1. ;Hlodec Gheorghe G., Cărbune V. Maxim R. V., R. E., P. D. M.

    , procesul-verbal de analiză a imaginilor video filmate la data de 0_ cu ocazia prinderii în flagrant a inculpaților, cu suportul magnetic anexă și planșe foto anexă; procesul-verbal de confruntare dintre inculpații C. N. și R. V. F., declarațiile martorilor Irimuș Răzvan, Tucan Constantin, F. O. Claudiu), instanța reține în fapt, următoarele:

    1. În cursul verii anului 2011, inculpatul C. N. s-a cunoscut cu numitul Cărbune V. Maxim din Maieru. Într-o zi din luna octombrie 2011, fiind consumator de droguri de risc, numitul Cărbune V. Maxim a aflat că inculpatul deține droguri de risc pe care le vinde cu suma de 50 lei/gram și împreună cu un prieten de-al său s-a deplasat cu un autoturism în satul Feldru pentru a cumpăra de la inculpat cannabis (drog denumit popular "iarbă";). În apropierea locuinței

      inculpatului, aflată pe o stradă laterală de lângă trecerea la nivel cu calea ferată, martorul Cărbune V. Maxim a oprit, i-a dat suma de 100 lei prietenului său - care mergea să-și cumpere pentru el cannabis de la inculpat - pentru a-i cumpăra și lui cca. 2 grame de cannabis. După scurt timp în care martorul Cărbune V. Maxim l-a așteptat în mașină, tânărul respectiv s-a întors și i-a dat cca. 2 grame de cannabis pe care inculpatul C. N. i le-a vândut cu prețul de 100 lei. Ulterior, în alte două rânduri din perioada martie-aprilie 2012, martorul Cărbune V. Maxim (cercetat și trimis în judecată într-un alt dosar ce a fost instrumentat pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.2 al.1 și art.4 al.1 din L.143/2000), a mai cumpărat de la inculpat, prin intermediul aceluiași tânăr, câte un gram de cannabis cu prețul de 50 lei/gram.

    2. În primăvara anului 2012, numitul Chinzerschi Anton. domiciliat în mun.C. -Napoca, str.Siretului, s-a cunoscut din vedere cu inculpatul C. N. . Într-o zi din luna mai 2012 în timp ce se afla în loc.Feldru, auzind că inculpatul are de vânzare cannabis, s-a deplasat împreună cu un prieten de-al său pe strada pe care locuia inculpatul C. N., în apropierea locuinței acestuia, de la care a cumpărat prin intermediul unui prieten de-al său, o cantitate de circa un gram cannabis, pe care inculpatul i-a vândut-o cu prețul de 50 lei. După cca. două săptămâni, numitul Chinzerschi Anton s-a deplasat din nou în același loc din apropierea locuinței inculpatului C. N. și prin intermediul aceluiași prieten a cumpărat din nou de la inculpat, cu care s-a și cunoscut personal, o cantitate de circa un gram cannabis pe care inculpatul i-a vândut-o cu același preț de 50 lei.

II. Începând din primăvara anului 2013 inculpatul C. N. locuia în mun.C. Napoca, unde a lucrat ca și bodyguard la un local împreună cu numitul Hlodec Gheorghe G. .

Într-o zi din cursul lunii mai 2013, în timp ce se afla în mun.C. -Napoca, inculpatul i-a spus numitului Hlodec Gheorghe G. că are un prieten care face rost de hașiș și l-a întrebat dacă nu dorește să cumpere o cantitate de cca. 1 kg hașiș și deși acesta nu i-a dat un răspuns clar inculpatului, l-a lăsat să înțeleagă că ar putea fi interesat de o astfel de tranzacție, moment în care inculpatul i-a spus că i-ar putea procura 1 kg de hașiș cu prețul de 15.000 lei.

După o perioadă de timp (apreciată de Hlodec Gheorghe G. la 1-2 săptămâni), inculpatul l-a căutat acasă pe fostul său coleg de muncă și i-a spus că "a venit omul cu hașișul";, cerându-i să meargă să se întâlnească cu el pentru a discuta pe această temă. Inculpatul l-a condus pe Hlodec Gheorghe G. la un autoturism marca BMW ce era condus de un bărbat care s-a prezentat cu numele de "Traian";, după care s-au deplasat împreună cu acesta cu mașina la un local din mun.C. - Napoca. Aici, numitul "Traian"; i-a spus lui Hlodec Gheorghe G. că îi poate furniza hașiș la prețul de 15 lei/gram dacă cumpără o cantitate de cel puțin un kilogram, moment în care Hlodec Gheorghe G. i-a răspuns că nu dispune de suma de 15.000 lei, dar crede că ar putea face rost de acești bani într-o perioadă de aproximativ o lună de zile. În cele din urmă, numitul "Traian"; i-a spus lui Hlodec Gheorghe G. că vor ține legătura însă nu direct, ci prin intermediul inculpatului C.

N. .

Cu ocazia audierii, numitul Hlodec Gheorghe G. l-a recunoscut în planșa fotografică pe bărbatul ce s-a prezentat cu numele de "Traian"; ca fiind numitul Ignat Traian, fiul lui V. și Mina, născut la_ în com.Feldru - care este unchiul

inculpatului R. V. F. (numitul Ignat Traian era venit în țară din Spania și după această discuție, înainte de a se reîntoarce în Spania, i-a spus nepotului său R. V.

F. că îi va trimite un colet cu "ceva de fumat"; pe care să îl dea lui C. N. ).

La finele lunii iunie 2013, inculpatul R. V. F. a fost contactat telefonic de către unchiul său Ignat Traian, aflat în Spania într-o localitate de lângă orașul Valencia, și i-a spus că i-a trimis coletul prin intermediul firmei de transport internațional SC";Yulyus Trans"; SRL Bistrița, și că a pus niște alimente pentru bunica inculpatului, iar lui i-a pus un șampon, precizându-i că pachetul va sosi în loc.Feldru în data de 0_, R. V. F. înțelegând că în colet se află și pachetul cu drog.

În data de 0_, inculpatul R. V. F. s-a deplasat la locuința martorei

N. I. din sat Feldru nr.55, unde știa că sunt depozitate coletele sosite în loc.Feldru prin intermediul firmei de transport susmenționate până la momentul preluării lor de către destinatari, și a ridicat un colet ambalat într-o cutie de carton de culoare maro închis prin lipire "în cruce"; cu bandă adezivă de culoare maro, cutie pe care la destinatar era scris cu cariocă de culoare neagră "R. V. - Feldru";.

După ce a ridicat coletul, inculpatul R. V. F. l-a deschis prin desfacerea benzii adezive, și a scos dintr-o cutie de detergent marca "Tandil"; care la mijloc era lipită cu bandă adeviză un pachet învelit în material plastic și sigilat cu bandă adezivă de culoare maro în care se aflau 10 calupuri dintr-o substanță solidă de culoare maro cu aspect de rezină, cu masa brută de 1013,5 grame și masa netă de 977 grame - care în fapt era rezină de cannabis - drog pe care l-a pus într-o pungă de plastic de culoare galbenă cu inscripția "Billa"; și l-a deținut fără drept până în ziua de_ în scopul punerii în vânzare, punându-l în mașina pe care o folosea, marca Citroen Xara cu nr._ .

În seara zilei de 0_, ora 19,46, inculpatul R. V. F. l-a contactat telefonic pe inculpatul C. N. - care îl cunoștea pe R. V. F. și știa că este nepotul lui Ignat Traian - însă nu l-a sunat de pe telefonul său ci de pe telefonul unui consătean pe nume Savu Liviu, (cu nr.0769888652) și i-a spus că în ziua următoare are de mers la C. -Napoca și trebuie să se întâlnească cu el. În acel moment inculpatul C. N. și-a dat seama că inculpatul R. V. F. a primit din străinătate cantitatea de hașiș negociată de el și de Traian cu Hlodec Gheorghe G. și că în ziua următoare coinculpatul va veni să aducă drogul în mun.C. -Napoca. După ce a luat la cunoștință că drogul se află în posesia lui R. V. F., inculpatul

C. Nicoale l-a contactat pe numitul Hlodec Gheorghe G. și i-a spus că "are marfa";, pe care i-o poate livra dacă Hlodec Gheorghe G. are banii, rămânând înțeleși să se întâlnească a doua zi.

În dimineața zilei de 0_, inculpatul R. V. F., care deținea fără drept în scop de vânzare cantitatea de 977 grame rezină de cannabis (hașiș), ambalată în folia din material plastic în care venise din Spania și pe care a introdus-o într-o pungă de culoare galbenă cu inscripția Billa, a transportat drogul cu autoturismul marca Citroen Xara cu nr._, proprietatea unchiului său Ignat Traian, pe care acesta i l-a lăsat în folosință, din loc.Feldru până în mun.C. Napoca. Cu puțin timp înainte de a ajunge în oraș, inc.R. V. F. l-a contactat telefonic pe inculpatul C. N. zis "Coco";, cu care și-a dat întâlnire la benzinăria OMV din cartierul Mărăști. Aici, în jurul orei 11,30, inculpații s-au întâlnit, după care au urcat în autoturismul marca Citroen Xara.

Inculpatul R. V. F. i-a spus inculpatului C. N. că a primit pachetul de la unchiul său Ignat Traian din Spania, care i-a cerut să îl caute pe C.

N., și i-a arătat plasa de plastic de culoare galbenă în care se afla hașișul. Inculpatul C. N. s-a uitat în plasă și a înteles că este vorba despre kilogramul de hașiș despre care el și numitul Ignat Traian au discutat cu Hlodec Gheorghe G., și că urma să intermedieze vânzarea acestei cantități de drog cu prețul de 15.000 lei către cumpărătorul Hlodec Gheorghe G., urmând ca în cazul vânzării, inculpatul

C. N. să primească un comision de minim 100 euro.

După ce a încercat să îl contacteze telefonic pe numitul Hlodec Gheorghe G. și nu a reușit, inculpatul C. N. i-a cerut inculpatului R. V. F. să îl ducă cu mașina până la locuința acestuia - situată pe str.Aleea Moldoveanu - pentru a discuta personal cu el, cerere cu care coinculpatul a fost de acord, astfel că s-au deplasat pe străzile B-dul 21 Decembrie 1989, Memorandumului, Moților, Calea Mănăștur, Primăverii, Mehedinți ajungând astfel pe Aleea Moldoveanu unde au oprit în apropierea blocului în care locuiește numitul Hlodec Gheorghe G. .

În timp ce inculpatul R. V. F. a rămas la mașină, inculpatul C. N. a intrat în scara blocului și a sunat la locuința lui Hlodec Gheorghe G., dar întrucât nu a găsit-o acasă decât pe concubina acestuia, s-a reîntors la mașină și i-a propus inculpatului R. V. F. să meargă pe terasa de lângă magazinul Carrefour situat în apropierea străzilor Mehedinți și Izlazului, până va reuși să-l contacteze telefonic pe "cumpărător";. Inculpații au stat în această zonă o perioadă de cel puțin 2 ore, timp în care inculpatul R. V. F. a vorbit la telefon cu unchiul său din Spania și i-a spus că a dus "pachetul"; la inculpatul C. N. la C., iar inculpatul C. N. a reușit să îl contacteze telefonic pe numitul Hlodec Gheorghe G. căruia i-a spus că a venit "cu marfa";, întrebându-l unde se pot întâlni, și convenind împreună cu acesta să se întâlnească la benzinăria Petrom din cartierul B. al mun.C. -Napoca în jurul orelor 14,00. Întrucât niciunul dintre inculpați nu cunoștea traseul, s-au înțeles ca inculpatul C. N. să ia un taxi cu care să meargă la locul de întâlnire, iar inculpatul R. V. F. să meargă cu mașina lui după taxi, plecând astfel spre benzinăria "Petrom"; din cartierul B. .

În acest timp, întrucât numitul Hlodec Gheorghe G. (născut la data de_ în municipiul C. -Napoca) s-a desistat din activitatea de cumpărare a cantității de drog oferite spre vânzare de inculpatul C. N., a sesizat organele de poliție din cadrul S.C.C.O. Bistrița Năsăud care se aflau în mun.C. -Napoca cu scopul îndeplinirii unei alte misiuni. Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza municipiului C. -Napoca, o persoană cunoscută sub numele de

"Coco din Bistrița"; ce utiliza postul telefonic cu numărul 0756391765 deține o cantitate de circa un kilogram de rezină de cannabis, pe care intenționează să i-o vândă numitului Hlodec Gheorghe G. cu suma de 15.000 lei. Ca urmare, în scurt timp, în după-amiaza aceleiași zile de 0_, în zona stației peco Petrom nr.4 de pe strada Calea B. lui, s-a procedat la organizarea unui dispozitiv de prindere în flagrant a suspectului care oferea spre vânzare drogul de risc.

În jurul, orelor 14,30 în stația peco Petrom nr.4 de pe această strada din municipiul C. -Napoca și-a făcut apariția un taxi din care a coborât inculpatul C.

N., urmat de un autoturism marca Citroen Xara de culoare argintie cu numărul de înmatriculare_ condus de inculpatul R. V. F. .

După ce a coborât din autoturismul taxi, inculpatul C. N. s-a întâlnit cu numitul Hlodec Gheorghe G. căruia i-a spus că "are marfa"; la el, moment în care i-a făcut semn cu mâna inculpatului R. V. F., aflat la volanul autoturismului marca Citroen Xara, cu care stătea parcat în apropierea benzinăriei, să vină spre el. Când a ajuns în dreptul lor, inculpatul C. N. i-a spus numitului Hlodec Gheorghe G. să urce în mașină, indicându-i bancheta dreapta față, după care el a urcat pe bancheta din spate. În timp ce se aflau în mașină, inculpatul C. N. i-a arătat numitului Hlodec Gheorghe G. punga de culoare galbenă cu inscripția

"Billa"; aflată sub bancheta pe care stătea și i-a spus să o ia și să verifice "marfa";, lucru pe care "cumpărătorul"; l-a făcut, observând că în interior erau 3 calupuri mai mari, de formă paralelipipedică, învelite cu bandă adezivă de culoare maronie. Inculpatul C. N. i-a spus lui Hlodec Gheorghe G. să ia unul dintre calupuri și să-l desfacă.

După ce a desfăcut banda adezivă de pe unul dintre calupuri, în care se aflau alte 4 calupuri mai mici tot de formă paralelipipedică, "cumpărătorul"; Hlodec Gheorghe G. l-a întrebat pe inculpatul C. N. dacă "marfa e bună și dacă au testat-o";, la care inculpatul i-a răspuns că nu a consumat din ea. În acest moment, după ce i-a dat calupul conținând cele 4 plăci de rezină de cannabis inculpatului C.

N., "cumpărătorul"; Hlodec Gheorghe G. a afirmat că merge să își ia o foiță de hârtie pentru a testa marfa prin fumare, după care să încheie tranzacția având ca obiect cantitatea de drog de risc oferită de inc.C. N., ce i-a fost pusă la dispoziție în acest sens de către inculpatul R. V. F. .

Întrucât încă dinaintea acestei întâlniri numitul Hlodec Gheorghe G. s-a desistat din activitatea de cumpărare a cantității de drog oferite spre vânzare de inculpatul C. N., imediat după ce a coborât din mașină a și plecat spre intrarea în benzinărie, iar în acest moment organele de poliție au trecut la prinderea în flagrant a celor 2 inculpați - din care unul deținea, iar celălalt oferea spre vânzare cantitatea de drog de risc susmenționată.

După ce inculpații au coborât din autoturism, s-a procedat la imobilizarea și la identificarea lor, ocazie cu care s-a constatat că la volanul autoturismului s-a aflat inculpatul R. V. F., iar inculpatul C. N. a fost cel ce a stat pe bancheta din spate.

În prezența martorilor asistenți organele de poliție au efectuat controlul autoturismului, ocazie cu care sub scaunul din partea dreaptă față a fost găsită o plasă de culoare galbenă cu inscripția "Billa"; în care se aflau 2 calupuri de substanță solidă de culoare maronie sub formă de rezină de formă paralelipipedică de diferite mărimi cu miros specific puternic, învelite fiecare într-o folie din material plastic de culoare maronie, intacte, iar pe bancheta din spate a autoturismului s-a găsit al treilea calup conținând 4 plăci de rezină de cannabis, al cărui ambalaj era desfăcut. Cantitatea de drog de risc oferită spre vânzare de către inculpați constând în cele 10 plăci de substanță solidă care în timpul cercetărilor au fost așezate de organele de poliție pe mașina Citroen Xara cu nr. de înmatriculare_ - a fost ridicată în vederea expertizării și confiscării, fiind ambalată în coletul nr.1.

La întrebarea privind proveniența fragmentelor de substanță solidă, găsită în autoturism, inculpatul C. N. a declarat că substanța respectivă este hașiș în cantitate de un kilogram și că îi aparține lui și prietenului său R. V. F., că o dețineau cu intenția de a o consuma și că au obținut-o comandând-o de pe internet.

Inculpatul R. V. F. a declarat că autoturismul pe care îl conducea este proprietatea unchiului său Ignat Traian din Feldru și că a împrumutat autoturismul în urmă cu aproximativ 6 luni, timp în care doar el l-a condus și a precizat că nu știe nimic despre hașișul ce se afla în mașina pe care o conducea și nu știe cum a ajuns acolo.

Ca urmare a delegării organelor de poliție de către procuror în dosarul nr.62D/P/2013, prin rezoluția motivată nr.1787513 din 0_ s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice asupra celor 10 fragmente de substanță solidă ambalată în coletul nr.1, sigilat cu sigiliul MI nr. 26591, de către Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

Prin adresa nr.7. din_ a Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul D.C.C.O. București - confirmată ulterior prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.7. /_ - s-a constatat că după analizarea probei înaintată de S.C.C.O. Bistrița-Năsăud în cauza privind pe inculpatul C. N. și inculpatul R. V. F., cele 10 calupuri de substanță solidă de culoare maro cu aspect de rezină, învelite în material plastic transparent, conțin 977,0 grame rezină de cannabis, substanță care face parte din Tabelul nr.III anexă la Legea nr.143/2000. Conform aceluiași raport de constatare tehnico-științifică, cantitatea de 5,24 grame rezină de cannabis a fost prelevată din cantitatea totală a probei și ambalată într-un plic sigilat cu sigiliul MI nr.50103, fiind predată organelor de poliție ca și contraprobă. Cantitatea de 966,7 grame rezină de cannabis, rămasă din probă după efectuarea analizelor de laborator și reținerea contraprobei, a fost ambalată împreună cu ambalajele și sigilată cu sigiliul MI nr.50103. Ulterior, la data de_, conform dovezii cu seria H nr. 0024892 (f.292), cantitatea de rezină de cannabis rămasă în urma analizelor de laborator a fost introdusă în Camera de Corpuri Delicte din cadrul Direcției cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative.

Cu ocazia cercetării la fața locului, în portbagajul autoturismului marca Citroen Xara, cu numărul de înmatriculare_, a fost găsită o cutie din hârtie de culoare maro în care se aflau: o cutie din carton cu detergent solid cu inscripția "Tandil";, desigilată în partea superioară prin ruperea capacului de hârtie și apoi lipită cu o fâșie de bandă adezivă de culoare maro lipită de cutie pe latura stângă și dezlipită pe latura dreaptă, iar la deschiderea capacului s-a constatat că o parte însemnată de detergent era lipsă; o pungă de culoare alb-albastru lipită în cruce cu același fel de bandă adezivă de culoare maronie, în care după deschidere prin ruperea benzii adezive s-a constatat că se aflau mai multe ciocolate, o cutie cu cremă și un tub de șampon; un flacon de culoare verde conținând șampon ce avea aplicat peste capac o fâșie din aceeași bandă adezivă de culoare maronie; un flacon de culoare albă cu capac de culoare galbenă conținând șampon ce a fost lipit cu o fâșie de bandă adezivă de culoare maronie; un flacon de culoare vișinie conținând balsam de rufe ce nu era sigilat; o pungă din plastic cu bomboane; 2 pungi cu făină; 2 ciocolate; o pungă cu jeleuri; 2 pungi cu făină albă, o pereche de pantalon bărbătesc de culoare crem și o pereche de pantalon bărbătesc de blugi de culoare alabastru.

În ceea ce privește poziția procesuală a inculpaților - este de menționat faptul că, cu ocazia audierii în noaptea de 3/_, inculpatul C. N. nu a dat o declarație sinceră, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul C. N. - deși acesta, inițial, nu a fost sincer în privința implicării coinculpatului în comiterea faptelor,

încercând să-l scoată pe R. V. F. din sfera infracțională, cu ocazia reaudierii din data de_, ulterior a declarat că de fapt el doar a intermediat în data de 0_

, la cererea și în numele consăteanului său R. V. F. vânzarea cantității de 977 grame hașiș către denunțătorul Hlodec Gheorghe G. .

Inculpatul a arătat că drogul de risc nu i-a aparținut lui ci a fost adus în mun.C.

-Napoca de consăteanul său R. V. F., care l-a sunat mai întâi pe telefonul celular în seara zilei de 0_ ca să-i spună că în ziua următoare intenționează să se deplaseze în mun.C. Napoca și să se întâlnească, iar în dimineața zilei de_, după ce a sosit în oraș, în jurul orelor 11,30 l-a chemat să se întâlnească în stația OMV Mărăști din mun.C. Napoca, ocazie cu care inculpatul R. V. F. i-a arătat în mașina marca Citroen Xsara cu care venise, o pungă de plastic de culoare galbenă în care se afla un kilogram de hașiș. Ulterior inculpatul C. N. a precizat că inculpatul R. V. F. i-a spus că vine din partea unchiului său Ignat Traian, astfel că inculpatul C. N. și-a dat seama că el trebuia să intermedieze găsirea unui cumpărător pentru cantitatea de hașiș adusă de inculpatul R. V. F.

, el fiind interesat să găsească un cumpărător deoarece știa că pentru acest serviciu va primi cu titlu de comision o sumă de cel puțin 100 Euro. Cu ocazia declaraților ulterioare, inculpatul C. N. a declarat constant și amănunțit cum s-au petrecut faptele, iar cu ocazia conducerii în teren a indicat traseul pe care s-a deplasat împreună cu inculpatul R. V. F. în C. -Napoca din momentul în care s-au întâlnit și până la flagrant.

Avându-se în vedere starea de fapt reținută, instanța a apreciat că inculpatul C.

N. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 1 an și 1 lună închisoare, și de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modif., pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare, iar inculpatul R. V. F. se face vinovat de comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare

La individualizarea acestor pedepse, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal și anume: gradul ridicat de pericol social al faptelor (cu implicații asupra stării de sănătate publice), împrejurările în care acestea au fost comise, numărul actelor materiale comise, cantitatea mare de drog deținută (971,94 g), limitele speciale de pedeapsă, astfel cum au fost reduse prin aplicarea dispozițiilor art.320/1 Cod penal, și art. 16 din Legea nr. 143/2000 modif. (întrucât ambii inculpați au făcut denunțuri cu privire la alte persoane implicate în comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri - aspect reținut de procurorul de caz în actul de sesizare a instanței); persoana inculpaților, care deși nu au antecedente penale, au acționat împreună, și împreună cu alte persoane în desfășurarea activității infracționale, iar cantitatea de drog deținută este considerabilă, în plus urmând să fie comercializată, astfel că s-a considerat că raportat la toate aceste criterii nu se va mai face aplicarea disp.art.74 lit.a Cod penal, și se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Nu s-a făcut aplicarea nici a disp.art.74 lit.c Cod penal, așa cum s-a solicitat în apărarea inculpatului C. N. - referitor la atitudinea sinceră a inculpatului, în condițiile aplicării disp.art.320/1 Cod procedură penală, iar colaborarea cu organele

de urmărire penală a fost avută în vedere la aplicarea disp.art.16 din Legea nr.143/2000.

S-a apreciat că aspectele legate de persoana inculpatului R. V. F. (reținute și în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud) nu justifică, raportat la cantitatea mare de drog deținută, și la modul de desfășurare a activității infracționale, reținerea altor circumstanțe atenuante sau aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sau cu suspendare sub supraveghere a acesteia, și nicidecum incidența disp.art.18/1 Cod penal.

De asemenea, practica judiciară mai blândă în materia drogurilor de risc evocată nu poate fi un motiv pentru un tratament punitiv mai blând, date fiind situațiile juridice diferite din cazuistica menționată, diferită și de cea reținută în prezentul dosar, care determină, în aprecierea instanței, aplicarea de pedepse în regim de detenție.

Se va face în consecință aplic.art.71 rap. la art.64 lit.a-b Cod penal, interdicțiile respective fiind raportate la natura și gravitatea faptelor, împrejurările comiterii acestora.

Conform art.350 Cod procedură penală va fi menținută starea de arest a inculpaților.

În baza art.88 Cod penal, în ceea ce îl privește pe inculpatul C. N., va fi dedusă din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea preventivă începând cu data de_ la zi, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul R. V. F., va fi dedusă din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din data de_ și arestarea preventivă începând cu data de_ la zi.

Conform art. 350 Cod procedură penală va fi menținută starea de arest a inculpaților.

În baza art.17 al.1 din Legea nr.143/2000 va fi confiscată de la inculpatul C.

N. suma de 300 lei (obținută prin comercializarea a 6 g de cannabis, pentru suma de 50 lei/g-pct.I din rechizitoriu), și a cantității de 485,97 g rezină de cannabis (din totalul de 971,94 f, rămas în urma analizelor de laborator, cantitate deținută împreună cu coinculpatul R. V. F. ), iar de la inculpatul R. V. F. va fi confiscată cantitatea de 485,97 g rezină de cannabis.

În baza disp.art.7 rap. la anexa 1 pct.29 din Legea nr.143/2000 se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpați.

În baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul C. N. va fi obligat să plătească statului suma de 1.610 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Chiorean Septimiu (suma de 100 de lei fiind acordată cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, iar suma de 400 de lei pentru faza de judecată).

În baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul R. V. F. va fi obligat să plătească statului suma de 1.010 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Condamnă pe inculpatul C. N., fiul lui Toader și L., născut la data de_ în Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în Feldru, nr. 281, jud. Bistrița- Năsăud, CNP-1., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, la pedepsele de:

-1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 16 din Legea nr. 143/2000 modif., art. 320/1 Cod procedură penală;

-1 an și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din legea nr. 143/2000 modif., art. 16 din Legea nr. 143/2000 modif., art. 320/1 Cod procedură penală;

Constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul sunt săvârșite în concurs real, prev. de art. 33 lit. a Cod penal, iar în baza art. 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 5 luni închisoare, sporită cu 1 lună închisoare, în total 1 an și 6 luni închisoare , ce va fi aplicată inculpatului.

Face aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a-b Cod penal.

Conform art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului.

Deduce din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea preventivă începând cu data de_ la zi.

Dispune confiscarea de la inculpatul C. N. a sumei de 300 lei și a cantității de 485,97 g rezină de cannabis.

Condamnă pe inculpatul R. V. F., fiul lui Emil și Nastasia, născut la data de_ în Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în Feldru, str. Văleni, nr. 958, jud. Bistrița-Năsăud, CNP-1., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 16 din Legea nr. 143/2000 modif., art. 320/1 Cod procedură penală;

Face aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a-b Cod penal.

Conform art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului.

Deduce din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din data de_ și arestarea preventivă începând cu data de_ la zi.

Dispune confiscarea de la inculpatul R. V. F. a cantității de 485,97 g rezină de cannabis.

Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpați.

Obligă pe inculpatul C. N. să plătească statului suma de 1.610 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Chiorean Septimiu (suma de 100 de lei fiind acordată cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, iar suma de 400 de lei pentru faza de judecată).

Obligă pe inculpatul R. V. F. să plătească statului suma de 1.010 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. R. M.

Red/dact G.A./R.M.

_

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI SENTINȚEI PENALE NR.188/F/2013

Condamnă pe inculpatul C. N., fiul lui Toader și L., născut la data de_ în Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în Feldru, nr. 281, jud. Bistrița- Năsăud, CNP-1., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, la pedepsele de:

-1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 16 din Legea nr. 143/2000 modif., art. 320/1 Cod procedură penală;

-1 an și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din legea nr. 143/2000 modif., art. 16 din Legea nr. 143/2000 modif., art. 320/1 Cod procedură penală;

Constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul sunt săvârșite în concurs real, prev. de art. 33 lit. a Cod penal, iar în baza art. 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 5 luni închisoare, sporită cu 1 lună închisoare, în total 1 an și 6 luni închisoare , ce va fi aplicată inculpatului.

Face aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a-b Cod penal.

Conform art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului.

Deduce din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea preventivă începând cu data de_ la zi.

Dispune confiscarea de la inculpatul C. N. a sumei de 300 lei și a cantității de 485,97 g rezină de cannabis.

Condamnă pe inculpatul R. V. F., fiul lui Emil și Nastasia, născut la data de_ în Năsăud, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în Feldru, str. Văleni, nr. 958, jud. Bistrița-Năsăud, CNP-1., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 16 din Legea nr. 143/2000 modif., art. 320/1 Cod procedură penală;

Face aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a-b Cod penal.

Conform art. 350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului.

Deduce din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din data de_ și arestarea preventivă începând cu data de_ la zi.

Dispune confiscarea de la inculpatul R. V. F. a cantității de 485,97 g rezină de cannabis.

Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpați.

Obligă pe inculpatul C. N. să plătească statului suma de 1.610 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 de lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în favoarea av. Chiorean Septimiu (suma de 100 de lei fiind acordată cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, iar suma de 400 de lei pentru faza de judecată).

Obligă pe inculpatul R. V. F. să plătească statului suma de 1.010 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. R. M.

Pentru conformitate cu originalul,

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 188/2013. Trafic de droguri (art. 2 din Legea 143/2000)