Sentința penală nr. 214/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată

ROMÂNIA TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 214

Ședința publică din data de 04 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. I.

Grefier: M. S.

S-a luat spre examinare cauza penală privind pe petenta N. F. -D., cauza având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru făptuitoarea S.

L. C., av. Pocola F., cu delegație la dosar, în substituirea apărătorului ales, av. R. Vescan, lipsă fiind petenta N. F. -D. și făptuitoarea S. L. C.

.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că, la data de_ făptuitoarea a comunicat la dosar, prin fax, un script prin care se aduce la cunoștința instanței faptul că a solicitat Oficiului Poștal C. relații cu privire la data comunicării către petentă a plicului cu rezoluția procurorului, însă în răspunsul Oficiului Poștal se arată că aceste informații nu pot fi comunicate decât destinatarului și expeditorului.

Apărătorul în substituire al făptuitoarei consideră că a rămas nelămurită situația privitoare la data comunicării soluției procurorului și, față de răspunsul Oficiului Poștal C. la solicitarea făptuitoarei, consideră că se impune efectuarea unei astfel de adrese către Oficiul Poștal, pentru a vedea dacă există o eventuală tardivitate a plângerii.

Reprezentanta Ministerului Public solicită efectuarea unei adrese către apărătorul petentei pentru a depune la dosar plicurile prin care i-au fost comunicate soluțiile procurorului și a prim-procurorului. De asemenea, nu se opune nici emiterii unei adrese către Oficiul Poștal C. .

Deliberând, asupra cererilor formulate de apărătorul făptuitoarei și al reprezentantei Parchetului, privind emiterea unei adrese către Oficiul Poștal C. și către apărătorul petentei pentru comunicarea plicurilor prin care i-au fost comunicate soluțiile procurorului și a prim-procurorului, instanța le va respinge.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea plângerii formulată de petentă.

Apărătorul în substituire al făptuitoarei susține excepția tardivității formulată de apărătorul titular, raportat la faptul că plângerea împotriva rezoluției prim-procurorului a fost tardiv introdusă, trecând peste un termen imperativ de 20 de zile. Dacă se apreciază că plângerea a fost formulată în termenul legal de 20 zile, consideră că ar atrage inadmisibilitatea ei la instanța de judecată, trecând peste o etapă prevăzută în mod obligatoriu de Codul de procedură penală.

În situația în care instanța se va pronunța în sens negativ asupra excepției tardivității, solicită respingerea pângerii ca nefondată, apreciind, ca și procurorul de caz, că acest litigiu nu are natură penală, ci natură comercială, care a fost tranșată de instanțele comerciale, Î.C.C.J., anulând contractul de intermediere. Pe de altă parte, apreciază că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, partea vătămată nu a fost prejudiciată în niciun fel și nu se poate susține că făptuitoarea a obținut un folos material injust, atâta timp cât bunurile vândute erau proprietatea societății pe care o administra aceasta, iar prețul obținut nu constituie un folos material injust.

Solicită a se observa că există la dosar o declarație a administratorului societății cu care s-au tranzacționat, care spune că nu o cunoaște pe făptuitoare, aceste aspecte fiind tranșate de instanța comercială. Din punctul său de vedere, situația a fost lămurită, astfel că solicită respingerea plângerii, cu precizarea că cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea excepția tardivității formulate de făptuitoarea S. L. -C., arătând că, din actele dosarului, rezultă că soluția prim-procurorului a fost comunicată în data de_, iar plângerea petentei a fost înregistrată la Parchet la data de_ . Între cele două date menționate sunt 22 de zile, fiind evident că soluția nu a ajuns în data de_ la petentă și, prin urmare, nu se pune problema tardivității.

Pe fondul plângerii, apreciază că soluția procurorului este legală și temeinică, solicitând menținerea ei și respingerea plângerii petentei. Învederează instanței faptul că s-a depus la dosar un act notarial care confirmă susținerea făptuitoarei, potrivit căreia tranzacția respectivă s-a realizat prin Morar A., iar nu prin N. F.

  1. , aceasta fiind și o susținere a variantei făptuitoarei.

    T R I B U N A L U L

    Prin plângerea înregistrată sub nr. de mai sus, petenta N. F. D. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună trimiterea prezentului dosar către organul de urmărire penală care să continue cercetarea în cauză și să dispună în sensul începerii urmăririi penale față de făptuitoarea S. D. C. pentru infracțiunea descrisă în plângerea inițială.

    Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

    Prin rezoluțiile nr.405/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din_, respectiv a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr.21/II/2/2013 din_, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea S. D. C. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, p.p.de art.215 al.1,3 și 5 C.penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

    În fapt, petenta a formulat o plângere penală împotriva făptuitoarei pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, constând în aceea că la data de 19 decembrie 2007, în calitate de administrator și asociat al SC Immomaxim SRL a încheiat un contract de intermediere, obiectul contractului reprezentându-l intermedierea unei tranzacții de vânzare-cumpărare a unui imobil, prin contract beneficiarul obligându-se să plătească intermediarului un comision de 180.000 Euro. Deși tranzacția a avut loc și numita S. D. C. ulterior a refuzat achitarea tranșelor următoare, solicitând și restituirea celor deja achitate, petenta apreciind că astfel a fost indusă în eroare.

    Din actele dosarului, în mod corect, organul de urmărire penală a concluzionat că nu a fost dovedită o acțiune de inducere în eroare a petentei și nici intenția frauduloasă a făptuitoarei, în speță fiind dovedit că litigiul intervenit între cele două părți este unul de natură comercială, căci pretențiile petentei nu sunt rezultatul comiterii vreunei fapte penale. Ca atare, soluțiile de neîncepere a urmăririi penale sunt legale și temeinice, vor fi menținute și de către instanța de judecată, prin respingerea prezentei plângeri, în temeiul art.278 ind.1 al.8 lit.a C.pr.pen.

    În ceea ce privește problema tardivității prezentei plângeri, această plângere nu este tardiv formulată, astfel că excepția formulată în acest sens va fi respinsă. Aceasta deoarece din actele dosarului, rezultă că soluția prim-procurorului a fost comunicată în data de_, iar plângerea petentei a fost înregistrată la Parchet la data de_ . Între cele două date menționate sunt 22 de zile, fiind evident că soluția nu a ajuns în data de_ la petentă și, prin urmare, nu se pune problema tardivității.

    În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen., petenta va fi obligată să plătească 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

    Respinge excepția tardivității plângerii.

    În baza art.278 ind.1 al.8 lit.a C.pr.pen., respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta N. F. D. și menține rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale nr.405/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj din _

    , respectiv a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr.21/II/2/2013 din_, față de făptuitoarea S. D. C. .

    În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen., obligă petenta să plătească 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

    Definitivă.

    Pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. I. M. S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 214/2013. Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată