Sentința penală nr. 27/2013. Evaziune fiscală
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.27
Ședința publică de la 13 martie 2013 Completul compus din:
Președinte: T. C., președ. secție penală
: B. M., grefier
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de Bogdan R., prim procuror adjunct.
S-a luat în examinare procesul penal pornit împotriva inculpatului T.
C., domiciliat în com. Creaca, sat Jac, nr.248, jud. Sălaj, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.9 alin.1 lit.e din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41alin.2 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză, a răspuns inculpatul T. C. asistat de apărător ales av. Crihan Tudor, lipsă fiind partea civilă și lichidatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după
care;
Se constată depusă la dosarul cauzei, fila 23, o chitanță prin care
inculpatul T. C. face dovada achitării întregului prejudiciu.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, în baza art.339 Cod procedură penală instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă părților cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentanta parchetului arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.9 alin.1 lit.e din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41alin.2 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal însă inculpatul a achita întreg prejudiciul creat prin fapta sa motiv pentru care solicită încetarea procesului penal potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.241/2005 și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. De asemenea, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul inculpatului T. C., av. Crihan Tudor, arată că este de acord cu concluziile reprezentantei parchetului și solicită încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului având în vedere că acesta a achita întreg prejudiciul. Solicită ca instanța să aplice o sancțiune administrativă orientate spre minimul prevăzut de lege.
Inculpatul T. C. este de acord cu susținerile și solicitările apărătorului său ales av. Crihan Tudor.
Instanța, în baza actelor și lucrărilor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
1
Prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost trimis în judecată inculpatul T. C. SIMION pentru comiterea a doua infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și a infracțiunii prev. de art.9 alin.1 lit.e din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal,reținându-se ca în calitate de administrator la SC ICOBINII CIM SRL Jac în perioada februarie 2008 - mai 2010 s-a aprovizionat cu mărfuri alimentare pe care le-a comercializat prin cele două magazine pe care le deține fără a evidenția în actele contabile toate operațiunile comerciale efectuate și toate veniturile realizate, ținând în același timp o evidentă contabilă dublă, folosindu-se de înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: proces verbal de începere a urmăririi penale fila 45, declarații de inculpat filele 12-14,16-18, expertize criminalistice filele 41-51, declarații de martori filele 21- 23, fișa de cazier fila 11, proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală fila 114, adrese emise de partea civilă, din a căror coroborare s-a reținut următoarea stare de fapt :
În perioada februarie 2008 - mai 2010 inculpatul în calitate de administrator la SC ICOBINII CIM SRL Jac, s-a aprovizionat cu mărfuri alimentare pe care le-a comercializat prin cele 2 magazine ale societății, fără ca încasările rezultate să fie înregistrate în totalitate în contabilitate.
Operațiunile comerciale neînregistrate în evidențele contabile ale societății erau evidențiate separat într-un număr de 14 registre, fiind conduse evidențe duble.
Cu ocazia controlului efectuat de către organele de poliție s-au găsit într- un seif 5 caiete în care erau făcute însemnări privind inventarul, facturile, ieșirile și persoanele cu datorii către firmă. Într-o altă încăpere au fost găsite 9 caiete tip studențesc care conțineau diverse însemnări, privind stocurile, facturile și inventarul societății. Ca și modalitate de lucru, Sabou E. na Valeria arată că la primirea mărfii de la distribuitori, atunci când administratorul nu se afla în societate, ea primea marfa și factura care o însoțea și nota într-un caiet cantitatea, prețul, și tipul de marfă primită, iar după ce se întorcea inculpatul îi preda acestuia facturile iar el se ocupa de recepția și înregistrarea acestora.
Prin procesul verbal din_ întocmit de către Garda Financiară Sălaj s-a constatat că există diferențe între vânzările totale de mărfuri rezultate din însemnările din cele 14 registre și vânzările înregistrate în contabilitatea firmei. În perioada februarie 2008 - mai 2010 nu au fost înregistrate în evidențele contabile ale firmei venituri realizate din vânzarea de mărfuri în valoare de 1. ,98 lei fapt care a avut drept consecință sustragerea de la plata
TVA în suma de 25.891 lei.
În urma acestor verificări s-au făcut de către Garda Financiară s-a efectuat un control de către ANAF - B. stabilindu-se ca în perioada februarie - decembrie 2008 nu a înregistrat în contabilitate produse de panificație care au fost comercializate prin magazinele proprii în suma de 30.697,87 lei sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale, respectiv TVA în suma de 5.642 lei, iar în perioada mai 2009 - mai 2010 nu au fost înregistrate în contabilitate mărfuri în valoare de 146.454 lei, cauzându-se un prejudiciu de 23.383 lei.
2
Cele două fapte de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată au fost dovedite pe deplin, fiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.
Prejudiciul total cauzat bugetului de stat a fost de 29.025 lei și a fost achitat integral de inculpat.
În aceste condiții, având în vedere cuantumul prejudiciului, faptul că acesta a fost achitat integral, instanța în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.i/1 Cod procedură penală rap. la art.10 din Legea nr.241/2005 dispune încetarea procesului pornit împotriva inculpatului T. C. SIMION (fiul lui Iacob și Carolina, născut la data de_ în Jibou, jud.Sălaj,ciliat în com.
Creaca, sat Jac, nr.248, jud. Sălaj, CNP 1. ) pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și a infracțiunii prev. de art.9 alin.1 lit.e din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. În baza art.91 Cod penal aplică inculpatului o sancțiu ne administrativă d e 500 lei ce se va executa conform art.425 Cod procedură penală și se va trece în cazierul fiscal.
În baza art.192 alin.2 pct.2 lit.3 Cod procedură penală va obliga inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru aceste motive, În numele Legii
Hotărăște:
În baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.i/1 Cod procedură penală rap. la art.10 din Legea nr.241/2005 dispune încetarea procesului pornit împotriva inculpatului T. C. SIMION (fiul lui Iacob și Carolina, născut la data de_ în Jibou, jud.Sălaj,ciliat în com. Creaca, sat Jac, nr.248, jud. Sălaj, CNP 1.
) pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și a infracțiunii prev. de art.9 alin.1 lit.e din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. În baza art.91 Cod penal aplică inculpatului o sancțiune ad ministrativă de 500 lei ce se va executa conform art.425 Cod procedură penală și se va trece în cazierul fiscal.
Constată recuperat prejudiciul.
Obligă inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi, 13 martie 2013. Președinte, Grefier,
T. C. B. M.
Red.TC/_
Dact.BM/_ Ex.2
3
← Sentința penală nr. 489/25. Evaziune fiscală | Decizia penală nr. 116/2013. Evaziune fiscală → |
---|