Decizia penală nr. 116/2013. Evaziune fiscală

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.116/A/2013

Ședința publică din 3 iunie 2013 Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: L. M., judecător JUDECĂTORI: L. H.

GREFIER: M. B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin PROCUROR: V. TRĂISTARU

S-a luat spre examinare apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, împotriva sentinței penale nr.3 din 23 ianuarie 2013 a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr._, privind pe inculpatul D.

D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.9 al.1 lit.a din Legea nr.241/2005, cu aplic.art.41 al.2 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul D. D., asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.David Vlad Alexandru, din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, lipsă fiind partea civilă D. G. a F. P. S. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, față de soluția de achitare pronunțată de către instanța de fond, la întrebarea instanței, inculpatul D.

D., arată că este de acord să dea o declarație în fața instanței de fond.

Curtea, procedează la audierea inculpatului D. D., depoziția sa fiind consemnată în procesul verbal aflat la dosar fila 16.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Reprezentantul M. ui P. , susține apelul declarat în cauză însă cu altă solicitare. Solicită a nu se avea în vedere argumentele primei instanțe în soluția de achitare bazată pe disp.art.10 lit.b C.pr.pen.

Astfel, solicită admiterea apelului, casarea în parte a soluției doar în ce privește temeiul achitării, respectiv înlocuind art.10 lit.b cu art.10 lit.b/1 C.pr.pen.

Principial contestă soluția și argumentația instanței legată de constatarea inexistenței obligațiilor fiscale, făcându-se o confuzie între latura obiectivă a contravenției de nedepunere a declarației pe venituri și de plata obligațiilor fiscale care are un alt conținut.

Pe de altă parte, nu se poate accepta ideea incertitudinii impunerii din perspectiva caracterului inteligibil al legislației fiscale pentru că aceasta trebuia acceptată pentru toate persoanele care au de plătit sume la bugetul statului.

Pe fondul cauzei, apreciază că raportat la modalitatea de comitere, aspectele legate de modul în care aceste persoane ar fi trebuit să fie îndrumate de organele fiscale și informate cu privire la aspecte legate de

modalitățile de declarare, precum și la conținutul obligației fiscale efective, apreciază că fapta poate fi apreciată ca nesemnificativă și lipsită de pericol social al unei infracțiuni, sens în care solicită a se dispune aplicarea unei sancțiuni administrative, chiar o mustrare cu avertisment prev.de art.91 lit.a C.pen., cu consecința rezolvării aspectelor civile așa cum rezultă din documentația depusă de partea civilă la dosar.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul D. D. , solicită respingerea apelului declarat de Ministerul Public ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, apreciind că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni și în consecință a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.11 al.2 lit.a rap.la art.10 lit.b C.pr.pen.

Inculpatul D. D. , având ultimul cuvânt, arată că are un venit de 500 lei pe lună și este de acord să achite prejudiciul în rate.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 3 din 23 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului S. în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul D. D. , (fiul lui G. și

, născut la data de_ în mun.Z., jud. S., domiciliat în com.Cizer sat. P. nr.378, județul S., CNP 1. ), trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin (2) Cod penal.
Conform art. 346 alin.4 Cod procedură penală, acțiunea civilă a rămas nesoluționată.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului iar onorariul avocațial pentru apărare din oficiu, în sumă de 200 lei, a fost avansat din fondurile M. ui Justiției, către Baroul de avocați-S. .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, întocmit în Dosar nr.194/P/2011, a fost trimis în judecată inculpatul D. D. , pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin.1 lit.a din Legea 241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținându-se în sarcina sa că în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anilor 2009 - 2010 a prestat servicii, fără a declara veniturile realizate, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului, cu suma de 3.544 lei, reprezentând impozit pe venit.
Pe baza probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile învinuitului (f. 8, 10); declarații de martori (f. 11- 34); proces- verbal (f. 35- 37); procesul- verbal nr. 574/_ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Garda Financiară - Secția Județeană S. (f. 39 - 44); procesul verbal nr. 489/_ al Direcției Generale a F. P.
- Activitatea de I. Fiscală - Serviciul de I. Fiscală Persoane Fizice 1 (f. 52- 54), în sarcina inculpatului au fost reținute în fapt următoarele:

În perioada anilor fiscali 2009 - 2010, învinuitul D. D., în calitate de persoană fizică neautorizată, a prestat, în perioada pășunatului,

"servicii de îngrijire a animalelor în câmp";, pentru cetățenii din loc. P., jud.

. În schimbul serviciilor prestate, învinuitul a obținut venituri în numerar și sub formă de alimente pe care nu le-a declarat la organele fiscale în vederea impunerii lor. S-a stabilit că învinuitul D. D. a avut în
îngrijire un număr de 53 capete bovine în cursul anului 2009 și 55 capete bovine în anul 2010. Tariful perceput de învinut a fost de 150 lei/cap animal, încasat numerar și 50 lei/cap animal, sub formă de alimente, aferent anului 2009, respectiv 160 lei/cap animal, încasat numerar și 50 lei/cap animal, sub formă de alimente, aferent anului 2010.
Din procesul - verbal nr. 574/_ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Garda Financiară- Secția Județeană S. și din procesul verbal nr. 489/_ al Direcției Generale a F. P. S. - Activitatea de I. Fiscală - Serviciul de I. Fiscală Persoane Fizice 1, reiese că învinuitul D. D. a obținut și nu a declarat venituri în sumă de 10.600 lei, aferente anului 2009 și venituri în sumă de 11.550 lei, aferente anului 2010. Totalul pe 2 ani a veniturilor se ridică la suma de
22.150 lei, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului fiind în sumă de 3.544 lei, reprezentând impozit pe venit.
În drept, s-a apreciat că fapta învinuitului D. D. care, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anului 2009- 2010 a prestat servicii, fără a declara veniturile realizate, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu suma de 3.544 lei, reprezentând impozit pe venit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.
Partea vătămată D. G. a F. P. S., s-a constituit parte civilă în cauză - încă din cursul urmăririi penale - cu suma de 4.476 lei, din care suma de 3.544 lei, reprezintă impozit pe venit nevirat la bugetul de stat de către inculpat iar suma de 932 lei, reprezentă majorări legale de întârziere (f. 51), pretenții pe care le-a reiterat și în fața instanței (f.6).
Asupra acțiunii penale de față, tribunalul, a reținut următoarele:
Potrivit art. 9 alin.1 lit. a din Legea nr.241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constituie infracțiune de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi,
"ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale";, în timp ce art. 219 alin.
(3) din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, prevedea la data săvârșirii faptelor de către inculpat, că "în cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de venit, constituie contravenție"; și se sancționează cu amendă de la 10 lei la 100 lei";.
Rezultă așadar, chiar și la o examinare sumară (prima facia) a acestor texte de lege, că latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin.1 lit. a din Legea nr.241/2005 constă într-o anumită acțiune săvârșită de făptuitor, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale pe când pasivitatea acestuia, așa cum este cazul în speță, de a nu declara veniturile realizate în termenele prevăzute de lege, indiferent dacă a avut sau nu ca urmare neîndeplinirea obligațiilor fiscale, este considerată de legiuitor ca fiind o faptă antisocială cu un grad mai redus de pericol social, fiind sancționată doar contravențional.
Astfel fiind, prima concluzie care s-a impus este aceea că între fapta reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanței și aceea incriminată de prev. art. 9 alin.1 lit. a din Legea nr.241/2005, nu există similitudine ci este vorba de două fapte antisociale distincte, cu un tratament sancționator diferit, împrejurare care necesită atât din partea organelor fiscale competente cât și, mai ales, a organelor judiciare, o analiză atentă, pentru a se face o clară delimitare, între cele două forme de răspundere juridică: contravențională și respectiv penală. Această distincție este absolut necesară având în vedere că cele două forme de răspundere, din punct de vedere al tratamentului juridic aplicabil, sunt de aceeași natură și anume penală (așa cum a statuat și CEDO, prin hotararea A. c. Romania din 4 octombrie 2007) și ca atare ele nu pot coexista pentru aceeași faptă, lăsându-se la latitudinea agentului constatator sau al organului judiciar, stabilirea acesteia.
Mai mult, în ce privește răspunderea penală, art. 7 din CEDOLF, reglementează principiul "nici o pedeapsa fara lege";, ceea ce presupune ca legea penala sa fie suficient de precisa pentru a asigura previzibilitatea faptului că un anumit act constituie infractiune. Acest principiu interzice așadar aplicarea legii penale în mod extensiv, prin analogie sau pe cale de interpretare, în dezavantajul acuzatului. Rezultă deasemenea că legea penală trebuie să defineasca în mod clar infractiunile si sanctiunile care le pedepsesc (Achour împotriva Frantei [MC], nr. 67.335/01, § 41, 29 martie 2006). Notiunea de "drept"; ("law";) folosita la art. 7, corespunde notiunii de "lege"; ce apare în alte articole din Conventie; ea înglobeaza dreptul de origine, atat legislativă, cat si jurisprudentiala si implica conditii calitative, printre altele, pe cele ale accesibilitatii si previzibilitatii (Cantoni împotriva Frantei, Hotararea din 15 noiembrie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-V, p. 1627, § 29, Coeme si altii împotriva Belgiei, nr. 32.492/96, 32.547/96, 32.548/96, 33.209/96 si 33.210/96, § 145, CEDO 2000-VII, si
Pe de altă parte, art. 3 din Codul fiscal, prevede la modul declarativ că impozitele și taxele reglementate de "prezentul cod"; se bazează pe anumite
principii, între care se regăsește și "certitutinea impunerii";, constând în elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina
fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
Contrar însă acestui principiu, în actualul cadru legislativ, când cele două coduri Codul fiscal și Codul de procedură fiscală (la care se mai adaugă și Codul vamal), au suferit din momentul adoptării lor, în anul 2003 și până la ora actuală, numeroase modificări (111 și respectiv 39), dublate fiind de Norme metodologice de aplicare, este greu de pretins cunoașterea și perfecta înțelegere a normelor fiscale aflate în vigoare la un moment dat, chiar și de către profesioniști, iar ca urmare a numeroaselor sancțiuni de natură fiscală, contravențională și penală, reglementate în paralel, corelatia dintre conduita fiscală și conduita penală, este cu totul deficitară, pentru a se putea face o clară delimitare între cele două forme forme de răspundere: contravențională și respectiv penală.
Cu toate acestea, alaturi de obligatiile impuse organului fiscal (de a înregistra în anumite conditii persoana fizică, ca si platitor de TVA), Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pretinde persoanei fizice sa-si analizeze singura comportamentul fiscal, sa aprecieze daca activitatea pe care o desfasoara are carater de continuitate si, prin urmare, daca dezvolta o activitate ce se poate aprecia ca fiind comerciala; tocmai de aceea, atitudinea subiectiva a persoanei fizice nu este si nici nu poate fi sanctionata penal, însa poate fi sanctionata contraventional. Legea penala nu sanctioneaza însa neînregistrarea în scopul impozitarii, ci sanctioneaza ascunderea sursei impozabile, în vederea sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Neînregistrarea ca si comerciant a persoanei fizice - si prin aceasta ca si platitor de impozit pe venit - este o chestiune care priveste legea civila si nu pe cea penala. Daca însa persoana fizica s-ar fi înregistrat fiscal (sau ar fi fost înregistrata fiscal din dispozitia organului de control fiscal) si nu ar fi declarat sursele supuse impozitarii sau le-ar fi declarat în mod incorect, deabia atunci ne-am fi putut afla eventual în situatia prevazuta de art. 9 lit.a, din Legea nr.241/2005.
Legea penala nu prevede ca neînregistrarea fiscala a unei persoane fizice constituie infractiune, ci doar ca ascunderea bunului sau a sursei impozabile
întruneste elementele constitutive ale infractiunii de evaziune fiscala.
"Neînregistrarea fiscala"; poate constitui mijlocul prin care se ascunde "sursa impozabila";, însa doar în situatia în care s-a stabilit cu certitudine ca persoana fizica este obligata si nu ca "ar fi fost obligata"; sa se înregistreze fiscal. Legea fiscala nu poate lasa la latitudinea persoanei fizice aprecierea comportamentului ei fiscal, iar apoi sa îl interpreteze ca fiind infractiune. Dispozitia fiscala trebuie sa fie extrem de clara, precisa, sa nu dea loc la interpretari în ceea ce priveste obligatia de plata.
Prin urmare, în situatia în care o persoana fizică a omis a declara un venit în termenele prevăzute de lege, omisiunea putând fi sau nu culpabila acesteia, organul fiscal competent va trebui să stabilească mai întâi dacă acel venit este sau nu impozabil raportat la sursă sau activitatea desfășurată, respectiv dacă persoana în cauză trebuia sau nu să îl declare într-un anumit termen; împrejurarea ca o anumită persoana a omis a declara un astfel de venit, nu determina automat încadrarea sa în dispozitiile art 9 lit a din L 241/2005. A aprecia în sens contrar, presupune ca toate persoanele care omit să își declare diferitele venituri la administratia financiara, în termenele prevazute de lege, s-ar face culpabile de infractiunea prev de art 9 lit a din L 241/2005; legea fiscală sanctioneaza însă doar contraventional (si nu penal) acest comportament al contribuabilului, după cum s-a arătat chiar de la început.. Legea fiscala nu poate lasa la latitudinea persoanei fizice aprecierea comportamentului ei fiscal, iar apoi sa îl interpreteze ca fiind infractiune. Dispozitia fiscala trebuie sa fie extrem de clara, precisa, sa nu dea loc la interpretari în ceea ce priveste obligatia de plata, pentru a se vorbi despre răspunderea penală.
Pentru a se putea retine infractiunea de evaziune fiscală, este așadar necesar ca de bunul sau activitatea economică respectivă, sa fie legate de o obligație fiscală însă spre deosebire de legea penală, unde necunoașterea sau cunoasterea greșită a dispozițiilor legale nu apără de pedeapsă, dispozitiile Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală (lege civilă) nu sunt obligatorii a fi cunoscute de către toți cetățenii; obligatiile instituite de legea fiscală, precum si normele de interpretare sau de aplicare a acesteia, trebuie aduse la cunostința populației, impuse de organele abilitate ale statului și nu lăsate la aprecierea contribuabilului; doar dupa ce s-a stabilit de către organul fiscal competent că o persoana trebuie sa se supuna legii fiscale si aceasta nu respecta dispozitia de înregistrare sau înregistreaza în mod necorespunzător veniturile, se poate aprecia asupra existentei unei infractiuni cu caracter fiscal, după cum rezultă din considerentele de ordin legal și jurisprudențial mai sus enunțate.
Or, în speță, este vădit faptul că inculpatul D. D., nu a avut și nu a putut avea reprezentarea clară a faptului că în perioada anilor fiscali 2009 - 2010, a prestat, în perioada pășunatului, în calitate de "persoană fizică neautorizată";, o activitate comercială constând în "servicii de îngrijire a animalelor în câmp";, pentru cetățenii din loc. P., jud. S., că era necesar să fie autorizat pentru această activitate și că veniturile în numerar și sub formă de alimente, obținute în schimbul serviciilor prestate, trebuiau declarate la organele fiscale în vederea impunerii lor, după cum, dealtfel, nu a fost în măsură să prezinte organelor fiscale nici "documente justificative privind cheltuielile ocazionate de serviciile prestate"; astfel că baza că "venitul net"; luat
în calcul ca bază de impozitare, conform art.48 alin. din Codul Fiscal, a fost echivalat cu "venitul brut";, adică la valoarea de 10.600 lei, pentru anul 2009 și respectiv la valoarea de 11.550 lei, pentru anul 2010. Dealtfel, fiind sesizate de către organele de cercetare penală din cadrul M.A.I, nici organele fiscale competente din cadrul M.F.P-ANAF, nu au fost în măsură să explice, prin procesul- verbal nr. 574/_ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală
- Garda Financiară - Secția Județeană S. (f. 39 - 44) și procesul verbal nr. 489/_ al Direcției Generale a F. P. S. - Activitatea de I. Fiscală - Serviciul de I. Fiscală Persoane Fizice 1 (f. 52- 54), de ce activitatea desfășurată de inculpat este considerată o activitate independentă, constând în fapte de comerț (sau practicarea unei meserii), în sensul definit de art.46 alin.2 din Codul fiscal, și care trebuie înregistrată fiscal, conform art.83 alin.1 din același cod, și de ce nu ar putea fi vorba o activitate dependentă, în sensul definit de art.7 alin.(1) pct.2 Cod fiscal, adică ";orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare"; iar sarcina fiscală revine angajatorului.
De asemenea, nicăieri în cuprinsul actelor de cercetare și urmărire penală nu se lămurește în ce anume constă acțiunea sau inacțiunea inculpatului, de ascundere a sursei impozabile, în scopul sustragerii de la plata obligației fiscale, atâta vreme cât activitatea inculpatului de "îngrijire a animalelor în câmp, pentru cetățenii din loc. P., jud. S. ";, pe perioada anilor fiscali 2009-2010, a fost în mod vădit una publică iar organele fiscale nu s-au sesizat din oficiu, pentru a stabili, în baza unui raport de inspecție fiscală, care sunt obligațiile sale fiscale și totodată temeiul legal al acestora, raport care putea fi cenzurat pe cale judecătorească, iar odată rămas definitiv, devenea titlu de creanță fiscală.
Cum organele fiscale competente nu au procedat în acest mod, fapta reținută prin actul de sesizare a instanței, nu intră sub incidența prev. art. 9 alin.1 lit.a din Legea 241/2005, pentru a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de evazziune fiscală, nefiind deci prevăzută de legea penală, ci ar putea întruni doar elementele constitutive ale contravenției prev. de art. 219 alin. (3) din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, text de lege care, din punct de vedere al regimului sancționator, intră în domeniul dreptului administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și condamnarea inculpatului D. D. pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În ședința publică din data de 3 iunie 2013 s-a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a soluției doar în ce privește temeiul achitării, respectiv înlocuind art.10 lit.b cu art.10 lit.b/1 Cod procedură penală, și aplicarea unei sancțiuni administrative, chiar o mustrare cu avertisment prev.de art.91 lit.a Cod penal, cu consecința rezolvării aspectelor civile așa cum rezultă din documentația depusă de partea civilă la dosar.
S-a arătat că potrivit art.7 alin.1 pct.4 din Codul fiscal activitate independentă este orice activitate desfășurată cu regularitate de către o
persoană fizică, iar conform art.83 din același act normativ veniturile din
activitatea independentă se declară și sunt supuse impozitării conform art.41 lit.a Cod fiscal.
Conform art.10 alin.1 lit.c Cod fiscal veniturile impozabile cuprind veniturile în numerar și/sau veniturile în natură.
Inculpatul a desfășurat o activitate independentă pe parcursul unei perioade de 2 ani și nu a declarat veniturile realizate prin această activitate, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.
Acțiunea de ascundere a obiectului sau sursei impozabile se realizează prin simplul fapt al nedeclarării acestuia, cum a procedat inculpatul, astfel că acesta a comis infracțiunea de evaziune fiscală prev.de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.378 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul nu este fondat și îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și dispozițiile legale aplicabile, concluzionând în mod just că fapta inculpatului D. D. de a nu declara veniturile realizate în perioada 2009-2010 constituie cel mult contravenția prevăzută de art.219 alin.3 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală și nu infracțiunea prev.de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005.
Art.39 lit.a Cod fiscal prevede că persoanele fizice rezidente datorează plata impozitului și sunt numite contribuabili.
Art. 40 alin 1 Cod fiscal prevede că impozitul pe venit, se aplică, în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României.
Art. 41 lit.a Cod fiscal dispune că sunt supuse impozitului pe venit, venituri din activități independente, definite conform art. 46.
Art. 46 Cod fiscal dispune că "veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente.
Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. (3), precum și din practicarea unei meserii.
Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii.
Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenție, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor și altele asemenea.";
Prin meserie se înțelege, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, profesiunea sau îndeletnicirea bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să
execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie.
Art.48 alin.(8) Cod fiscal dispune că acei contribuabili care obțin venituri din activități independente sunt obligați să organizeze și să conducă contabilitate în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidența contabilă, și să completeze Registrul-jurnal de încasări și plăți, Registrul-inventar și alte documente contabile prevăzute de legislația în materie.
Ministerul Public susține că inculpatul D. Dumitru a realizat venituri din activități independente și avea obligația de a le declara.
Cutea constată că potrivit textelor de lege mai sus indicate activitatea desfășurată de inculpat, aceea de îngrijitor la animalele cetățenilor din localitatea P., județul S., pe perioada lunilor aprilie-octombrie 2009 și 2010, nu se circumscrie sferei activităților independente precizate în Codul fiscal, neintrând nici măcar în categoria meserie, inculpatul ocupându-se de îngrijirea animalelor de la vârsta de 9 ani, fără a urma vreo formă de școlarizare pentru a deprinde această îndeletnicire.
Este greu de crezut că voința legiuitorului a fost aceea de obliga un simplu îngrijitor de animale să organizeze și să conducă contabilitate în partidă simplă.
În ce privește determinarea venitului net din activități independente, se constată că potrivit art.62 alin.2 Cod fiscal venitul net din cedarea folosinței bunurilor se stabilește prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut, iar potrivit art.50 din același act normativ venitul net din drepturi de proprietate intelectuală se stabilește prin scăderea din venitul brut a unei cheltuieli deductibile egală cu 20% din venitul brut.
Art.56 Cod fiscal prevede că persoanele fizice, având calitatea de salariați, au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, diferențiată în funcție de numărul persoanelor aflate în întreținere, deducerea pentru salariații care nu au nicio persoană în întreținere fiind de 250 lei.
În prezenta cauză organele fiscale au stabilit că inculpatul datorează impozit calculat asupra întregii sume de bani și alimente obținute, fără a beneficia de vreo deducere.
Este iarăși greu de crezut că voința legiuitorului a fost aceea de a nu acorda nicio deducere persoanelor care obțin venituri la limita subzistenței, venituri situate sub nivelul venitului minim pe economie, acordând însă semnificative deduceri persoanelor care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală ori din cedarea folosinței bunurilor sau chiar salariaților care realizează venituri de până la 3.000 lei lunar.
A accepta susținerile și modul de calcul al părții civile (f.39-43 dosar u.p.) ar însemna a accepta instituirea unui tratament discriminatoriu, pe temei de poziție socială și avere, discriminare care este interzisă de art.14 din CEDO.
Activitatea inculpatului D. D. de îngrijire a animalelor în câmp, pentru cetățenii din loc. P., jud. S., pe perioada anilor fiscali 2009-2010,
a fost una publică, acesta nu a efectuat nicio acțiune de ascundere a sursei impozabile, în scopul sustragerii de la plata obligației fiscale.
Nedeclararea veniturilor s-a datorat necunoașterii prevederilor fiscale de către inculpat, necunoaștere care, în condițiile unei legislații stufoase, nu îi este imputabilă.
Mai mult, în cazul de față curtea apreciază că inculpatul a fost angajat în baza unei convenții civile ca îngrijitor la animale, convenție pentru care nu este obligatorie forma scrisă, obligația de a achita eventualul impozit revenind angajatorului.
Omisiunea plății unui impozit nu constituie infracțiunea de evaziune fiscală reglementată în art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005, dacă bunul ori sursa impozabilă sau taxabilă nu a fost ascunsă.
În cazul în care o persoană fizică nu se înregistrează ca plătitor de impozit, evaziunea fiscală există numai atunci când bunul ori sursa impozabilă sau taxabilă a fost ascunsă, nu și atunci când organele fiscale
competente cunoșteau sursa impozabilă sau taxabilă, întrucât persoana a desfășurat activitatea în mod public.
În acest caz, ia naștere pentru cel care nu a efectuat plata doar obligația de plată a taxei respective, nu și răspunderea penală.
În accepțiunea legii, acțiunea de ascundere se poate realiza în fapt prin întocmirea sau deținerea de documente false privind proveniența, apartenența sau circulația bunului, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, iar sub aspectul formei de vinovăție, infracțiunea se comite doar cu intenție directă calificată de scop.
Inculpatul D. D. nu a efectuat niciuna din aceste activități care să contureze latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 și nu a urmărit sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, nefiind întrunite nici sub aspectul laturii subiective cerințele prevăzute de lege pentru a fi în prezența infracțiunii de evaziune fiscală.
În consecință nu poate fi primită solicitarea M. ui P. de schimbare a temeiului achitării în cel prevăzut de art.10 lit.b/1 Cod procedură penală.
Pentru considerentele prezentate, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj împotriva sentinței penale nr. 3 din 23 ianuarie 2013 a Tribunalului S. .
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat David Vlad Alexandru.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj împotriva sentinței penale nr. 3 din 23 ianuarie 2013 a Tribunalului S. .
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat David Vlad Alexandru.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi, 3 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
1. M. L. H.
  GREFIER
2. B.

Red.L.M./M.N.

2 ex./_ Jud.fond: M. S.

#Evaziune Fiscala. Spete

← Sentința penală nr. 27/2013. Evaziune fiscală		Încheierea penală nr. 91/2013. Evaziune fiscală →

Decizia penală nr. 116/2013. Evaziune fiscală

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 116/2013. Evaziune fiscală