Sentința penală nr. 295/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA PENALĂ
cod operator 2618
SENTINȚA PENALĂ NR. 295
Ședința publică din 23 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. L. RAMONA M. - judecător
GREFIER: M. E.
Ministerul Public reprezentat prin procuror B. L.
de la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul U. R. (fiul lui V. și E., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare) având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul U.
R. în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av.B. h E.
.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Intrebat fiind de instanță, contestatorul U. R. arată că își menține contestația formulată cu precizarea că, de fapt, contestă sentința penală nr. 219/_ a T. ui C. prin care i s-a aplicat pedeapsa de 13 ani închisoare. S-a adresat T. ui M. întrucât este instanța egală în grad. A formulat contestația la executare deoarece nu i s-a dedus din pedeapsă perioada executată între anii 2000-2001.
D-na avocat B. h E. apreciază că Tribunalul Maramureș nu este competent să soluționeze cauza deoarece la data formulării contestației, condamnatul se afla deținut la Penitenciarul Ploiești, motiv pentru care solicită declinarea competenței de soluționare în favoarea T. ui Ploiești.
Instanța solicită reprezentantei parchetului să se pronunțe cu privire la excepția invocată.
Reprezentanta parchetului apreciază că, întrucât la data formulării contestației la executare, condamnatul se afla în Penitenciarul Ploiești, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este instanța din raza teritorială a penitenciarului în care se afla condamnatul la data formulării cererii.
Contestatorul U. R. arată că în situația în care se discută competența de soluționare solicită instanței să ia act că își retrage contestația.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul U. R., avocat B. h E., lasă la aprecierea instanței soluția.
Reprezentanta parchetului, în raport de poziția contestatorului, apreciază că instanța poate lua act de retragerea contestației.
T.
Asupra cauzei penale de față:
În prezenta cauză, contestatorul U. R. a formulat contestație la executare împotriva executării pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 219/2011 a T. ui M. fără a și-o motiva în scris, însă, în ședința publică din 23 aprilie 2013, acesta și-a precizat cererea arătând că solicită a i se deduce din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 219/_ a T. ui C., perioada executată între anii 2000-2001.
Trecând la soluționarea cauzei, instanța constată următoarele:
La termenul din 23 aprilie 2013, prezent în instanță, condamnatul contestator a învederat faptul că înțelege să-și retragă cererea solicitând a se lua act de poziția exprimată și a se dispune în consecință.
Deoarece prin Decizia nr.XXXIV din 6 noiembrie 2006 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 368 din_ Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile unite a statuat că instanța învestită cu soluționarea cererilor de amânare ori de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, a cererilor de revizuire și a contestațiilor la executare, în cazul retragerii acestora, va lua act de o atare manifestare de voință.
În motivarea deciziei se arată că în art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin care este instituit principiul oficialității procesului penal, se prevede că "actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel".
Realizarea acestui principiu impune examinarea, de către instanțele de judecată, a cererilor de revizuire, a contestațiilor la executare, precum și a cererilor de amânare ori de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață cu stricta respectare a dispozițiilor procedurale care reglementează modul lor de soluționare.
Aceasta nu înseamnă, însă, ca situațiile nereglementate în mod expres prin dispozițiile specifice fiecăreia dintre cererile menționate să nu își găsească rezolvarea firească, adecvată conținutului și sensului solicitării pe care partea a înțeles să li-l dea prin exprimarea liberă a voinței sale.
A considera altfel ar însemna să se contravină principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate, instituit prin art. 246 din codul de procedură civilă care, reglementând procedura de drept comun în această privință, în măsura în care nu se dispune altfel, potrivit art. 721 din același cod, este aplicabil și în materia dreptului penal.
În adevăr, în conformitate cu art. 246 alin. 1 din Codul de procedură civilă, "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă".
Aflându-ne în prezența unei asemenea situații, instanța va lua act de retragerea contestației la executare, astfel cum se menționează în dispozitivul prezentei.
Dată fiind soluția pronunțată, condamnatul contestator va fi obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea contestației formulate de contestatorul U. R. - fiul lui V. și E., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă petentul la 130 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D-na avocat B. E. .
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 23 aprilie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
S. L. Ramona M. M. E.
Red.S.L.R.M./T.red.E.M._ /3 ex.
Tribunalul Maramureș cod operator 2618
Secția Penală Minuta
Dosar nr._ S.P. nr. 295/_
Hotărăște:
Ia act de retragerea contestației formulate de contestatorul U. R. - fiul lui V. și E., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă petentul la 130 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către D-na avocat B. E. .
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 23 aprilie 2013.
PREȘEDINTE
TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618
DOSAR NR._ din
23 aprilie 2013
Către
SERVICIUL FINANCIAR-CONTABIL
din cadrul T. UI M.
Alăturat vă înaintăm o copie de pe dispozitivul sentinței penale nr. 295/_ prin care s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului desemnat din oficiu către d-na avocat B. E. în sumă de 100 lei.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
S. | L. Ramona M. | M. | E. |
TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 DOSAR NR._ din
23 aprilie 2013
Către
PENITENCIARUL BAIA MARE
Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 C.pr.pen. vă înaintăm copia dispozitivului sentinței penale nr. 295/_ pronunțată în dosarul cu nr.mai sus indicat privind pe contestatorul U. R. - fiul lui V. și E., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
S. | L. Ramona M. | M. | E. |
← Sentința penală nr. 5/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 343/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|