Sentința penală nr. 299/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 299/2013
Ședința publică de la 11 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE I. N. B.
Grefier L. B.
S-a luat spre examinare cauza penală privind pe petentul condamnat Ș.
D. , având ca obiect contestație la executare (art.461 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul condamnat Ș. V. D., aflat în stare de arest, asistat de apărătorul ales, av.SA Petrică, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Crăciunescu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului, av. B. Huțanu care, solicită instanței a constata încetat mandatul său de asistență juridică din oficiu pentru sus-numit și a se pronunța asupra onorariului parțial în cuantum de 50 lei.
La întrebarea instanței, petentul condamnat arată că, își menține cererea formulată în cauză, în fapt, nu dorește o contopire de pedepse, ci o deducere a perioadei reținerii și arestării preventive care a fost dispusă de Tribunalul Cluj în dosar nr._, din pedeapsa aplicată de Tribunalul Cluj, în dosarul penal nr._ .
Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul ales al petentului condamnat solicită admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată în scris, invocând totodată o practică judiciară a Judecătoriei Arad, precum și dispozițiile art.88 Cod penal și art.461 lit.d C.pr.pen.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea contestației la executare formulată de petentul condamnat Ș. V. D., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. În opinia sa, contestația formulată nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, perioada reținerii și arestării preventive nu pot fi deduse decât după rămânerea definitivă a ambelor hotărâri, iar în cazul de față, una din hotărâri nu este definitivă; la momentul rămânerii definitive a ambelor hotărâri, vor deveni incidente dispozițiile art.449 C.pr.pen. privind contopirea de pedepse și nu disp. art.461 C.p.p., urmând ca din pedeapsa rezultantă aplicată în urma contopirii pedepselor, să se scadă timpul detenției
preventive și timpul executat în baza mandatului de executare emis în dosar_ al Trib. Cluj.
Petentul-condamnat Ș. V. D., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, așa cum a fost formulată.
T R I B U N A L U L
Prin contestația la executare înregistrată sub nr. de mai sus la Jud. G., contestatorul Ș. V. D., în temeiul art.461 lit.d C.p.p., a solicitat computarea perioadei în care a fost reținut și arestat preventiv în dosar nr._ al Trib. Cluj, din pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a, b și c C.p., începând cu data terminării executării pedepsei principale, ce i-a fost aplicată în dosar nr._ al Trib. Cluj, rămasă definitivă prin D.P. 937/_ a I. .
În motivare arată că, în dosarul nr._ al Trib. Cluj, a fost reținut și arestat preventiv în perioada_ până la data de_ .
Totodată, în dosarul nr._ al Trib. Cluj, a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru comiterea unei infracțiuni concurente cu cele ce au făcut obiectul dosarului nr._ al Trib. Cluj; așa încât, apreciază că, sunt îndeplinite condițiile prev. de art.88 C.p., respectiv solicită deducerea perioadei detenției preventive de mai sus, din pedeapsa definitivă de 2 ani închisoare, anterior menționată.
Prin S.P.902/_ a Jud. G., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Trib. Cluj.
Analizând contestația la executare în raport cu actele dosarului, cu dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Contestatorul Ș. V. D. a fost condamnat prin S.P. 74/D/_ pronunțată în dosar nr._ al Trib. Cluj, definitivă prin D.P. 937/_ a I.
, la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a, b și c C.p., începând cu data terminării executării pedepsei principale (f.100-105).
Totodată, prin S.P. 43/D/_ pronunțată în dosar nr._ al Trib. Cluj, sus-numitul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și c C.p., după terminarea executării pedepsei principale (f.8-37, 60-99).
Împotriva sentinței de mai sus, contestatorul a declarat apel, respins ca nefondat prin D.P. 83/A/_ a Curții de Apel Cluj (sistemul Ecris al Curții de Apel Cluj), soluție atacată de sus-numit cu recurs, dosarul aflându-se în prezent pe rolul I., având stabilit termen pe data de_ (conform portalului I. ).
Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată contestația la executare formulată în cauză, întrucât, solicitarea contestatorului Ș. V. D., în sensul de a-i fi dedusă perioada_ până la data de_, respectiv cât timp a fost reținut și arestat preventiv în dosarul nr._ al Trib. Cluj, din pedeapsa definitivă de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a, b și c C.p., începând cu
data terminării executării pedepsei principale, pronunțată în dosar nr._ al Trib. Cluj, este la acest moment prematură, hotărârea pronunțată în dosarul nr._ al Trib. Cluj, nefiind încă definitivă; abia după rămânerea definitivă și a acestei hotărâri, în funcție de soluția ce se va pronunța, contestatorul va putea solicita, în cazul în care va fi condamnat, contopirea pedepselor definitiv aplicate în cele două dosare, în temeiul art.449 C.p.p., precum și deducerea detenției preventive.
În consecință, instanța, în baza art.461 lit.d C.p.p., va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată în cauză.
În baza art.192 al.2 C.p.p., va obliga condamnatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 150 lei.
În baza art. 189 C.p.p., va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial parțial din oficiu în sumă de 50 lei cuvenit av. Huțanu B., ce se va avansa din F.M.J.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În baza art.461 lit.d C.p.p., respinge contestația la executare formulată de condamnatul Ș. V. D. , fiul lui I. și V., ns. la data de_ în mun. Turda, jud. Cluj, deținut în prezent în PNT G. .
În baza art.192 al.2 C.p.p., obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 150 lei.
În baza art. 189 C.p.p., stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial parțial din oficiu în sumă de 50 lei cuvenit av. Huțanu B., ce se avansează din F.M.J.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
A N. B. L. B.
Red. 2ex./I.N.B.
_
← Sentința penală nr. 12/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Sentința penală nr. 97/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|