Sentința penală nr. 414/2013. Înșelăciune

ROMÂNIA TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter special: 3142

SENTINȚA PENALĂ NR. 414/2013

Ședința publică din data de 04 octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. T.

GREFIER: M. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpații G. C. și N.

J., trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 1189/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, după cum urmează:

- G. C., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1-5 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. b C.pen.; complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 288 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. b C.pen.; uz de fals, prev. de art. 291 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. b C.pen; totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;

- N. J. , pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1-5 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. CRĂCIUNESCU.

Procedura îndeplinită, pronunțarea făcându-se fără citarea părților.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 01 octombrie 2013, fiind consemnate pe larg în încheierea de ședință de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04 octombrie 2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

T R I B U N A L U L

Prin rechizitoriu înregistrat în dosar nr. 1189/P/2010 din data de_ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au fost trimiși în judecată inculpații G. C.

, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1-5 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. și ped. de art. 26 C.pen. rap. la art. 288 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, uz de fals, prev. și ped. de art. 291 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. b C.pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. și N. J., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. și ped. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1-5 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen.

S-a reținut, în esență, în actul de sesizare al instanței faptul că inculpatul G. C.

, la data de_, prin folosirea de mijloace frauduloase, a încheiat în numele SC

"DREVUS"; S. Oradea cu SC "A&A I. E. "; S. T., administrată de Arion L., contractul de vânzare-cumpărare nr. 40 în baza căruia a achiziționat produse petroliere în valoare totală de 295.670,28 lei, pentru plata cărora a emis două file CEC deși știa că nu

posedă disponibil în cont și era în interdicție bancară; în perioada august - septembrie 2006, furnizând poza sa, a ajutat la falsificarea cărții de identitate pe numele Blaj G. ; de a folosi înscrisuri oficiale false, respectiv cartea de identitate conținând poza sa și datele personale ale numitului Blaj G., cunoscând că este falsă, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 40/_ cu partea vătămată SC "A&A I. E. ";

S. T., respectiv faptul că inculpatul N. J., în perioada 07.11 -_, în baza înțelegerii prealabile cu inculpatul G. C., i-a acordat acestuia ajutor material și moral privind achiziționarea în mod fraudulos de produse petroliere în valoare totală de 295.670,28 lei de la partea vătămată SC "A&A I. E. "; S. T., știind că plata acestora se efectua cu file CEC fără acoperire, precum și la valorificarea produselor astfel obținute. La termenul de judecată din data de_ inculpații au solicitat să fie judecați în procedura simplificată prev. de art. 3201 C.pr.pen. recunoscând în întregime săvârșirea infracțiunilor, astfel cum sunt reținute în rechizitoriu și fiind de acord cu condamnarea lor

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care și le însușesc, fiind conștienți că limitele de pedeapsă se vor reduce cu o treime.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea stare de

fapt:

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, nr. 40/D/P/2008 din data de_, s-a dispus disjungerea și declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării de cercetări față de învinuitul G. C. sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate SC "A&A I. E. "; S.R.L. T., administrată de Arion L., fals în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea și uz de fals. (f. 15-20)

În urma actelor de urmărire penală efectuate în cauză s-a stabilit că, în cursul anului 2006, urmărind să obțină venituri într-un mod cât mai facil, inculpatul G. C. și-a atribuit o identitate falsă, respectiv numele de Blaj G., identitate sub care a reușit să achiziționeze părțile sociale ale SC "DREVUS"; S. Oradea. În numele acestei societăți a ridicat de la Banca Transilvania două carnete cu file CEC după care, împreună cu diverse persoane, a fraudat mai multe societăți comerciale de la care achiziționa mărfuri în valoare foarte mare pentru plata cărora emitea file CEC care, introduse la plată, erau refuzate pe motivul lipsei disponibilului în cont.

Inculpatul a comis infracțiuni de înșelăciune pe raza mai multor județe din țară, pentru celelalte fapte fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. De precizat este că aspectele legate de falsificarea cărții de identitate, precum și cele privind cesiunea părților sociale ale SC "DREVUS"; S. au făcut obiectul dos. pen. nr. 578/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, dispunându-se scoaterea acestuia de sub urmărire pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și continuarea cercetărilor față de autori necunoscuți întrucât nu s-a putut stabili cu exactitate faptul că el ar fi contrafăcut cartea de identitate seria TM, nr. 1., emisă la data de_ de Poliția mun. Timișoara, conținând poza sa și datele reale aparținând numitului Blaj G. . (f.299-306)

În ce privește fapta ce constituie obiectul prezentei cauze se reține că, în cursul lunii noiembrie 2006 inculpatul G. C. s-a deplasat în mun. T. unde, în incinta localului aparținând SC ,FIRE ESTATE"; S., 1-a întâlnit pe inculpatul N. J. de la care a aflat că era implicat, alături de alte persoane, în afaceri cu combustibil, obținând

venituri din valorificarea acestuia, pe care îl achiziționa prin utilizarea de file CEC fără acoperire.

Întrucât inculpatul G. C. mai dispunea de două file CEC dintre cele ridicate în numele societății achiziționate sub identitate falsă, s-a hotărât să participe și el

la astfel de "afaceri";, sens în care inculpatul N. J. i-a pus la dispoziție numerele de telefon aparținând administratorului SC "A&A I. E. "; S. T., Arion L., societate ce avea ca obiect de activitate comercializarea de produse petroliere, pe care urma să o contacteze și să-i propună încheierea unui contract de vânzare-cumpărare de astfel de produse și pentru care plata urma să se facă cu instrumente bancare, respectiv file CEC.

Reușind să ia legătura telefonic cu reprezentantul părții vătămate, inculpatul G.

C. s-a prezentat sub numele de Blaj G., și pentru că Arion L. a fost de acord cu propunerea făcută de acesta, la data de_, între SC "A&A I. E. "; S. T. și SC "DREVUS"; S. Oradea s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 40 prin care prima se obliga să vândă societății, administrată de învinuit, motorină, uleiuri și cosmetice auto. (f.30-40)

Pentru a evita contactul direct cu partea vătămată, în vederea împiedicării identificării sale ulterioare, inculpatul G. C. a purtat toate discuțiile cu aceasta doar telefonic, înțelegându-se cu inculpatul N. J., care s-a oferit să-1 ajute la valorificarea produselor petroliere, să-1 sprijine și în ceea ce privește ridicarea contractului de la partea vătămată în vederea semnării și apoi restituirii lui, prin intermediul altor persoane. În acest sens, identificând anunțul de mică publicitate făcut în ziarul "Piața de la A la Z"; de martorul Opincaru O. I., ce își oferea serviciile de transportator, inculpatul N. J. 1-a contactat pe acesta solicitându-i efectuarea unui transport de produse petroliere din incinta SC "A&A I. E. "; S. din mun. T. până în satul Luncani, jud. Cluj, unde urma să fie descărcate în zona Restaurantului "Hanul Pescarilor";.

Martorul Opincaru O. I. a fost de acord și, fără să aibă cunoștință despre intențiile învinuiților, a ridicat de la reprezentanții părții vătămate contractul de vânzare- cumpărare iar după semnarea lui de către G. C. sub numele fals de Blaj G., primindu-1 de la acesta prin intermediul martorului M. Augustin, 1-a restituit acestora alături de filele CEC remise de inculpat pentru plata mărfii achiziționate.

În aceste împrejurări, în baza contractului încheiat, în perioada 07.11-_, partea vătămată i-a livrat inculpatului produse petroliere și cosmetice auto în valoare totală de 295.670,28 lei pentru plata cărora acesta a emis filele CEC seria BA_ 080 și seria BA_ 081, scadente în 15 zile de la emiterea facturii, deși cunoștea că nu deține disponibilul necesar în contul bancar; ba mai mult, avea cunoștință că intrase în interdicție bancară datorită neonorării altor file CEC emise anterior, aspecte ascunse administratorului părții vătămate, (f. 194-204)

La data scadentă reprezentanta părții vătămate, Arion L., a completat filele CEC primite de la inculpatul G. C. și le-a introdus în bancă pentru decontare, unitatea bancară trasă - Banca Transilvania refuzând plata acestora pe motivul lipsei totale a disponibilului, trăgătorul aflându-se în interdicție bancară, iar filele CEC anulate, (f. 194- 204)

Procedându-se la efectuarea unei expertize grafologice în vederea identificării reprezentantului SC "DREVUS"; S. Oradea, ce a semnat contractul încheiat cu partea

vătămată SC "A&A I. E. "; S. T., s-a constatat că semnătura depusă la rubrica

"cumpărător"; a fost executată de inculpatul G. C., (f. 109-114)

Inculpatul N. J. recunoaște înțelegerea cu inculpatul G. C., în declarațiile date arătând că întreaga cantitate de marfa, achiziționată de la partea vătămată, a fost transportată și descărcată în locația din satul Luncani, jud. Cluj, cu ajutorul martorului M. Augustin, o parte fiind folosită chiar de el, iar cealaltă parte a valorificat-o unor persoane necunoscute, sumele obținute fiind împărțite cu inculpatul G. C., (f. 29,-31, 32-34)

Martorul M. Augustin declară că la data faptei era angajat în calitate de conducător auto la o societate comercială administrată de inculpatul N. J., fiind solicitat uneori de acesta să-1 ajute și după orele de program, lucru cu care a fost de acord întrucât era plătit suplimentar, confirmând faptul că în câteva rânduri a participat la descărcarea unor butoaie cu combustibil în apropierea Restaurantului "Hanul Pescarilor"; din satul Luncani, jud. Cluj, despre care știa că era folosit de șeful său la camioanele cu care lucra la balastiera din acea zonă. Totodată, confirmă și faptul că prin intermediul său inculpatul N. J. i-a dat transportatorului, despre care știe că îl cheamă O., un plic ce conținea un contract primit de la o persoană pe nume Blaj G. (G. C. ) pe care însă nu a văzut-o niciodată și nici nu știa la acel moment de "înțelegerile"; acesteia cu șeful său (N. J.). (f.47-49)

Inculpatul G. C. recunoaște comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, precum și faptul că a fost ajutat de inculpatul N. J., pe care 1-a indicat ca atare în fotografia prezentată de organele de poliție, și acesta din urmă recunoscând învinuirea ce i se aduce, (f.24-27, 29-31, 512, 514)

Prejudiciul cauzat de inculpați părții vătămate SC "A&A I. E. "; S. T. este în valoare de 295.670,28 lei și nu a fost reparat pe parcursul urmăririi penale nici măcar parțial, (f.21)

Starea de fapt mai sus prezentată a fost probată cu următoarele probe și mijloace de probă: plângerea penală a părții vătămate (f.5); proces-verbal de consemnare a unor acte premergătoare (f.273-274); contractul de vânzare-cumpărare nr. 40/_ (f.6-8); facturile fiscale emise de partea vătămată cu privire la marfa livrată SC "DREVUS"; S. Oradea, administrată de învinuitul G. C. sub numele de Blaj G. (f.20, 11,12); dovadă de ridicare a filelor CEC fără acoperire, emise de învinuitul G. C. (f. 13); plic conținând filele CEC seria BA_ 080 și seria BA_ 081 în original (f.14); ordonanța Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj (f. 15-20); procese-verbale de recunoaștere a învinuitului G.

C. după planșa fotografică (f.72-75, 76-82, 83-88, 211-214); copii ale declarației adevăratului Blaj G., copia CI și fișa acestuia din evidența Centrului Național de administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor (f.91, 92, 95); proces-verbal de cercetare a locului de depozitare aparținând învinuitului N. J. și planșă fotografică (f.96, 97-98); raport de constatare tehnico-științifică nr. 706104/_ (f.109-117); copii ale actelor și documentelor întocmite cu ocazia înființării și achiziționării de ulterioare de către învin. G. C. a părților sociale aparținând SC "DREVUS" S. Oradea (f. 119-186); copia CI. falsificate conținând poza învinuitului G. C. și datele reale ale numitului Blaj G. (f.182, 207); copia adresei Băncii Transilvania privind filele CEC consemnate la Centrala Incidentelor de Plăți înregistrate în numele SC

"DREVUS" S. Oradea precum și istoricul incidentelor de plăți majore înregistrate în CIP

în perioada de referință (f. 187-188, 194-206, 218-221); lista convorbirilor efectuate în perioada 10.1. -_ de la nr. de telefon 0751797634, utilizat de învin. G. C. printre care figurează și reprezentanta părții vătămate -Arion L. (f.249-254); copiile rechizitoriilor emise de Parchetele de pe lângă Tribunalul Alba și de pe lângă Judecătoria Oradea (f.284-294, 299-306); situația analitică pe titulari de cont privind refuzurile bancare înregistrate la CIP în perioada_ -_ (f.313-316); adresa Oficiului Național al Registrului Comerțului și istoricul societăților comerciale în care învinuiții dețin sau au deținut calitatea de administratori și/sau asociați (f. 319, 320-409); adresa Băncii Transilvania și actele întocmite cu ocazia deschiderii conturilor bancare, eliberării filelor CEC, precum și fișa de cont și istoricul incidentelor și cererile de înscriere a refuzurilor bancare în F.N.C. (f.410, 412-498); declarația reprezentantului părții vătămate, Arion L. (f.21,22-23); declarația martorului Opincariu O. I. (f.40-41, 42-46); declarația martorului M. Augustin (f.47-49); declarațiile martorilor M. Zoica și Nașe Teodor Dorel (f. 36-37, 54-55), declarațiile învinuitului G. C. (f.24-27, 275- 278); declarațiile învinuitului N. J. (f. 29-31, 32-34);

În drept:

Fapta inculpatului G. Constatntin, care la data de_, prin folosirea de mijloace frauduloase, a încheiat în numele SC "DREVUS"; S. Oradea cu SC "A&A I.

E. "; S. T., administrată de Arion L., contractul de vânzare-cumpărare nr. 40 în baza căruia a achiziționat produse petroliere în valoare totală de 295.670,28 lei, pentru plata cărora a emis două file CEC deși știa că nu posedă disponibil în cont și era în interdicție bancară, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1-5 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. b C.pen.

Fapta inculpatului G. C. care, în perioada august - septembrie 2006, furnizând poza sa, a ajutat la falsificarea cărții de identitate pe numele Blaj G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. și ped. de art. 26 C.pen. rap. la art. 288 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Fapta inculpatului G. C. de a folosi înscrisuri oficiale false, respectiv cartea de identitate conținând poza sa și datele personale ale numitului Blaj G., cunoscând că este falsă, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 40/_ cu partea vătămată SC "A&A I. E. "; S. T., întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev. și ped. de art. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.

Parchetul a considerat că inculpatul a comis infracțiunile în stare de recidivă postexecutorie, primul termen al acesteia constând într-o pedeapsă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 739/_ a Judecătoriei Miercurea Ciuc pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. A fost arestat la data de_, liberat condiționat la_, având un rest de executat de 596 de zile. Se observă însă prin deducerea din pedeapsa de 5 ani închisoare a perioadei indicate ca executate, ce totalizează cca. 1 an și 5 luni închisoare că nu are cum să rămână un rest de executat de doar 596 de zile, echivalentul a cca. 1 an și 7 luni. În realitate, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 739/_ a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă prin neapelare, a început să fie executată abia la data de_, faptele care fac obiectul prezentului dosar fiind săvârșite înainte ca inculpatul să înceapă executarea pedepsei ce constituie primul termen al recidivei.

Potrivit art. 37 lit. a C.pen. există recidivă postcondamnatorie când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an. Prin urmare, condamnarea la pedeapsa de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 739/_ a Judecătoriei Miercurea Ciuc constituie prim termen al unei recidive postcondamnatorii și nu al uneia postexecutorii. Trebuie reținut că în pedeapsa de 5 ani închisoare au fost contopite și pedepsele contopite prin decizia penală nr. 17/2002 a Tribunalului Harghita, ocazie cu care s-a dedus din rezultantă perioada executată_ -_ . Însă inculpatul are și alte condamnări anterioare față de care infracțiunile obiect al prezentului dosar sunt comise în stare de recidivă postexecutorie, respectiv condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 548/_ a Judecătoriei Câmpina și condamnarea la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare prin sentința penală nr. 949/_ a Judecătoriei Miercurea Ciuc, contopite în final prin decizia penală nr. 17/_ a Tribunalului Harghita.

Inculpatul a comis faptele de mai sus în condițiile concursului real de infracțiuni, conform art. 33 lit. a C.pen.

Fapta inculpatului N. J. care, în perioada 07.11-_, în baza înțelegerii prealabile cu inculpatului G. C., i-a acordat acestuia ajutor material și moral privind achiziționarea în mod fraudulos de produse petroliere în valoare totală de 295.670,28 lei de la partea vătămată SC "A&A I. E. "; S. T., știind că plata acestora se efectua cu file CEC fără acoperire, precum și la valorificarea produselor astfel obținute, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. și ped. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1-5 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen.

Inculpatul a comis infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al acesteia constând într-o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei, aplicată prin sentința penală nr. 38/_ a Judecătoriei Luduș pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.

Întrucât inculpații și-au recunoscut în întregime vinovăția, iar din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că aceștia sunt autorii infracțiunilor descrise în

rechizitoriu, se impune condamnarea acestora, pentru fiecare infracțiune la pedeapsa închisorii.

La individualizarea acesteia, în temeiul art. 72 C.pen. se va ține cont de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute pentru fiecare infracțiune, ce urmează a fi reduse cu o treime urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201C.pr.pen., de pericolul social ridicat al infracțiunilor, înșelăciunea fiind comisă după planificarea ei minuțioasă, de statutul de recidiviști al ambilor inculpați, de starea de

recidivă în care au fost comise faptele, de antecedentele penale numeroase ale inculpatului G. C., de condamnările numeroase suferite de ambii inculpați după săvârșirea infracțiunilor din prezentul dosar ce denotă perseverența infracțională și lipsa oricărei tendințe spre stoparea activității infracționale, de valoarea ridicată a prejudiciului produs, de cauza de agravare a concursului de infracțiuni, de lipsa vreunei intenții de recuperare a prejudiciului, dar și de sinceritatea manifestată din chiar primul moment al procesului penal. În ceea ce privește pe inculpatul N. J., instanța apreciază că, raportat la contribuția redusă a acestuia la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și la

comportarea sinceră în faza de urmărire penală, acestea pot fi reținute ca circumstanțe atenuante conform art. 74 alin. 2 C.pen, pedeapsa urmând a fi redusă sub minimul special prevăzut de lege în conformitate cu dispozițiile art. 76 C.pen .

Pentru aceste motive, tribunalul, în baza art. 334 C.pr.pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului G. C. în sensul reținerii și a art. 37 lit. a C.pen pe lângă art. 37 lit. b C.pen. pentru fiecare din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În baza art. 215 alin. 1-5 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a și b C.pen., art. 3201C.pr.pen. va dispune condamnarea inculpatului G. C., pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare pedeapsă principală și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C.pen.

În baza art. 26 rap. la art. 288 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a și b C.pen, art. 3201

C.pr.pen. va dispune condamnarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 291 C.pen cu aplic. art. 37 lit. a și b C.pen., art. 3201C.pr.pen. va

dispune condamnarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals la pedeapsa de un an închisoare.

Va constata că infracțiunile de mai sus sunt concurente potrivit art. 33 lit. a C.pen. și că sunt săvârșite în stare de recidivă mare postcondamnatorie față de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 739/_ a Judecătoriei Miercurea Ciuc.

În baza art. 39 alin. 1 C.pen. va contopi pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C.pen stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 739/2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc și va aplica pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 8 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C.pen; pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință cu pedeapsa de 5 ani închisoare și aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare; pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 5 ani închisoare și va aplica pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 34 lit. b C.pr.pen. va contopi pedepsele de 6 ani și 8 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C.pen, 5 ani închisoare și 5 ani închisoare și va aplica pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 8 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C.pen.

În baza art. 71 din Codul penal va fi privat inculpatul, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal.

Va deduce din pedeapsa aplicată perioadele executate:_ -_ ,_ -_ și va constata că la data de_ inculpatul a început să execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1217/_ a Judecătoriei Oradea în care a fost contopită și pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 739/2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc; va deduce perioada rămasă de executat începând cu data de_, la zi.

Va anula mandatul de executare a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 739/2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Va dispune comunicarea către Oficiul Național al Registrului Comerțului a dispoziției privind pedeapsa complementară aplicată inculpatului G. C. având ca obiect interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale pe o perioadă de 5 ani a cărei executare începe după executarea pedepsei principale.

Va dispune anularea cărții de identitate false seria TM nr. 1. ce conține datele de identitate ale numitului Blaj G. - CNP 1. și fotografia inculpatului G. C.

2. În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1-5 cp, cu aplic. art. 37 lit. a C.pen., art. 74 alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. b C.pen, art. 3201C.pr.pen. va dispune condamnarea inculpatului

N. J., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b C.pen.

În baza art. 83 C.pen. va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 38/_ a Judecătoriei Luduș și va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute în regim de detenție pedeapsa de 5 ani și 9 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b C.pen.

În baza art. 71 din Codul penal va priva pe inculpat, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal.

Având în vedere faptul că pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc se află o contestație la executare formulată de inculpatul N. J. ce are ca obiect deducerea unei perioade executate anterior (dosar nr._ ), pe rolul Tribunalului Harghita o cerere de contopire de pedepse formulată de același inculpat (dosar nr._ ), iar pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B. o cerere de contopire de pedepse formulată de inculpatul

G. C. (dosar nr._ ), instanța va omite contopirea tuturor pedepselor la care au fost condamnați inculpații deoarece, pe de o parte admiterea sau respingerea contestației la executare are o înrâurire importantă asupra pedepselor ce se contopesc, iar

pe de altă parte pentru că, cu ocazia judecării unui dosar care ca obiect contopire de pedepse instanța are o imagine de ansamblu asupra întregii situații juridice a inculpaților mult mai vastă dat fiind că inculpații sunt deținuți în penitenciar, iar contopirea se face de instanța în raza căreia se află penitenciarul, instanța având acces mult mai facil la dosarul de penitenciar al inculpatului, în care se regăsesc toate mandatele de executare a pedepselor supuse contopirii.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, partea civilă SC A&A I. E. S. s-a constituit parte civilă cu suma de 591.340,5 din care 295.670,25 lei reprezintă debitul principal, iar restul până la suma solicitată reprezintă penalitățile de întârziere calculate conform contractului încheiat între inculpatul G. C. alias Blaj G. și societatea parte civilă. Întrucât inculpații au recunoscut această datorie și au achiesat la plata ei, astfel cum se reține și în declarațiile luate cu ocazia consemnării opțiunii de a fi judecați în procedura simplificată, instanța, în baza art. 14 și urm., art. 346 C.pr.pen., art. 1003 din Codul civil, va obliga inculpații să plătească, în solidar, în favoarea părții civile SC A&A

  1. E. S. suma de 591.340,5 lei cu titlu de daune materiale.

    În baza art. 189 din Codul de procedură penală se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 400 lei reprezentând onorarii pentru apărători din oficiu (av. G. Emanuela și Văduva I. a Lucia - câte 200 lei) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

    În baza art. 191 alin. 2 C.pr.pen. va obliga pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    H O T Ă R Ă Ș T E

    1. În baza art. 334 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului G. C. în sensul reținerii și a art. 37 lit. a C.pen pe lângă art. 37 lit. b C.pen. pentru fiecare din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

    2. În baza art. 215 alin. 1-5 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a și b C.pen., art. 3201C.pr.pen. condamnă pe inculpatul G. C. , fiul lui I. și A., născut la data de _

în loc. Bezdead, jud. Dâmbovița, cetățean română, studii 8 clase, necăsătorit, domiciliat în mun. B., str. Argeșului, nr. 3, Sector 4, CNP 1., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare pedeapsă principală și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C.pen.

În baza art. 26 rap. la art. 288 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a și b C.pen, art. 3201

C.pr.pen. condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 291 C.pen cu aplic. art. 37 lit. a și b C.pen., art. 3201C.pr.pen. condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals la pedeapsa de un

an închisoare.

Constată că infracțiunile de mai sus sunt concurente potrivit art. 33 lit. a C.pen. și că sunt săvârșite în stare de recidivă mare postcondamnatorie față de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 739/_ a Judecătoriei Miercurea Ciuc.

În baza art. 39 alin. 1 C.pen. contopește pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C.pen stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 739/2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc și aplică pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 8 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C.pen; pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință cu pedeapsa de 5 ani închisoare și aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare; pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 5 ani închisoare și aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 34 lit. b C.pr.pen. contopește pedepsele de 6 ani și 8 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C.pen, 5 ani închisoare și 5 ani închisoare și aplică pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 8 luni închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C.pen.

În baza art. 71 din Codul penal privează pe inculpat, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal.

Deduce din pedeapsa aplicată perioadele executate:_ -_ ,_ -_ și constată că la data de_ inculpatul a început să execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1217/_ a Judecătoriei Oradea în care a fost contopită și pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 739/2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc; deduce perioada rămasă de executat începând cu data de _

, la zi.

Anulează mandatul de executare a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 739/2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Dispune comunicarea către Oficiul Național al Registrului Comerțului a dispoziției privind pedeapsa complementară aplicată inculpatului G. C. având ca obiect interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale pe o perioadă de 5 ani a cărei executare începe după executarea pedepsei principale.

Dispune anularea cărții de identitate false seria TM nr. 1. ce conține datele de identitate ale numitului Blaj G. - CNP 1. și fotografia inculpatului G. C.

2. În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1-5 C.p, cu aplic. art. 37 lit. a C.pen., art. 74 alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. b C.pen, art. 3201C.pr.pen. condamnă pe inculpatul N. J., fiul lui Ș. și Ana, născut la data de_ în loc. Luduș, jud. Mureș, de cetățenie română, studii 12 clase, necăsătorit, domiciliat în loc. Luduș, str. Zăvoiului, bl. 30, ap. 13, jud. Mureș, CNP 1., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b C.pen.

În baza art. 83 C.pen revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 38/_ a Judecătoriei Luduș și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute în regim de detenție pedeapsa de 5 ani și 9 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b C.pen.

În baza art. 71 din Codul penal privează pe inculpat, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal.

În baza art. 14 și urm., art. 346 C.pr.pen., art. 1003 din Codul civil, obligă inculpații să plătească, în solidar, în favoarea părții civile SC A&A I. E. S., cu sediul în mun. T., str. Livezilor, nr. 53 A, jud. Cluj suma de 591.340,5 lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 400 lei reprezentând onorarii pentru apărători din oficiu (av. G. Emanuela și Văduva I. a Lucia - câte 200 lei) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 191 alin. 2 C.pr.pen. obligă pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi_ .

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. M. S.

Red. 4 ex./S.T./D.M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 414/2013. Înșelăciune