Decizia penală nr. 856/2013. Înșelăciune

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2013)

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.856/R/2013

Ședința publică din 12 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.	S.	, judecător
JUDECĂTORI: V.	G.
D.	P.
GREFIER: D.	S.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror:

DANILA SUCIU

S-au luat spre examinare - pentru pronunțare - recursurile declarate de inculpații M. A., T. V., S. E. împotriva sentinței penale nr.243 din 26 februarie 2013 a Judecătoriei C. N., aceștia fiind trimiși în judecată după cum urmează:

inculpatul T. V., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.pen. și uz de fals, prev. și ped. de art. 291 teza I și teza a II-a C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. și art. 37 lit. b C.pen.
inculpata S. E., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.pen. și uz de fals, prev. și ped. de art. 291 teza I și teza a II-a C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
inculpatul M. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.pen. și uz de fals, prev. și ped. de art. 291 C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05 iunie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Asupra recursului de față,

Prin sentința penală nr. 243 din 26 februarie2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei C. -N., în baza art. 334 al. 1 din C.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M. A. din infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 din C.pen. și uz de fals prev. de art. 291 din C.pen. în condițiile art. 33 lit. a din C.pen. în infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 din C.pen. și uz de fals prev. de art. 291 teza I și teza II din C.pen. în condițiile art. 33 lit. a din C.pen.

În baza art. 215 al. 1, 2 și 3 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 din C.pen. a fost condamnat inculpatul M. A. - fiul lui Lazăr și L., născut la data de_ în comuna I., jud. C., de cetățenie română, studii 4 clase, fără ocupație, domiciliat în sat I., nr. 418, comuna I., jud. C., CNP 1., fără

antecedente penale la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 291 teza I și teza II din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 din C.pen. a fost condamnat inculpatul M. A. la două pedepse de 1 lună închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că infracțiunile de mai sus au fost săvârșite de către inculpatul M. A. în condițiile concursului real de infracțiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, 1 lună închisoare și 1 lună închisoare și aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 al. 1 din C.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 81 și 82 din C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului M. A. și stabilește termenul de încercare de 3 ani.

În baza art. 71 al. 5 din C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza 359 din C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 215 al. 1, 2 și 3 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 din C.pen. a fost condamnat inculpatul T. V. - fiul lui Aurel și R., născut la data de_ în I., jud. C., de cetățenie română, studii 12 clase, șofer, domiciliat în sat F. I., nr. 105, comuna I., jud. C., CNP 1., recidivist la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

S-a constatat starea de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1062/15 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria Bistrița, definitivă prin decizia penală nr. 146/25 octombrie 2004 pronunțată de T. ul Bistrița-Năsăud.

În baza art. 291 teza I și teza II din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 din C.pen a fost condamnat inculpatul T. V. la două pedepse de 1 lună închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că infracțiunile de mai sus au fost săvârșite de către inculpatul T. V. în condițiile concursului real de

infracțiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare, 1 lună închisoare și 1 lună închisoare și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 al. 1 din C.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b din C.p.p. rap. la art. 10 lit. i^1 din C.p.p. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata S. E., fiica lui Teodor și M.

, născută la_ în loc. C. -N., jud. C., domiciliată în Mun. C. -N., str.

P., nr. 12, ap. 15, jud. C., CNP 2., cetățenie română, căsătorită, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 C. pen. cu aplicarea art. 13 din C.pen.

În baza art. 215 C.pen rap. la art. 74^1 al. 2 C.pen și art. 91 lit. c din C.pen. a aplicat inculpatei S. E. amendă administrativă de 500 lei, care se va înregistra în cazierul judiciar.

În baza art. 291 al. 1 teza I din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 din C.pen. a fost condamnată inculpata S. E. la 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 291 al. 1 teza I din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 din C.pen. a condamnat pe inculpata S. E. la 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real omogen de infracțiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. au fost contopite cele două pedepse de 1 lună închisoare și aplică inculpatei pedeapsa de 1 lună închisoare.

În baza art. 71 al. 1 din C.pen. au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 81 și 82 din C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei S. E. și s-a stabilit termenul de încercare de 2 ani și 1 lună.

În baza art. 71 al. 5 din C.pen. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii.

În baza 359 din C.p.p. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 14 rap. la art. 346 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art. 998 din C.civ. în vigoare înainte de data de 1 octombrie 2011 s-au admis acțiunile civile formulate de partea vătămată S.C CITY BANK R. S. și a fost obligat inculpatul T. V. la plata sumei de 20.395,15 lei, reprezentând daune materiale și pe inculpatul M. A. la plata sumei de 17381,19 lei.

S-a constatat prejudiciul acoperit în privința inculpatei S. E. .

În temeiul art. 348 C.p.p. au fost desființate următoarele înscrisuri: adeverință de salariu nr. 117/28 septembrie 2007 (fila 85 dos. UP) și un contract de muncă (filele 86-88 dos. UP), eliberate pentru inculpatul M. A., adeverință de salariu nr. 57/24 septembrie 2007 (fila 10 dos. UP), contract de muncă cu nr. de înregistrare la ITM 34275/19 iulie 2006 (filele 103-105 dos. UP), eliberate pentru inculpatul T. V., adeverință de salariu nr. 104/27 iulie 2007 (fila 133 dos. UP) și contract de muncă cu nr. de înregistrare la ITM 510982/6 noiembrie 2006 (filele 131-133 dos. UP), eliberate pentru inculpata S. E. .

În baza art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu, d-na M. A. de 100 lei, d-nul MARIȘ ȘTEFAN de 400 de lei, d-na MĂRGINEAN ANJA de 400 de lei au fost avansate din fondurile M. ui Justiției.

În baza art. 191 al. 2 din C.p.p. au fost obligați inculpații la plata sumei de 200 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, emis în dosarul nr. 2546/P/2008 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimitere în judecată a inculpaților:

inculpatul T. V., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.pen. și uz de fals, prev. și ped. de art. 291 teza I și teza a II-a C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. și art. 37 lit. b C.pen.
inculpata S. E., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.pen. și uz de fals, prev. și ped. de art. 291 teza I și teza a II-a C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
inculpatul M. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.pen. și uz de fals, prev. și ped. de art. 291 C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

În actul de sesizare al instanței au fost reținute faptele inculpatului T. V.

, care, în perioada septembrie-octombrie 2007 a solicitat și obținut de la S. CITY BANK R. S. - agenția Citifinancial C. un credit de nevoi personale prin folosirea unor înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată despre care avea cunoștință că sunt falsificate, inducând în eroare reprezentanții băncii în scopul de a obține un folos material injust și pricinuind o pagubă de 20603,90 lei.

Faptele inculpatului M. A., care, în perioada septembrie-octombrie 2007 a solicitat și obținut de la S. CITY BANK R. S. - agenția Citifinancial

C. un credit de nevoi personale prin folosirea unor înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată despre care avea cunoștință că sunt falsificate, inducând în eroare reprezentanții băncii în scopul de a obține un folos material injust și pricinuind o pagubă de 17.580.14 lei.

Instanța a audiat inculpații și a administrat proba testimonială și proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probator instanța a reținut următoarele:

În fapt, în perioada septembrie-octombrie 2007 cei trei nu erau angajați în muncă cu contracte individuale de muncă. În cursul lunii septembrie 2007 cei trei inculpați au fost abordați de o persoană pe care au numit-o Gusti dar care nu a fost identificată și despre are nu au putut oferi alte date care să ajute la identificare, respectiv de martora Fatol Aida în cazul inculpatei S. ,. Această persoană pentru care inculpatul M. ar fi prestat diverse munci aproximativ 3 săptămâni fără să încheie vreun contract individual de muncă, l-a chemat pe inculpat la bancă într-o zi, unde o doamnă mi-a dat să semnez un înscris cu antet stat de plată, și fără să semneze alte înscrisuri a primit de la acea doamnă un plic cu bani dar nu am întrebat ce reprezintă acei bani fiind bucuros că îmi primesc salariul, iar când a ieșit din bancă numitul Gusti a tras de acolo mai multe milioane. Inculpatul mai declară că nu a predat nici un înscris și nu a prezentat niciun act la bancă. În mod cert ultima afirmație exprimă un neadevăr pentru că nu s-ar fi putut completa contractul de credit cu datele inculpatului dacă nu ar fi prezentat cuiva actul de identitate. Totodată, s-a reținut că inculpatul nu a fost niciodată angajat și susține că nu a semnat la bancă altceva decât un stat de plată, dar nu a întrebat ce sumă de bani era în plic. Or, inculpatul care nu a fost niciodată angajat are cunoștințe despre existența unui stat de plată și în același timp își amintește cu exactitate natura juridică a înscrisului semnat la bancă. Ulterior nu a mai prestat muncă pentru sau în folosul numitului Gusti și nu l-a mai întâlnit, iar când a fost sunat de la bancă să vin să plătesc rata nu am fost curios despre ce rată este vorba. Această lipsă de curiozitate a unei persoane care se prezintă ca fiind inocentă și naivă este verosimilă numai în situația în care știa foarte bine despre ce rată este vorba.

Inculpata S. a declarat că o cunoștea pe martora Fatol Aida din cursul anului 2007 când aceasta i-a cerut ajutorul pentru a contracta un împrumut. Inculpata i-a predat actul de identitate și o factură de gaz, după care s-a prezentat la bancă unde a semnat un contract de împrumut pentru suma de

14.000 de lei, după ce la intrarea în bancă a primit ceva acte de la Fatol Aida.

Inculpata a susținut că primele rate au fost achitate de către martoră, iar restul creditului l-a achitat personal deși a predat toți banii martorei care avea o problemă familială. Inculpata era angajată la acel moment la Primăria Cluj- Napoca pe funcția de asistent personal și cu necesitate știa că acel credit i-a fost aprobat ca urmare a depunerii actelor predate eventual de către martoră, nefiind suficientă prezentarea cărții de identitate. Totodată, inculpata știa că înscrisurile prezentate la bancă nu proveneau de la angajatorul său. Martora Fatol Aida a negat orice implicare, deși era prietenă cu inculpata și era administratorul S. DORASINA S.R.L., societate care, aparent a eliberat înscrisurile folosite de către inculpată pentru contractarea creditului bancar.

Inculpatul T. V. a declarat că l-a cunoscut întâmplător pe numitul Gusti care i-a propus un contract de muncă în Olanda, dar nu a semnat niciun înscris și nici nu a prestat muncă în folosul sau pentru numitul Gusti. După aproximativ 2 săptămâni a fost chemat la bancă de către numitul Gusti care mi-a spus că putem lua și credite și acesta a fost scopul pentru care am mers acolo mai multe zile. Inculpatul declară că a depus toate diligențele pentru a se asigura că nu vor fi probleme, fiind asigurat despre această împrejurare chiar de către directorul băncii, iar după aceea a primit un pic cu bani, din care numitul Gusti i-a dat 5.000 de lei, după care nu l-a mai contactat. Ulterior a fost sunat de la instituția bancară pentru achitarea ratelor iar eu le-am spus că sunt conștient de acel credit, dar le-a cerut să-mi stabilească rata mai mică. Așadar inculpatul știa foarte bine că a contractat un credit bancar pe care va trebui să îl restituie, în condițiile în care nu avea venit constant și nici nu era angajat în muncă. Asigurările verbale de la diverse persoane sunt însă insuficiente să anuleze faptul că inculpatul știa că obținerea unui împrumut bancar este condiționată de anumite criterii pe care nu le îndeplinea. În fapt, asigurarea pe care a căutat-o inculpatul a fost să nu aibă probleme cu legea, așa cum s-a exprimat în fața instanței, adică, deși știa că au fost prezentate împrejurări neadevărate pentru contractarea creditului, nu va fi persoana care să răspundă juridic.

În cursul urmăririi penale nu s-a putut stabili care a fost persoana care a întocmit înscrisurile arătate mai sus.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M. A., s-a constatat că procurorul a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 din C.pen. folosind înscrisuri sub semnătură privată și originale (respectiv copiile unor contracte de muncă purtau număr de înregistrare de la ITM și care, astfel, creează aparența de înscris oficial) despre care știa că sunt falsificate. Or, în aceste condiții faptele inculpatului constituie pe lângă infracțiunea de înșelăciune și două infracțiuni de uz de fals prev. de art. 291 teza I și teza a-II-a din C.pen., raportat la natura fiecărui înscris folosit. În baza art. 334 al. 1 din

C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul reținerii pentru inculpat a două infracțiuni de uz de fals prev. de art. 291 teza I și teza a- II-a din C.pen.

În drept, faptele inculpatului M. A., care, în perioada septembrie- octombrie 2007 a solicitat și obținut de la S. CITY BANK R. S. - agenția Citifinancial C. un credit de nevoi personale prin folosirea unor înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată despre care avea cunoștință că sunt falsificate, inducând în eroare reprezentanții băncii în scopul de a obține un folos material injust și pricinuind o pagubă de 17.580.14 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.pen. și uz de fals, prev. și ped. de art. 291 teza I și teza a II-a C.pen.

În procesul de individualizare a pedepselor instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 alin.1 din C.proc.pen,

respectiv dispozițiile generale ale Codului P., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și vârsta acestuia.

Astfel, pedeapsa ce a fost aplicată pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune va fi cuprinsă între 3 ani și 15 ani, pentru uzul de fals privind înscrisuri oficiale între 3 luni și 3 ani închisoare, respectiv 3 luni la 2 ani când înscrisul este sub semnătură privată.

Instanța a reținut în cauză ca și circumstanță judiciare atenuantă împrejurarea că inculpatul a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, reținând dispozițiile art.74 al.1 lit.c C.pen, instanța urmează să reducă limitele de pedeapsă, conform art.76 alin.1 C.pen

Cu privire la gradul de pericol social al faptei, instanța a reținut faptul că acesta este relativ redus, fiind posibilă săvârșirea infracțiunilor și ca urmare a neglijenței reprezentanților părții vătămate care nu au făcut verificările necesare în momentul acordării creditului iar inculpatul a achitat o parte din ratele de credit, suma contractată nefiind una foarte ridicată.

În ceea ce privește persoana inculpatului, instanța a reținut faptul că acesta nu are antecedente penale, are o instruire relativ redusă, de aceea este foarte probabilă o activitate infracțională mult mai consistentă a unei alte persoane care să fi săvârșit infracțiunile de fals conexe celor de uz de fals, iar faptele nu au fost săvârșite pentru obținerea unui folos exclusiv pentru inculpat.

În baza art. 215 al. 1, 2 și 3 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 din C.pen. a condamnat pe inculpatul M. A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 291 teza I și teza II din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 din C.pen. a condamnat inculpatul M. A. la două pedepse de 1 lună închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că infracțiunile de mai sus au fost săvârșite de către inculpatul M. A. în condițiile concursului real de infracțiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare, 1 lună închisoare și 1 lună închisoare și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În temeiul art.71 alin.2 Cod penal, raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a Cod penal, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în cadrul autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, apreciind că în urma săvârșirii infracțiunii aceasta nu mai este demnă să ocupe astfel de funcții.

În aplicarea pedepsei accesorii instanța a avut în vedere criteriile stabilite în art.71 alin.3 Cod penal, respectiv natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana infractorului, neaplicând această pedeapsă în mod automat, astfel cum a stabilit prin Decizia LXXIV/2007 și Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării, în temeiul art.81 alin.2 din Codul penal, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia și că sunt îndeplinite și celelalte condiții privind cuantumul pedepsei, rezultanta obținută în urma contopirii pedepselor, fiind în cauză mai mică de 2 ani iar inculpatul nu a mai fost anterior condamnat.

Instanța și-a format convingerea că scopul pedepsei, respectiv reeducare inculpatului și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni se poate realiza și prin suspendarea executării pedepse închisorii, având în vedere persoana și vârsta

acestuia, el fiind într-o perioadă în care trebuie să se integreze în mediul social prin găsirea unui loc de muncă, întreținerea unei familii și astfel a considerat oportună evitarea contactului cu mediul infracțional, ținând cont și de faptul că acesta nu are antecedente penale.

În temeiul art. 82 alin.1 din Codul penal, instanța a stabilit un termen de încercare de 3 ani, perioadă în care inculpata va trebui să dovedească că s-a reeducat și că scopul pedepsei s-a atins fără executarea efectivă a acesteia.

Totodată, instanța, în baza art.359 C.pen. a pus în vedere inculpatului prevederile art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare al suspendării condiționate.

Ca și consecință a suspendării condiționate a executării pedepsei principale, în temeiul art.71 alin.5 din Codul penal, instanța a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

Faptele inculpatului T. V., care, după executarea pedepsei de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1062/15 iunie 2004 pronunțată de Judecătoria Bistrița, definitivă prin decizia penală nr. 146/25 octombrie 2004 pronunțată de T. ul Bistrița-Năsăud, în perioada septembrie-octombrie 2007 a solicitat și obținut de la S. CITY BANK R. S. - agenția Citifinancial C. un credit de nevoi personale prin folosirea unor înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată despre care avea cunoștință că sunt falsificate, inducând în eroare reprezentanții băncii în scopul de a obține un folos material injust și pricinuind o pagubă de 20.603,90 lei, elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.pen. și uz de fals, prev. și ped. de art. 291 teza I și teza a II-a C.pen.

În procesul de individualizare a pedepselor instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 alin.1 din C.proc.pen, respectiv dispozițiile generale ale Codului P., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și vârsta acestuia.

Astfel, pedeapsa ce a fost aplicată pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune a fost cuprinsă între 3 ani și 15 ani, pentru uzul de fals privind înscrisuri oficiale între 3 luni și 3 ani închisoare, respectiv 3 luni la 2 ani când înscrisul este sub semnătură privată.

Astfel, reținând dispozițiile art.74 al.1 lit.c C.pen, instanța va reduce limitele de pedeapsă, conform art.76 alin.1 C.pen

În baza art. 215 al. 1, 2 și 3 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 din C.pen. vom condamna pe inculpatul T. V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 291 teza I și teza II din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 din C.pen. a fost condamnat inculpatul T. V. la două pedepse de 1 lună închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că infracțiunile de mai sus au fost săvârșite de către inculpatul T. V. în condițiile concursului real de infracțiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare, 1 lună închisoare și 1 lună închisoare și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Faptele inculpatei S. E., care, în perioada septembrie-octombrie 2007 a solicitat și obținut de la S. CITY BANK R. S. - agenția Citifinancial C. un credit de nevoi personale prin folosirea unor înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată despre care avea cunoștință că sunt falsificate, inducând în eroare reprezentanții băncii în scopul de a obține un folos material injust și pricinuind o pagubă de 14.776,27 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.pen. și uz de fals, prev. și ped. de art. 291 teza I și teza a II-a C.pen.

Cât privește infracțiunea de înșelăciune reținute în sarcina inculpatei, Instanța a apreciat că au fost dovedite prin mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată, dar față de împrejurarea că prejudiciile cauzat părții vătămate au fost integral acoperite înainte de citirea actului de sesizare, față de cei trei inculpați urmează să se aplice cauza de nepedepsire prevăzută de art. 74¹alin. 2 teza a II-a C.pen., în condițiile art. 13 din C.pen.

Astfel, potrivit acestui text de lege, față de natura infracțiunii comise, respectiv infracțiunea de înșelăciune, având în vedere că până la soluționarea cauzei în primă instanță inculpații au acoperit integral prejudiciul produs, și acest prejudiciu cauzat și recuperat în aceste condiții este de până la 50.000 Euro în echivalentul monedei naționale, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art.

10 lit. i¹C.proc.pen., instanța a dispus încetarea procesului penal față de inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu încadrarea juridică așa cum a fost reținută și să aplice acestora în condițiile art. 91 lit. c) C.pen. sancțiunea amenzii administrative.

La individualizarea acestei sancțiuni instanța a avut în vedere limitele legale prevăzute de lege, gradul de pericol social concret raportat la împrejurările

de fapt reținute din ansamblul probator, faptul că inculpații sunt fiecare la prima abatere de la rigorile legii penale, au recunoscut și regretat săvârșirea faptei și a acoperit prejudiciul cauzat.

Așadar în baza art. 11 pct. 2 lit. b din C.p.p. rap. la art. 10 lit. i^1 din

C.p.p. vom dispune încetarea procesului penal față de inculpata S. E. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 C. pen. cu aplicarea art. 13 din C.pen.

În procesul de individualizare a pedepselor pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 alin.1 din C.proc.pen, respectiv dispozițiile generale ale Codului P., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, persoana inculpatei și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce privește persoana inculpatei, instanța a reținut faptul că aceasta nu are antecedente penale, iar faptele nu au fost săvârșite pentru obținerea unui folos personal exclusiv.

Raportându-se la aceste criterii de individualizare, în baza art. 291 al. 1 teza I din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 din C.pen. a condamnat inculpata S. E. la 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 291 al. 1 teza I din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 din C.pen. a condamnat inculpata S. E. la 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real omogen de infracțiuni.

În baza art. 34 al. 1 lit. b din C.pen. s-au contopit cele două pedepse de 1 lună închisoare și s-au aplicat inculpatei pedeapsa de 1 lună închisoare.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 64 alin.1 lit. a teza a II- a Cod penal, instanța a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în cadrul autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, apreciind că în urma săvârșirii infracțiunii aceasta nu mai este demnă să ocupe astfel de funcții.

În aplicarea pedepsei accesorii instanța a avut în vedere criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal, respectiv natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatei, neaplicând această pedeapsă în mod automat, astfel cum a stabilit prin Decizia LXXIV/2007 și Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Instanța și-a format convingerea că scopul pedepsei, respectiv reeducare inculpatei și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni se poate realiza și prin suspendarea executării pedepse închisorii, având în vedere persoana și vârsta acestuia, el fiind într-o perioadă în care trebuie să se integreze în mediul social prin găsirea unui loc de muncă, întreținerea unei familii și astfel se consideră oportună evitarea contactului cu mediul infracțional, ținând cont și de faptul că acesta nu are antecedente penale.

În temeiul art. 82 alin. 1 din Codul penal, instanța a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 1 lună, perioadă în care inculpata va trebui să dovedească

că s-a reeducat și că scopul pedepsei s-a atins fără executarea efectivă a acesteia. Totodată, instanța, în baza art.359 C.pen. a pus în vedere inculpatului

prevederile art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare al suspendării condiționate.

În ceea ce privește latura civilă s-a constatat că faptele ilicite săvârșite de către inculpații M. A. și T. V. cu intenție directă au produs un prejudiciu nemijlocit în patrimoniul părții vătămate. Având în vedere întrunirea elementelor constitutive ale răspunderii delictuale în baza art. 14 rap. la art. 346 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art. 998 din C.civ. în vigoare înainte de data de 1 octombrie 2011 s-au admis acțiunile civile formulate de partea vătămată S.C CITY BANK R. S. și a fost obligat inculpatul T. V. la plata sumei de 20.395,15 lei, reprezentând daune materiale și pe inculpatul M. A. la plata sumei de 17.381,19 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații M. A., T.

V., S. E. .

Apărătorul inculpatului M. A. a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de fond, deoarece magistratul nu s-a pronunțat asupra cererii vizând achitarea sa de sub învinuirile aduse.

În subsidiar, a apreciat că se impune achitarea sa în baza art. 10 lit e raportat la art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală, inculpatul fiind în eroare în momentul în care a semnat actele la bancă, considerând că-și primește salariul.

Inculpatul T. V. prin apărătorul său a solicitat în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca, judecătorul fondului nepronunțându-se asupra unui motiv de critică, cel ce viza achitarea recurentului, iar în al doilea rând apreciază că se impune restituirea cauzei la parchet, întrucât actul de sesizare al instanței nu corespunde cerințelor de fond și formă prevăzute de art 263 și 264 Cod procedură penală, nefiind indicate actele materiale ce compun infracțiunea de înșelăciune, și nici latura subiectivă nu este detaliată, nerezultând dacă inculpatul a acționat cu intenție sau din culpă. În subsidiar, cere achitarea în baza art 10 lit d și art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală, nefiind dovedite elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune. În al treilea rând, dacă se va reține vinovăția sa solicită reducerea pedepselor aplicate de către instanța de fond.

Apărătorul inculpatei S. E. cere admiterea recursului, casarea sentinței și achitarea sa și pentru infracțiunile de uz de fals. În subsidiar, dacă se va reține vinovăția și în comiterea acestor fapte penale apreciază că se impune condamnarea sa la pedepse extrem de reduse, constând în pedeapsa amenzii penale ca efect al recunoașterii de circumstanțe atenuante precum și suspendarea plății acestora.

Curtea examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul - infracțiunile deduse spre soluționare instanței - este, fără echivoc, cel pe care îl înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În conformitate cu dispozițiile art.66 alin.1 și art.5/2 din Codul de procedură penală, precum și cu cele ale art.23 alin.11 din Constituția României, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale - prin începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la pronunțarea unei decizii judecătorești de condamnare, prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte "erga omnes";; soluția magistraților trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern, instanța de recurs reține că și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că:

"principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu";. (plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo versus Spania).

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpaților li s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale";. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).: (hotărârea Hobo Machado contra Portugaliei din 20 februarie 1996 paragraf 31; hotărârea CEDO din25 iunie 1997 în cauza Van Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Rowe și D. contra Marii Britanii, paragraf 60 ; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Fitt contra Marii Britanii, paragraf 44.)

Mai mult, aceeași Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, "în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate";. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța).

De asemenea, "respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror"; (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Având în vedere criticile aduse de inculpați hotărârii judecătoriei, instanța de recurs ținând cont de efectul devolutiv al căilor de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja efectuat.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanța de recurs le-a oferit inculpaților M., T. și S. ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franței- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franței- Hotărârea din 18 mai 2004) și a asigurat echilibrul și egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare și apărare.

Noțiunea de proces echitabil cere ca instanța internă de judecată să examineze problemele esențiale ale cauzei și să nu se mulțumească să confirme pur și simplu rechizitoriul, trebuind să-și motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezența acuzatului la ședința de judecată are o importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului și starea sa de spirit la momentul comiterii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și mobilurile activității sale infracționale, iar "asemenea aprecieri au a cântări substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezența acuzatului cât și a celorlalte părți vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanță, alături de apărătorii lor";. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Instanța de recurs, examinând sentința atacată, a apreciat că Judecătoria Cluj-Napoca a reținut o stare de fapt bazată pe probe concludente și just interpretate și că în raport de aceasta, în mod judicios s-a stabilit vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost deferiți justiției .

Astfel, în privința inculpatului M. A. nu se impune trimiterea dosarului Judecătoriei C. -N. pentru a relua cercetarea judecătorească, întrucât prin prisma faptului că judecătorul fondului a analizat probele de vinovăție și a statuat asupra acesteia, implicit a exclus o soluție de achitare în privința recurentului, condiții în care această susținere este neavenită.

Pe de altă parte, nici cererea acestuia de achitare în temeiul art 10 lit e raportat la art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală nu se impune, recurentul neaflându-se în eroare cu privire la actele și natura juridică a acestora, pe care le-a semnat la bancă.

Recurentul nu s-a putut afla în eroare întrucât așa cum arată în declarația de la fila 284 u.p. "recunosc că nu am fost angajat la SC DORASIMA IMPEX SRL, nu o cunosc pe Fatol Aida și nu am fost angajat niciodată cu contract de muncă la nici o firmă";.

În aceste condiții, este evident că recurentul nu avea de ce să se deplaseze la sediul băncii SC C. R. SA- AGENȚIA C. pentru ridicarea salariului, deoarece nefiind încadrat la nici o firmă, nu avea nici cont în bancă de unde să-i fie virată contravaloarea salariului, neprestând vreo muncă utilă nicăieri.

Așa fiind, achitarea sa în baza art 10 lit e raportat la art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală este exclusă, deoarece acesta și-a dat seama, că, cu intenție a primit bani în urma inducerii în eroare a unității bancare, prin prezentarea ca adevărată a unei situații mincinoase, respectiv prin indicarea adresei de unde rezulta nereal că este angajat al SC DORASINA IMPEX SRL, aspect ce a determinat partea civilă să-i elibereze nejustificat creditul bancar, înregistrând astfel o pagubă.

Mai mult, în declarația de la fila 284 din faza de urmărire penală inculpatul

M. A. declară textual "recunosc învinuirea care mi se aduce și nu am alte probe de propus în apărare";, condiții în care este lipsită de logică, revenirea asupra acestor aserțiuni și invocarea erorii de fapt, pentru a fi exonerat de răspundere penală.

Nu este lipsit de interes faptul că, în decursul celor șase declarații recurentul arată cu lux de amănunte modul de derulare a comiterii faptei, împrejurare ce pune în evidență nesinceritatea sa ulterioară, deoarece organele de poliție nu aveau de unde să cunoască aceste detalii, în lipsa evidențierii lor de către inculpat.

Astfel, potrivit declarației din faza de urmărire penală inculpatul M. A. a recunoscut fără dubiu că împreună cu recurenții T. V. și S. E. au solicitat aceste credite la SC C. R. SA - AGENȚIA C. de nevoi personale deși au cunoscut faptul că, nu erau și nici nu au fost niciodată angajați la SC DORASINA IMPEX SRL, așa cum rezultă din adresele emise de ITM C. .

Recurenții M. și T. au indicat organelor de poliție diferite persoane rămase neidentificate, până în prezent, ca fiind cele care le-au intermediat obținerea acestor credite de nevoi personale.

Cei trei inculpați recurenți au învederat doar prenumele sau porecla acestora respectiv Gusti, Dinu sau V., fără a oferi alte date care să conducă la identificarea lor.

Cât privește motivul de recurs formulat de inculpatul T. vizând achitarea sa în baza art 10 lit d raportat la art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală, nici acesta nu este fondat întrucât în speță subzistă elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Astfel, Curtea remarcă că și inculpatul T., la fel ca și inculpatul M. în faza de urmărire penală, la fila 286 a recunoscut comiterea faptei, arătând textual "recunosc faptul că am semnat contractul de creditare dar eu am avut convingerea fermă că sunt angajat la firma numitului Gusti. Sunt dispus la recuperarea prejudiciului și nu am probe de făcut în apărare";.

Mai mult, în declarația de la fila 288 u.p. învederează că "am intrat în interiorul băncii cu numitul O. și am luat loc la un birou, după care a venit o angajată a băncii, care mi-a dat să semnez un contract de credit, după care, mi-a dat un plic cu banii. Funcționara din bancă nu m-a întrebat nimic cu privire la locul meu de muncă. Anterior intrării în bancă, am avut o discuție cu Gusti, care mi-a spus că sunt angajat la firma lui, ca zugrav și că s-au întocmit documente în acest sens. În momentul în care am semnat contractul de credit, am avut convingerea că sunt angajat la firma lui Gusti. Nu am știut care este firma la care numitul Gusti mi-a spus că sunt angajat. Din plicul cu bani pe care l-am primit de la bancă și în care nu pot preciza ce sumă de bani a fost, am primit de la O. suma de 5.000 lei. Restul banilor care au rămas în plic, Gusti și O. au afirmat că sunt necesari pentru îndeplinirea formalităților vizând angajarea mea la firmă și a taxelor care trebuie achitate";.

Revenirea inculpatului T. asupra acestei recunoașteri, în fața instanței de recurs, nu este justificată cu nimic urmând a fi înlăturată, apărarea fiind de complezență și făcută cu scopul de a scăpa de răspunderea penală ce-l incumbă.

De altfel, din fișa de cazier judiciar a inculpatului T. depusă la fila 301

u.p. rezultă că acesta până în prezent a suferit un număr de 8 condamnări pentru infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, respectiv furt calificat, tăinuire.

Sunt pe deplin întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune deoarece inculpatul T. știa foarte bine că de a doua zi nu mergea să presteze muncă de zugrav la așa-zisa firmă a numitului Gusti, cunoștea faptul că nu va realiza venituri materiale din care să-și plătească ratele corespunzătoare împrumutului bancar, dându-și seama astfel că este vorba de o inducere în eroare a unității bancare, prin susținerea ca reale a unor împrejurări mincinoase, ceea ce relevă existența infracțiunii vizate de art 215 Cod penal.

Nu se impune trimiterea spre rejudecare a dosarului la instanța de fond întrucât magistratul judecătoriei prin pronunțarea unei soluții de condamnare a exclus implicit o soluție de achitare a recurentului.

Față de declarațiile nemijlocite ale recurentului în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond, nu se impune nici achitarea acestuia în baza art 10 lit d Cod penal, intenția fiind dovedită pe deplin prin prezentarea acelor adeverințe mincinoase vizând încadrarea în muncă, în fața unității bancare și încasarea contravalorii creditului.

Inculpata recurentă S. E. învederează că persoana care i-a întocmit actele necesare obținerii creditului ar fi fost martora Fatol Aida, administrator al SC DORASINA IMPEX SRL. Inculpata S. a afirmat că în urma depunerii cererii de credit nr. 36759 din 28 septembrie 2007 a obținut de la bancă suma de

14.200 lei, bani pe care i-a predat în întregime martorei Fatol, aspect negat de către aceasta din urmă.

Recunoașterea inculpaților M. A. și T. V. din faza de urmărire penală se coroborează cu declarațiile martorilor ascultați nemijlocit de către instanța de fond, respectiv: Fatol Aida D., R. A. și K. E., fiind probate astfel existența elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Potrivit art. 69 C.proc.pen., declarațiile inculpaților T. și M. făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declarațiile inculpaților trebuie să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susținerilor inculpaților să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.

Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpaților, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma

"declarațiile pot servi"; iar nu "servesc"; doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpaților din fața Curții sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestora de consecințele penale ale faptelor lor, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dispozițiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.

Dând sens și dispozițiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele de fond și recurs au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpaților.

Pe de altă parte, declarațiile acestora date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

Judecătoria Cluj-Napoca a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpaților.

Curtea de Apel analizând probele de la dosar constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpaților sub aspectul comiterii infracțiunilor deduse judecății.

Deși inculpații au negat în fața Curții comiterea faptelor, afirmând că au fost condamnați pe nedrept, susținerile acestora nu au suport probator.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpați, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Restituirea cauzei la procuror, solicitată de inculpatul T. V. "de lege lata", se poate dispune pe două temeiuri: - restituirea în vederea refacerii rechizitoriului (art. 300 alin. 2 C. proc. pen.) și restituirea pentru refacerea urmăririi penale (art. 332 C. proc. pen.).

Conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanța este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare. Potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. pen., "rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată."

Jurisprudența și doctrina sunt, într-o covârșitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanței, conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de sesizare și respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

În principiu, examinarea eventualelor nulități din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează faza urmăririi penale) este o activitate distinctă de examinarea regularității actului de sesizare și rezultă din existența, distinctă, a art. 300 C. proc. pen., respectiv, a art. 332 C. proc. pen.

În măsura în care se constată nulități ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecință firească se impune, evident, și refacerea rechizitoriului. Această observație trebuie, însă, corelată cu alte principii în materia efectelor nulității, astfel cum sunt acceptate în doctrină (izolarea efectului nulității și efectul extensiv al nulității), susținându-se constant - în doctrină - că în reglementarea Codului de procedură penală român actual nu sunt dispoziții exprese în ceea ce privește efectul extensiv al nulității, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în

fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relația ce există între actul lovit de nulitate și celelalte acte procesuale întocmite.

Neobservarea unor dispoziții care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile, nulitatea absolută și, respectiv, restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor dispoziții din faza urmăririi penale pot atrage

- în condițiile legale - nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.

"De lege lata" această concepție a legiuitorului este reflectată de dispozițiile art. 197 alin. (1) și (2) - (3) C. proc. pen., art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., respectiv, art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Revenind la aspectele de drept ale prezentei cauze, respectiv la recursul inculpatului T. V., Curtea constată următoarele:

Potrivit actualului Cod de procedură penală, noțiunea juridică de "excepții"

- în sensul propriu-zis al acesteia - se referă la aspectele privind competența organelor judiciare, iar nu la nulități ("excepția nulității").

Modalitatea juridică prin care procurorul sau părțile pot invoca necompetență organelor judiciare este "excepția de necompetență", aceasta realizându-se prin formularea unei cereri prin care se "ridică excepția de necompetență" (în acest sens fiind art. 39 C. proc. pen.).

Potrivit Codului de procedură penală, "nulitatea" nu este o excepție, ci o sancțiune procedurală care intervine în cazul încălcării dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal (art. 197 C. proc. pen.).

Invocarea eventualelor încălcări ale legii în activitatea de urmărire penală se face, uneori din oficiu, dar de regulă prin formularea de către procuror sau partea interesată a unei cereri (art. 197 alin. 4 C. proc. pen.).

Distinct de "excepții", "cereri" și "chestiuni prealabile" - astfel cum sunt reglementate de Codul de procedură penală - pentru verificarea anumitor acte ale fazei urmăririi penale au fost instituite proceduri juridice specifice (speciale) care trebuie aplicate de judecător.

Astfel, pentru verificarea actului de sesizare (rechizitoriului), legiuitorul a instituit o procedură specifică, cea reglementată în art. 300 C. proc. pen.

Potrivit art. 300 alin. (2) C. proc. pen., în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.

În doctrină și jurisprudență se apreciază că nerespectarea dispozițiilor privitoare la "sesizarea instanței" are în vedere încălcarea dispozițiilor privitoare la

"sesizarea primară" (sesizarea prin rechizitoriu), "sesizarea suplimentară" (extinderea acțiunii penale, extinderea procesului penal) și "sesizarea de trimitere" (casarea cu trimitere, declinarea competenței, regulatorul de competență, strămutarea).

Așa cum s-a menționat anterior, jurisprudență și doctrina sunt, într-o covârșitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanței, conform art.

300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de sesizare și respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

Or, din examinarea rechizitoriului nr. 2546/P din 2 mai 2012 emis de Parchetul de pe lângă JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA se constată că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate "dispozițiile privitoare la sesizarea instanței", aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 262, art. 263 și art. 264 C. proc. pen. (condiții de formă și de conținut).

În realitate, apărarea a invocat nerespectarea unor dispoziții legale cu privire la modul în care a fost efectuată urmărirea penală (dispunerea în

cauză a unor soluții, soluția dispusă prin rechizitoriu, nu au fost descrise de către procuror actele materiale ale infracțiunii de înșelăciune reținute în sarcina inculpatului T., nu a fost descrisă forma de vinovăție cu care a acționat, nu i s-a adus la cunoștință învinuirea, toate aceste aspecte implicând restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale).

Potrivit art 263 aln 1 Cod procedură penală "rechizitoriul trebuie să se

limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă…fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică….";.

Conform art. 317 C. proc. pen., "judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței.

Curtea reține că potrivit practicii judiciare constante a instanței supreme

"în cazul trimiterii în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune nedescrierea în amănunt în detaliu a actelor materiale de înșelăciune reținute în sarcina inculpatului, și nelegalitatea unor mijloace de probă nu constituie motive de restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, în baza art. 332 Cod procedură penală, ci pot forma obiectul analizei la judecarea cauzei pe fond";.

Apărarea inculpatului T. că nu i s-a adus la cunoștință prealabil luării depoziției la poliție și la parchet despre dreptul de a nu face nici o declarație, că tot ceea ce spune poate fi folosit împotriva lui, va fi înlăturată ca nesinceră prin conținutul procesului verbal de la fila 290 u.p. din care rezultă în mod explicit că aceste cerințe au fost îndeplinite.

Lipsa descrierii în detaliu a manoperelor în care a derulat activitatea infracțională, nu justifică restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Dincolo de obiectul judecății, care vizează persoane cercetate pentru înșelăciune, chestiunea pusă în discuție poate forma obiectul analizei la judecarea cauzei pe fond, în contextul examinării probatoriului care a fost administrat pe parcursul procesului penal și al temeiniciei acuzațiilor aduse inculpaților.

În același moment procesual, vor fi analizate și actele premergătoare întocmite în cauză; eventuala nelegalitate a acestora ori a unor mijloace de probă nu poate conduce la restituirea cauzei la procuror, ci la neluarea lor în considerare cu ocazia deliberării.

Cât privește solicitarea inculpatului T. de a se reduce pedeapsa aplicată de către instanța de fond, aceasta nu poate fi primită deoarece față de modul concret de săvârșire a faptei, cuantumul pedepsei principale de 1 an închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului, ca prin programele educaționale desfășurate și în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar și prin restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare la conștientizarea consecințelor faptei sale, în vederea unei reinserții sociale reale a acestuia.

Curtea, în baza propriei analize, față de critica vizând reducerea pedepsei consideră că, nu se impune a se da curs celor susținute, deoarece nu s-ar putea da eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor personale, în raport cu celelalte, față de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei.

Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptei comise, consecințele acesteia, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art.3859pct.14 C.pr.pen.

Având în vedere că inculpata S. E. a recunoscut sincer atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței că persoana care i-a întocmit actele necesare obținerii creditului a fost martora Fatol Aida și că acesteia i-a și remis suma obținută în mod fraudulos de la unitatea bancară, în valoare de 14.200 lei, este exclusă o soluție de achitare față de propria achiesare la modul de derulare al activității infracționale.

Față de modul de comitere a faptelor, acestea denotând intenție directă nu se impune aplicarea sancțiunii amenzii și nici suspendarea condiționată a pedepsei conform art 81 Cod penal deoarece instanța de fond a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art 72 Cod penal.

Pentru motivele ce preced, Curtea va respinge ca nefondate recursurile celor trei inculpați, în baza art 38515pct 1 lit b Cod procedură penală.

Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de câte 75 lei, pentru av. inc. S. si T. si 300 lei pentru av. inc. M., ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, conform art 189 Cod procedură penală.

Recurenții vor fi obligați să plătească în favoarea statului suma de câte 600 lei cheltuieli judiciare, din care câte 75 lei reprezentând onorariu avocațial, pentru inc. S. si T. si 300 lei pentru inc. M., conform art 192 alin 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații M. A., T. V. și S. E., împotriva sentintei penale nr. 243 din 26 februarie 2013 a Judecătoriei C. N. .

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de câte 75 lei, pentru av. inc. S. si T. si 300 lei pentru av. inc. M., ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Obligă pe recurenti să plătească în favoarea statului suma de câte 600 lei cheltuieli judiciare, din care câte 75 lei reprezentând onorariu avocațial, pentru inc. S. si T. si 300 lei pentru inc. M. .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2013 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

SS V. G., DP

Red.D.P./M.N.

2 ex./_

Jud.fond.-L. M.

GREFIER

#Inselaciune. Jurisprudenta

← Sentința penală nr. 414/2013. Înșelăciune		Decizia penală nr. 1407/2013. Înșelăciune →

Decizia penală nr. 856/2013. Înșelăciune

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 856/2013. Înșelăciune