CSJ. Decizia nr. 940/2002. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.940Dosar nr.3829/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.C.I. împotriva deciziei penale nr.499/A din 16 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat M.B. apărător desemnat din oficiu.
Au lipsit: intimata parte vătămată Ş.E. şi intimata parte civilă C.I.R.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi în principal, trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă în vederea completării materialului probator, pentru dovedirea nevinovăţiei sale.
În subsidiar, apărătorul a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală, deoarece probele administrate în cauză nu au dovedit cu certitudine că acesta a participat la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului numai cu privire la aplicarea prevederilor art.13 din Codul penal referitor la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 din Codul penal şi deducerea corectă a perioadei arestării preventive, din pedeapsa aplicată inculpatului, din data de 10 iulie 2000, iar apoi de la 26 iulie 2001 la zi.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susţinerile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.623 din 21 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul:
M.C.I. la: două pedepse de câte 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal, pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art.211 alin.2 lit.e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal şi 37 lit.a Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.71 şi 64 Cod penal.
În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b şi 35 Cod penal, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal.
În baza art.450 Cod procedură penală a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art.88 Cod penal, din pedeapsa de executat s-a dedus timpul arestării preventive de la 25 iulie 2001, la zi.
În baza art.14 şi 346 Cod procedură penală şi art.998 Cod civil, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.I.R. suma de 5.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
S-a luat act că partea vătămată Ş.E. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art.118 lit.d Cod penal, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 800.000 lei.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
1. În ziua de 22 iulie 2001, în jurul orelor 13,00 în timp ce partea vătămată Ş.E. se deplasa pe stradă, inculpatul M.C.I., care venea din sens opus, i-a smuls de la gât un lănţişor din aur de 14 karate, în greutate de circa 4 gr., în valoare de 800.000 lei.
Deşi bunul nu i-a fost restituit, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
2. În ziua de 23 iulie 2001, în jurul orelor 12,30, în timp ce partea vătămată C.I., se deplasa pe stradă, inculpatul M.C.I. i-a apărut din faţă şi i-a smuls de la gât două lănţişoare din aur de 14 karate, ambele în greutate de 14 gr.
După smulgerea lănţişoarelor, inculpatul a fugit printre blocuri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.C.I., pe care a criticat-o cu privire la greşita sa condamnare, întrucât nu el este autorul faptelor motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea sa.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr.499/A din 16 august 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că în cauză a fost corect stabilită situaţia de fapt, aceasta rezultând din probele de la dosar , în raport cu care faptele au fost încadrate în textele de lege corespunzătoare.
S-a mai arătat că în acest sens, respectiv al faptului că inculpatul este autorul faptelor, sunt declaraţiile părţilor vătămate care l-au recunoscut şi identificat pe inculpat ca fiind persoana care prin violenţă, le-a deposedat de lănţişoarele de la gât.
S-a concluzionat că în cauză nu există nici un dubiu în legătură cu faptul că inculpatul este autorul faptelor, astfel că motivul de casare prin care solicită a se dispune achitarea este nefondat şi că, pe cale de consecinţă, apelul declarat nu poate fi primit, ci respins ca atare.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.C.I. pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greşita reţinere a situaţiei de fapt în sensul că din probele de la dosar nu rezultă cu certitudine că el este autorul faptelor pentru care a fost condamnat, solicitând a se dispune trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea completării materialului probator, iar în subsidiar, achitarea sa pentru lipsa dovezilor de vinovăţie.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel este corectă fiind confirmată de probele administrate în acest sens, iar încadrarea juridică dată faptelor este corespunzătoare pentru care s-a aplicat inculpatului pedepse just individualizate cu respectarea prevederilor art.72 şi 52 Cod penal.
Faptul că inculpatul a susţinut constant că nu este autorul faptelor, iar apărările făcute de acesta în acest sens nu s-au confirmat, nu înseamnă că în cauză nu există dovezi de vinovăţie, ori că probele sunt insuficiente din moment ce la dosar există dovezi certe, cum sunt declaraţiile părţilor vătămate care l-au recunoscut ca fiind autorul faptelor, iar asupra sa a fost găsit unul din bunurile ce au format obiectul infracţiunii.
Prin urmare, ţinând seama de cele mai sus arătate, având în vedere şi faptul că inculpatul a solicitat generic casarea hotărârilor pronunţate şi rejudecarea cauzei ocazie cu care să se administreze şi alte probe pe care însă nu le-a nominalizat, cât şi faptul că nu există dubiu în ce priveşte săvârşirea faptelor de către acesta, având în vedere şi faptul că analizând din oficiu Decizia atacată, în temeiul art.3859 alin.3 Cod procedură penală, nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.I. împotriva deciziei penale nr.499/Adin 16 august2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 25 iulie 2001 la 25 februarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 941/2002. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 94/2002. Penal → |
|---|
