CSJ. Decizia nr. 971/2002. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.971Dosar nr.5028/2002
Şedinţa publică din 26 februarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpaţii G.F. şi N.I. împotriva deciziei penale nr.479 din 30 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
S-au prezentat recurenţii, în stare de arest, asistaţi de avocat D.C. apărător desemnat din oficiu, lipsind intimata parte civilă SC „P.C.” SA Bucov şi intimatele părţi vătămate M.R., M.I.şiV.I.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpaţilor a susţinut că nu s-a dovedit că inculpaţii recurenţi au exercitat acte de violenţă; autorul agresiunii este minorul N.L.M. care nu a declarat apel. A solicitat admiterea recursului şi schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt calificat, iar în subsidiar, reducerea pedepselor.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursurilor, ca nefondate, susţinând că s-a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrarea juridică este corespunzătoare, iar pedeapsa răspunde cerinţelor art.52 din Codul penal.
Recurenţii inculpaţi au fost de acord cu concluziile puse de apărător.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.345 din 9 septembrie 2002 a Tribunalului Prahova au fost condamnaţi printre alţii:
-G.F. la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.b din alin.2 lit.a cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal ş.
- N.I. la 6 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.b şi alin.21 lit.a Cod penal cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal.
S-a făcut şi aplicarea art.71, 64 Cod penal.
S-a constatat că paguba a fost reparată prin restituire.
Inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că la data de 14 iunie 2001 dimineaţa, după o prealabilă înţelegere inculpaţii menţionaţi împreună cu minorul N.L.M. –coinculpat- şi el condamnat în cauză, s-au deplasat cu un atelaj la sediul SC „P.C.” SA Bucov –fost sediu de cap - pentru a sustrage materiale de construcţie.
Au distrus o sobă din clădirea tăbăcăriei, au furat cărămizile rezultate din demolare după care au decopertat o conductă metalică din sistemul de canalizare al firmei, fiind surprinşi de martorul V.I. –angajat al fermei.
Acesta le-a cerut inculpaţilor să părăsească ferma dar a fost înjurat şi ameninţat, ceea ce l-a determinat să solicite ajutorul altor angaţi, respectiv al părţilor vătămate M.R. şi M.I.
Inculpaţii au părăsit ferma cu materialele sustrase, dar părţile vătămate au încercat să-i împiedice.
Pentru a-şi asigura scăparea, inculpaţii G.F. şi N.I.l-au lovit pe M.R. cu târnăcopul în cap, apoi minorul N.L. a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele părţii vătămate M.I.
Părţile vătămate au reuşit să alerteze organele de poliţie care au sosit la faţa locului.
În urma agresiunilor, partea vătămată M.I. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale iar M.R. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile îngrijiri medicale.
Prin Decizia penală nr.479 din 30 octombrie 2002 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor care au solicitat schimbarea încadrării juridice din tâlhărie în infracţiunea de furt.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii G.F. şi N.I. care au criticat hotărârile pentru greşita încadrare juridică dată faptelor în infracţiunea de tâlhărie în loc de furt calificat, iar în subsidiar au cerut reducerea pedepselor, motive de casare prevăzute de art.3859 pct.17 şi pct.14 din Codul de procedură penală.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea art.211 din Codul penal rezultă că este infracţiune de tâlhărie şi furtul urmat de întrebuinţare de violenţe sau ameninţări pentru păstrarea bunului furat ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
În cauză s-a stabilit cu certitudine prin declaraţiile constante ale martorului V.I., coroborate cu declaraţiile părţilor vătămate M.R. şi M.I. precum şi actele medico-legale care atestă vătămările corporale produse acestora, că inculpaţii din cauză au exercitat cu toţii violenţe asupra părţilor vătămate pentru păstrarea bunurilor furate şi pentru a-şi asigura scăparea. Prin urmare, susţinerile recurenţilor sunt nereale, încadrarea juridică de tâlhărie, dată faptelor de instanţe fiind temeinică şi legală.
Cât priveşte pedepsele aplicate, acestea sunt situate la limita minimă prevăzută de lege în condiţiile în care infracţiunea a fost comisă în condiţiile circumstanţei agravante de la art.75 lit.c din Codul penal –împreună cu un minor. Aşa fiind este evident că din punct de vedere legal nici nu este posibilă reducerea pedepselor.
Prin urmare Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală va respinge recursurile inculpaţilor, va computa detenţia preventivă din durata pedepsei şi-i va obliga pe recurenţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de inculpaţii G.F. şi N.I. împotriva deciziei penale nr.479 din 30 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 14 iunie 2002 la 26 februarie 2003.
Obligă pe recurenţi la câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.00 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 973/2002. Penal | CSJ. Decizia nr. 969/2002. Penal. Art.20 rap. la art.174, 175... → |
|---|
