Consum ilicit de droguri. Punerea la dispoziţie a locuinţei în acest scop
| Comentarii |
|
Pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art. 5 din Legea nr. 143/2000, condiţia ca în locul unde se consumă ilicit droguri să aibă acces publicul nu se referă la locuinţe.
De asemenea, existenţa infracţiunii nu este condiţionată de numărul persoanelor cărora locuinţa li se pune la dispoziţie în acest scop.
Prin sentinţa nr. 324 din 4 aprilie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a condamnat pe inculpaţii M.B. şi R.l. pentru săvârşirea infracţiunii de consum ilicit de droguri prevăzută în art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul M.B. a fost achitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) d) C. proc. pen. pentru infra ;:,jnea prevăzută în art. 5 din Legea nr. 143/2000.
Instanţa a reţinut că, la 7 decembrie 2001, organele de poliţie au descoperit că inculpaţii deţineau pentru consum propriu droguri de mare risc şi se drogau în locuinţa primului inculpat.
Cu privire la achitarea inculpatului M.B. pentru fapta de a-şi fi pus locuinţa la dispoziţia unor persoane pentru a consuma droguri, instanţa a
motivat că întâlnirile întâmplătoare, la care iau parte 2-3 persoane nu satisfac condiţia existenţei elementului obiectiv al infracţiunii prevăzute în art. 5 din Legea nr. 143/2000.
Prin decizia penală nr. 146/A din 2 iulie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de procuror împotriva achitării inculpatului M.B. cu motivarea că pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art. 5 din Legea nr. 143/2000, se cere ca în locuinţa pusă la dispoziţie pentru consum de droguri să aibă acces publicului, condiţie care, în speţă, nu este îndeplinită.
Recursul declarat de procuror este fondat.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 143/2000, este incriminată punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui lor
amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea loc.
Este de observat că existenţa infracţiunii nu este determinată de numărul celor cărora li se pune la dispoziţie locul în care are acces publicul şi nici de consumul ilicit de droguri în public.
Condiţia ca în locul unde se consumă droguri să aibă acces publicul nu se referă la locuinţe, care, prin destinaţie, nu sunt accesibile publicului, ci sunt locuri private, ocrotite ca atare de lege.
Aşa fiind, se constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au examinat existenţa elementelor
constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 5 din Legea nr. 143/2000 în raport cu condiţiile pe care legea nu le prevede şi au ajuns, astfel, la soluţia greşită a achitării inculpatului M.B. pentru această infracţiune.
Se reţine, deci, că fapta inculpatului de a permite, cu ştiinţă, inculpatului R.l. să consume ilicit droguri în locuinţa sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 5 din Legea nr. 143/2000, motiv pentru care recursul declarat de procuror a fost admis, s-au casat hotărârile atacate şi s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit textului de lege menţionat.
| ← Expulzare. Protecţie umanitară condiţionată | Competenţă. Prorogarea competenţei. Art. IX din Legea nr.... → |
|---|
