ICCJ. Decizia nr. 10/2003. Penal. Art.2o rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.10.
Dosar nr.4547/2003
Şedinţa publică din 9 ianuarie 200.
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr.142 din 6 mai 2003, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 144/2003 a fost condamnat inculpatul R.C. la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art.174, 175 lit. i) C. pen.
Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. peo durată de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a computat detenţia preventivă de la 10 decembrie 2002 la 6 mai 2003.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 30 milioane lei daune morale către partea civilă C.I., la 2.884.285 lei despăgubiri civile plus dobânzi legale către Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Gorj şi la 82.012.571 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic nr.1 Craiova.
S-a reţinut, în esenţă, că în dimineaţa zilei de 19 iulie 2002 inculpatul l-a lovit cu un par de lemn în zona capului pe numitul C.I., în timp ce acesta trecea pe stradă prin dreptul locuinţei lui, cauzându-i leziuni traumatice ce i-au pus în primejdie viaţa.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza plângerii şi declaraţiei victimei,declaraţiilor martorilor, coroborate cu certificatul medico-legal nr. 1371/21 august 2002 al S.M.L.Gorj, completat la 10.12.2002 prin adresa nr.2100 şi cu adeverinţele privind cuantumul cheltuielilor de transport şi spitalizarea victimei.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 369/8 septembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Inculpatul a declarat recurs împotriva ambelor hotărâri, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că nejustificat instanţele nu i-au încuviinţat cererea privind efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se stabilească mecanismul de producerea leziunilor suferite de victimă, atâta timp cât victima s-a dezechilibrat, căzând lângă un gard de beton, lovindu-se la cap, fără nici o intervenţie din partea sa.
Recursul urmează a fi analizat prin raportare la motivele prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18C. pen.
Este reală susţinerea inculpatului că el a solicitat efectuarea unei expertize medicale pentru a se stabili dacă leziunile suferite de victimăs-au produs prin cădere, dar instanţele au considerat proba ca nefiind concludentă, în raport de precizările din certificatul medico-legal, completat prin adresa nr. 2100/2002, coroborate cu declaraţiile martorilor.
Astfel, în urma examinării victimei în ziua de 21.08.2002 şi verificării foii de observaţie întocmită la Spitalul nr. 1 Craiova, s-a menţionat că victima a fost internată cu diagnosticul „traumatismcranio-
cerebral sever cu fractură cominutivă depresivă şi dilacerare cerebrală directă fronto-parietală dreaptă, cu hemiplegie stângă".
Medicii legişti au concluzionat că „numitul C.I. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un par din lemn" şi că „poziţia victimă-agresor în momentul aplicării loviturii asupra capului a fost cu ambii în ortostatism, victima fiind cu faţa la agresor sau semiprofil dreapta".
S-a mai precizat că intervenţia neurochirurgicală a fost impusă de gravitatea leziunii cranio-cerebrale, iar în lipsa intervenţiei, evoluţia se putea agrava, ducând inevitabil spre deces. Martora C.A. a văzut victima plină de sânge pe faţă şi pe cap, iar în partea dreaptă avea o înfundare.
Intenţia inculpatului de a ucide victima rezultă din folosirea unui obiect apt de a produce moartea, locul aplicării loviturii – o zonă vitală – şi intensitatea deosebită care a provocat o fractură cominutivă depresivă şi dilacerare cerebrală directă fronto-parietală dreaptă.
Inculpatul a recunoscut existenţa conflictului dintre el şi victimă în dimineaţa zilei de 19 iulie 2002, astfel că inadvertenţele referitoare la ora producerii acestuia nu au nici o relevanţă.
De asemeni, inculpatul a recunoscut prezenţa unui par de lemn la locul incidentului, invocând însă că acest obiect se afla în mâna victimei, care intenţiona să-i aplice o lovitură, nicidecum în mâna lui. Această apărare a inculpatului nu a fost dovedită însă cu nici o probă administrată în cauză.
Aşa fiind, Curtea constată că motivele de recurs susţinute de inculpat sunt neîntemeiate.
Verificând hotărârile atacate şi cu privire la motivele ce se iau în considerare din oficiu, se constată că instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice, care urmează a fi menţinute.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce arestarea preventivă de la 10 decembrie 2002 la 9 ianuarie 2004.
Văzând şi dispoziţiile art. 192alin. (2)C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 369 din 8 septembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 decembrie 2002 la 9 ianuarie 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătescă statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărareadin oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 1008/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 105/2003. Penal. Art.254 c.pen. Recurs → |
|---|
