CSJ. Decizia nr. 1169/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1169/2003
Dosar nr. 889/2003
Şedinţa publică din 6 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1/ I / P din 20 februarie 2003, Curtea de Apel Oradea, secţia penală, admiţând plângerea formulată de inculpatul C.D. împotriva ordonanţei din 11 februarie 2003, emisă de Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Oradea, a dispus revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 11 februarie 2003, emisă de acelaşi organ.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă că, faţă de împrejurarea că, cercetările în cauză au fost începute în luna decembrie 2001 de către Parchetul Militar Oradea, care în luna noiembrie 2002 şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Oradea, iar arestarea inculpatului a avut loc abia la 11 februarie 2003, deci peste un an de la data comiterii presupusei infracţiuni, fără ca, în acest interval de timp să fi schimbat în vreun fel starea de fapt, nu se mai poate susţine, că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, situaţie în care, continuarea cercetărilor se poate face şi cu inculpatul în stare de libertate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru motivul cuprins la pct. 171 al art. 3859 C. proc. pen., în sensul că, instanţa a făcut o greşită aplicare a legii atunci când a dispus revocarea arestării preventive a inculpatului, solicitându-se casarea încheierii atacate, iar pe fond respingerea plângerii.
Recursul declarat este fondat.
Prin ordonanţa emisă la 11 februarie 2003, Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Oradea a luat măsura arestării preventive a inculpatului, pe o durată de 30 de zile, în temeiul dispoziţiilor art. 148 lit. d) şi h) C. proc. pen., acţiunea penală fiind pornită împotriva inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) şi c) şi art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (1) lit. d) şi h) C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 din acelaşi cod, respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că s-a săvârşit o faptă penală şi numai dacă, în primul caz sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte, iar în cel de al doilea caz, inculpatul să fi săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Verificând probele administrate în cauză, de către organul de urmărire penală, până în prezent, se constată că există indicii temeinice că inculpatul C.D. a săvârşit fapte prevăzute de legea penală.
Totodată s-a mai stabilit că, actele materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat, fac parte dintr-o activitate infracţională complexă în care sunt implicate şi alte persoane, iar în declaraţiile date la procuror, martorii B.D., V.T. şi M.A., au relatat că, inculpatul C.D. împreună cu inculpatul S.C., coinculpat în cauză, au făcut presiuni asupra lor pentru a-i determina să-şi schimbe declaraţiile date iniţial la organul de urmărire penală, unora dintre ei fiindu-le oferite sume de bani, în acest scop.
Motivarea instanţei, în sensul că, declaraţiile celor patru martori, autentificate la notariat, ar fi fost date pentru a folosi inculpaţilor în faţa Consiliului de disciplină, nu poate fi primită, întrucât, din cuprinsul declaraţiilor luate acestora de procuror, rezultă fără dubiu, că prin obţinerea lor, inculpaţii (în speţă inculpatul) a urmărit să scape de răspundere pentru infracţiunile comise.
Aşa fiind, instanţa constată că în speţă, sunt date suficiente din care rezultă că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori aşa încât şi pentru acest motiv, revocarea măsurii arestării preventive nu se impune.
Referitor la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul prin lăsarea sa în libertate, se constată că, faţă de împrejurarea că inculpatul, a deţinut funcţia de ofiţer în cadrul Biroului Ordine Publică al Poliţiei municipiului Oradea, fiind cercetat în cauza de faţă pentru fapte de corupţie pentru care există indicii temeinice sub aspectul săvârşirii lor, creează în rândul membrilor colectivităţii un sentiment de insecuritate socială cu consecinţa pierderii încrederii în sistemul judiciar, slăbind autoritatea legii în sensul respectului faţă de aceasta pe de o parte şi al fermităţii aplicării ei, pe de altă parte.
În fine, cercetarea în stare de libertate, pentru fapte grave, a unor astfel de persoane, care dimpotrivă trebuiau să vegheze la menţinerea ordinii de drept şi respectarea legii, poate constitui o încurajare la încălcarea cerinţelor de conduită obligatorie, stabilite de normele de drept.
Sintetizând, se constată că au fost îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 148 lit. d) şi h) C. proc. pen., pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, atât în ceea ce priveşte existenţa dovezilor referitoare la încercarea inculpatului de a zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea unor martori, cât şi cele referitoare la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care acesta este cercetat şi pericolul pentru ordinea publică pe care lăsarea sa în libertate l-ar prezenta.
De asemenea, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, măsura arestării preventive este justificată, fiind îndeplinite şi sub acest aspect dispoziţiile art. 136 C. proc. pen.
Urmează a se admite recursul declarat de parchet, a se casa încheierea atacată, iar pe fond, a se respinge ca nefondată plângerea formulată de inculpatul C.D. împotriva ordonanţei de arestare preventivă emisă la 11 februarie 2003, de Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Oradea, împotriva inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, privind pe inculpatul C.D.
Casează încheierea nr. 1 /I / P din 20 februarie 2003 a Curţii de Apel Oradea;
Respinge plângerea formulată de inculpat, împotriva ordonanţei din 11 februarie 2003, emisă de Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Oradea.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1168/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 11/2003. Penal. Conf.comp. Recurs → |
|---|
