CSJ. Decizia nr. 1171/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1171/2003
Dosar nr. 598/2000
Şedinţa publică din 7 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din 25 martie 1999 a Tribunalului Bacău, au fost condamnaţi inculpaţii:
- C.R. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 197 alin. (2) lit. a) şi a art. 189 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare;
- art. 201 C. pen., cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare;
- art. 293 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare;
- art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 5 ani, pedeapsă pe care o va executa;
- R.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 201 C. pen., cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 201 cu referire la art. 200 alin. (2) şi art. 189 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
- art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, ce o va executa.
Au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada reţinerii şi arestului preventiv din 5 octombrie 1997, la 12 ianuarie 1998.
În baza art. 14, art. 340 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul R.M. să plătească părţii vătămate P.C. suma de 5.000.000 lei daune morale.
S-a luat act că părţile vătămate M.A. şi V.M. nu s-au constituit părţi civile.
- C.M. la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei fixând termen de încercare de 3 ani conform art. 82 C. pen. şi i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată arestul preventiv de la 27 octombrie 1997, la 12 ianuarie 1998.
A fost obligat inculpatul C.R. să plătească părţii vătămate M.A. suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare şi amândoi inculpaţii la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În seara zilei de 4 octombrie 1997, inculpaţii C.R. şi R.M. au mers la discoteca din comuna Munteni, jud. Galaţi. Aici au întâlnit pe părţile vătămate M.A. şi P.C. Cei doi inculpaţi şi părţile vătămate se cunoşteau de mai mult timp şi de comun acord au hotărât să se deplaseze la discoteca din Tecuci, cartierul „Bălcescu".
Inculpaţii veniseră cu autoturismul marca Dacia aparţinând lui R.M. Din cartierul „Satul Nou" al municipiului Tecuci au schimbat autoturismul, continuându-şi deplasarea cu autoturismul marca Mercedes aparţinând lui C.R.
La discoteca din cartierul „Bălcescu" inculpaţii au stat aproximativ două ore, timp în care au dansat şi au consumat băuturi alcoolice şi băuturi răcoritoare.
În jurul orelor 2,00 inculpaţii, sub pretextul că e prea devreme pentru a merge acasă, au convins cele două părţi vătămate care şi-au exprimat acordul să se deplaseze la o altă discotecă în comuna Cosmeşti. Ajungând în localitatea respectivă, au constatat că programul se terminase la discotecă. De aici au mers la SC V. SRL Cosmeşti unde inculpatul C.R. a cumpărat nişte parizer, două banane, pâine, o sticlă de vin şi una de lichior.
Inculpatul C.R. le-a spus celor două părţi vătămate că le duce acasă, în comuna Munteni, însă în realitate s-a îndreptat cu autoturismul spre Popasul Doaga. Ajungând la locul respectiv, a deschis porţile de la intrarea în popas şi a introdus autoturismul în interior.
Atât inculpaţii, cât şi părţile vătămate, au mers pe terasa din faţa restaurantului, s-au aşezat la o masă pentru a mânca produsele cumpărate.
Văzând că restaurantul este închis, inculpaţii au început să dărâme mese, să răstoarne scaune şi să spargă sticle. Apoi s-au îndreptat cu toţii spre maşină. Inculpatul C.R. a coborât ulterior, s-a îndreptat spre terasă şi a început să strige „Alo, nu e nimeni aici?"
Dintr-o căsuţă şi-a făcut apariţia inculpata C.M., femeie de serviciu la Popasul Doaga. Inculpatul a întrebat-o dacă se pot închiria căsuţe şi cât este preţul.
Aflând că preţul unei căsuţe pentru o noapte este de 20 mii lei, inculpatul i-a înmânat inculpatei C.M. o bancnotă de 50.000 lei zicând să-i dea două căsuţe. Aceasta i-a indicat căsuţa nr. 4 şi nr. 14. Inculpatul C.R. s-a îndreptat apoi spre autoturism spunându-i părţii vătămate să coboare, apoi să meargă cu el. Aceasta l-a întrebat unde trebuie să meargă. Inculpatul i-a răspuns: „Lasă că o să vezi tu". Întrucât partea vătămată a refuzat să coboare, inculpatul a devenit violent, trăgând-o cu forţa şi împingând-o spre căsuţa nr. 4. Partea vătămată P.C. care se afla pe bancheta din spate cu inculpatul R.M. l-a întrebat pe acesta ce se întâmplă, însă inculpatul i-a răspuns că nu ştie. Inculpatul C.R. a strigat apoi la R.M., zicându-i că are şi el o căsuţă rezervată.
P.C. a coborât din maşină încercând să-l determine pe inculpat să renunţe la acţiunea sa. Inculpatul R.M., care între timp a coborât şi el din maşină a prins-o pe partea vătămată P.C. de o mână şi i-a răsucit-o la spate. Din cauza durerii, partea vătămată a căzut în genunchi. Întrucât partea vătămată refuza să-l urmeze spre căsuţă, inculpatul a început să o tragă de păr şi să o lovească peste cap. În mod similar se comporta şi inculpatul C.R. cu partea vătămată M.A.
Ajungând în interior, cei doi inculpaţi au început să le lovească pe cele două fete, pentru a le obliga să le satisfacă poftele sexuale.
Astfel, inculpatul R.M. a trântit-o pe pat pe partea vătămată P.C., s-a aşezat cu genunchii pe mâinile ei, apoi a încercat să-i introducă organul sexual în gură. Partea vătămată a opus rezistenţă, acoperindu-şi faţa cu mâinile şi încercând să scape din strânsoarea inculpatului. Văzând că nu reuşeşte i-a spus să fugă, însă în timp ce partea vătămată a ajuns la uşă, inculpatul a prins-o din nou şi iar a încercat să o supună la perversiuni sexuale.
Nu a renunţat la acţiunea sa decât în momentul în care partea vătămată a vomat şi şi-a pierdut cunoştinţa.
În căsuţa alăturată, inculpatul C.R. i-a aplicat părţii vătămate M.A. aceleaşi metode, lovind-o şi violând-o, supunând-o de asemenea la perversiuni sexuale.
După un anumit timp în căsuţă a intrat inculpatul R.M. care a aprins lumina.
În faţa acestuia, inculpatul C.R. a supus-o pe M.A. la perversiuni sexuale, zicându-i „Uite-o vezi de ce în stare!" În acelaşi timp o lovea pe partea vătămată cu palmele peste faţă. C.R. i-a spus lui R.M. „Fă-i-o şi tu jos". Inculpatul R.M. a întreţinut şi el raport sexual cu M.A. contrar voinţei acesteia.
Martorul M.C. administratorul Popasului Doaga, a fost trezit din somn de zgomotele produse pe terasa restaurantului. Ieşind afară a observat întreaga rulare a evenimentelor, însă le-a urmărit de la o anumită distanţă, fiindu-i teamă să intervină. Pe inculpata C.M. a dojenit-o spunându-i că nu trebuia să le închirieze căsuţe.
Auzind ţipetele părţilor vătămate care se auzeau din căsuţe, martorul M.C. a dat telefon poliţiei oraşului Mărăşeşti pentru a trimite un echipaj la faţa locului.
În imediata apropiere a Popasului Doaga se află un canton silvic, iar martorul a mers să-l caute pe pădurar, pentru a putea să intervină.
L-a găsit aici pe martorul S.C. în vârstă de 65 ani, care făcea de pază la canton. Martorul S.C. a auzit şi el ţipetele şi l-a întrebat pe M.C. ce se întâmplă. Acesta i-a relatat în legătură cu evenimentele petrecute şi împreună s-au deplasat spre căsuţă. La poarta popasului şi-a făcut apariţia o maşină a poliţiei din care a coborât partea vătămată V.M., sergent major în cadrul I.P.J. Vrancea, Poliţia oraş Mărăşeşti, însoţit de martorul P.C. pădurar, care în noaptea respectivă efectua serviciul la punctul de control Tişeşti.
Partea vătămată V.M. observându-l pe inculpatul R.M. în faţa unei căsuţe l-a întrebat dacă ştie ceva în legătură cu un scandal care a avut loc în zonă. Inculpatul i-a spus că nu ştie nimic, iar el este împreună cu un prieten care se află cu soţia în altă căsuţă.
Solicitându-i-se buletinul de identitate, inculpatul i-a răspuns poliţistului că nu-l are la el şi este în maşina prietenului.
R.M. a intrat în căsuţa în care se afla C.R. timp în care poliţistul a intrat cu martorii.
După câteva minute, R.M. a ieşit din căsuţă, iar ulterior şi-a făcut apariţia şi C.R. Poliţistul l-a întrebat pe C.R. cum se numeşte, iar acesta s-a prezentat sub o altă identitate zicând că-l cheamă Antohi. Solicitându-i-se buletinul de identitate, inculpatul a răspuns că nu are acte de identitate. Poliţistul a stăruit să-i prezinte actele maşinii sau permisul de conducere, pentru a-i stabili identitatea.
În timp ce se îndreptau spre autoturismul inculpatului, ajungând prin dreptul restaurantului, au fost ajunşi din urmă de partea vătămată M.A., care plângea şi sângera la gură. Poliţistul a întrebat-o pe partea vătămată ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a răspuns că a fost violată şi bătută de cei doi inculpaţi. La scurt timp a venit şi partea vătămată P.C., care de asemenea plângea spunându-i poliţistului ce a păţit.
Poliţistul le-a spus celor doi inculpaţi că în această situaţie, va trebui să-l însoţească la poliţie, pentru a fi audiaţi în legătură cu faptele reclamate de cele două părţi vătămate.
Ajungând în dreptul autoturismului, inculpatul C.R. sub pretext că ia actele din torpedou a introdus cheia în contact cu intenţia de a porni maşina să plece. Poliţistul observând acest lucru l-a prins pe inculpat de umăr şi a introdus bastonul între habitacul maşinii şi portieră.
Inculpatul C.R. a ripostat prinzându-l cu mâna de gât pe poliţist, după care l-a îmbrâncit. Poliţistul a revenit şi a încercat să-l scoată forţat pe inculpat din maşină, cei doi rostogolindu-se împreună la sol. Martorii prezenţi la faţa locului au intervenit în ajutorul poliţistului, însă inculpatul a început să strige că refuză să meargă la poliţie până nu soseşte fratele său de la Tecuci împreună cu un avocat. În continuare, inculpatul i-a adresat poliţistului, fel de fel de cuvinte obscene şi insulte, ameninţându-l că are destule relaţii şi bani pentru a plăti ceea ce a făcut şi o să-l dea afară din poliţie.
Încercând să fie condus cu forţa la maşina echipajului, ajungând în dreptul gardului de la ieşire, inculpatul a lovit cu capul în poartă, a rupt două şipci, cu intenţia de a-l lovi pe poliţist şi pe martori, însă aceştia au reuşit să-l dezarmeze.
Văzând că conflictul ia amploare, poliţistul a solicitat prin staţie să se trimită ajutoare.
După aproximativ o oră şi 30 minute a venit la faţa locului un alt echipaj.
Trebuie menţionat că inculpatul R.M. nu a opus rezistenţă şi a avut o comportare corespunzătoare faţă de poliţişti.
Din probatoriile aflate la dosar, mai rezultă că rolul principal în comiterea infracţiunilor menţionate mai sus l-a avut inculpatul C.R., inculpatul R.M. urmând exemplul primului.
Toţi martorii prezenţi la faţa locului, respectiv C.M., M.C. şi S.C. au declarat organului de cercetare penală împrejurările în care au fost comise faptele.
Astfel, C.M. în declaraţia de martor din 5 octombrie 1997, a afirmat că l-a văzut pe unul din inculpaţi cum o trăgea cu forţa pe una din fete spre căsuţa nr. 14. După ce a introdus-o în căsuţă a auzit ţipete, atât ea, cât şi administratorul M.C. Acesta din urmă s-a dus la cantonul silvic să cheme paznicul în ajutor.
La data de 27 octombrie 1997, C.M. s-a prezentat la parchet şi a stăruit să i se citească declaraţia dată la organele de poliţie, întrucât nu ştie carte şi nu cunoaşte ce a consemnat organul de poliţie.
După ce i s-a citit declaraţia, C.M. a afirmat că cele consemnate de poliţist nu corespunde realităţii, că ea nu a făcut o astfel de declaraţie.
Fiind întrebată ce a văzut şi ce cunoaşte în legătură cu evenimentele petrecute în noaptea de 4 octombrie 1997, C.M. a afirmat că a fost un alt grup care a făcut scandal pe terasă, părţile vătămate şi inculpaţii au venit împreună la ea, să închirieze câte o căsuţă, negând cele declarate anterior.
În drept, faptele inculpatului C.R. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol, perversiuni sexuale, fals privind identitatea şi ultraj prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (2), art. 201 raportat la art. 200 alin. (3), art. 293 alin. (1) şi art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele inculpatului R.M. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la perversiuni sexuale, viol, prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 201 cu referire la art. 200 alin. (3) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatei C.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen.
Faptele de mai sus se probează cu: declaraţiile părţilor vătămate M.A. şi P.C., proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşă foto cu aspecte de la faţa locului, declaraţiile inculpaţilor C.R. şi R.M., declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatei C.M., procesele verbale de confruntare, raportul întocmit de seg. maj. V.M., certificatele medico-legale nr. 524 din 6 octombrie 1997 şi 1284 din 6 octombrie 1997, procesele verbale privind recoltarea unor probe biologice în vederea supunerii spre expertizare; raportul întocmit de plt. J.D.
Referitor la infracţiunea de lipsire de libertate având în vedere modul concret în care au fost săvârşite infracţiunile în situaţia ambilor inculpaţi, modul în care au acţionat, precum şi intenţia acestora care s-a materializat în înfăptuirea actelor materiale ce caracterizează infracţiunile de viol, urmează să se dispună recalificarea faptelor prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a), art. 189 alin. (2) C. pen. şi respectiv art. 20 şi art. 201 cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. şi respectiv cea prevăzută de art. 20 şi art. 201 cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen., texte în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpaţilor în concurs cu celelalte infracţiuni deduse judecăţii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpaţii C.R., R.M. şi C.M.
Parchetul a criticat soluţia sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, întrucât nu s-au aplicat dispoziţiile art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), inculpatul C.R., alături de pedeapsa închisorii stabilite pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 200 alin. (3) C. pen., iar pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat este prea mică în raport de antecedenta sa penală.
Prin apelurile declarate, cei trei inculpaţi au solicitat achitarea sub aspectul tuturor infracţiunilor deduse judecăţii.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 347 din 9 decembrie 1999, a admis apelurile declarate de parchet şi de inculpatul C.R. şi a desfiinţat sentinţa atacată în sensul că:
- schimbă încadrarea juridică dată faptei de viol comisă de inculpatul C.R. din art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., în art. 197 alin. (1) C. pen. şi menţine pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată;
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul C.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 293 C. pen.;
- aplică inculpatului C.R. alături de pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 201 C. pen., cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen.
Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului C.R. de: 3 ani închisoare aplicată pentru art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., 3 ani închisoare aplicată pentru art. 201 şi art. 200 alin. (3) C. pen. şi 5 ani închisoare aplicată pentru art. 197 alin. (1) C. pen., în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi aplică un spor de un an închisoare, inculpatul C.R. urmând a executa pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii R.M. şi C.M. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că:
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost corect stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză.
Din probele dosarului rezultă că inculpatul C.R. prin forţă şi ameninţare, după ce a reuşit să intre în căsuţă cu partea vătămată M.A. a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale, a supus-o la perversiuni sexuale, acte ultime ce au avut loc şi în prezenţa inculpatului R. ce a venit în acel moment în căsuţa ocupată şi care a violat aceiaşi parte vătămată, situaţia în care încadrarea juridică dată faptei de viol comisă de inculpatul C.R. de către instanţa de fond este greşită, deoarece violul nu a avut loc în condiţiile art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, ci a dispoziţiilor art. 197 alin. (1) C. pen., la comiterea violului neparticipând altă persoană.
Sub acest aspect apelul declarat de inculpatul C.R. a fost admis şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de viol în sensul arătat.
S-a reţinut că încadrarea juridică dată faptei de perversiuni sexuale este corectă, dar cu privire la această faptă apelul declarat de parchet este fondat, întrucât nu i s-a aplicat acestui inculpat şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 200 alin. (3) C. pen. şi art. 65 alin. (2) C. pen.
De asemenea, s-a reţinut că deşi s-a stabilit în mod corect că inculpatul C.R. s-a recomandat că se numeşte A., fără a prezenta vreun act în acest sens, iar în momentul în care a fost dus la poliţie a prezentat actele sale de identitate pe numele C., totuşi s-a considerat greşit că fapta lui constituie infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) pentru care a fost condamnat.
Pentru reţinerea acestei infracţiuni era necesar ca inculpatul să fi prezentat acte de identitate false sau să fi folosit fraudulos acte adevărate.
Doar faptul că şi-a dat numele „A." lucrătorului de poliţie V.M. fără a-i prezenta vreun act, nu poate fi reţinut ca infracţiune.
Obligaţia lucrătorului de poliţie care identifică o persoană este tocmai de a-i pretinde actul de identitate ceea ce acesta nu a făcut în acel moment, iar la sediul poliţiei unde inculpatul a fost condus a fost identificat cu actele prezentate de acesta.
Sub acest aspect apelul declarat de inculpatul C.R. a fost admis şi desfiinţând hotărârea s-a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 293 C. pen.
În sfârşit, s-a arătat, că în mod corect s-a reţinut vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea celorlalte infracţiuni.
Apelul inculpatei C.M. a fost respins cu motivarea că în mod corect s-a stabilit vinovăţia inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În raport de probele administrate în cauză, declaraţia dată de acesta la procuror este vădit mincinoasă, dată în scopul vădit de a-i ajuta pe inculpaţi.
S-a apreciat că la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor nu au fost avute în vedere criteriile legale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare în special la persoana fiecărui inculpat, la gradul ridicat de pericol social, de împrejurările concrete în care au comis faptele, impunându-se aplicarea unui tratament sancţionator diferit celor doi inculpaţi, sub acest aspect s-a admis apelul parchetului în ce priveşte pe inculpatul C.R.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpaţii C.R., R.M. şi C.M.
Prin motivele de recurs, parchetul a solicitat menţinerea încadrării juridice dată de prima instanţă faptei de viol săvârşit de inculpatul C.R., precum şi schimbarea temeiului achitării inculpatului C.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen., din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) din acelaşi cod.
Inculpaţii C.R. şi R.M. au cerut admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi achitarea, întrucât nu au comis faptele imputate.
Prin recursul său, inculpata C.M. a cerut achitarea, susţinându-se că nu a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, deoarece, inculpaţii fiind condamnaţi pentru infracţiunile imputate, rezultă că afirmaţiile mincinoase, pretins făcute de ea, nu au avut nici o eficienţă la soluţionarea cauzei respective.
Recursurile declarate de parchet şi de inculpatul C.R. sunt fondate în parte, iar ale inculpaţilor R.M. şi C.M. sunt nefondate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor C.R. în săvârşirea infracţiunii de viol asupra părţii vătămate M.A., cât şi a infracţiunii de perversiuni sexuale asupra aceleiaşi părţi vătămate şi a lui R.M. în săvârşirea infracţiunii de viol asupra părţii vătămate M.A., cât şi a infracţiunii de tentativă la perversiuni sexuale asupra părţii vătămate P.C.
Probele administrate au confirmat că inculpaţii, au forţat, prin violenţă, partea vătămată M.A. să întreţină raporturi sexuale cu ei, împotriva voinţei acesteia.
De asemenea, tot prin constrângere, inculpatul C.R. a întreţinut cu partea vătămată M.A. şi relaţii nefireşti, orale, iar inculpatul R.M. a încercat să întreţină acte de perversiune sexuală cu partea vătămată P.C.
În acest sens sunt plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor M.C., S.C. şi P.C., procesul verbal încheiat de organele de poliţie, actele medicale privind pe părţile vătămate şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biologică.
Astfel, partea vătămată M.A. în declaraţiile date pe parcursul procesului penal, a declarat constant că ambii inculpaţi au constrâns-o să aibă cu ea raporturi sexuale şi, de asemenea, inculpatul C.R. a constrâns-o şi la acte de perversiune sexuală, susţinând că, în momentul comiterii infracţiunii de viol de către inculpatul C.R., inculpatul R.M. nu era prezent la locul comiterii acesteia în acel moment.
Tot astfel şi partea vătămată P.C. a susţinut că inculpatul R.M. a încercat prin violenţă să aibă cu ea acte de perversiune sexuală.
Relatările părţilor vătămate sunt în concordanţă cu declaraţiile martorilor:
- M.C., care a relatat că fiind trezit din somn de zgomotele produse pe terasa restaurantului de cei doi inculpaţi şi ieşind afară, a observat întreaga derulare a evenimentelor, însă le-a urmărit de la o anumită distanţă, fiindu-i teamă să intervină şi că a dojenit-o pe inculpata C.M., spunându-i că nu trebuia să le închirieze căsuţele. A mai relatat martorul că, auzind ţipetele părţilor vătămate care răzbăteau din căsuţe, a dat telefon la poliţie pentru a trimite un echipaj la faţa locului şi totodată a cerut ajutorul lui S.C. care se afla la cantonul silvic din apropierea popasului;
- S.C., care a arătat că a auzit ţipete şi întrebându-l pe martorul M. ce se întâmplă, acesta i-a relatat în legătură cu evenimentele petrecute şi împreună s-au deplasat spre căsuţe, moment în care şi-a făcut apariţia o maşină de poliţie, din care a coborât V.M., sergent major în cadrul Poliţiei oraş Mărăşeşti, însoţit de martorul P.C. pădurar, care în noaptea respectivă efectua serviciul la punctul de control Tişiţa.
De asemenea, relatările părţilor vătămate sunt în concordanţă cu certificatele medico-legale, acte din conţinutul cărora rezultă leziunile de violenţă suferite de părţile vătămate, precum şi cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biologică, din care rezultă că firele de păr ridicate din cele două căsuţe, sunt asemănătoare cu firele de păr din capul părţilor vătămate P.C. şi M.A. şi cu firele de păr recoltate din zona pubiană de la partea vătămată M.A. şi inculpatul C.R.
Aşa fiind, este evident că din corelarea întregului material probator administrat reiese vinovăţia inculpatului R.M. pentru infracţiunile de tentativă la perversiuni sexuale şi de viol şi a inculpatului C.R. pentru infracţiunile de viol şi de perversiuni sexuale.
Faptul că inculpaţii nu au recunoscut faptele este doar o susţinere care nu se confirmă, ci dimpotrivă este infirmată de probele de la dosar la care s-a făcut referire.
Ca urmare, criticile inculpaţilor că nu se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor de viol, de perversiuni sexuale şi de tentativă la această infracţiune din urmă, se constată că sunt nefondate şi vor fi înlăturate ca atare.
În ce priveşte încadrarea juridică dată de instanţa de apel faptei de viol comisă de inculpatul C.R. se constată că aceasta este legală.
Potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., infracţiunea de viol îmbracă o formă agravată, când este săvârşită de mai multe persoane.
Pentru a se reţine circumstanţa agravantă prevăzută de menţionatul text, este deci necesar a se constata că fapta de viol a fost comisă de două sau mai multe persoane.
Circumstanţa agravantă prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., este realizată când autorul violului este ajutat de către complice prin imobilizarea victimei, prin ameninţarea acesteia, sau prin prezenţa lui activă la săvârşirea faptei de către autor.
În speţă însă, infracţiunea de viol a fost comisă numai de către inculpatul C.R., inculpatul R.M. nefiind prezent la locul comiterii acesteia în acel moment, astfel că nu se justifică cererea de a se constata aplicarea circumstanţei agravante prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen.
În această situaţie, în mod corect, instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică dată faptei de viol săvârşită de numitul inculpat din art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., în art. 197 alin. (1) C. pen., astfel că este neîntemeiată critica făcută de parchet prin primul motiv de recurs.
Analizând materialul probator de la dosar în raport şi cu critica formulată de inculpatul C.R. prin care se susţine că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ultraj, se constată că este nefondată şi va fi înlăturată ca atare.
Faptul că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ultraj, este dovedit cu declaraţiile persoanelor care au fost de faţă la desfăşurarea conflictului şi anume M.C., S.C. şi P.C., din care rezultă că, în timp ce M.A. relata părţii vătămate V.M., sergent major în cadrul Poliţiei oraş Mărăşeşti şi celorlalţi martori cele întâmplate, inculpatul C.R. a încercat să fugă, urcându-se în autoturismul său, însă poliţistul l-a împiedicat, explicându-i că nu poate conduce, întrucât miroase puternic a alcool şi totodată l-a invitat la sediul poliţiei, pentru a clarifica situaţia, şi văzând că nu poate fugi, acesta a ripostat, adresându-i poliţistului fel de fel de cuvinte obscene, insulte, ameninţări, şi prinzându-l cu mâna de gât, l-a îmbrâncit. Din aceleaşi declaraţii mai rezultă că, încercând să fie condus forţat la maşina echipajului, ajungând prin dreptul gardului de la ieşire, inculpatul a lovit cu capul în poartă, a rupt două şipci din gard, cu intenţia de a lovi pe poliţist şi pe martori, însă aceştia au reuşit să-l dezarmeze.
Relatările acestor martori sunt în concordanţă şi cu raportul întocmit de sergent major V.M., în care se arată împrejurările în care inculpatul l-a insultat, ameninţat şi prins cu mâna la gât, după care l-a îmbrâncit.
Faţă de aceste probe de vinovăţie nu subzistă motivul de casare invocat de inculpat.
Examinând hotărârile atacate şi materialul probator al cauzei în raport şi cu critica adusă de inculpata C.M. cu privire la greşita ei condamnare pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă se constată că această critică este neîntemeiată.
Este adevărat că afirmaţiile mincinoase făcute de subiectul infracţiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., trebuie să se refere la „împrejurări esenţiale". Caracterul esenţial al acestor împrejurări nu trebuie determinat în funcţie de soluţia efectiv pronunţată în cauza în care s-a făcut mărturia mincinoasă, aşa cum se susţine prin recurs, ci în funcţie de obiectul probei: dacă proba, în administrarea căreia martorul a depus mincinos, este concludentă, în raport cu învinuirea adusă inculpatului sau cu orice alt aspect de natură să influenţeze răspunderea penală a acestuia, împrejurarea respectivă relatată mincinos de martor are caracter „esenţial" în sensul art. 260 alin. (1) C. pen.
Rezultatul specific al infracţiunii de mărturie mincinoasă nefiind o vătămare efectivă adusă activităţii de înfăptuire a justiţiei, ci o stare de pericol pentru desfăşurarea normală a acestei activităţi, existenţa infracţiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., nu este condiţionată de luarea unei măsuri nedrepte ori de pronunţarea unei soluţii nedrepte, pe baza afirmaţiilor mincinoase ale martorului, ci numai de posibilitatea luării unei astfel de măsuri sau a pronunţării unei asemenea soluţii; or, pentru aceasta, este suficient ca mărturia mincinoasă să se refere la împrejurări esenţiale în raport cu învinuirea adusă inculpatului, ori cu răspunderea penală ce îi incumbă, indiferente dacă, în cele din urmă, cu ocazia pronunţării, instanţa s-a întemeiat sau nu pe acea mărturie ori a adoptat sau nu o soluţie în concordanţă cu ea.
În speţă, este evident că afirmaţiile neadevărate ale inculpatei în sensul că inculpaţii cercetaţi pentru infracţiunile de viol, perversiuni sexuale şi ultraj, nu au exercitat presiuni asupra părţilor vătămate să intre în căsuţe, iar după ce au intrat nu s-au mai auzit ţipete sau alte zgomote în căsuţe şi că la sosirea poliţiştilor cei doi inculpaţi au avut o comportare corespunzătoare au un caracter esenţial în raport cu învinuirile aduse, şi, ca atare, condamnarea ei este legală şi temeinică.
În consecinţă, pentru aceste considerente, motivul de recurs este nefondat şi urmează a fi respins.
Însă este fondată susţinerea din recursul parchetului în legătură cu temeiul achitării inculpatului C.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen.
Fiind stabilit că inculpatul nu a comis această infracţiune, instanţa de apel trebuia să dispună achitarea lui în temeiul art. 10 lit. a) (fapta nu există) şi nu art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Neprocedând în acest mod, instanţa de apel, sub acest aspect, a pronunţat o hotărâre nelegală, supusă casării.
În consecinţă, Curtea urmează a admite recursurile declarate de parchet şi de inculpatul C.R., va casa hotărârea atacată cu privire la temeiul achitării inculpatului C.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen. şi va respinge recursurile declarate de inculpaţii R.M. şi de C.M. şi a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi de inculpatul C.R., împotriva deciziei penale nr. 347 din 9 decembrie 1999 a Curţii de Apel Bacău.
Casează Decizia penală atacată numai cu privire la temeiul achitării inculpatului C.R., pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen.
Constată că temeiul achitării inculpatului C.R., pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen., este art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar nu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.M. şi C.M.
Obligă pe inculpaţii R.M. şi C.M. la plata sumei de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1170/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1173/2003. Penal → |
|---|
