CSJ. Decizia nr. 1279/2003. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs în anulare

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1279/2003

Dosar nr. 118/2003

Şedinţa publică din 13 martie 2003

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Răcari, prin sentinţa penală nr. 248 din 23 mai 2002, a condamnat pe inculpatul C.N.C. la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. h) C. proc. pen., a încetat procesul penal pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. (1), art. 193 şi art. 205 C. pen., părţile împăcându-se.

S-a reţinut că, la 10 mai 2001, inculpatul C.N.C. s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate P.S., conducând pe drumurile publice autoturismul Dacia, deşi nu avea permis de conducere, unde a pătruns fără drept şi i-a adresat injurii şi ameninţări.

Împotriva sentinţei penale rămasă definitivă prin neapelare Procurorul General a declarat recurs în anulare în temeiul art. 409 şi a art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greşitei reţineri a stării de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. a) în sarcina inculpatului, argumentându-se în sensul că pedepsele aplicate anterior acestuia nu pot constitui prim termen al recidivei.

Recursul în anulare este întemeiat.

Potrivit art. 37 lit. a) C. pen., recidiva postcondamnatorie există când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an.

În speţă, din actele depuse la dosar, respectiv lipsa antecedentelor penale şi copia sentinţei penale nr. 100 din 2 februarie 1995 a Judecătoriei Găeşti, definitivă prin neapelare, rezultă că anterior comiterii la 15 aprilie 2001, a faptei deduse judecăţii în cauza de faţă, inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 100.000 lei amendă penală, cu suspendarea condiţionată a executării, pedeapsă ce nu atrage incidenţa prevederilor art. 37 lit. a) C. pen.

Pe de altă parte, pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 270 din 14 iunie 2001 a Judecătoriei Răcari, definitivă prin Decizia penală nr. 443 din 31 august 2001 a Tribunalului Dâmboviţa şi sentinţa penală nr. 453 din 15 noiembrie 2001 a Judecătoriei Răcari, definitivă prin neapelare, nu pot constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii, faptele fiind săvârşite la 25 noiembrie 1999, 9 iunie 2000 şi respectiv 20 martie 2001.

Ulterior, prin sentinţa penală nr. 780 din 16 iulie 2002 a Judecătoriei Moreni au fost contopite pedepsele stabilite prin sentinţele penale pronunţate anterior, pentru faptele concurente.

Aşa fiind, deoarece nu exista o condamnare anterioară care să constituie prim termen al recidivei, nu erau incidente prevederile art. 37 lit. a) C. pen., astfel încât, greşit a procedat instanţa de fond atunci când a reţinut starea de recidivă a inculpatului.

Ca urmare, Curtea va admite recursul în anulare pentru considerentele arătate, va casa hotărârea atacată numai cu privire la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., pe care le va înlătura.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 248 din 23 mai 2002 a Judecătoriei Răcari privind pe inculpatul C.N.C.

Casează sentinţa atacată numai cu privire la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., pe care le înlătură.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1279/2003. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs în anulare