CSJ. Decizia nr. 1277/2003. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1277/2003

Dosar nr. 3405/2002

Şedinţa publică din 13 martie 2003

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 406 din 24 septembrie 2001, Judecătoria Fălticeni a condamnat pe inculpaţii N.G.D. la o lună închisoare şi pe R.C. la 2 luni închisoare, ambii pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. d) C. pen.

S-a reţinut că în ziua de 13 august 1999, inculpatul N.G.D., la cererea unei persoane de a avea un comportament civilizat, i-a aplicat acesteia în zona feţei, o lovitură puternică cu pumnul.

Dezechilibrându-se, partea vătămată a căzut, s-a izbit cu capul de betonul aleii, iar în momentul când a încercat să se ridice, coinculpatul R.C. a lovit-o cu piciorul în zona gâtului şi a călcat-o pe torace.

În urma leziunilor suferite, traumatism cranio-cerebral acut deschis, fractură temporo-parietală dreapta şi de bază de craniu, hematom extradural parieto-temporal-drept şi contuzie cerebrală, victimei i-au fost necesare 40 - 45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, rămânând şi cu o infirmitate permanentă de 20%.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin Decizia nr. 810 din 3 decembrie 2001 a Tribunalului Suceava.

Împotriva acestor hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare.

Sentinţa şi Decizia au fost criticate sub aspectul legalităţii şi temeiniciei lor, numai în ce priveşte pe inculpatul R.C., căruia i s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, iar în ceea ce priveşte ultimul aspect, cel al temeiniciei, greşita reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea ambilor făptuitori.

Sub primul aspect, instanţa trebuia să anuleze beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare la cât a fost condamnat prin sentinţa nr. 23 din 2 martie 2000 a Tribunalului Suceava şi ulterior să aplice dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.

În ce priveşte temeinicia hotărârilor, s-a susţinut că nejustificat au fost reţinute în favoarea inculpaţilor, circumstanţe atenuante, având în vedere pericolul social concret al infracţiunilor comise determinat, printre altele, şi de timpul necesar vindecării, precum şi de urmarea agresiunii suferite de victimă.

Recursul în anulare este fondat numai în ce priveşte omisiunea anulării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Astfel, potrivit art. 85 alin. (1) C. pen., dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se după caz dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.

Conform art. 33 lit. a) C. pen., există concurs de infracţiuni când două sau mai multe fapte penale au fost săvârşite de aceeaşi persoană înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.

Din dosar rezultă că, prin sentinţa nr. 23 din 2 martie 2000, definitivă la data de 26 ianuarie 2001, inculpatul R.C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art. 81 şi art. 110 C. pen., pentru săvârşirea la data de 31 mai 1997 a infracţiunilor pentru care a fost condamnat prin sentinţa menţionată mai sus.

Faţă de această situaţie, prima instanţă trebuia să reţină că faptele comise de inculpatul C.R. pentru care a fost condamnat prin sentinţele nr. 406/24 septembrie 2001 şi nr. 23 din 2 martie 2000, prima definitivă la 3 decembrie 2001 şi a doua la 26 ianuarie 2001, sunt concurente, deoarece au fost săvârşite la 31 mai 1997 şi 13 august 1999, înainte ca vreuna din ele să fi rămas definitivă.

Sub aspectul individualizării pedepselor se constată că ele reflectă corect gradul de pericol social al faptei şi făptuitorilor.

Aşa cum au fost stabilite pedepsele corespund criteriilor menţionate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar prin cuantumul stabilit se asigură realizarea scopului lor educativ şi de prevenţie generală, aşa cum prevede art. 52 C. pen.

În consecinţă, recursul în anulare urmează să fie admis numai în ceea ce priveşte pe inculpatul R.C. şi numai cu privire la omisiunea anulării suspendării beneficiului executării pedepsei şi a neaplicării dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. C. pen.

Întrucât inculpatul R.C. a executat o parte din pedeapsă instanţa urmează să compute această perioadă şi să constate că este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei nr. 406 din 24 septembrie 2001 a Judecătoriei Fălticeni şi deciziei nr. 810 din 3 decembrie 2001 a Tribunalului Suceava privind pe inculpaţii N.G.D. şi R.C.

Casează hotărârile atacate numai cu privire la inculpatul R.C. referitor la omisiunea anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare la cât a fost condamnat acest inculpat prin sentinţa nr. 23 din 2 martie 2000 a Tribunalului Suceava.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare la cât a fost condamnat prin sentinţa nr. 23 din 2 martie 2000 a Tribunalului Suceava şi potrivit art. 33 şi art. 34 C. pen., contopeşte această pedeapsă cu cea aplicată prin hotărârile atacate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 2 ani închisoare.

Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor.

Compută din pedeapsa rezultantă durata arestării preventive de la 1 iunie 1997, la 11 iunie 1997.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei pentru fiecare, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1277/2003. Penal