CSJ. Decizia nr. 1283/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1283/2003

Dosar nr. 5453/2002

Şedinţa publică din 13 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 907 din 3 octombrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei de 16 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 44 din 27 ianuarie 1999 a Tribunalului Dolj şi s-a dispus internarea condamnatului S.A., sub pază, la Institutul de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C. C. Iliescu Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că expertiza medico-legală efectuată a propus două variante:

Prima variantă, care are în vedere că petentul a fost deja programat să efectueze investigaţiile medicale, a propus internarea cu pază a petentului şi supravegherea medicală ulterioară, reţeaua sanitară a D.G.P. având aceste posibilităţi.

Cea de-a două variantă a propus punerea în libertate a condamnatului pe timp de aproximativ 2 luni.

Instanţa de fond a considerat că prima variantă este cea prin care se asigură investigaţii şi tratament corespunzător bolii de care suferă condamnatul.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul S.A., nemotivat în scris şi solicitând personal şi prin avocat întreruperea executării pedepsei, conform celei de-a doua variante a expertizei medico-legale.

Instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de condamnat, reţinând că în mod corect a apreciat prima instanţă atunci când a dispus internarea sub pază a condamnatului pentru efectuarea investigaţiilor şi asigurarea tratamentului pentru care a fost deja programat.

Instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de condamnat, reţinând că în mod corect a apreciat prima instanţă atunci când a dispus internarea sub pază a condamnatului pentru efectuarea investigaţiilor şi asigurarea tratamentului pentru care a fost deja programat.

S-a mai constatat, că această modalitate corespunde necesităţii din punct de vedere medical, fiind în interesul condamnatului căruia i se asigură tratamentul corespunzător.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs condamnatul care a criticat hotărârile pronunţate pentru netemeinicie şi a solicitat întreruperea executării pedepsei şi punerea sa în libertate.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 455 cu referire la art. 453 lit. a) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa.

Din concluziile expertizei medico-legale efectuate în cauză rezultă că recurentul a fost programat să efectueze investigaţii de specialitate la Institutul de Boli Cardiovasculare Prof. dr. C. C. Iliescu Bucureşti, existând posibilitatea de a se asigura internarea cu pază în această unitate medicală, iar ulterior în reţeaua sanitară a D.G.P. se poate asigura supravegherea medicală postoperatorie, prin Spitalul Penitenciar Bucureşti.

Rezultă aşadar că recurentul nu se află în situaţia prevăzută de art. 453 lit. a) C. proc. pen., astfel încât instanţele au procedat corect respingând cererea acestuia de întrerupere a executării pedepsei închisorii şi internarea sa sub pază în Institutul de Boli Cardiovasculare.

Dealtfel, în aceste condiţii condamnatului i se poate acorda tratamentul necesar şi o supraveghere continuă, de specialitate, care să-i asigure o ameliorare a stării de sănătate.

Aşa fiind, recursul declarat de condamnat apare ca nefondat şi va fi respins ca atare în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de condamnatul S.A. împotriva deciziei nr. 768 din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1283/2003. Penal. întrerupere executare pedeapsa. Recurs